Labels
- Cărțile mele (1)
- Diverse (9)
- Emma's Pages (17)
- English (38)
- Exerciții pentru suflet (4)
- Gânduri printre rânduri (7)
- Jurnal (17)
- Jurnal de sarcină (7)
- Motivational (2)
- Organizare (7)
- Poveștile mele (27)
- Recenzii cărţi (2)
- To Do List (1)
- Versuri/ Lyrics (88)
Wednesday, May 9, 2012
Cum rămâne cu... el?
Îl ştim cu toţii, fiecare are un exemplar prin preajmă. Este mama, prietenul cel mai bun, o soră mai mare, un coleg de la muncă etc. Să-l numim “doctor”.
El, “doctorul”, are întotdeauna disponibilă trusa de prim ajutor, aparent inepuizabilă, plină cu produse valabile la infinit. Suferi de depresie, ai un necaz, eşti trist, indispus sau pur şi simplu plictisit? El va şti întotdeauna ce să-ţi administreze, cum să te înveselească, prin toate mijloacele posibile: vitamine ghiduşe, având în compoziţie umor şi voie bună, glume aparte, cuvinte potrivite presărate pe sufletul tău rănit încât şi ultima fărâmă de deznădejde dispare ca prin minune. Prafurile magice folosite adesea şi mânuite ca de un expert pe care nici un nor nu-l poate atinge sunt, ei bine, utile doar altora. Nu şi lui...
Dar câţi oare observă acest aspect? Te laşi vindecat de “doctor” , îi mulţumeşti, îi eşti recunoscător şi îţi continui viaţa alături de el neimaginându-ţi nici măcar pentru o clipă că poate şi el are nevoie de un doctor, la rândul lui. Pare absurd, nu? Dar totuşi acest tip de vindecător poate fi, şi este de cele mai multe ori, un pacient. Un pacient al nimănui, probabil, pentru că în general el îşi dedică atât de mult timpul şi sufletul celor dragi încât nu mai are sau chiar nu mai vrea să găsească răgaz şi pentru el, pentru a-şi trata propriile răni şi greţuri spirituale.
În astfel de cazuri nu ar fi o idee rea să identificăm “doctorul” de lângă noi, să-i luăm pulsul, să-i punem un diagnostic şi să încropim câteva medicamente ce ştim că i-ar fi utile. Doar îl cunoaştem destul de bine încât să-i citim radiografia corect, nu-i aşa?
Şi poate la fel de important este să ne lăsăm vindecaţi în situaţia în care suntem noi înşine... “doctori”.
Două cuvinte… şi jumătate
... Într-o zi mi-am dat seama că îmi lipseşte o jumătate din suflet. Acel caiet cu
poezii schiţate încă din copilărie. Unde? Cum? Sau... cine? N-am aflat. Însă am
supravieţuit, înjumătăţită, aproape
oarbă, şchiopătând şi mâzgălită pe margini cu creioane ascuţite.
Cum inspiraţia nu a încetat să curgă şi
resursele fiind inepuizabile, am creat blogul, metoda perfectă să reconstruiesc ce am pierdut. Piesele din
puzzle-ul descompus sunt evident altele, dar fundaţia este aceeaşi.
Şi pentru
că sunt momente în care imaginaţia evadează
nebună din rutina zilnică, am decis să o pun la grea încercare. Am
împrietenit-o pe rând cu mâinile, croşeta, gândurile, cuvintele, cerneala,
creioanele colorate şi foile albe ce aşteaptă nerăbdatoare să-şi facă treaba…
Monday, April 30, 2012
Răcoare şi verdeaţă
Parcurile sunt o binecuvântare într-un oraş atât de mare unde canicula se resimte ca un cuptor odios.
Plimbările pe malul lacurilor, printre copaci şi vedeaţă sunt nelipsite în zilele sufocante. Pentru mine aceste mici escapade sunt cu adevărat o sursă de inspiraţie, de răcorire atât a sufletului, cât şi a trupului, de reîncărcare a bateriilor şi de a petrece timp alături de oamenii dragi.
Plimbările pe malul lacurilor, printre copaci şi vedeaţă sunt nelipsite în zilele sufocante. Pentru mine aceste mici escapade sunt cu adevărat o sursă de inspiraţie, de răcorire atât a sufletului, cât şi a trupului, de reîncărcare a bateriilor şi de a petrece timp alături de oamenii dragi.
Un colţ de natură
Aceste două poze sunt din Herăstrău. Dacă nu ar fi atât de aglomerat, m-aş simţi ca acasă, în oraşul natal, o localitate subcarpatică liniştită, înconjurată de dealuri împădurite, loc magic unde mă simt din nou copil de fiecare dată când mă întorc acolo.
Câteva cadre în Herăstrău
Bujori
Monday, March 26, 2012
Timp
Nu avem timp... să dormim, să mâncăm cum trebuie, să ne plimbăm, să facem patul dimineaţa, să ne ridicăm de pe scaunul de la birou ca să bem apă, să ne petrecem mai mult timp cu cei dragi sau să-i sunăm mai des, să ieşim cu prietenii, să ne rugăm, să ne închinăm când trecem pe lângă o biserică, să gătim, să ne relaxăm, să ne dedicăm hobby-urilor noastre, să ne tundem, să ne jucăm cu animăluţul de casă, să alergăm pe câmpii. să visăm, să ne jucăm, să râdem, să chicotim, să citim etc...
Şi când va veni clipa mult nedorită si va trebui să părăsim această lume, o să avem un singur regret: că nu am trăit aşa cum am vrut, că nu am facut aproape nimic din ce ne-am propus... De ce? pentru că NU AM AVUT TIMP!!! Pentru că nu ne-am făcut timp, nu am ştiut să apreciem ce am avut şi să ne bucurăm de viaţă până în cele mai mici detalii...
Dar indiferent de cum alegem să ne petrecem viaţa, "Madam cu coasa" va veni după fiecare, pe rând, răbdătoare. De ce? Pentru că ea are timp pentru fiecare dintre noi...
Şi când va veni clipa mult nedorită si va trebui să părăsim această lume, o să avem un singur regret: că nu am trăit aşa cum am vrut, că nu am facut aproape nimic din ce ne-am propus... De ce? pentru că NU AM AVUT TIMP!!! Pentru că nu ne-am făcut timp, nu am ştiut să apreciem ce am avut şi să ne bucurăm de viaţă până în cele mai mici detalii...
Dar indiferent de cum alegem să ne petrecem viaţa, "Madam cu coasa" va veni după fiecare, pe rând, răbdătoare. De ce? Pentru că ea are timp pentru fiecare dintre noi...
Subscribe to:
Posts (Atom)
Un 2024 cât mai bun!
Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...
-
Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...