Le-am scris cu drag :)

Acestea sunt cele două cărți de poezii pentru copii pe care le-am publicat anul acesta, în octombrie, și despre care vorbeam într-o postare anterioară.

Am presărat inocență, gând bun, suflet curat, inimă deschisă, iubire în fiecare strofă, în fiecare vers.

Vă invit să le achiziționați pentru copiii voștri, dacă aveți, iar dacă nu, pentru copilul ce încă mai sălășluiește în sufletele voastre 😊 Perioada în care ne aflăm, cea a sărbătorilor de iarnă, ne îmbie la acasă, la a fi din nou alături de cei dragi, de părinți, la a fi din nou un pui de om ce se bucură de tot ce ne aduce iarna: fulgi de zăpadă, suflete deschise, jocuri, inocență, lumină. 

Este sezonul potrivit pentru lecturi ușoare, poezii scurte și amuzante, atât pentru copii, cât și pentru părinți și bunici 😇 Vi le recomand cu drag!

Una dintre cărticele este cu poezii despre anotimpuri și se poate comanda de pe site-ul editurii, aici. Iar cealaltă, despre animăluțe, este disponibilă aici.

Spor în toate și o iarnă luminoasă vă doresc!


 

Absență motivată

Anul ăsta am absentat grav de pe blog. Nu am mai scris decât foarte rar comparativ cu ce mi-am propus, nu mi-am mai vizitat prietenii bloggeri, nu am mai fost un blogger "sociabil" 😂 deși îmi place să interacționez cu voi, oamenii pe care îi citesc și care mă citesc.

A fost un an lung, obositor, plin, dar și cu realizări.
De ce am fost așa scumpă la... scris?

Păi în primul rând pentru că job-ul mi-a mâncat energia pe cel puțin jumătate de an. Atât de tare încât, chiar dacă îmi mai rămânea timp după muncă, energia ca să mai fac și altceva era aproape de zero, iar inspirației nu îi prea place asta, așa că m-a vizitat cam rar. Ce-i drept, idei au mai fost, le-am notat pe ici, pe colo, dar nu am avut starea necesară să le transform în ceva drăguț. Le-am lăsat să moară de plictiseală printre pagini de agende sau ciorne pe mail.

Apoi au fost plecările prin țară, dar și în afară. Nu multe, dar suficiente cât să ne umple timpul, și sufletele, mie și soțului, pe o perioadă destul de lungă. Au fost zile superbe, în care am văzut multe, am simțit la fel de multe și am făcut sute sau poate mii de poze.

Așaaa... Am participat la un curs acreditat de fotografie! Asta îmi doream de foarte multă vreme. Deci de anul acesta sunt fotograf cu acte în regulă 😎 A durat vreo două luni, două zile pe săptămână, după serviciu. M-a secat de viață, pentru că mă duceam gata vlăguită. Dar a meritat efortul infinit! Mai ales că urmează să investesc și în echipament foarte curând, așa că voi trece la treburi serioase. Sper😊

Și nu în ultimul rând, realizarea cea mai dragă o reprezintă două cărticele de poezii pe care le-am scris la foc automat, 225 de poezii scrise în vară, doar într-o lună. Da, a fost o adevărată provocare. Un deadline foarte strâns, dar la fel, a meritat fiecare minut investit. Deși m-a prins și în concediu, când eram ceva de genul:
- Sora mea: "Izabela, vii la pădure?",
- Eu: "Nuuuuu, că scriu poezii." 😁

A fost amuzant și obositor, frumos și provocator să scriu atât de multe într-un timp atât de scurt. Mi-a plăcut că am avut ocazia să mă simt din nou copil, să îmi dau seama cât de frumos este să te afli la vârsta inocenței și să te bucuri atât de ușor de fiecare lucru pe care îl vezi în jur: de un animăluț, de soare, de un bulgăre de zăpadă și de câte și mai câte!...

Voi reveni cu o postare nouă despre cărțile cu poezii. Până atunci, spor în toate și mai ales la scris vă doresc! 💥😊

Noiembrie

Toamna, cu rochia-i zdrențuită,

Cu inima tulbure, pustiită,

Trimite în valuri lacrimi din cer

Și frunzele una câte una pier.

Coboară în cercuri către pământ,

În rotocoale viu-colorate dansând, 

Făcând copacii să jelească goi,

Să viseze la aprilie, la straie noi.

Toamna se duce, privește în urmă

La iarna ce toată suflarea o curmă;

Noiembrie își dă duhul într-un târziu

Lăsându-ne frig, întuneric, pustiu...

Vecina scrie un roman

De mai bine de un an

Vecina scrie un roman;

Înşiră pagini după pagini

Cu multe corecturi pe margini.

Se pierde printre ştersături

Şi prea multe tăieturi

Când îi curg alambicate

Gândurile-amestecate.

Chiar şi noaptea pe la trei

Bea cafea din cana ei,

Îşi pune bine ochelarii 

Căci alunecă, ştrengarii,

Şi ţese poveşti de iubire

Când somnul e doar amintire.

Mai târziu, după patru,

Parcă o îmbie patul,

Rămâne-n pană de idei,

Iar mâţa pe perna ei

Doarme de vreo zece ceasuri.

Măcar nu mai face nazuri.

Vecina scrie liniştită

Lângă-un buchet de levănţică

Şi cu greu, printre pasaje,

Conturează personaje

Şi-ntâmplări nepovestite,

Neştiute, necitite.

Pe fereastră-acum priveşte

La soarele ce se trezeşte

Şi zâmbeşte obosită

La povestea mâzgălită.

Aţi văzut vreodată...?

Aţi văzut vreodată un trandafir cum moare,

Cum îi pier petalele triste pe cărare,

Când nu se uită nimeni şi numai vântul

Domneşte în grădină, cutreierând pământul?...

Aţi văzut vreodată cum se aprind stejarii,

Când plânge pădurea că sunt daţi uitării,

Împodobind doar suflete şi minţi rătăcitoare,
Suspinând încet că toamna-i trecătoare?...

Aţi văzut vreodată apusul în octombrie

Când cerul deodată parcă e fiinţă vie,
Amestecând culori la capăt de univers

Pentru poeţii care mai varsă câte-un vers?...

Scrisoare către tatăl meu

 Dragă tati, 

La fel ca şi cu mami, vorbim foarte rar de când am plecat de acasă acum mai mult de zece ani şi, mai ales, de când ai reînceput serviciul şi lucrezi foarte mult. Dar eşti mereu prezent în gândurile şi în rugăciunile mele şi mă bucur de fiecare dată când vorbim la telefon, când îmi spui că eşti bine. 

Îmi povesteşti ce mai e pe la muncă şi cât de bine îţi merge acolo, ce ai mai trebăluit prin curte, că doar te ştiu, nu ai stare deloc cât e ziua de lungă şi asta mă bucură pentru că  înseamnă că eşti sănătos, ceea ce îmi doresc cel mai mult!

În ciuda multor greutăţi şi neajunsuri, nu ţi-ai pierdut nădejdea că toate problemele se vor rezolva la un moment dat cu ajutorul lui Dumnezeu şi ţi-ai păstrat simţul umorului care m-a inspirat în copilărie să-ţi dedic aceste versuri: "Tati e glumeţ/ Şi are părul creţ." :)))

M-ai învățat să merg pe bicicletă când aveam vreo cinci ani. Știu că la un moment dat m-ai lăsat să pornesc singură fără ca eu să-mi dau seama; de atunci am mers fără teamă și fără ajutor.

Întotdeauna ai fost un om blând, sensibil, corect şi, cum îţi place să spui, parolist. Nici când te enervezi nu emani strop de răutate, indiferent cât de mult te-ar supăra cineva sau ceva.

Îmi amintesc că prin clasa a doua am avut de scris o propoziţie care să conţină cuvintele "rost" şi "fire" şi nu-i dădeam de cap sub nicio formă. Atunci m-ai salvat cu simpla frază: "Eu sunt o fire năzdrăvană şi tot ce fac e cu rost", ceea ce nu e prea departe de adevăr. :))

Îmi amintesc cum ziceai mereu că nu vrei vreodată pisici în curte şi mai ales în casă, şi totuşi le-ai iubit pe toate câte au fost, te-ai ataşat de ele mai ceva decât noi şi te-ai întristat de fiecare dată când dispăreau...

Îmi amintesc cum ne plimbai pe motocicletă pe fiecare pe rând pentru că altfel nu scăpai de noi şi ne ofereai acest mic prilej de aventură, aşa cum îl vedeam noi, mici fiind. 

Îmi amintesc cum vara te aşteptam să vii de la serviciu cu un pepene mare şi gras şi ce mai festin delicios era pentru noi!

Îmi amintesc de câte ori ne luai la pădure să culegem bureţi de toate felurile şi ne-ai învăţat care sunt buni, de ne luam la întrecere care culege mai mulţi şi mai arătoşi.

Îmi amintesc cum mă puneai să citesc un număr de pagini pe zi din "Gulliver în Ţara Piticilor", ca să exersez după ce am învăţat să citesc. 

Îţi mulţumesc, dragă tati, pentru răbdarea pe care ai avut-o mereu cu noi, că ne-ai iertat de fiecare dată când te-am supărat, că ne-ai încurajat pe fiecare în parte să fim mai buni şi mai sârguincioşi, că ai făcut mereu tot ce ţi-a stat în putinţă să avem o copilărie frumoasă şi lipsită de griji, pentru toate astea şi pentru mult mai multe nu cred că ne va ajunge vreodată timpul să te răsplătim cum se cuvine...

Au fost multe şi mărunte, amintiri frumoase pe care le port în suflet cu drag şi nu pot decât să sper că Cel de Sus îţi va mai da mulţi şi buni ani de acum înainte, să te avem lângă noi sănătos şi în putere, să te găsim mereu acasă cu zâmbetul pe buze şi cu braţele larg deschise pentru noi. Să ne adunăm cu toţii în jurul mesei în weekend-uri sau de sărbători, aşa cum îţi place, că mult mai ţii la tradiţia asta şi pe cât posibil vom avea grijă să o respectăm ca să te vedem fericit. :)

Te iubesc, tati!

(citeşte aici scrisoarea către mama mea)

Tartă cu dovleac

Toamna este unul dintre cele mai frumoase anotimpuri pentru mine. Este plină de arome, de culori, de flori, de fructe şi legume gustoase şi sănătoase.

Este şi un anotimp numai bun de stat în casă şi prăjiturit. :)

Când eram mici, bunica ne făcea dovleac copt şi-l mâncam în loc de desert şi tare ne mai plăcea. Iar noi ne bucuram de aşa dulce sănătos şi aromat, mai ceva ca de o prăjitură fină cu multă cremă.

Iar seminţele le dădea cu sare şi un pic de apă şi le punea la cuptor în weekend, numai bune de ronţăit când ne uitam la seriale. 

Frumoase vremuri mai erau... Simple şi liniştite. Toamna mai este şi un anotimp plin de nostalgii, de amintiri la fiecare colţ de grădină, în fiecare borcan cu dulceaţă pregătită acum de mama noastră. Bunica nu mai este şi nici soba de pământ de unde ieşeau preparate cu gust aparte...

În cinstea toamnei, a amintirilor de demult şi a bogăţiei cu care ne surprinde de fiecare dată, am pregătit această tartă aromată şi atât de bună încât l-a cucerit şi pe soţul meu, care nu prea e fan dovleac :)

Sper să aveţi timp să o încercaţi cândva. Se prepară rapid şi este un desert uşor şi foarte aromat, pe gustul oricui!

Ingrediente:
1. Pentru blat:
125 g unt
100 g zahăr pudră
un praf de sare
2 gălbenuşuri
2 linguri lapte
250 g făină cernută

2. Pentru umplutură:
3 căni cu dovleac ras (pe răzătoarea mică)
250 g zahăr tos
două linguri de unt
300 g nuci măcinate (alternativă: migdale măcinate)
1 plic de zahăr vanilat,
3 linguri esenţă de rom
3 linguri scortişoară
50 g stafide
1 lingură de făină (sau pesmet
2 albuşuri
nuci / migdale pentru decor


Cum se procedează:

Pentru blat:

Se pun într-un bol untul, zahărul şi sarea, la care se adaugă gălbenuşurile şi, treptat, făina. Se amestecă uşor până la omogenizare. Când aluatul devine asemeni unor firimituri mai mari, se adaugă laptele. Se frământă uşor câteva minute până când devine pufos, se pune într-o folie alimentară şi se dă la frigider până este gata umplutura.

Pentru umplutură:
Dovleacul ras se pune la călit în cele două linguri de unt, împreună cu zahărul, scortişoara şi zahărul vanilat. Se lasă pe foc două-trei minute şi se amestecă din când în când. Se adaugă făina sau pesmetul, esenţa de rom, stafidele şi nucile sau migdalele. Compoziţia se lasă la răcit.

Apoi se bat albuşurile spumă şi se încorporează în compoziţia de dovleac. Se întinde aluatul în tava ună tapetată cu unt şi făină, inclusiv pe pereţii formei. Se introduce tava in cuptorul preîncins la 180°C pentru 3 minute. Se scoate şi se pune apoi umplutura, iar deasupra se presară nucă măcinată sau migdale. Se lasă la cuptor pentru aproximativ 20 de minute.

Se serveşte cu poftă alături de cei dragi, într-o zi friguroasă de toamnă :)

Spor în toate!
Izabela