Photo by Anthony Tran on Unsplash |
Struguri, învăluiţi cu aromă dulce de poezie,
Fluturi trişti, ofiliţi, urcând grăbiţi la cer
Îmi clatină inima, jalnic de pustie...
Şi, ciudat... la tot ce-a fost încă mai sper...
Plouă... miresme stranii, amare ecouri...
Fiinţe pribege îşi dau sufletul în mine.
Nimeni mâna-nvineţită nu-mi va ţine
Când mă vor ajunge cumplitele doruri...
Ce-am fost, ce sunt, devin a mia oară:
O stâncă neclintită pe culmi necunoscute;
Cuprinsă în răcoare şi-uscăciune neîncepute...
Cine mai ştie când a durut întâia oară?
No comments:
Post a Comment