Fără măști... despre teatru

                Așa cum unii oameni nu sunt duși la biserică, mai sunt și alții care nu sunt duși... la teatru. Este și cazul meu, motivul fiind acela că m-am născut și am locuit până nu demult într-un mic orășel de provincie, unde nu a existat decât un (fel de) cinematograf cândva.

                Și totuși, chiar și așa, pe vremea când televiziunea în România abia începea să se dezvolte, seara, înainte de culcare ascultam piese de teatru la radio-ul cel vechi al bunicii. Nu-mi amintesc decât vocile și zgomotele de pe fundal, nimic mai mult. Nu am cum să uit ceva atât de fascinant și de expresiv ca modul în care actorii respectivi își jucau rolurile. Erau atât de expansivi, de energici, de... actori încât și să-mi fi dorit nu puteam să dorm deoarece, ceea ce urechea mea de copil necunoscător auzea era pur și simplu mult mai puternic decât somnul.

                Acum bunica nu mai este, însă radioul a rămas, prăfuit, uitat printre vechituri prețioase, dovadă a unor trăiri teatrale din exeriența mea de copil.

                Următorul episod de teatru din viața mea a fost la școală / liceu când am citit și analizat cele două piese clasice:  “O scrisoare pierdută” a lui I.L. Caragiale și “Jocul ielelor” a lui Camil Petrescu. Până să ajung la acestea, citite din obligație la vremea respective, credeam că nu pot citi și înțelege piese de teatru. Credeam că farmecul acestui gen literar și artistic stă în interpretarea scenică. Nu am fost foarte departe de adevăr, însă chiar și fără să vizualizez acțiunea, totul se petrecea în acele momente pe scena din mintea mea.

                Mai departe, după ce am aterizat în București, pentru a-mi continua studiile, am fost doar de câteva ori la teatru. Mult prea puține, deși piesele și sălile de teatru sunt pe alese, pe toate gusturile, la diferite ore și cu tarife pentru toate buzunarele. Unul dintre sălile de teatru de care am auzit, dar unde nu am ajuns până acum, este TeatrulEvreiesc de Stat. Acesta, pe lângă piesele  bine construite care atrag publicul, are ca trăsătură piesele cu specific evreiesc, în virtutea păstrării și valorificării culturii evreiești și a limbii idiș.

                 Directoarea acestui teatru este nimeni alta decât MaiaMorgenstern, o actriță consacrată a scenei românești de teatru și film. Nu am vizionat  filme sau piese de teatru în care dumneaei a interpretat personaje, însă din puținele frânturi la care am fost  martoră (interviuri scrise sau televizate), mi-au dezvăluit o persoană caldă, dar și puternică, ambițioasă și, nu în ultimul rând, profesionsistă.

                Mi-a rămas în minte o frază dintr-un interviu: “Iubirea nu se închide ca robinetul .” Și, privind în sufletele din jurul meu, îmi dau seama câtă dreptate are.

                Tot Maiei Morgenstern îi aparține următorul fragment: “Teatrul se schimbă în permanenţă. Este foarte bine şi normal, teatrul este oglinda realităţii într-un fel. Pe de altă parte, oamenii, societatea îşi găşeste şi îşi caută modele, în spectacole, în filme, în teatru, idealizând sau dimpotrivă, judecând, condamnând personaje şi atunci în funcţie de schimbările care au loc în lume, în societate, în viaţă, asta vedem reflectat şi în arta spectacolului, în teatru şi film. Se modelează una pe alta. Sunt de fapt necesităţi, oglindiri, de aceea se reactualizează uneori autorii clasici. Sunt capodopere care reactualizate se potrivesc de minune zilelor noastre, a realităţilor noastre de zi cu zi.“

                Este destul de evident mesajul transmis. Este destul de evident, pentru mine cel puțin, cât de mare este nevoia de teatru în zilele noastre. Încep să cred că există oameni care nu își dau seama câtă nevoie au de acest tip de artă în viețile lor. Sau își dau seama, dar nu au acces.

                Din propria-mi experiență, pot să trag concluzia că teatrul are mari șanse să supraviețuiască  și în epoca în care trăim, însă este nevoie ca accesul la acesta să fie facilitat și în orașele mici (dacă nu chiar și în mediul rural). Este adevărat că sunt (rare) piese de teatru și televizate, dar nu este același lucru cu a fi acolo, prezent în sală, simțind prin toți porii ceea ce autorul piesei vrea să transmită în complicitate cu actorii care o interpretează.   

                Deși s-ar zice că teatrul (românesc) s-ar putea pierde în timp, mi-e greu să cred că acest lucru se va întâmpla. Nu o singură dată am auzit în anii curenți de piese care se joacă cu sălile pline ochi. Nu o singură dată am auzit fani ai acestui gen spunând  că nu mai găsesc bilete la opera favorită deși au încercat să le achiziționeze cu mult timp înainte.

Ropotele de aplauze la final dar și din timpul pieselor, oamenii (de absolut toate vârstele) care urmăresc firul acțiunii cu sufletul la gură , fără să respire, fără să clipească...  mă fac să cred că teatrul este încă și va fi mereu o verigă destul de puternică din lanțul artistic al perioadei actuale și al celor ce vor urma.

                Oamenii care merg încă la teatru nu fac asta pentru simpla distracție, ci o fac pentru a-și hrăni sufletul, pentru a și-l îmbiba  adânc în cultură, în măiestrie, pentru a și-l decora cu emoții și trăiri unice, fie că e vorba de o comedie, o dramă sau o tragedie.

                Teatrul nu înseamnă numai artă, înseamnă educație, și chiar umor inteligent în anumite cazuri.

Înseamnă bunica ce își duce de mână nepotul la teatru  pentru a-i deschide (uneori fără să știe) noi orizonturi.

Înseamnă a da filmul pentru teatru (din când în cînd măcar), pentru că cinematografia, deși foarte mult evoluată, nu poate înlocui emoțiile în stare pură pe care le transmit actorii direct de pe scenă, sau improvizațiile perfect reușite și la locul lor, mai ales în comedii. Pentru că abia pe scenă actorii sunt ei înșiși... Ei interactionează cu publicul, susțin monolage ceea ce reprezintă un plus de valoare, de aici farmecul, nevoia de teatru și spontaneitatea pe care acesta o conferă.

În plus, există tot mai mulți oameni care închid televizorul, care asculta alt tip de muzică decât cel care le este oferit pe bandă rulantă la radio, care preferă o piesă de teatru unui film.

Așadar, de unde privesc, lumea teatrului nu ar trebui să se teamă de un potențial dezinteres din partea iubitorilor genului care cu siguranță vor transmite mai departe acest gust cultural. Cât despre cei care nu îl frecventează încă, întăresc ideea că accesul la acest tip de artă ar trebui facilitat în zonele unde nu există. Măcar din snobism (deși nu este preferabil), oamenii vor primi noutatea în viața lor și o parte dintre ei vor face un obicei din a merge la teatru, în detrimentul altor tipuri de divertisment.

Articol scris pentru SuperBlog Sprinf 2014

(surse info și foto: www.citatepedia.ro, www.teatrul-evreiesc.ro )

Albastru de vacanță

Este una dintre acele zile când visez cu ochii deschiși la vacanță, la odihnă pe săturate, la relaxare în adevăratul sens al cuvântului. Să fim cinstiți: cui îi mai ajung weekend-urile printre treburi casnice, cumpărături, ieșiri cu prietenii dragi? Nu-i așa că nu sunt singura care și-ar dori un sejur ocazional măcar o dată pe lună?

Și totuși, lăsând gluma la o parte și revenind doar puțin cu picioarele pe pământ, la cartea pe care o citesc de câteva săptămâni bune (doar 10 minute dus spre muncă, în tramvai). Este vorba despre o tânără mamă de origine americană, care, suferind de o adâncă depresie inexplicabilă (sau poate n-am ajuns eu la momentul unde explică și cauza), își părăsește soțul și cele două fiice și se mută peste noapte în Insula Capri, Italia.

Ca să se înțeleagă, nu o să intru în detaliile cărții, nu sunt căsătorită nici deprimată, nu am copii și nu am de gând să părăsesc pe nimeni.

Însă felul în care autoarea (prin ochii personajelor) povestește despre Capri m-a făcut să continui lectura (pentru că în rest, firul narativ nu este ieșit din comun).

Este unul dintre motivele pentru care mi-ar plăcea foarte mult să petrec o vacanță de vis acolo. Este una dintre destinatiile externe la care visez de acum pentru... cândva. Am citit undeva că prin CND Turism pot beneficia de oferte croite cam pe toate buzunarele. O veste bună pentru buzunarul meu (exact! unul singur).

Resursele financiare fiind limitate, de-a lungul timpului și nefiind destul de informată, nu am făcut alegeri tocmai ca la carte. Ca să nu mai spun cât de greu mi-a fost să aleg între munte și mare din cauza acelorași resurse-lipsă. Însă iată, în Capri m-aș putea bucura de amândouă.

Cerul de un “albastru infinit”, marea care se întinde la nesfârșit, muntele Solaro care se apleacă maiestuos pentru a îmbrățișa valurile line, nenumăratele locații ale insulei pe care le-aș imortaliza în sute de ipostaze, în fotografii memorabile, străinii cu care în timp aș putea lega prietenii de durată... Toate acestea, și nu numai, îmi fac imaginația un fantastic talmeș-balmeș.

Monte Solaro

Nu de puține ori, din cauza stresului zilnic, a grijilor, a simplului fapt că sunt om și trăiesc în acest haos social, îmi vine să-mi iau sufletul, să-l arunc pe o plajă sau pe un vârf de munte și să-l las acolo la  purificat  pe cele mai înalte culmi sau să-l pun la uscat pe cel mai fin nisip sub cerul de un albastru mirific.

Una peste alta, am citit pe ici-pe colo despre ce aș putea vedea pe magica insulă Capri, ce comori ar putea inima mea vlăguită să îmbrățișeze,  ce ar putea ochii mei obosiți să descopere pentru a căpăta mai multă energie, și asta destul de absentă.

Muntele pomenit mai devreme, pe numele lui de “botez” Solaro, deși aflat la o altudine de numai 589 m, nu este mai puțin măreț și îmbietor decât biencunoscuții versanți din lume. Dacă ai picioare destul de bune (încă lucrez la asta) și brațe destul de largi (cum pentru ce? tocmai ziceam ceva de îmbrățișat cât mai multe comori ale insulei), ai putea să urci pe jos până sus de tot unde te așteaptă o priveliște cum rar există. O adevărată oază de liniște, de magie, de frumusețe indiscutabil divină, despre care se spune că ar fi inspirat numeroși artiști și scriitori.

Grotta Azzura

Aparatul meu foto atât așteaptă. Să mai simtă și briza altor meleaguri, să mai capteze și albastrul altor mări, să mai prindă și nisipul unor țărmuri străine (accidental, desigur).

Ce mi-a mai atras atenția în scurtele mele căutări este Grota Azzura, care se pare că este o reprezentare naturală al albastrului celui mai... albastru. Această nuanță atât de intensă este creată, spun cercetătorii, de lumina soarelui care pătrunde pe sub un loc din apă aflat lângă intrarea în grotă. Lumina este filtrată de apă și absoarbe tonurile de roșu, permițând doar celor albastre să pătrundă în peșteră. Numai această explicație (complexă, științifică) mi se pare pur și simplu fantastică, fenomenul în sine nefiind unul comun.

   Deși nu sunt o “fană” al acestei culori când vine vorba de obiecte, haine, sau alte chestii create de mâna omului, natura mă convinge încă o dată că albastrul naturii, sub orice formă: mare, cer, flori... își are un loc semnificativ în topul favoritelor mele.

Giardini di Augusto

Și pentru a nu-mi discrimina preferințele în materie de culori, verdele (numărul 1 în top), aș vizita negreșit Grădinile lui Augustus unde totul abundă de verdeață, flori (unele misterioase și de negăsit în alte părți ale lumii). Totul abundă de natură în starea cea mai pură. Aerul curat, cerul înalt și cuprinzător, peisaje care depășesc cu mult așteptările turișitilor...

Așadar timp să ai, finanțe să fie, că sufletul este mereu deschis și pregătit să se îmbete cu asemenea frumuseți.

Unul dintre lucrurile pe care le-aș face dacă atunci când voi vizita această insulă meravigliosa va  fi fără doar și poate întipărirea ireversibilă a răsăritului de soare (și a apusului?) cât mai adânc în memoria vizuală. Deja știu cum va fi: voi privi aproape fără să clipesc tabloul rupt din rai din fața mea, cuprinsă de o pace paradisiacă, de melancolie hipnotizantă,  cu ochii în lacrimi, nu de tristețe, ci pentru simplul motiv că sufletele sensibile lăcrimează ușor la cele mai nebănuite lucruri, cu atât mai mult la asemenea minuni cum oferă insula Capri...

Voi la ce destinații exotice visați?

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2014

(surse foto și info geografică: www.calatorim.ro, www.villaigeacapri.it, www.capri.com)

În formă... sănătoasă

Este binecunoscut faptul că trăim într-o epocă în care cu toții vrem să fim în formă. Mergem la sală, mâncăm sănătos, renunțăm la micile plăceri “vinovate” (dulciuri, în special ciocolata, făinoase, băuturi carbogazoase etc.), facem jogging, bem diverse ceaiuri etc.

Pentru mine personal, fiind slabă de când mă știu (un lucru care nu mă bucură foarte tare pentru nici cealaltă extremă nu este prea plăcută), să fiu în formă înseamnă să am un stil de viață sănătos. “Moștenirea genetică” m-a ajutat de-a lungul timpului să păstrez un echilibru destul de vizibil la nivel fizic. Și totuși nu mă bazez pe asta, deoarece, având în vedere haosul în care trăim, un dezechilibru hormonal sau metabolic poate oricând să îmi dea peste cap silueta.

Contrar ideilor preconcepute, care se pare că au început să fie depășite în zilele noastre, chiar dacă nu am nevoie să slăbesc, totuși folosesc anumite metode “de slăbit” pentru a mă simți sănătoasă, confortabil în propria-mi piele.

Cel mai mult îmi place să beau o cană cu apă cu lămâie dimineața înainte de micul dejun. Motivul pentru care am început acest obicei sănătos este acela de a-mi face stomacul “fericit” pentru că de-a lungul timpului m-am pricopsit cu niște mici probleme digestive. Am aflat că lămâia, fie ea clasică sau verde, aduce foarte multe beneficii: ajută digestia (ceea ce m-a convins să consum zilnic acest fruct – apă cu lămâie mai exact),  întărește sistemul imunitar datorită vitaminei C (și aici m-a ajutat foarte mult), detoxifică organismul, previne apariția cancerului, topește grăsimile etc.

Că tot am ajuns la acest subiect, mi-am amintit că de curând o prietenă care se confruntă cu câteva kilograme în plus mi-a povestit  despre LemoSilhouette pe care îl folosește de câteva săptămâni.

Mi-a spus că acesta este un supliment alimentar 100% natural,  având la bază lămâia verde. Topește grăsimile și stimulează metabolismul, fără ca cel care consumă suplimentul să fie afectat de aciditatea specifică acestui tip de fruct.

În acest produs natural, s-au aliat, pe lângă lămâia verde, și alte ingrediente naturale, care își unesc beneficiile pentru a ne ajuta (pe cei care avem nevoie) să luptăm contra kilogramelor nedorite fără grija efectelor secundare. Așadar, să le urăm drum bun și cale bătută grăsimilor și toxinelor și să le urăm bun venit în dieta noastră, în ordinea “numerelor de pe tricou”, următorilor: Guarana, Ananas, L-Arginina, Aloe vera, Portocalul amar.

Această echipă mică are efecte mari și îmi place așa de mult ideea de lămâie verde mai ales  (lămâia - unul dintre fructele mele preferate, verde – culoarea mea preferată, ca să nu mai zic de beneficiile produsului) încât l-aș utiliza fără să stau pe gânduri dacă aș avea nevoie. Pentru că nu se știe niciodată, voi ține minte acest produs (care apropo, este avizat de Institutul de Bioresurse Alimentare cu nr. AA5669/07.05.2012) pentru că îmi inspiră încredere, mai ales pentru că prietena mea îl utilizează.

Pe lângă apa cu lămâie (pe care o savurez chiar în acest moment), pentru a mă menține în formă consum fructe și legume zilnic,  și în general, prefer felurile de mâncare cu cel puțin 75% legume și mai puțină carne. Este doar o chestiune de gust, care se pare că îmi folosește. Evit prăjelile și mezelurile. Și tot o chestiune de gust este și faptul că nu mă dau în vânt după dulciuri (nici măcar după ciocolată).

Îmi place foarte mult și ceaiul verde pe care îl consum adesea, acesta având proprietăți similare lămâii.

De asemenea, fac aproape zilnic exerciții fizice (sala e depaaaarte): puțin aerobic, puțin stretching, puțină kinetoterapie. Cu probleme de greutate sau nu, cu toții știm cât de mult ne ajută mișcarea pentru menținerea în formă și atingerea unei stări de sănătate optime.

Îmi place de asemeni să merg pe jos prin oraș sau prin parcuri, petrec cât mai mult timp în natură și aici am ajuns la zona de întrepătrundere dintre forma fizică și cea psihică.

Mișcarea de orice fel nu numai că ne ajută să ne ținem sub control kilogramele, dar ne conferă și o stare de spirit foarte bună, un echilibru mental pe care mulți dintre noi îl căutăm, în special dacă avem un job stresant și foarte solicitant.

Din punctul meu de vedere, mintea și sufletul trebuie antrenate constant și ele pentru a ajunge la armonia perfectă dintre fizic și psihic: o ieșire în weekend cu prietenii, o muzică relaxantă, o carte bună și multe alte metode pe care fiecare dintre noi le avem pentru a ne reîncărca bateriile.

Încerc să mențin acest echilibru prin toate cele enunțate anterior pentru că oamenii dragi au nevoie de mine (până și eu am nevoie de mine). Pentru a nu se interpreta greșit, trebuie să se știe că nu  am un abdomen perfect,  sau un corp perfect in general, nu arăt ca un fotomodel, în ciuda faptului că sunt slabă. Însă îmi voi păstra și hrăni mereu ambiția de a avea, cum se spune, o minte sănătoasă într-un corp sănătos.

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2014

(surse foto: www.unica.ro, www.hdwallpaper.ro, raftulbunicii.blogspot.com, www.newgirl.ro)