Două cuvinte… şi jumătate

... Într-o zi mi-am dat seama că îmi lipseşte o jumătate din suflet. Acel caiet cu poezii schiţate încă din copilărie. Unde? Cum? Sau... cine? N-am aflat. Însă am supravieţuit,  înjumătăţită, aproape oarbă, şchiopătând şi mâzgălită pe margini cu creioane ascuţite.

 Cum inspiraţia nu a încetat să curgă şi resursele fiind inepuizabile, am creat blogul, metoda perfectă să  reconstruiesc ce am pierdut. Piesele din puzzle-ul descompus sunt evident altele, dar fundaţia este aceeaşi.

Şi pentru că sunt momente în care imaginaţia evadează nebună din rutina zilnică, am decis să o pun la grea încercare. Am împrietenit-o pe rând cu mâinile, croşeta, gândurile, cuvintele, cerneala, creioanele colorate şi foile albe ce aşteaptă nerăbdatoare să-şi facă treaba…

Răcoare şi verdeaţă

Parcurile sunt o binecuvântare într-un oraş atât de mare unde canicula se resimte ca un cuptor odios.
Plimbările pe malul lacurilor, printre copaci şi vedeaţă sunt nelipsite în zilele sufocante. Pentru mine aceste mici escapade sunt cu adevărat o sursă de inspiraţie, de răcorire atât a sufletului, cât şi a trupului, de reîncărcare a bateriilor şi de a petrece timp alături de oamenii dragi.

Un colţ de natură

Unul dintre puţinele motive pentru care găsesc Bucureştiul suportabil îl reprezintă parcurile pe care le frecventez ori de câte ori am ocazia, de regulă în weekend-uri sau seara după muncă.
Aceste două poze sunt din Herăstrău. Dacă nu ar fi atât de aglomerat, m-aş simţi ca acasă, în oraşul natal, o localitate subcarpatică liniştită, înconjurată de dealuri împădurite, loc magic unde mă simt din nou copil de fiecare dată când mă întorc acolo.

Câteva cadre în Herăstrău

Chiar şi aparatul meu foto compact se încăpăţânează să surprindă cât de bine poate frumuseţile naturii :)

Bujori

Se spune că galben este culoarea geloziei. În mai, toate florile sunt geloase pe frumuseţea şi parfumul bujorilor :)

 

Timp

Nu avem timp... să dormim, să mâncăm cum trebuie, să ne plimbăm, să facem patul dimineaţa, să ne ridicăm de pe scaunul de la birou ca să bem apă, să ne petrecem mai mult timp cu cei dragi sau să-i sunăm mai des, să ieşim cu prietenii, să ne rugăm, să ne închinăm când trecem pe lângă o biserică, să gătim, să ne relaxăm, să ne dedicăm hobby-urilor noastre, să ne tundem, să ne jucăm cu animăluţul de casă, să alergăm pe câmpii. să visăm, să ne jucăm, să râdem, să chicotim, să citim etc...

Şi când va veni clipa mult nedorită si va trebui să părăsim această lume, o să avem un singur regret: că nu am trăit aşa cum am vrut, că nu am facut aproape nimic din ce ne-am propus... De ce? pentru că NU AM AVUT TIMP!!! Pentru că nu ne-am făcut timp, nu am ştiut să apreciem ce am avut şi să ne bucurăm de viaţă până în cele mai mici detalii...

Dar indiferent de cum alegem să ne petrecem viaţa, "Madam cu coasa" va veni după fiecare, pe rând, răbdătoare. De ce? Pentru că ea are timp pentru fiecare dintre noi...

Versus

Mes arbres ensommeillés dans tes châteaux d’eau vie,

Mon jardin en couleurs criardes sous tes sables morts,

Ton histoire enterrée  dans les profondeurs de ma géographie en zigzag,

Tes sculptures fausses mises dans mon âme partie de vacances,

Mes brouillons illisibles coupés autour de ton talent naturel…

Tu les chantes, je les écris…

Mon caractère penchant,  se noyant dans la mer de ton sang,

Ton vieux parapluie jeté dans ma tempête - des gouttes d’amour brûlant,

Ma fleur d’enfance, encore endormie, dans ta poche ravagée par ce songe banal,

Tes bras, autrement modelés, envahis par ta pauvre anachorète…

Tes transports de douleur cachés dans ma carte des berceuses…

Tu les commences, je les finis…

Chez moi ou chez toi,

Je ne cesse pas de te confier ma folie insupportable,

Tu cesse pour un moment de chanter tes envies cyniques…

La forêt d’automne si sage dans mes yeux

Versus

Le ciel d’été trop sauvage dans les tiens…

(photo source: www.facebook.com)