Random thoughts (1)

photo source

Keep yourself happy and the world will follow!   

*
Life is amazing, if you open your eyes and heart 

*
If during your lifetime on Earth, you manage to make at least one person feel a little bit better, or even happy, then in the end you haven't lived in vain

*
A sleepless night can be your friend or your enemy...
You can build yourself, brick by brick, you can create new unimagined worlds or you can waste yourself in a very pitiful way...

*
Never ever give up to your dream. One day you won't call it "dream" anymore. You will call it REALITY!

*
Dreams come true eventually... It depends only on how much you believe in yourself and what actions you take to fulfill them...
Don't let your dreams become rusty!

*
We are all searching, praying and waiting for miracles. However, when a miracle does happen, not necessarily to ourselves, we don’t believe in it, we grow skeptical and judgmental.
Sadly, this reaction is not to blame, since we are living in a world full of fake things, fake people, fake feelings, fake information etc… 


*
When you’re trustworthy, people open their hearts to you and you have no other choice then carrying and sheltering their heavy secrets for the rest of your life..

*
One of life’s biggest disappointments is when you discover that someone is not how you thought they were.
Because you looked at the world with glittering eyes… as you were always used to. Then, out of the sudden all the glitter fades away and BOOM! The reality hits you in the face!  

*
When people are not interested in something you have or say, they don’t say anything, pretending they don't hear.
But you matter a lot to me, so I am interested in everything you have or say. That's why I almost always say something because I know how important that thing is to you.

*
No matter what happens, I know I'm safe. in this little world of mine. 

*
Thank you for teaching me how to kill my feelings and all the butterflies... 

*
That moment when you are blind enough to see in people the things they don’t have, but you wish they did... 

*
I used to get so easily depressed about almost everything: the people, the weather, my job, money, time, love, myself...
Now I easily get enthusiastic about almost everything.
See what I mean?... 

*
And then again there are those days when you want to hide and cry your heart out, reason or no reason. But out from a bad habit maybe, you don’t do it. You just rise and shine, and continue all the battles that sometimes seem so useless.
That’s right, keep those tears in there. Who knows when you might really need them...

*
Because, you see, I carry inside dreams that lost their wings...

*
Tired of trying to understand this whole thing called life, spinning around and pushing me away from everything i want...

*
We have the tremendous power to turn people's worlds upside down. Try not to hurt anyone!

*

Is it better to have an empty mind and a crowded heart or to have a crowded mind and an empty heart?...

* 
Running away from reality is like running away from yourself and what you are meant to be... 

*
Whatever you do, make passion and love its foundation! 

*
Never allow all those frustrated people to ruin your day. Smile and enjoy every single moment!

*
Some words need to be left unsaid, but there are definitely so many things that you need to share with the right person and not keep only for yourself... 

photo source

Stay true to yourself!

photo source

Whatever you do in life, make sure you are not chasing other people's dreams in the absence of your own genuine dream.

 When you give, make sure you NEVER remind people what you did for them, so that you get some respect or appreciation in exchange. Otherwise, what's the point of giving?

When you give, make sure you give with all your heart and expect absolutely nothing in return.

When you are in a relationship, make sure you are not the 5th wheel of the carriage.

When you appear as good and kind, make sure you are not wearing a mask. Nobody likes fake people.

When you are smiling, make sure you are not trying to impress anyone by pretending to be happy.

When you want to give a piece of advice, make sure you don't do it just to satisfy your ego or show off with your knowledge. Also, make sure that person really needs your opinion. Usually, people ask for a piece of advice whenever they need it.

photo source

If you truly wish to be happy, make sure you never bring your standards so low that you end up settling for a few crumbles they throw you now and then. Get out there and grab your own well-deserved complete creamy piece of cake or of love or of friendship or of whatever you want. Just make sure you do your best to have it and never take someone else's piece, no matter how tempting it might be sometimes.

If you want to stay true to yourself in this world full of fakes, make sure you don't boast here and there with other people's creations or achievements. Search inside your heart and you will find for sure plenty of inspiration sources and plenty of ways to make those come to light in the most beautiful shapes.

Suflet de Crăciun

De Crăciun, toate drumurile duc acasă, unde este într-adevăr atât de cald şi bine…

Acasă... locul unde mă simt mereu copil, unde pot să ies fără să ezit din rolul epuizant al adultului împovărat de griji.

Unde Crăciunul miroase a portocale năzdrăvane şi parfumate,a cozonaci aromaţi, chiar dacă bunica nu mai este…

Unde covrigii, nucile şi merele aşteaptă colindătorii care nu mai vin din cauza vremurilor moderne pe care le trăim.

Unde ochii şi sufletele părinţilor se umplu de lumină, de căldură, de bucurie când noi, copiii, revenim cu drag şi dor, casa răsunând din nou de râsete, de poveşti, de tachinări inevitabile ca între fraţi.

Unde bradul ne aşteaptă an de an, gătit cu răbdare de mâinile mamei, cu podoabe şi luminiţe colorate.

Unde tăcerile sunt atât de profunde încât agitaţia şi aglomeraţia urbane devin simple amintiri fără importanţă.

Unde lemnele din foc ne îmbie să ne adunăm la gura sobei ca în copilăria uitată într-un colţ de suflet.

Unde colindele ne încântă cu pace sfântă, îndemnându-ne parcă să fim mai buni, mai blânzi, mai încrezători.

Unde pădurea este copleşită de liniştea magică de basm pe care zăpada a aşternut-o peste noapte.

Unde se găteşte cu acel ingredient special, de nelipsit: dragoste.

Unde Moş Crăciun a existat cândva, demult, în lumi de poveste, în inimioarele inocente, pline de speranţă, care nu fuseseră încă dezamăgite de lumea reală…

Emma's Pages (2)

[EN]:

Emma was trying on her new dress, staring at herself in the wardrobe's mirror... She was so delighted by the design of the dress, its colours, its shape, that it didn't even cross her mind what life had in store fore her yet. 

And life, in the soft light of the September sun, seemed to become softer itself, preparing for Emma nothing more than a date with her beloved one... for now.

[RO]:

Emma se privi lung în oglinda dressing-ului, aranjându-şi rochia în culori... Era atât de încântată de design-ul rochiei, de culoare, de formă, încât nici prin minte nu-i trecea ce îi mai pregătea viaţa... 

Iar viaţa, în lumina blândă a soarelui de septembrie, parcă se îmblânzea şi ea. Nu-i pregătea momentan decât o întâlnire cu omul iubit... 

Cu "patru ochi"

photo source

       
            Ce rău e să nu vezi bine! Ce rău e să nu fi văzut niciodată bine, să te fi bazat din fragedă pruncie pe o pereche de ochelari, schimbată rareori cu altele, în diferite perioade ale vieţii.

          Şi mai rău este să-i fi ascuns adesea, să fi refuzat să îi porţi pentru că deveneau hidoşi, mari, ciudaţi sub ploaia de comentarii răutăcioase ale copiilor insensibili, needucaţi sau pur şi simplu… doar copii. Unde mai pui că nu le-a spus nimeni probabil că un aragaz are patru ochiuri, nu patru ochi!

          Şi-apoi toţi se miră că nu ai încredere în tine, că eşti timidă, retrasă, că vorbeşti puţin etc.

          Cine a înţeles vreodată povestea de dincolo de ochelarii unei fetiţe sensibile, cu suflet de porţelan?...

Când vara și toamna se țin de mână...

                Am sosit în vacanță de mână cu vara cea încoronată de soare, de maci îmbujorați, de zâmbetele sfioase ale florii-soarelui. Vara... cea veșnic în straie strălucitoare de sărbătoare.

                Două săptâmâni am alergat, am cântat, am visat, am trăit... Cu soarele-n păr, smulgându-mi zâmbete copilăreşti; cu sufletu-mi plimbându-se nestingherit prin grădina plină de culori a casei părinteşti; cu cerul albastru umplându-mi ochii de o limpezime divină; cu tălpile goale prin iarbă, strivind cu vinovăţie voită roua neatinsă a dimineţii; cu ploile văratice şi răcoroase, încununate de curcubeie efemere...

                Acum îmi iau rămas bun de la vacanţa prea scurtă, de la binecuvântatele locuri ale copilăriei, de la părinţii privindu-mă din poartă cum plec...

                Îmi iau rămas bun, călcând cu îndrăzneală pe covorul pe care toamna l-a ţesut cu îndemânare şi pasiune de artist.

Plec, numărând frunzele care cad triste din copaci, în melancolia prelungită a fumului de foc de lemne, a dimineţilor răcoroase, pudrate cu brumă...

...

Când am plecat, soarele s-a ascuns de ciudă printre norii mohorâţi. Şi-au curs lacrimi grele din cer, îngânându-mi sufletul fără să ştie, pe cât de pustiu şi trist, pe atât de plin şi reîmprospătat după o altă vacanţă de colecţie...

La sfârşit de august, vara şi toamna se ţin de mână, valsând printre amintiri, printre nostalgiile unui suflet de copil aflat încă în vacanţă...

Doruri neştiute, nespuse, nescrise...

           Unii oameni mor de boli sau de bătrânețe. Alții mor de prea mult dor. Pentru că...știți?... Prea mult dor ucide suflete...

           Însă, când ești din nou binecuvântat cu toate persoanele, lucrurile, locurile după care ai tânjit mult timp, sufletul ți se vindecă frumos, la fel ca florile din ghivece, ofilite cândva, dar restaurate de o mână iubitoare de natură.

Mi-a fost dor să pot scrie pagini întregi, să-mi golesc sufletul printre rânduri, fără nesuferitele blocaje provocate de stresul cotidian, de muncă, de mediul citadin halucinant.   

Mi-a fost dor să mă trezesc aproape în același timp cu soarele, să îmi dăruiască mie primul mănunchi blajin de raze.

Mi-a fost dor să mă confund cu florile, în grădină, să primesc vizitele fluturilor pe la amiezi, să simt vântul jucându-mi-se în păr, să-mi umplu ochii și sufletul de prea mult soare, de prea mult cer.

Mi-a fost dor să ascult pașii toamnei foșnind prin iarbă... aproape... departe... Să o aud trecându-și mâna cu sfială printre crengile copacilor, pictând pe rând fiecare frunză, pregătindu-și fără grabă minunatul covor în culori fascinante.

Mi-a fost dor să-mi reîntâlnesc măcar pentru o clipă copilăria, demult apusă, demult ferecată în trecutul basmelor pline de magie, al iubirilor închipuite, al vacanțelor de vară petrecute la bunicii ninși de vreme.

Mi-a fost dor de copilăria ce se odihnește între pereți de sticlă, alături de Albă-ca-Zăpada și piticii ei fideli.

Mi-a fost dor de mugetul și de tălăngile vacilor sunând a melancolie pură, a tristețe presărată cu zâmbete ivite printre lacrimi, pe fața arămie a toamnei.

Mi-a fost dor de croncănitul ciorilor, neinterpelat de vacarmul urban, vestind sosirea zilelor scurte și a nopților brumate.

Mi-a fost dor să privesc de la fereastră cum ploaia își revarsă rochia în falduri reci, interminabile.

Mi-a fost dor să simt căderea frunzelor uscate, cu foșnet de suflet bătrân și resemnat.

               

Mi-a fost dor de liniște, de tăcerea mea, de oameni care știu să împartă tăceri blajine în locul trăncănelii cotidiene, de liniștea asurzitoare a nopților, când adorm imediat, cu sufletul oxigenat din abundență de aerul pur al pădurii.

Mi-a fost dor să privesc cum se întâmplă minuni sub ochii mei, dimineața devreme: bobocii mângâiați de fire de rouă, ridicându-și obrajii în culori către soare.

Mi-a fost dor de foșnetul străvechi al pădurii, căreia simt că îi aparțin. Sau îmi aparține. Nici nu mai știu...

Mi-a fost dor să stau la taclale cu părinții mei dragi, să trebăluiesc cot la cot cu ei, să mâncăm împreună după o zi de muncă prin curte, prin grădină, prin bucătărie.

               

            Mi-a fost dor să simt sub tălpi uliţa copilăriei, cu iarba pârjolită de arşiţă.

            Mi-a fost dor de mirosul de fân cosit, uscat, încă împrăştiat ca o mantie, pe pajişti, prin grădini.

            Mi-a fost dor să trag în piept, cât mai adânc, aerul rece din serile de vară, în care numai luna şi stelele îmi stăpânesc sufletul.

            Mi-a fost dor de vinetele coapte pe soba cu lemne din curte, de mirosul lor ce se îngână cu adierea tomantică a vântului.

            Mi-a fost dor de mireasma regală a reginei nopții, ce învăluie serile în parfum de amintiri și poezie.

            Mi-a fost dor de porumbul copt pe jar, seara târziu, pe foc molcom în curte.

            Mi-a fost dor să nu aud mai mult de o mașină pe minut trecând departe în drum, în loc de calvarul sonor perpetuu ce îmi chinuie urechile zilnic “la oraș”.

            Mi-a fost dor de florile, fuctele și legumele din grădină, care cresc printre raze de soare și ploi deopotrivă.

            Mi-a fost dor să ascult fermecată, înainte de culcare, corurile feerice ale greierilor și orchestrele neobosite ale broaștelor de pe gârlă.

Mi-a fost dor de pregătirile de iarnă, de culesul fructelor și legumelor, de prepararea dulceților, zacuștilor, zarzavatului, murăturilor și a multor altor bunătăți, sub marca neprețuită “Acasă”.

Mi-a fost dor să citesc pe trepte, în grădină sau să visez pur și simplu cu ochii deschiși, privind cerul, florile, via, brazii.

Mi-a fost dor de cartofii prăjiți cu gust aparte, nemaintâlnit decât la mama acasă.

Mi-a fost dor de fumul și dogoarea focului făcut cu lemne, în sobe vechi de pământ.

Mi-a fost dor să țin în poală o mâță pufoasă, blândă, cuminte, cu motoraș în stare perfectă de funcționare, ce alină singurătatea din alte lumi.

Mi-a fost dor de locuri unde omul, încă prieten bun cu natura, nu alterează liniștea cu sunetele, uneori enervante, ale tehnologiei.

Mi-a fost dor să culeg cu mâna mea fructe și legume proaspete din grădină, după ce au fost atinse de mâna darnică a verii.

Mi-a fost dor de dealurile ce înconjoară micul oraș de provincie, care îmi eliberează sufletul. Regatul meu din copilărie!

Mi-a fost dor de ritualul simplu al găinilor care beau apă și apoi privesc în sus, mulțumind lui Dumnezeu, cum zice o vorbă din bătrâni.

Mi-a fost dor de cei câțiva pomi bătrâni care au rezistat trecerii anilor, rodind neîncetat și fiind sursă neprețuită de umbră în zilele când soarele se arată în toată splendoarea lui.

Mi-a fost dor să mă coc la soare, în curte, odată cu fructele.

Mi-a fost dor să simt cum se îngână vara cu toamna la sfârșit de august, cum se completează, cum se întrec, cum își etalează fiecare pe rând și în același timp mantiile fermecătoare.