Celulele stem - pentru că îți pasă de copilul tău!

            

                Cine nu a auzit de celulele stem? Se tot vorbește despre acest subiect în ultimii ani. Și totuși, până de curând,  nu am știut foarte bine ce sunt și la ce folosesc.

                Însă documentându-mă, din curiozitate, dar mai ales din interes, și analizând informația de aici http://www.cordcenter.ro/wikistem_/ce-sunt-celulele-stem.html am aflat în primul rând că celulele stem reprezintă celulele care stau la baza formării tuturor țesuturilor și organelor. Acestea sunt prezente în organism atât în perioada intrauterină cât și după naștere, și contribuie la reînnoirea periodică sau la vindecarea țesuturilor și organelor după diverse boli / traumatisme.

                Este bine de știut și important de reținut că transplantul de celule stem poate fi util la tratarea a peste 80 de boli, o parte dintre acestea fiind diferite boli de sânge maligne şi non-maligne de care mulți se tem (cancere, boli ale sistemului imunitar etc.), maladii pentru care rata de supraviețuire este foarte redusă.

                Această descriere exprimă din start potențialul celulelor stem și rolul lor important care trebui cât mai mult promovat atât  România, cât și în lume.

                Cum este și normal, fiind o tehnică destul de nouă, mai ales în România (în sensul că nu a fost foarte promovată până în ultimii câțiva ani), părinții pot fi sceptici, sau, din cauză că nu sunt (sau nu vor să fie) informați foarte bine, refuză să apeleze la prelevarea de celule.

Dar ei ar trebui să știe că tehnica de prelevare este complet nedureroasă și se face imediat după naștere (indiferent de tipul de naștere la care s-a optat: naturală, cezariană etc.).

Procedura este descrisă în detaliu aici: http://www.cordcenter.ro/recoltare-celule-stem.html.

Pe scurt, celulele stem sunt colectate de profesioniști (medicul obstretician sau echipa de medici care a asistat la naștere) atât din placentă, cât și din cordonul ombilical și durează în jur de 30 de secunde.

              

 Pentru că tocmai am adus vorba despre profesioniști, este bine de știut că  Grupul International Cord Blood Center este pe primul loc în topul băncilor de celule stem din Europa ca număr de grefe eliberate în vederea efectuării unui transplant. Acest centru deține cel mai mare număr de laboratoare proprii de procesare în Europa.

                Misiunea acestui grup de oameni dedicați este aceea de a oferi cât  mai multor familii posibilitatea de a asigura sănătatea copiilor lor. Și implicit o viață fără griji.

Tocmai de aceea familiile respective trebuie informate corespunzător, și convinse, aș spune, să recurgă la această metodă de asigurare a sănătății propriilor copii. Sau de ce nu?, dacă este nevoie, a altora prin donarea celulelor. Așadar, această practică poate fi una altruistă, și poți simți cu adevărat că nu a fost o investiție inutilă știind că un suflet este salvat datorită ție.

S-ar spune că din cauza nivelului de trai scăzut din România zilelor noastre, mulți nu ar putea suporta costurile pe care prelevarea, transportul, procesarea și depozitarea celulelor le implică. Însă această măsură de siguranță în numele sănătății nu trebuie ratată.

Iar Cord Blood Center are o ofertă de pachete din care fiecare îl poate alege pe cel mai potrivit. Plus sistemul de rate aferent pentru ca beneficiarii să poată achita lunar o anumită sumă, astfel putându-se bucura de alegerea făcută fără să simtă povara cheltuielii.

Toți ne permitem rate pentru tot felul de produse fără de care avem impresia că nu putem trăi (televizoare, laptp-uri, smartphone-uri etc.). Nu este oare mai valoroasă o sumă de bani pe lună pentru a ne asigura într-un fel viața copiilor și liniștea noastră sufletească?

Cineva a spus cândva o vorbă foarte înțeleaptă (potrivită vremurilor pe care le trăim): „dacă te gândești că să mănânci sănătos este scump, înseamnă că nu te-ai găndit niciodată la prețul pe care îl are cancerul”, preț care de cele mai multe ori e viața. În analogie cu acest citat, putem spune că celule stem au un preț anume, însă merită fiecare bănuț atunci când, aplecându-te deasupra patului copilului tău poți răsufla ușurat/ă că i-ai pus deoparte ceva ce poate nu va folosi niciodată, dar cum se spune: “better safe than sorry”. Mai bine să NU regreți vreodată că ai spus “nu” celulelor stem, spunând de fapt “nu” sănătății copilului tău.

De subliniat că banii cheltuiți cu înțelepciune pentru copii sunt întotdeauna o investiție, niciodată o pierdere.

Nu sunt mamă încă, dar în ziua în care voi avea parte de această binecuvântare, voi avea grijă să îi asigur copilului meu dreptul la sănătate încă din prima clipă. Voi recurge fără să stau pe gânduri la recoltarea de celule stem, indiferent de costuri.

Mă gândesc numai cât de dureros este pentru un părinte să își vadă copilul bolnav, indiferent de vârstă. Celulele stem nu au darul de a preveni apariția bolii sau de a te scuti de această durere, în caz că la un moment dat copilul tău se va îmbolnăvi grav (cu toții sperăm și ne rugăm să avem copii sănătoși), dar măcar îți dau speranța că se va vindeca. Zilele și nopțile de suferință vor fi doar o amintire neplăcută pe care o vei îngropa adânc în trecut și îți vei multumi ca pentru alegera făcută.

Însă trebui ca oameni sa constientizeze potențialul imens al acestei metode medicale, o șansă pe care parinții mai în vârstă își doresc s-o fi avut pentru copiii pe care poate i-au pierdut din cauza posibiliăților reduse de vindecare până nu demult.

                În ziua de azi vedem tot mai mulți bolnavi, de la nou-născuți la adulți și bătrâni, mulți dintre ei fiind răpuși de boli incurabile. Media de vârstă a scăzut foarte mult și de aceea este bine să trăim măcar noi ca părinți cu inima împăcată, sa ne luăm toate măsurile pe care le avem la îndemână, să alocăm mai multă atenție evoluției științei medicinei și să o urmăm de din iubire pentru cei dragi.

                Alege recoltarea de celule stem și copilul tău îți va mulțumi peste ani că i-ai facut cel mai prețios cadou încă de la naștere!

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2014

(surse info și poze : www.cordcenter.ro,

www.facebook.com/cord.blood.celule.stem)

Să citim... de dragul viitorului

Îmi amintesc cu nostalgie de vremea când am învățat să citesc. Aveam 5 ani și, pentru că am avut (și am în continuare) mici probleme cu vederea, a trebuit să învăț câteva litere pentru început pentru ca oftalmologul să-mi verifice vederea cu ajutorul panoului cu litere și cifre.

Așa mi-am început una dintre cele mai frumoase călătorii din viața de copil, călătoria în lumea cărților, lungă-lungă, fascinantă, acaparantă, din care am știut că voi face parte întotdeauna.

Dar nu m-am oprit aici pentru că am fost curioasă să fac cunoștință și cu celelelate litere pentru ca mai apoi după ce le-am învățat, părinții (mai ales tatăl meu) să îmi impună un anumit număr de pagini de citit zilnic. Nici nu era nevoie, sincer. Citeam cu atâta plăcere încât nu mai conta câte pagini.

Citeam din manualele fratelui meu mai mare. Mă ascundeam în camera mea și nu mai lăsam cărțile din mână. Preferam să fac asta chiar și în vacanțe, decât să mă joc cu copiii afară.

Printre altele, editura ALL este una dintre cele care mi-au rămas în memorie datorită manualelor școlare care erau sfinte pentru mine. Era fericirea mea să primesc manualele la sfârșitul anului școlar pentru anul următor. În timpul vacanței lungi de vară nu rămânea nici un text necitit. Faptul că profesorii mei alegeau această editură la cele mai multe materii întărește ideea că editura ALL oferă materiale profesioniste, care susțin cu adevărat educația și suportul de cursuri de care un copil are nevoie, pentru a acoperi cele mai importante informații din materiile respective.

Puțini știu probabil că ALL este fondatorul mult îndrăgitului (și cu nerăbdare așteptatului) Târg  Internaţional de Carte Gaudeamus, alături de scriitorul Mircea Nedelciu şi SRR şi coorganizator al primelor 10 ediţii. Acest aspect dovedește că editura s-a implicat de-a lungul timpului activ în susținerea și promovarea culturii și valorilor române pe care fiecare dintre noi ar trebui să și le însușească.

Pentru că în România în ultimii ani s-a constatat că cititul este o activitate din ce în ce mai rar întâlnită în rândul copiilor, alături de editura ALL, trebuie ca toți să fim cât mai interesați și implicați. Pentru că, la drept vorbind, acest declin nu prevestește nimic bun.

Văd în tramvai sau în metrou din când în când oameni care citesc cărți. Din păcate, rareori am văzut copii sau adolescenți citind pentru că aceștia sunt mai degrabă preocupați să-și povestească ce au făcut în weekend sau în ziua anterioară.

În ziua de astăzi, copiii sunt mult mai atrași de tehnologie (tablete, smartphone-uri, aplicații de toate felurile etc.). de aceea este considerat că este foarte greu să îi convingem să mai citească o carte din când în cînd. Îmi amintesc că în clasele I-VIII cel puțin, aveam o listă (destul de lungă) de “lecturi suplimentare” pe care o devoram cu sete în vacanța de vară, pe treptele casei părintești cu vedere în grădină.

Din fericire, ajută foarte mult faptul că se practică din ce în ce mai mult atât în școli cât și în multinaționale, ideea de a dona o carte (sau mai multe) pentru a fi repartizate mai apoi în bibilotecile școlilor.

Pofta vine mâncând, așa și dorința de lectură poate veni citind, de la o pagină pe zi la o carte pe lună. Pentru a atinge acest scop,  trebuie ca părinții și profesorii să fie educați alături de copii.

                O modalitate clasică este aceea ca părinții să le citească povești celor mici la ora de culcare, de la vârste cât mai fragede.

Albert Einstein bine spunea că: "Dacă vrei să ai copii inteligenți, citește-le basme. Dacă vrei să fie și mai inteligenți, citește-le și mai multe basme."

În același timp, consider că părinții ar putea să colaboreze cu profesorii și  să organizeze împreună întâlniri săptămânale (sau lunare) în școli sau biblioteci unde să se desfășoare activități culturale și literare, pe criterii de vârstă, unde să participe copii, părinți (bunici) și profesori.

Aici se pot organiza concursuri pe baza celor discutate / citite în timpul respectivelor ședințe la care premiile să fie diverse jocuri educative sau cărți (de citit pentru cei mai măricei sau de povești cu mult ilustrații sau de colorat pentru cei mai micuți, pentru început).

De asemenea o altă opțiune ar fi ca la la sfârșitul fiecărei întâlniri, să existe un bol cu titluri de cărți în număr egal cu numărul participanților. Fiecare copil va extrage o carte pe care o va citi în compania părinților acasă. La următoarea ședință, se pot organiza, după caz sau preferință concursurile amintite anterior, cu întrebări din cărțile extrase. Sau  părinții pot să își îmbrace copiii în costume care să reprezinte personajele din cărțile citite, pentru a se și distra în același timp, atracția către lectură crescând în timp.

O altă idee, lansată de profesori, de exemplu, ar fi aceea ca elevii să le citească părinților cărți recomandate la școală. Acest fiind un mod de a educa părinții, de a-i face să fie mai interesați de ce face cu adevărat copilul la școală.

Pe vremea când eram la școală exista o metodă pe care eu personal o așteptam cu sufletul la gură. Când se dădeau premiile la sfârșit de an, se ofereau două-trei cărți pentru copii, indiferent de premiu, încurajându-se astfel cititul. Totuși, aici se vede o deficiență, ca să nu o numim chiar “discriminare”, deoarece elevii care nu se încadrau la nici un premiu, bineînțeles că nu primeau nimic.

Așadar, se încuraja în mod indirect și neștiut ignoranța. Copiii care nu aveau prea mare tragere de inimă să învețe erau lăsați pe margine.

Aș propune (re)introducerea acestui sistem de premiere, dar cu mici ajustări. Desigur, adăugarea elevilor cu note mai puțin bune în ecuație. Și, prin sponsorizări (mereu au existat și vor exista părinți “mai înstăriți”), fiecare elev să primească la final de an cel puțin o carte pe gustul lui.

De exemplu:

-          Este o fetiță care învață foarte bine, dar care în timpul liber visează la prinți, castele și unicorni înaripați? Să-i oferim “Manualul prințeselor” de Hilke Rosenboom. Regulile de aur din această carte îi voi fi cu siguranță pe plac micuței. Cartea nu este doar frumoasă, ci și educativă după cum foarte bine ne dăm seama după titlu, rezultând un copil mulțumit și educat

-          Este un băiețel care are potențialul de a învăța bine, dar este mai tot timpul cu capul în nori? Ce-ar fi să i se ofere Trolul fără inimă de Asbjornsen & Moe, o combinaţie reuşită şi incitantă dintre basm şi carte de aventuri

-          Este un copilaş dornic să asimileze multe cunoştinţe într-un timp foarte scurt? Lumea lui înseamnă mai degrabă informaţii de orice fel despre lumea înconjurătoare? Nimic mai simplu: cu siguranță i-ar face mare plăcere să primească cel puțin o carte din colecția “Pixi știe tot”. Aceasta este o vastă enciclopedie, aș zice, și nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui copil care ar vrea să afle despre dinozauri, corpul uman, anotimpuri, stele și câte și mai câte

-          Este un copil mai retras, cu rezultate slabe la învățătură, dar care este foarte bun la orele de educație fizică, mai ales la fotbal? De ce nu i-am oferi “Manualul meu de fotbal” de Steffen Meier, care face parte tot din seria Pixi.

Exemplele pot continua, ideea fiind aceea de a începe mai întâi cu ceva ce știm că ar reprezenta un interes profund pentru respectivul copil, iar apoi, treptat, se poate diversifica în timp prin schimbarea stilului cărților oferite.

În plus, la zilele de naștere ale colegilor, părinții pot strecura pe lângă jucăria aleasă, și o carte potrivită.

Pentru asta este nevoie de implicarea în complicitate a profesorilor, mai ales, și a părinților, care ar trebui să depună toate eforturile posibile pentru a readuce cititul în topul preferințelor copiilor, pentru a le trezi interesul și dorința să devină... cititori.

                Pare greu de implementat și sigur este, mai ales în familiile unde există probleme de educație de la generație la generație. Așadar trebuie educați foarte bine și părinții, cei care “nu au timp” de copiii lor, cei din mediul rural, cei cu un trecut educațional slab.

                Însă fiecare efort contează, oricât cât de mic ar părea. Dacă s-ar implementa cel puțin una dintre metodele enunțate mai sus, în cel puțin o școală din fiecare oraș, pașii cei mici ar deveni în timp mari și ar face diferența.

               

                Tu ce ai alege pentru a face din copilul tău un cititor? 

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2014

(sursa poze si info: www.all.ro)

Elev-Părinte-Profesor

Întotdeauna am învățat foarte bine, am avut mereu note mari, am fost cea mai bună din clasă ani de-a rândul, am primit premiul I cu coroniță din clasa I până într-a XII-a.

Părinții mei au ținut mereu ca noi copiii să învățăm bine, pentru viitorul nostru, pentru a ajunge „cineva”. Deși nu toți am avut aceleași capacități sau abilități, sau aceleași preferințe de domenii.

Cel mai concret exemplu este acela că într-o clasă de 25-30 de elevi, vor fi mereu cei care învață cel mai bine și cei care învață cel mai puțin bine. Aceștia din urmă, pe vremea mea (anii ‘90) erau într-un fel discriminați, profesorii nu lucrau foarte mult cu ei, pentru că... nu învățau bine, deci nu se merita. Cel puțin așa vedeam și încă văd lucrurile. Acelor copii nu par să li se fi dat șansele pe care le meritau pentru a-și dezvolta abilitățile, pentru a-i ajuta să devină oameni poate mai buni decât sunt astăzi. În schimb, acei copii au devenit copii cu probleme unii dintre ei, alții s-au închis în ei, nutrind frustrări pe care nu le-au verbalizat probabil niciodată la acea vreme.

Consider, așadar că o campanie sau un proiect care i-ar pregăti pe elevi pentru viață, trebuie să înceapă în școli, cu schimbarea profesorilor și a standardelor prăfuite de predare (nu este cazul tuturor școlilor și profesorilor, desigur).

Tot la acest nivel, o idee care ar trebui luată în calcul este că accentul ar trebui pus foarte mult pe punerea în practică a cunoștințelor, pe organizarea de workshop-uri, de excursii în diverse locuri despre care se învață la școală pentru a facilita asimilarea corectă, și nu mecanică a informației.

Elevul trebuie de asemenea încurajat sa nu învețe pentru notă, atât la școală cât și acasă. Profesorii și părinții trebuie educați și ei să înteleagă că elevii nu trebuie neapărat sa ia note de 10 pe linie ca să fie considerați elevi buni. Rare sunt cazurile în care acest aspect este înțeles cu adevărat.

Tot aici menționez că în funcție de interesele elevului ar trebui să se reducă numărul de materii la strict acelea de care este interesat (începând din liceu, de exemplu).

S-ar zice că asta se face deja, dar de exemplu la liceul unde am urmat Specializarea Limbi Străine, am studiat încă matematica, fizica, chimia, desenul și muzica (ceea ce mie personal nu mi-a displăcut, chiar din contră...) până în clasa a 10-a și, respectiv, a 12-a. Nu neg necesitatea acestor materii chiar și la profilele filologice. Insă aceste arii de învățământ, în exemplul dat, ar fi trebuit să fie opționale în cazul în elevul X sau Y ar fi vrut să nu piardă de tot conexiunea cu materiile enunțate.

Ce legătură are acest aspect cu pregătirea elevilor pentru viață? Este simplu : aceștia sunt obligați să învețe pentru toate cursurile, inclusiv cele care nu sunt în directă relație cu planurile lui de viitor, creându-le frustrări, mai ales atunci când notele la fizică, de exemplu sunt mici deși X este un elev de nota 10.

Și pentru că educația începe în familie, este esențial ca educarea părinților să fie unul dintre principalele nivele pe care sistemul de învățământ să se axeze.

Gândirea clasică, chiar nesănătoasă aș spune, a părinților care descurajează copilul când ia notă mică : “dar  X de ce a luat notă mai mare decât tine?” ar trebui literalmente desființată.

Pentru că frustrarea crește mai ales atunci când altă dată odrasla (învățată să fie comparată mereu cu X sau Y sau chiar și cu Z) spune că și X a luat notă mică, replica este : ”Dar ce mă interesează pe mine de alții? Eu vreau ca tu să iei note mari și să înveți bine!”

Tot la nivelul familiei, elevii trebuie încurajați, dar lăsați liberi în același timp, îndrumați când sunt confuzi, sprijiniți atunci când își dau seama că le place ceva foarte mult dar nu știu încotro s-o apuce.

Un alt exemplu personal: Mi-a plăcut foarte mult botanica (studiată în clasa a 5-a), drept urmare am dorit să urmez specializarea Biologie-chimie în liceu. Însă părinții au considerat că este mai bine sa studiez limbi străine. Ceea ce am și făcut. Pentru că mi-a plăcut totuși acest profil, am decis să aleg mai departe pentru facultate tot limbi străine. Însă, din motive obiective am ajuns să studiez Comunicare și Relații Publice. Mi-au plăcut foarte mult acele cursuri, însă nu m-am regăsit niciodată în acest domeniu. Drept urmare, nici nu profesez.

Un alt nivel la care ar trebui să se lucreze pentru a se îmbunătăți latura umană a viitorului copilului, este elevul însuși.

Am auzit în tramvai conversația dintre doi elevi de clasa a 9-a sau a 10-a. El îi spunea colegei că fratele lui are cel mai tare job: este pazinc la un complex comercial. Toată ziua stă și trebuie doar să monitorizeze activitatea din complex de pe camerele de luat vederi. Asta ar vrea să se fac puștiul „când va fi mare”. În ideea că: „ce poate fi mai tare decât un loc de muncă unde să fii plătit ca să stai degeaba?”

Tot în tramvai, am auzit elevi de liceu vorbindu-și de rău profesorii.

Aici cred că profesorii ar trebui să ia  atitudine. Îmi amintesc că uneori în orele de geografie locală sau biologie, domnii profesorii ne duceau pe deal sau în parc pentru o mai bună înțelegere a informațiilor prezentate. Iar un alt domn profesor din liceu își făcea elevii să învețe prin simlu fapt că avea un simț al umorului contagios, ceea ce îi determina pe elevi să îl îndrăgească și să învețe cu plăcere. Nu numai că domnul profesor avea simțul umorului, dar și o anumită perspectivă asupra lucrurilor care permitea minții neșlefuite a elevilor să păstreze esențialul în bagajul de luat mai departe în viață.

Comportamentul copiilor ar mai putea fi influențat și schimbat dacă ar avea parte de niște activități diverse în timpul sau în afara cursurilor, ca mersul la teatru, sau vizionarea unor filme educaționale la orele de dirigenție. De exemplu,  filme motivționale care le-ar putea schimba perspectiva și gândirea (mai mult sau mai puțin)  chiar și elevilor "cu probleme".

Dirigintelui ar trebui să îi pese cu adevarat de elevii pe care îi are sub aripa sa călăuzitoare și nu doar daca „tocesc” cu brio pentru materiile din programa școlară.  Aș sugera să existe măcar o dată pe lună ședințe particulare  (scurte) față în față cu dirigintele și fiecare elev pe rând. (analogie cu sistemul manager – subordonat de la compania unde lucrez). În aceste ședințe, elevilor li s-ar oferi ocazia să se deschidă mai mult, să găsească un adevărat îndrumător în respectivul profesor și, de ce nu, un deschizător de drumuri.

De asemenea, foarte benefice pentru dezvoltarea judicioasă a elevilor ar fi activităţile de tip voluntariat. De exemplu: Şcoala mea verde care presupune întreprinderea divereselor actîvităţi ecologice şi a concursurilor interşcoalare care îl fac pe elev să se simtă important în societate pentru că acţiunile lui de grup şi individuale au efecte pe termen lung.

Alte activităţi ar fi cele de la aşa-numitele Cluburi  ale copiilor. Acestea oferă cursuri (gratuite) pe diverse domenii, care încurajează creativitatea, implicarea in activităţi culturale şi artistice care îşi pun negreşit amprenta pe modul în care acel copil va creşte şi se va dezvolta pe plan profesional şi personal.

Trebuie neapărat punctat că pentru ca acelaşi obiectiv menţionat anterior să fie atins, trebuie să nu li se mai îngrădească gândirea, cu clişee de tipul: “Așa da!/ Așa nu!/ Asta e bine! Asta e rău!”

Pe aceleaşi planuri, s-ar putea găsi N soluţii şi idei de campanii pentru ca un copil să crească frumos, având ca punct de pornire şi sprijin atât şcoala cât şi familia.

Drumul este într-adevăr lung și  anevoios, însă merită fiecare efort, fiecare strop de sudoare, fiecare minut de stres deoarece împreună avem puterea de a schimba societatea în care trăim.

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2014

Probă sponsorizată de Reeija - magazin online care oferă accesorii damă

(surse foto: www.tmpress.ro, www.lupamea.ro, profesorelev.blogspot.com, www.enational.ro)