Jurnal de recunoștință (5) - 27 aprilie 2020

 

Photo by Brigitte Tohm on Unsplash

Astăzi sunt recunoscătoare pentru timpul petrecut cu băieții mei, înainte ca soțul să plece la muncă și pentru că am gătit împreună mai multe feluri de mâncare ca să ne eliberăm de bucătăreală pentru vreo patru zile. 😁

Zile cu spor vă doresc! 😊

Jurnal de recunoștință (4) - 26 aprilie 2020

Astăzi sunt recunoscătoare pentru că locuiesc "la capătul lumii" și nu mă mai plâng că sunt nevoită să fac în jur de două ore jumătate până la muncă și înapoi. Pentru că din același motiv, am parte de bucata asta de pustiu unde putem ieși câte puțin, într-o perioadă în care statul în casă devine greu de suportat, chiar și pentru o plantă de interior ca mine.

Astăzi sunt recunoscătoare pentru un mac alb, unul roșu și un pui de șopârlă 🌞🌺🌼🐊  

Jurnal de recunoștință (3) - 25 aprilie 2020

Astăzi sunt recunoscătoare pentru vremea frumoasă și pentru scurta plimbare cu David care a avut ocazia să se joace timp de câteva minute cu o fetiță a vecinilor. Nu a mai interacționat cu copii de mai bine de o lună.

Jurnal de recunoștință (2) - 24 aprilie 2020

Sursa : unsplash.com 

Astăzi sunt recunoscătoare pentru că am încheiat cu bine o săptămână plină și aglomerată la muncă. Am preluat noi responsabilități în paralel cu cele pe care le aveam deja, dar m-am descurcat bine în ciuda haosului inițial care mă copleșise un pic.

Weekend liniștit și frumos vă doresc! 🌞🌈

Jurnal de recunoștință (1) - 23 aprilie 2020

Sursa :unsplash.com 

Astăzi, la fix 9 ani de Petals of Isabelle, sunt recunoscătoare că am reușit să scriu această poezie în doar câteva minute, după luni întregi de pauză de scris.  

Știam demult, știam să scriu, 

Cuvintele curgeau râu viu, 

Veneau la vale-nvolburate

Și le prindeam ușor pe toate. 

Până când albia a secat

Și tot pământul s-a uscat. 

Cuvintele sunt acum seci, 

Fără de viață sunt și reci. 

S-au ofilit, au dispărut, 

S-au transformat în gând mărunt, 

S-au dus departe, în pustiu

Și iarăși nu mai știu să scriu...

34

Ieri am împlinit 34 de ani. Sunt născută în aceeași zi cu Regina Angliei, la diferență de doar 60 de ani. 😁

Nu pot să spun că am sărbătorit pentru că nu am pregătit nimic special. Nici de mâncare, nici dulciuri, dar m-am simțit bine alături de cei doi oameni minunați din viața mea.

Am stat numai în casă și am lucrat toată ziua, soțul a fost la muncă, m-am jucat cu cel mic printre activități de job.

La întoarcere, soțul a gătit 3 feluri de mâncare și am ieșit amândoi la cafea pe balcon, în timp ce micuțul nostru încă își făcea siesta de dup-amiază.

Am primit un minunat buchet de trandafiri, o brățară superbă de la soț și băiețel și multe urări frumoase de la familie, prieteni și colegi.

Este prima oară când îmi iese bine un selfie. Nu sunt fotogenică și puținele încercări de până acum au eșuat.

Ei bine, voiam să scriu postarea asta aseară, dar nu am reușit pentru că am picat de somn, probabil înaintea lui David cel mic care încă se mai foia în pat.

A fost o zi frumoasă, nu-mi mai fac probleme că trec anii peste mine și îmbătrânesc. Îmi dau seama în schimb ce griji îmi făceam cu ani în urmă, ce drame, ce tragedii din nimicuri. Și zâmbesc. Poate asta am câștigat mai degrabă de-a lungul timpului, un strop mai mult de înțelepciune și de maturitate care mă fac să văd lucrurile cu mai multă luciditate și mai mult calm.

Zile frumoase și senine vă doresc, dragi prieteni!🌞🤗

Ziua X de autoizolare

Așa mult îmi doresc să mai scriu ceva, așa des amân că nu reușesc să îmi adun energia în puținul timp care îmi rămâne "liber"...

Dar trebuie să scriu ceva. Aici, acum.

Lucrez de acasă de când a început nebunia. Nu mă uit la știri, dar urmăresc pe net statistici triste și aceeași nebunie nu pare să se apropie de final prea curând.

Chiar acum mi-am făcut o cafea nouă, soțul e la muncă, micuțul doarme. E epuizant fizic și psihic să lucrez cu el prin preajmă, mai ales că își cere drepturile bine întemeiate și meritate. Uneori simt că o iau razna, când nu apuc să fac ce am de făcut, apoi îmi dau două palme imaginare și îmi revin. Petrec mai mult timp cu el în situația actuală decât dacă m-aș fi dus la muncă zi de zi.

Ai mei sunt bine, noi la fel. E tare obositor și frustrant să nu îți rămână aproape niciun strop de timp pentru tine însăți după job, treburi casnice interminabile, joacă cu copil și toate necesitățile pentru el. 

E obositor, dar mă străduiesc să nu mai uit să fiu recunoscătoare pentru tot ce avem și să aștern o rugăciune pentru cei care au nevoie de ea, pentru care viața nu este chiar atât de blândă, pentru noi și toți cei dragi.

Chiar este o provocare această perioadă din viața noastră. O provocare greoaie pentru sănătatea mentală a multora dintre noi. Însă cred că având un bob de credință și de speranță, vom reuși să ne menținem pe linia de plutire și fizic, și psihic.

Săptămână cu pace vă doresc! 🌞💮