Tăceri mânăstirești

Photo by Ümit Yıldırım on Unsplash

Nu-i niciun loc pe lumea asta mai liniștit, mai senin, mai plin de pace decât propriul suflet. Sau o mănăstire bine ascunsă cu miros tainic de mir, de sfinţenie, cu glas murmurat de măicuţe ce se roagă.

Dacă sufletul este un locaș, atunci poţi găsi un strop de liniște chiar şi în cea mai infernală aglomeraţie. Chiar și la orele de vârf, când prin sinapsele neuronale se perindă mii de gânduri pe secundă, chiar și atunci când la fiecare respirație, îți înfloresc zeci de frânturi de emoții pe care nu știi cum să le gestionezi. 

Chiar și atunci când întrebări existențiale iau naștere tumultuoase în mintea-ți brusc neîncăpătoare pentru atâta agitație și zgomot, și din afară și dinăuntru.

Uneori, îmi zboară gândul la cimitirul din vârful dealului împădurit din orașul natal. Cu ceva timp în urmă, mergeam acolo mai des, cu o lumânare la cei trecuți dincolo și se simțea așa o pace, o liniște, mai ales în miez de vară, cu soarele sus pe cer. Trebuia doar să taci, să asculți și să privești. 

Să te asculți și să te privești din interior spre exterior. Să îți iei în seamă gândurile care se risipesc brusc când le privești pe fiecare în parte, rămânând doare cele ce contează cu adevărat. Sau poate nici alea. Închizi ochii și te bucuri de golul liniștitor ce se cască senin în sufletul tău. Golul de care ai uneori așa mare nevoie. Ca să poți respira din nou aer proaspăt și să îl umpli cu frumos și cu soare.

În cimitir, unde cei dragi ni se odihnesc, miroase a mir și a busuioc, a lumânări ce ard, luminând sufletele celor adormiți, a flori de câmp și a iarbă arsă de soare. Asculți greierii ce zac la umbră, printre firele de iarbă, și îți dorești, pentru o clipă, să fii unul dintre ei.

În cimitir, printre tăceri mânăstirești și cruci pestrițe, sufletul tânjește spre o lume mai liniștită, mai bună, mai tăcută, fără grabă, fără agitație, fără griji. Tânjește după "loc luminat, loc cu verdeață, loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea."...

Mă numesc Haos

Photo by Daniele Levis Pelusi on Unsplash

Mă numesc Haos.

Locuiesc în sertarul din bucătăria ta, amestecând, uneori, tacâmurile pentru ca tu să te stresezi când așezi masa și nimerești trei furculițe la rând în spațiul pentru linguri. 

Tot eu mai adaug câte o rufă neagră sau colorată printre cele albe atunci când le bagi la spălat.

Alteori, mă găsești în șifonier, printre hainele pe care le-ai aranjat frumos cu nici trei zile în urmă. Nu ți se pare mai interesant să găsești șosete desperecheate pe ici, pe colo? Sau tricourile celui mic amestecate cu pantalonii scurți?

Dacă mă cauți bine, o să dai de mine în frigider, unde unele legume ajung, ca prin minune, pe vreo caserolă cu mâncare, iar untul ascuns după o oală cu ciorbă.

Și ce crezi? Nici dacă ieși din casă nu scapi de mine. Ai stat vreodată în traficul din capitală când plouă? Mhmmm, tot eu sunt, ai ghicit! 

Fii atentă aici! La asta nu te așteptai! Uneori mă găsești fix în mintea ta. Atunci când nu mai știi unde ai pus cheile de la casă, când pășești hotărâtă într-o încăpere, dar uiți imediat de ce te-ai dus acolo, când mergi la supermarket cu o listă întreagă de cumpărături de pe care tot uiți să bifezi ceva, înseamnă că am fost cu tine acolo. Ți-am ținut de urât și ți-am fâstâcit creierul. Tre' să mă distrez și eu un pic, înțelegi?

Cel mai mișto e când îți amestec gândurile, când mă joc cu sentimentele tale, cu emoțiile și, mai ales, cu stările. Când te fac să treci într-o secundă de la entuziasm la tristețe, de la bună dispoziție la furie, de la râs la plâns. Ahaaam, tot eu sunt! 

Și îmi place când apar, pe neașteptate, în relațiile tale și te fac să arunci vorbe aiurea-n tramvai, cutremurând, uneori, pacea cu cei din jurul tău.

Acum spune tu: nu-i așa că viața ar fi atâââât de plictisitoare fără mine? Nu? Ei, nu! 
E plăcut aici, la tine. Mai stau! Motivul cel mai bun pentru care mai stau este că tu m-ai creat și mi-ai făcut loc în viața ta. Și tot tu mă alimentezi și te încăpățânezi să mă ții aproape, fără să-ți dai seama. La asta nu te-ai gândit până acum, nu?

Pot doar să îți doresc cât mai multe zile fără mine. Dar asta depinde de tine, știi?

Pupici cu sclipici,
Al tău, pentru totdeauna,
Haos 💓