Albastru de vacanță

Este una dintre acele zile când visez cu ochii deschiși la vacanță, la odihnă pe săturate, la relaxare în adevăratul sens al cuvântului. Să fim cinstiți: cui îi mai ajung weekend-urile printre treburi casnice, cumpărături, ieșiri cu prietenii dragi? Nu-i așa că nu sunt singura care și-ar dori un sejur ocazional măcar o dată pe lună?

Și totuși, lăsând gluma la o parte și revenind doar puțin cu picioarele pe pământ, la cartea pe care o citesc de câteva săptămâni bune (doar 10 minute dus spre muncă, în tramvai). Este vorba despre o tânără mamă de origine americană, care, suferind de o adâncă depresie inexplicabilă (sau poate n-am ajuns eu la momentul unde explică și cauza), își părăsește soțul și cele două fiice și se mută peste noapte în Insula Capri, Italia.

Ca să se înțeleagă, nu o să intru în detaliile cărții, nu sunt căsătorită nici deprimată, nu am copii și nu am de gând să părăsesc pe nimeni.

Însă felul în care autoarea (prin ochii personajelor) povestește despre Capri m-a făcut să continui lectura (pentru că în rest, firul narativ nu este ieșit din comun).

Este unul dintre motivele pentru care mi-ar plăcea foarte mult să petrec o vacanță de vis acolo. Este una dintre destinatiile externe la care visez de acum pentru... cândva. Am citit undeva că prin CND Turism pot beneficia de oferte croite cam pe toate buzunarele. O veste bună pentru buzunarul meu (exact! unul singur).

Resursele financiare fiind limitate, de-a lungul timpului și nefiind destul de informată, nu am făcut alegeri tocmai ca la carte. Ca să nu mai spun cât de greu mi-a fost să aleg între munte și mare din cauza acelorași resurse-lipsă. Însă iată, în Capri m-aș putea bucura de amândouă.

Cerul de un “albastru infinit”, marea care se întinde la nesfârșit, muntele Solaro care se apleacă maiestuos pentru a îmbrățișa valurile line, nenumăratele locații ale insulei pe care le-aș imortaliza în sute de ipostaze, în fotografii memorabile, străinii cu care în timp aș putea lega prietenii de durată... Toate acestea, și nu numai, îmi fac imaginația un fantastic talmeș-balmeș.

Monte Solaro

Nu de puține ori, din cauza stresului zilnic, a grijilor, a simplului fapt că sunt om și trăiesc în acest haos social, îmi vine să-mi iau sufletul, să-l arunc pe o plajă sau pe un vârf de munte și să-l las acolo la  purificat  pe cele mai înalte culmi sau să-l pun la uscat pe cel mai fin nisip sub cerul de un albastru mirific.

Una peste alta, am citit pe ici-pe colo despre ce aș putea vedea pe magica insulă Capri, ce comori ar putea inima mea vlăguită să îmbrățișeze,  ce ar putea ochii mei obosiți să descopere pentru a căpăta mai multă energie, și asta destul de absentă.

Muntele pomenit mai devreme, pe numele lui de “botez” Solaro, deși aflat la o altudine de numai 589 m, nu este mai puțin măreț și îmbietor decât biencunoscuții versanți din lume. Dacă ai picioare destul de bune (încă lucrez la asta) și brațe destul de largi (cum pentru ce? tocmai ziceam ceva de îmbrățișat cât mai multe comori ale insulei), ai putea să urci pe jos până sus de tot unde te așteaptă o priveliște cum rar există. O adevărată oază de liniște, de magie, de frumusețe indiscutabil divină, despre care se spune că ar fi inspirat numeroși artiști și scriitori.

Grotta Azzura

Aparatul meu foto atât așteaptă. Să mai simtă și briza altor meleaguri, să mai capteze și albastrul altor mări, să mai prindă și nisipul unor țărmuri străine (accidental, desigur).

Ce mi-a mai atras atenția în scurtele mele căutări este Grota Azzura, care se pare că este o reprezentare naturală al albastrului celui mai... albastru. Această nuanță atât de intensă este creată, spun cercetătorii, de lumina soarelui care pătrunde pe sub un loc din apă aflat lângă intrarea în grotă. Lumina este filtrată de apă și absoarbe tonurile de roșu, permițând doar celor albastre să pătrundă în peșteră. Numai această explicație (complexă, științifică) mi se pare pur și simplu fantastică, fenomenul în sine nefiind unul comun.

   Deși nu sunt o “fană” al acestei culori când vine vorba de obiecte, haine, sau alte chestii create de mâna omului, natura mă convinge încă o dată că albastrul naturii, sub orice formă: mare, cer, flori... își are un loc semnificativ în topul favoritelor mele.

Giardini di Augusto

Și pentru a nu-mi discrimina preferințele în materie de culori, verdele (numărul 1 în top), aș vizita negreșit Grădinile lui Augustus unde totul abundă de verdeață, flori (unele misterioase și de negăsit în alte părți ale lumii). Totul abundă de natură în starea cea mai pură. Aerul curat, cerul înalt și cuprinzător, peisaje care depășesc cu mult așteptările turișitilor...

Așadar timp să ai, finanțe să fie, că sufletul este mereu deschis și pregătit să se îmbete cu asemenea frumuseți.

Unul dintre lucrurile pe care le-aș face dacă atunci când voi vizita această insulă meravigliosa va  fi fără doar și poate întipărirea ireversibilă a răsăritului de soare (și a apusului?) cât mai adânc în memoria vizuală. Deja știu cum va fi: voi privi aproape fără să clipesc tabloul rupt din rai din fața mea, cuprinsă de o pace paradisiacă, de melancolie hipnotizantă,  cu ochii în lacrimi, nu de tristețe, ci pentru simplul motiv că sufletele sensibile lăcrimează ușor la cele mai nebănuite lucruri, cu atât mai mult la asemenea minuni cum oferă insula Capri...

Voi la ce destinații exotice visați?

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2014

(surse foto și info geografică: www.calatorim.ro, www.villaigeacapri.it, www.capri.com)