Frustrare

Photo by SHTTEFAN on Unsplash

Un pahar gol... în stomacul plin de fluturi,

O minune abătută asupra unui cer închis,

Un pahar plin... vărsat de vânt la întâmplare,

O vioară neacordată la timp vibrând sunete mute...

Se-nvălmăşesc adesea în amintiri cu gem de prune,

Cu frunze de nuc uscate în gânduri câteodată...

"Amin! Amin!" îngână clopotul unui suflet de aramă;

Un înger nervos trântind privirea-i infantilă

Pe o carte necăjită din trecutul prăfuit,

Un psalm rostit în grabă la apus de viaţă

Împletesc alene o cale tăinuită către un Paradis...

Ce vis străin cu zbor de lacrimi picurând prea des!

Aripi ce dor deja profund tinzând spre nori zeloşi,

Copaci prea blânzi, mereu ascunşi departe, într-un colţ

Aşteaptă ochiul, mâna, pasul de copil ce-am fost!

Dar zbuciumată închid totul ca pe-o carte de poveşti...

Adio?...

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Pe altarul atâtor iluzii risipite

jertfesc, pentru ultima oară,

o iubire dureros de ireală...

o obsesie adânc înfiptă

în sufletu-mi dezgolit, surghiunit în neant.

Cât timp rătăcind în sensuri fără sens!

Câte vise înălţate din nispuri şi lacrimi!

Pentru cine au ars focuri tremurânde?...

Pentru cine au înflorit speranţe fără rost?...

Chinuri amarnice, nopţi de lumină...

Azi se ofilesc ultimele petale de viaţă;

azi se sting ultimii tăciuni prea zbuciumaţi.

Mă ascund în zdrenţele propriei fiinţe...

Nu te mai cunosc, nu te mai iubesc,

nu mai exişti... Oare?

Pelin

Photo by Anthony Tran on Unsplash

Struguri, învăluiţi cu aromă dulce de poezie,

Fluturi trişti, ofiliţi, urcând grăbiţi la cer

Îmi clatină inima, jalnic de pustie...

Şi, ciudat... la tot ce-a fost încă mai sper...

Plouă... miresme stranii, amare ecouri...

Fiinţe pribege îşi dau sufletul în mine.

Nimeni mâna-nvineţită nu-mi va ţine

Când mă vor ajunge cumplitele doruri...

Ce-am fost, ce sunt, devin a mia oară:

O stâncă neclintită pe culmi necunoscute;

Cuprinsă în răcoare şi-uscăciune neîncepute...

Cine mai ştie când a durut întâia oară?