Miez de poezie

Nu, nu voi scrie o poezie. Doar că acest miez de lapte îmi transmite imagini şi simţiri care de care mai lirice. Nu m-am gândit vreodată că şi brânza poate fi o sursă de inspiraţie, şi una destul de bogată, deși sunt o fană declarată a acestui aliment.

Sunt atâtea gânduri poznaşe sau melancolice care mi se învălmăşesc haotic în minte... Amintiri frumoase și aspirații se împletesc și se dezbină la fel de ușor.  

Mmmm... Miez de lapte... un crâmpei de poezie scrisă printre vălătuci, printre vise diurne care stau gata să se sfărâme la prima clipire a razelor de soare.

Sau bulgări de zăpadă în mâini zgribulite, așteptând nerăbdători să-nceapă hârjoana.

Sau fulgi de nea uşori ce-mi gâdilă fața, aș putea să jur că îi aud chicotind.

Sau spuma mării ce îmi izbește picioarele goale, obosite de atâta mers pe plajă la apus, dar fericite că pot hoinări fără grijă până în zori.

Sau obrajii inocenţi, în care înfloresc brusc bujorii vinovăţiei când autorul boacănei a fost descoperit.

Sau îmbrăţişarea mea preferată în care mă cuibăresc leneșă în serile de iarnă pentru că nici o sursă de căldură nu îmi poate încălzi atât de complet sufletul.

Sau perna pe care îmi vărs sacul plin de probleme și griji pe care le-am strâns fără intenție în timpul zilei.

Sau rotocoalele de fum care se înalță elegant din coşul casei părinteşti și mă fac să respir ușurată că încă mă mai așteaptă cineva în prag cu brațele larg deschise.

Sau mielușeii de pe câmpiile înflorite, primăvara, ființe dragi care ne încântă inima prin veselia lor și ne îmbie la visare.

Sau barba albă a bunicului, bietul, sipet fermecat cu sute de povești spuse, altele ascunse sau uitate. Era bătrân bunicul. Și calm. Și tăcut. Oare câte ar mai fi avut de împărtășit dacă ar fi fost ascultat?... Privirea lui pierdută în zare ar fi spus atâtea, dacă am fi știut să o citim...

Sau primul trandafir, alb, martor fără voie la primul nostru sărut candid, la primele promisiuni copilărești, la primele îmbrățișări stângace și magice.  

Sau frişca pregătită în casă de mama, pe care noi, copiii, o încercam pe furiş cu degetul, când ea nu era atentă.

Sau îngerii care ne veghează somnul, chiar dacă toată ziua le-am dat bătăi de cap.  

Sau șoaptele calde ale mamei atunci când, bolnavă fiind, erau cel mai bun medicament, alinarea supremă, pentru că nimic nu e mai bine primit pe lume decât mângâierea ființei care mi-a dat viață.

Sau copilăria însăși. Miezul vieții omenești, universul naivității și al inocenței, etapa din care mi-aș dori să am amintiri cât mai clare și mai concise, dar ahhhh, parcă tot mai multe se pierd și se amestecă într-o nebuloasă greu de descifrat...

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Preţioasele

De obicei când spunem “dependenţă”, parcă vorbim despre ceva negativ, care trebuie neapărat tratat şi înlăturat. Însă uneori dependenţele nu sunt nişte meteahne cu care trebuie să luptăm. Ci sunt poveşti care trebuie scrise şi rescrise, trăite cât mai intens, pentru a nu le pierde gustul şi culoarea. Departe de a deveni rutină, acele dependenţe sunt de fapt filmele pe care le rulăm fără să ne dăm seama, sunt bucăţi din noi, sunt acele cărămizi de bază care ne construiesc personalitatea şi ne fac unici şi diferiţi, din fericire, unii faţă de alţii.

Personal am câteva dependenţe din categoria “uşoară”, “fără de care nu se poate”şi “comori la purtător”.

Sunt dependentă de lumi care nu există, visez foarte mult cu ochii deschişi. Este de ajuns o melodie, o frază, o poză, o aromă ca să dispar pentru o vreme în altă dimensiune. Sinceră să fiu am ajuns să cred că trăiesc mai mult printre nori decât pe pământ, dar nu-i bai, pentru că  nu-mi displace, iar cei din jur s-au obişnuit. Îşi dau seama când sunt “cu ei” şi când nu. Mai ceva ca într-o comedie!

Viaţa reală nu este tocmai plăcută uneori aşa că de ce nu aş îndulci-o cât mai mult cu visări diurne şi benefice pentru blogul meu şi oamenii care îl citesc?

Sunt dependentă de muzică. Îmi plac melodiile care îmi transmit emoţii puternice, care mă fac să trăiesc alte vieţi, să îmi pun la încercare empatia şi să mă simt fericită sau tristă, după caz, dovadă că artistul respectiv şi-a atins scopul.

Sunt dependentă de oameni frumoşi. Când spun asta mă refer în primul rând la frumuseţea lor spirtuală care le străbate fiecare celulă din corp pentru a-i face atât de frumoşi şi fizic. Este pur şi simplu încântător să ai asemenea oameni în preajmă (sau chiar la mii de kilometri distanţă), să ai o resursă zilnică de frumuseţe, de bunătate, de voie bună, de strălucire sufletească, de zâmbete sincere şi braţe primitoare la orice oră. Existenţa lor vindecă. Existenţa lor motivează. Simpla lor existenţă este pentru mine o doză infinită de inspiraţie, de pace interioară şi de chef zilnic de viaţă. Pentru că îi iubesc şi mă simt iubită.

                Nu în cele din urmă, sunt dependentă de frumos, de artă, de culoare, de lumină, de soare (motiv pentru care aştept să treacă iarnă care stă în calea razelor mele de fericire). Şi câte or mai fi!... multe şi mărunte...

Partea cea mai bună a acestor dependenţe preţioase? Nu există remediu… spre deosebire de dependenţa personajelor din filmul “Tentaţiii (i)rezistibile” unde cei trei trebuie să lucreze puţin ca să îşi aducă moralul pe linia de plutire.

P.S. Am scris acest text cu întreruperi. De ce? Pentru că sunt dependentă de o anumită reţea de socializare unde găsesc tot timpul poze şi texte care mă inspiră şi mă fascinează. Sau mai bine zis, de fapt oamenii din spatele acestor creaţii au efectul acesta asupra mea. O parte din oamenii frumoşi pe care i-am menţionat mai devreme şi chiar dacă nu îi cunosc, profunzimea lor ţine de cald. La propriu şi la figurat. Oamenii aceştia aduc atât de multă lumină în sufletele pe care le ating prin cuvintele sau imaginile lor, încât uneori nici nu e nevoie de mai mult.

P.P.S. Pentru o viaţă fericită, îmi port dependenţele cu grijă la vedere, poate-poate îi molipsesc şi pe alţii :)

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Pentru că am Farmec

A fost odată ca niciodată un tip... de păr atât de fragil şi complicat încât ani de zile nu prea am ştiu ce să fac cu el. De la natură este ondulat, dar nu acel gen de ondulat-cuminte. Nuuuu, un ondulat care stă exact în toate direcţiile şi creează frustrări.

De la o vârstă, în adolescenţa târzie, am reuşit să-l mai domesticesc cu puţină spumă din când în când, dar eram conştientă că nu îi făceam prea mult bine, mai ales că de-a lungul timpului am folosit diverse tipuri de şampon “din reclamele de la TV” care promiteau tot felul de minuni.

Cea mai mare fustrare a copilăriei a fost că mama mea mă tundea mai tot timpul, uneori mai scurt, în ideea că se va îndesi şi va creşte mai repede. Poveşti! Târziu, prin anii de liceu am reuşit să am părul ceva mai lung, adică puţin mai lung de umeri. Şi nu era o privelişte prea frumoasă pentru că nu-l tundeam cu lunile şi fiind foarte fragil, se despica la vârfuri foarte repede.

Unde mai pui că îmi şi cădea. Nu prea ştiam ce să-i fac şi nu-mi făceam prea multe griji. Îmi şcoala generală,  fiind imediat după perioada comunistă, mama îşi îndeplinea datoria zlinic şi îmi făcea codiţe cu nelipsitele fundiţe.  Şi obligatoriu cu breton, nu cumva să-mi intre părul în ochi şi să îmi stric vederea...

Timpul a trecut, părul nu a prea crescut, dar am descoperit de vreun an de zile o soluţie care mă face să privesc în oglindă cu plăcere.  Placa de îndreptat părul. Chiar ea! Ştiu, ştiu, nu e prea sănătos, dar înainte să mă apuc de sportul ăsta, adică întins părul DOAR de două ori pe săptămână, m-am documentat foarte bine înainte (zic eu). Aşa am descoperit loțiunea regenerantă cu petroleum din gama Gerovital Plant Tratament de la Farmec. Îl folosesc o dată pe săptămână, înainte de spălarea părului, şi la mine dă roade. Totodată, folosesc şi  şamponul regenerant din aceeaşi gamă, pentru că “munca în echipă” este cea mai eficientă.

Cea mai bună dovadă că produsele Farmec pe care le folosesc fac treabă bună  este că, înainte vreme, când nu îmi îndreptam părul cu placa, vârfurile mi se despicau deja după cam o lună după ce îl tundeam. Acum, după mai bine de un an în care le-am folosit lucrurile stau cu totul altfel. Nu m-am mai tuns de cam 6 luni şi părul abia acum dă semne de vârfuri despicate şi decolorare.

În curând o să schimb gama. Pentru că vreau să adaug puţină culoare, de aceea – ce bine că există! – voi trece cu toată încrederea la produsele pentru îngrijirea părului vopsit de la Farmec.

Motivul pentru care am ales să îmi îndrept părul este că mă face să mă simt mult mai bine, felul în care stă îmi dă o stare de siguranţă şi nu sunt singura care a observat asta. De aceea mă bucur că am sprijinul Farmec pentru că la placă nu am de gând să renunţ prea curând.

Pentru mine Farmec înseamnă mult mai mult decât un brand de produse foarte bune. Înseamnă sănătate şi frumuseţe, înseamnă strălucire şi vitalitate toate cuprinse într-un mod de viaţă bine organizat. Acest mod de viaţă trebuie să cuprindă şi o alimentaţie echilibrată, mişcare, momente de repaus şi relaxare etc. Pentru că produsele menţionate mă susţin destul de mult, dar ştiu că trebuie să le susţin şi eu pe ele. Din nou se aplică regula muncii în echipă.

  Şi nu în ultimul rând, consider că este important ca o doză de farmec să vină din interior. Un păr frumos trebuie asortat mereu cu o personalitate pe măsură.

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Tu, eu şi… Hurom

În sfârşit am cu ce mă lăuda! Casa noastră nouă complet mobilată şi utilată, după luni de aşteptare. Aşa mai chem prietenii pe la mine, nu?

Nici nu ştiu când a trecut timpul în care mai mult sau mai puţin frustrată îmi tot spuneam: Ce casă ?! Apartament, dom’le, cu două camere, că doar suntem în secolul salariilor care nu permit mai mult (nu în lumea mea), cu pereţi prea albi, două camere şi surde, şi mute, iar pe măsuţa pierdută în spaţiul din bucătărie, un storcător de fructe Hurom. Cam aşa arăta peisajul, în toată splendoarea lui. Nu, nu aveam deloc cu ce mă lăuda.

Deşi, să fiu sinceră eram destul de mândră de noul nostru storcător de fructe. L-am primit cadou de la sora mea când ne-am mutat. Mi-a spus convinsă: “Ştiu că aveţi nevoie de mult mai multe lucruri acum, dar crede-mă, ăsta  îşi merită fiecare bănuţ. O să-mi dai dreptate!”

Mda, mi-am zis, pentru că ştiam că a început să cumpere divrese chestii de pe Market Online. Şi avea numai cuvinte de laudă la adresa lor. M-am abţinut cu greu de la a fi ironică. Îmi venea să-i spun: “Ce să facem noi cu un storcător de fructe? Nu avem nici frigider! Aaaa, ştiu: o sa fim deprimaţi că nu avem mobilă în casă, dar măcar să fie o “depresie cu vitamine” :))”

Pfff... dar avut dreptate.  În primul rând, bineînţeles, sucurile sunt... wow! De fructe sau de legume, jur că le-am încercat pe toate! Asta pentru că sunt excelente. După câteva zile în care ne-am început dimineaţa cu sucuri de fructe proaspăt preparate, am simţit o diferenţă în tonusul fizic şi psihic. Pe mine m-a ajutat foarte mult în zilele cu program prelungit de la muncă. Munceam şi nu mă mai opream. Iar E. nu mai era extenuat seara când venea de la sală.

Şi un al doilea avantaj, ei bine... Cine nu s-ar plictisi fără televizor sau internet (o vreme am fost cam rupţi de lume)? Motiv pentru care am avut ceva timp să ne distrăm cu storcătorul nostru cu presare la rece.  Ideea mea anti-plictiseală a fost să testăm “magia şi superputerile” domnului Hurom, mai ceva ca în reclamele de la TV.

E. nu a fost prea încântat la început, dar a fost foarte amuzant felul în care ne-am ocupat o parte din timp.  Am făcut o listă cu ce fructe şi legume să folosim pe zile:

Luni – pere şi mere pentru vitamina C

Marţi – varză de Bruxelles, pentru vitamina K, şi conopidă pentru vitamina C şi un bun nivel al colesterolului

Miercuri – sfeclă roşie şi morcov pentru preţiosul beta caroten

Joi – spanac, țelină şi pătrunjel pentru vitaminle E şi fier

Vineri – portocale şi grepfruit pentru o porţie şi mai zdravănă de vitamina C

Sâmbătă – varză, pentru curăţarea sistemului digestiv, şi castravete, pentru energizare

Duminică – banane, pepene roşu şi galben pentru vitaminele A şi B

Şi, ca să fiu sinceră, lista încropită cu foarte mult enuziasm nu a fost prea respectată pentru că, trebuie să recunoaştem, nu sunt suficiente zile în săptămână. Aşa că au fost foarte multe adăugiri şi adaptări pe măsura poftelor noastre.

În dimineaţa asta călduţă de octombrie, avem ceva mai mult. A trecut vremea în care eram doar noi doi şi un storcător de fructe. Astăzi avem cam tot ce ne-am dorit şi nu ne mai plictisim. Dar domnul Hurom face încă parte din dimineţile noastre. Pur şi simplu nu putem începe ziua fără să ne vitaminizăm ca la carte.

Îmi beau liniştită sucul de pere şi mere (preferetul meu), înainte să plec la muncă. Şi pentru că E. doarme frumos încă, îl sărut uşor pe obraz şi îi las un pahar cu suc proaspăt de fructe pe noptieră, însoţit de bileţelul aferent: “Specialitatea zilei: energie la pahar cu pulpă de ...... Bea şi ghiceşte! :*”

Articol scris pentru SuperBlog 2013