Who is Emma? ツ

Frankly, I have no clue who Emma really is. 
She might become the main character from a future novel I will write... if this ever happens.

She might be a random girl, the typical one, who falls in love too fast with the wrong guy and in the end she realizes that it is better that he wasn't the one.

She might be the geek of the class and when she grows up, because she pursued her dreams, she becomes the science person she worked so much to become.

She might be the badass girl in her group that no one likes because she has the coolest clothes, the best makeup, the awesomest jewelry and most of all, she says straight in your face what she thinks, whether you like it or not.

She might be the shy clumsy girl that never does anything right and people avoid her because she, apparently, carries bad luck.

She might be the wicked sister who makes a hell out of her brother's live as a child and then out of her so-called friends' existence.

She could be the girl who always dreamed of becoming a ballerina, but because of some reasons, she ends up teaching The History of Arts at a poor rated high school. Now she is determined to take her dreams back, if this is possible in any way.

Or she could be... so many many other types of person, better or worse... 
Oh well, if she ends up in a novel I will ever write, she can be whoever she wants. Or whoever I want, right? :)


However, who would you like Emma to be? Any ideas?

Emma's Pages (4)

You know, I thought, really, really thought... actually no, wait, I was so damn sure that due to the high level of personal development I managed to reach during my journey, there was nothing and no one in this world that could ever make my heart shrink with doubts, or insecurities, or even pain in the end.

I was so wrong, God!... I can't believe it... I thought myself so much stronger than I really am, so much more stable, so much more prepared to confront standing on my feet everything that could possibly hit me, be it a complicated issue, a disease or... or even unshared love...

I was so wrong, my protective titanium shield got broken, I've never noticed this before: the holes, the scratches, the missing pieces... until today when I find myself as the frailest being of all, the weakest and so easy to hurt, the way I've never imagined I would  become... all over again.

Am nevoie de un borcan mai mare

Am început noul an bine, zic eu. Bilanţul pe anul 2014 a dat cu virgulă, n-am bifat chiar tot ce mi-am propus, dar mi-am dat seama că pe unele chestii nici nu mi-am dorit neapărat să le bifez pentru că erau mai mult de umplutură. Sau pur şi simplu nu sunt încă o prioritate.

2014 a fost un an relativ întortocheat, ca un labirint din care am ieşit ceva mai răvăşită decât am intrat, un an în care m-am pierdut şi m-am regăsit de o sută de ori, un an în care am primit numeroase şanse, mai mici sau mai mari, mai mult sau mai puţin importante. De unele am profitat, pe altele le-am ignorat intenţionat pentru că aşa am considerat că e mai bine.

Anul ăsta am lăsat listele deoparte şi am decis să mă las purtată de val, în limita bunului simţ, dar neuitând nicio clipă de obiectivele principale atât pe plan personal, cât şi profesional.

O altă mică şi importantă excepţie, pentru sufletul meu, este aşa numitul The Happiness Jar. Acest borcan al fericirii este desigur un borcan, în care pun zilnic, încă de la începutul anului, câte un bileţel pe care scriu care a fost cel mai frumos moment al zilei (uneori sunt chiar mai multe), oricât de mic şi nesemnificativ ar părea acesta.

Este un exerciţiu foarte bun pentru psihicul şi spiritul oricui alege să-l facă, deoarece, în lumea copleşitoare în care trăim, uităm adesea să zâmbim, să mulţumim pentru ceea ce avem deja, să privim partea bună a situaţiilor, să ne dăm seama că o zi nu a fost proastă, ci doar a avut momente mai puţin bune pe ici pe colo.

Vreau un an plin de culoare, de zâmbete, de împliniri a căror autoare principală să fiu, un an plin de optimism, de gânduri şi acţiuni pozitive, de oameni buni şi frumoşi.
Vreau un an în care nu voi trece cu vederea niciun moment bun şi voi încerca să am un borcan al fericirii cât mai bogat :) pentru că vreau, pentru că pot, pentru că îmi doresc şi pentru că, în naivitatea mea, chiar cred că lumea poate fi mai bună! ツ

P.S:  chiar am nevoie de un borcan mai mare! :)))

Trying to accept

photo source***

...that some people are present at certain moments in our lives only to inspire us, to raise us on the highest cliffs, to motivate us, to painfully pull the best out of us when there is no other way, to support us, love us with great passion maybe, make us the most important person of their existence, care for us, even cure us and then abandon us.

Because their mission is then complete...  they brought us one step closer to what we're supposed to become.

And there are also people who will try to knock us down and sometimes they will succeed in doing so, no matter how much we fight back, they will scratch and bite our souls without mercy, they will set invisible obstacles in our ways, they will not give up until they have hurt and bruised us deeply enough and then finally leave us at peace.

Because their mission is then complete...  they brought us one step closer to what we're supposed to become.

Emma's Pages (3)

photo source****

Dear diary,

Do you know what is sad?

The fact that some of us will die eventually with lots of "what ifs" hanging on our hearts.

And that's not because we didn't have the courage to try, not at all. But because we had the power to accept the reality and because we understood that trying would have broken many many things... like hearts... and would have turned too many things upside down... like lives... And that's too big of a price for an insanity moment to be satisfied...

You know what's even sadder?

The fact that we only live one life which we take for granted and don't live it the right way.

And that the same life is not enough for all the things some of us would crave to become, for all the people we'd like to get to know in all the possible ways...

Oameni frumoşi ツ

photo source***

Îmi plac oamenii care sunt mai încăpăţânaţi decât viaţa. Dacă viaţa nu vrea să fie frumoasă, atunci ei se ridică şi o fac frumoasă. As simple as that!

Îmi plac oamenii veseli. Cei care au tot timpul zâmbetul la ei, iar uneori au şi zâmbete de rezervă pentru cei cărora le lipseşte această bijuterie de preţ.

Îmi plac oamenii care trăiesc fix aşa cum simt, fără restricţii sau regrete, fără să le pese de ce zice "lumea" (Am alergie la acest "ce-o să zică lumea?").

Îmi plac oamenii care fac lucrurile cu pasiune, cu maximă dedicare, cu atât de multă strălucire în ochi că aproape le poţi atinge sufletul cu mâna.

Îmi plac oamenii care vorbesc în culori. Da, în culori! Care prin simplele lor vorbe sau poveşti, împrăştie curcubeie şi constelaţii pe cerurile mai puţin senine.

Îmi plac oamenii care îşi fac timp să împartă gânduri frumoase, să aprecieze, să vadă lucrurile bune din viaţa lor şi a altora, chiar şi pe cele mai năpraznice furtuni. 

Îmi plac oamenii care, uneori fără să îşi dea seama, îi inspiră, îi încurajează, îi motivează şi pe alţii prin acţiunile lor, prin hotărârea lor de a reuşi, prin fiecare pas pe care îl fac în direcţia dorită, oricât de mic ar fi acel pas.

Îmi plac oamenii cu simţul umorului, cu care poţi râde până îţi dau lacrimile, pentru ca peste ani, să-ţi aminteşti de ce aţi râs şi să râzi din nou până îţi dau lacrimile :))

Îmi plac oamenii care încă mai preţuiesc şi respectă iubirea în adevăratul sens al cuvântului şi nu se complac în aşa-zise relaţii care îi înjosesc spiritual. Acei oameni care nu calcă în picioare acest sentiment.

Îmi plac oamenii care respectă oamenii şi tot ce au aceştia bun de oferit.

Îmi plac oamenii despre care pot spune "Ce copilăros!", aceia care, deşi au trecut de multă vreme peste pragul copilăriei, şi-au păstrat un strop de inocenţă, de naivitate, şi-au păstrat un colţ de suflet neîntinat pe care şi-l lasă la vedere vrând-ndevrând, pentru că el există încă.

De fapt, m-am răzgândit, nu îmi plac aceşti oameni... ÎI IUBESC! Şi îi mulţumesc Cerului că am reuşit să-i cunosc, fie şi numai temporar pe unii dintre ei.

P.S. Fiecare dintre noi are sau a avut astfel de oameni minunaţi prin preajmă. Sfatul meu este să-i identificaţi şi să învăţaţi cât mai multe de la ei, să vă lăsaţi molipsiţi de lumina şi căldura pe care le emană, pentru că sunt contagioşi în cel mai bun mod cu putinţă!  ツ

50 Random Things about Me (part 1)

photo source***

1. Iubesc muzica! (Aproape) toate genurile. Nu contează cine cântă atâta timp cât melodia respectivă transmite emoţii profunde, atâta timp cât trăiesc intens povestea din spatele versurilor, ca şi cum ar fi a mea, indiferent că este un mesaj fericit sau trist.
Nu ştiu cum ar fi viaţa fără muzică. Mai mult ca sigur ar fi deprimantă, tristă, gri, fără sens...
La muncă, zi de zi, căştile îmi sunt cele mai bune prietene!

2. Bine, bine, iubesc muzica foarte mult! Dar ştiţi ce iubesc mai mult decât muzica?... LINIŞTEA! Am nevoie de linişte ca de aer. De ce? Pentru că este mult prea multă agitaţie peste tot, prea mult zgomot, prea multă vorbăraie pentru nimic. Pentru că este oricum destulă gălăgie în propria-mi minte ceea ce este de-a dreptul obositor.

Pe lângă faptul că vreau să evit aglomeraţia din tramvai, e atât de bine să prinzi o oră-două de linişte la birou. De aceea vin dimineaţa mai devreme şi mă lăfăi în tăcere :)) Mai trimit două-trei mailuri, mă pun la curent cu ce mai e pe Facebook :)), mai citesc câteva articole interesante care îmi fac creierul să zvâcnească precum o pungă de popcorn în cuptorul de microunde, iau micul dejun în cele din urmă... 

3. Nu (pot să) beau cafea. Ador aroma de cafea, mai ales dacă este proaspăt măcinată sau facută, dar nu-mi place gustul. Plus ca nu mă înţeleg deloc bine cu cofeina-bat-o-vina. Îmi dă o energie insuportabilă, mai multă decât pot duce. Atât de multă încât m-aş urca pe pereţi sau aş urca scările şi le-aş coborî până ce se elimină şi ultimul gram din corp :))

În schimb îmi place, mă inspiră şi tânjesc după ritualul de a bea o cafea dimineaţa înainte de a începe orice activitate. Dar ce pot face? Mă mulţumesc şi cu un amărât - şi aromat -  de cappuccino irish cream de la automatul de la muncă. Sau cu un ceai.

4. Îmi place să primesc sfaturi la fel de mult cum îmi place frigul. Adică deloc!  Nu este vorba despre aroganţă sau orgoliu. Ci pur şi simplu când mă apuc să face ceva, de exemplu, înseamnă că sigur mi-am calculat aproape fiecare pas sau etapă şi vreau să urmez ce mi-am propus întocmai, ca să obţin ceea ce am avut în minte încă de la început.

Un alt motiv este că îmi place să învăţ să mă descurc singură, să încerc cât mai multe variante de a face un lucru, înainte să rog pe cineva să intervină, dacă nu-mi iese şi nu-mi iese.

De altfel, dacă am nevoie de vreun sfat sau de ajutor, cu siguranţă voi şti să cer dacă e cazul.

5. Îmi place să fac patul dimineaţa înainte de a pleca de acasă sau de a începe orice altceva. Senzaţia de ordine la prima oră îmi dă energie şi o stare de bună dispoziţie. Iar când mă întorc seara acasă, după o zi haotică, un pat bine făcut îmi redă o stare bună de spirit, de cum intru pe uşă. Pe sistemul "Do something every day that your future self will thank you for".

Din acelaşi motiv îmi şi pregătesc absolut toate lucrurile seara (haine, mâncare etc.) pentru că aş lua-o razna dacă aş sta dimineaţa să caut şi să nu găsesc chestii :))

6. Nu prea mă dau în vânt după ciocolată sau după dulciuri în general. Nimeni nu mă înţelege, nici eu nu mă înţeleg, dar nici nu prea încerc. Nu tânjesc după dulciuri şi pace! În schimb îmi este poftă de orice fel de mâncare oricând oriunde. Chiar dacă nu se vede :D

7. Mă uit la filme foarte rar. Şi dacă îmi place foarte mult vreunul, ajung să mă uit la acelaşi film de atât de multe ori încât învăţ trei sferturi din replici pe de rost :)) (Să nu mai spuneţi la nimeni, dar îmi plac foarte foarte foarte mult animaţiile :P)

8. Îmi sângerează ochii şi creierul când văd greşeli gramaticale sau de scriere. Mă "deranjează" şi când văd vigulele puse aiurea, ce să mai zic de gafele grave: î-ţi, frumoas-o, ve-ţi, âncepem, feli, roși,  etc etc etc. În ce viaţă au învăţat oamenii să scrie în  halul ăsta?? 

Adică, greşeşte omul, e firesc, din grabă, din neatenţie, de oboseală, dar aşa ceva este dureros de inacceptabil! Mai ales că unii chiar cred că scriu corect... Este trist... Dacă înţelegeţi ce vreau să spun.

9. Vorbesc foarte repede. Atât de repede încât uneori nici eu nu înţeleg ce spun :))) deşi ştiu ce vreau să spun.
Şi mă amuză maxim când oamenii nu mă înţeleg şi mă privesc cu ochi mari, ca pe un extraterestru care vorbeşte o limbă nemaiauzită, nemaiîntîlnită. Nici nu prea am încercat să corectez acest "defect". Pentru căăă... pot trăi cu asta.

10. Nu sunt o persoană tăcută. Mă rog, poate sunt un pic. La început. Până mă obişnuiesc şi asimilez  noua situaţie în care mă aflu la un moment dat, până mă simt în largul meu cu o persoană necunoscută cu care trebuie să interacţionez mai des etc. 
Dar după ce am depăşit faza asta de "recunoaştere", atunci să te ţii, pentru că voi fi oricum, numai tăcută nu  ツ

- To be continued -