What's with the Old Age?

With my Grandma

Sometimes, I look at old people and still can't believe it. There are people whom I've been knowing for ages, since they were younger and I was just a child.

I am browsing through my memories and their photos from decades ago. I've watched some of them growing old. My parents and grandparents, neighbours and relatives. But it still seems crazy to me how the old age can change someone, what it makes out of people.

How weak and wrinkled we become, how the white and grey hair become "the new look". All these are part of life, but somehow, even if I don't think that I'm immortal or anything, when I think about it, it sounds like a good joke. 😄

I find it hard to believe that one day, without even knowing, I will look in the mirror and see a little old granny.

It's insane how this works. Even if it's been a couple of years since I've started to notice a wrinkle or a white hair here and there. Obviously, it's happening. To me, to you, to all of us.

Getting old day by day can be scary if you think only about the physical changes. But it's also a gift to reach the old age and still have a young soul. Because, in the end, this is one of the most important thing: how you feel inside. And you might already know: age is nothing but a number. 😉

11 ianuarie - Ziua Internațională a cuvântului „Mulțumesc”

Astăzi, 11 ianuarie, este Ziua Internațională a cuvântului „Mulțumesc”. Sau "International Thank You Day", parcă sună mai bine în engleză. 😁

Ar trebui să nu treacă zi fără să zâmbim, să ne bucurăm sau să mulţumim pentru tot ceea ce avem.

Însă, în caz că ratăm vreo zi, iată o ocazie bună să ne socotim motivele pentru care suntem fericiţi, să le mulţumim familiei, prietenilor, Divinităţii etc. pentru tot ceea ce am reuşit să îndeplinim până acum şi pentru simplul fapt că trăim.

Uneori avem impresia că viaţa e grea, că nu prea sunt lucruri de care să ne bucurăm, că nu ni se împlinesc vise, că nu primim ceea ce ne dorim sau merităm.

Dar dacă alocăm câteva minute să ne gândim cu adevărat, cred că am putea face liste interminabile.

Îi mulţumesc soţului meu, steaua cea mai strălucitoare de pe cerul meu, pentru că mă iubeşte, mă respectă, mă răsfaţă şi mă alintă, că-mi este refugiu în zilele cu nori şi curcubeu în vreme de furtună, este braţul ce mă ţine strâns la piept şi mâna ce nu-mi va da niciodată drumul, este prima şi ultima bătaie a inimii mele.

Le mulţumesc părinţilor mei că m-au crescut frumos, că m-au educat şi mi-au dat tot ce le-a fost în putere, că m-au sprijinit când am avut nevoie şi că mă iubesc necondiţionat.

Le mulţumesc surorii şi fratelui meu că sunt ai mei, că de câte ori ne vedem, ne simţim din nou copii şi ne distrăm ca pe vremuri. Şi mai ales surorii mele care, în ciuda diferenţei de vârstă, este sufletul meu geamăn, hard-ul meu extern, mereu lângă mine la bine şi la greu.

Le mulţumesc prietenilor mei de suflet, oamenii mei dragi, familia mea spirituală, oameni care sunt mereu acolo, cu o vorbă bună, cu un sfat, cu inima mereu deschisă, să mă asculte, să mă îndrume, să mă liniştească.

Le mulţumesc tuturor celor care îmi sunt aproape, celor pe care ştiu că îi scot uneori din sărite, dar nu îşi pierd răbdarea (de tot😂), celor care mă înţeleg, dar şi celor pentru care sunt ca un puzzle cu sute de piese, prea greu de pus cap la cap, celor care mă inspiră să fiu un om mai bun, să mă autodepăşesc, să ies din zona de confort.

Celor de la care am învăţat şi încă mai învăţ lecţii noi de viaţă, celor care îmi transmit energie pozitivă şi optimism, celor care îmi sunt alinare şi confort prin simpla lor prezenţă, celor care mă apreciază şi celor care mă judecă, celor care mă iubesc şi celor care nu prea mă au la inimă, celor care mă admiră şi celor care nu pun prea mult preţ pe existenţa mea cu tot ce cuprinde ea.

Şi nu în ultimul rând îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare clipă pe care mi-a dăruit-o în această viaţă, pentru toţi oamenii pe care mi i-a adus în cale şi pentru cei pe care i-a îndepărtat de mine (ştie El mai bine de ce), pentru toate visele şi dorinţele îndeplinte până acum, dar şi pentru toate cele neîmplinite, pentru eşecuri şi zile mai puţin bune.

Şi, poate ceva mai puţin obişnuit, îi mulţumesc primăverii pentru gingăşia şi parfumul florilor de zarzăr, verii pentru dogoarea soarelui şi pentru valurile răcoroase ale mării, toamnei pentru covoarele arămii şi pentru fructele mai gustoase decât în orice anotimp şi iernii pentru magia Crăciunului şi a întinderilor nesfârşite de zăpadă.

Cam atât aş avea de împărtăşit pentru că dacă aş continua, nu m-aş opri prea curând. 😌

Vă mulţumesc şi vouă, celor care mă vizitaţi cu regularitate sau ocazional, care îmi lăsaţi uneori un gând sau o idee. Mă bucur că pot împărtăşi cu voi tot ce-mi trece prin minte şi că mă citiţi  😊 Iar acum vă întreb: voi cui mulţumiţi şi pentru ce sunteţi recunoscători astăzi? 😄

One of Those Days

photo source

This is one of those days when I would not go to work.
When I would leave everything behind and get lost into the forest covered with fresh heavy snow.
When I would listen to the barely noticed whispers of the nature.
When I would try to perceive and understand the sense of the birds chirping, hidden in tree hollows.
When I would ask the wind to stay still so that I can fill my entire being with the magic silence of the forest.
When I would watch the trees sleeping under the sparkling cover of snow.
When I would lay down, holding my breath, and feel the snowflakes softly touching my face and covering me up.
When I would build a snowman. Wait, no, two snowmen. A he and a she, so that they can keep each other company all winter long.
This is one of those days when all I want is to live a winter fairy tale, somewhere, far away from the crazy daily routine. At least for one day...

Throw Them in the Trash Can

This year I haven't got any well defined resolutions. I haven't written down any plans or goals to accomplish. I will just go with the flow for a while and follow my intuition, my old dreams step by step, minding the casual routine, filling the days with activities I love and see what happens. 😊

The only thing I know and have decided is that I feel the intense need to get rid of some negative stuff I've been gathering the past years. And now I find myself with a pile of garbage that I need to discard and make room for the quality positive material. I need to stop sending negative vibes to the Universe.

So I will throw away the poisoning anger and replace it with the good old patience that never goes out of style. I need to pour more patience drops in my life for the others and for myself.

I will get rid of judging and gossiping so that I can make room for positive feedbacks, fine and appreciative thoughts for the people I get in touch with. 

I will stop considering that some people are not good enough just because they don't follow my life principles and because they make decisions that would never go for me. It's their life and I really want to start accepting them as they are, with the whole package they come along with as them being different than me is actually a good thing. This way, I can learn many lessons from each person that crosses my path. So tolerating diversity and embracing it is doing the others and also myself a big favour.

I will give up on driving myself and others crazy about whatever I cannot influence or change. I need to work on accepting that sometimes there is no other choice than taking situations just as they are and on always focusing on the bright side, never on what can't be undone or reshaped.

Last, but also very important, I have to complain less and literally learn how to appreciate more everything and everyone I have in my life. Thus, counting my blessings and not my sorrows is the best next thing.

I really want to get back to the old me. I miss the old me. The one that was the most optimistic and positive person I have ever known. It will not be easy, but persevering is the key and practice makes perfect. So wish me luck and follow my lead if you feel like doing so! 🍀

Dimineţi albe

A venit şi nu pare să plece prea curând. Cam târziu, dar iat-o punând stăpânire peste întreaga natură.
Iarna geroasă şi albă, cu dansul ameţitor al fulgilor de nea şi ger aprig toată noaptea. 
Iarna cu podoabe de gheaţă pe la ferestre, sculptate cu suflu de magie.

Iarna cu năsucuri lipite de ferestrele reci şi ochi mari, curioşi, nerăbdători să descopere întinderile de zăpadă.
Cu crivăţ ce ne face să stăm mai mult în casă decât afară, la cădură, cu un ceai fierbinte sau o ciocolată caldă, înfofoliţi într-o pătură groasă.
Cu sănii buclucaşe însoţite de râsete zglobii şi obraji îmbujoraţi de frig şi de bucurie.

Cu mâini ce îngheaţă adesea, dar cu suflete fericite şi împlinite, cu inimi calde şi generoase.
Cu lumini colorate, beteală şi globuleţe, reminiscenţe de la Crăciun pe care oamenii nu se încumetă să le pună la loc, în cutii, vrând să mai prelungească puţin magia sărbătorilor.
Cu arome de scorţişoară şi vanilie prin bucătării, pentru că încă se prăjitureşte cu drag.

Mai sunt două luni de iarnă, poate chiar trei, căci mărţişorul ne aduce uneori zăpezi, în loc de soare şi ghiocei. 🌞🌸
Dar până atunci, dimineţile vor fi albe şi friguroase afară, calde şi luminoase înăuntru. Oricum ar fi, iarna face parte din viaţa noastră. Să ne bucurăm de fiecare zi. Pentru că zilele trec, la fel şi timpul, şi sigur vrem să le trăim frumos, indiferent de anotimp 👩

Emma's Pages (16)

photo source

The day she died, she left her entire soul scattered all over the bed, on the messy purple sheets she loved so much, where she used to get lost in the arms of random lovers, every night she broke up with the same old boyfriend.

She left her scent in the wardrobe, among elegant dresses and loose t-shirts, flowery jammies and shabby socks, sexy stockings and fancy bras.

She left thoughts and ideas scribbled on the pages of the books she loved the most, small drawings and smiley faces based on what the books she was reading inspired her or on the mood she was already in that very moment.

She left so many stories in her box of jewellery, pieces of silver or gold, or even plastic and marble jewelry she has collected the past 4 years from all countries she's been visiting.

Emma walked into her best friend's room that was now gone. She was overwhelmed by the pain of this terrible news she has received only a couple of hours ago. She still couldn't believe it! Adeline was gone. Gone...

A bottle of wine was still open on the small table next to the window. A lot of random stuff lied there. Two empty glasses of wine, a blue pen, a sparkly nail polish, the silver bracelet she stole from her mother when she run away from home, 10 years ago. An open book with a few ripped pages was on the floor, next to a pile of all sorts of crumpled clothes.

Emma picked a sweater from the pile and felt the perfume of Adeline. Her favourite perfume since they were in college. A little bit spicy, a little bit sweet, with a pinch of vanilla scent, matching her colourful personality. Emma held the sweater to her chest and tears silently flooded her eyes. Adeline was gone and she left so many things behind, a lot of grief and why's, too many broken hearts and tears to shed...

You Gave Me Wings

 

You gave me wings,

I learnt to fly

And I got lost

Up in the sky.

I let you down,

Far away on Earth

And didn't see

How much you hurt.