O zi de decembrie

A fost atât de frumos afară astăzi! Ignorând pentru o secundă faptul că suntem în decembrie, nu mi s-ar fi părut anormal să văd pomi înmuguriţi şi ghiocei îmbobociţi prin grădini.

A fost călduţ, soarele ne zâmbea de sus, de pe cerul senin, iar oamenii zâmbeau odată cu el. 💥  Vrăbiile ciripeau prin copaci şi aerul era rece, dar vântul adia blând.

De obicei zilele din decembrie mă îmbie la leneveală, la adăpostire în casă, dar astăzi am ieşit cu diverse treburi şi mi-a părut bine. Poate altfel nu aş fi îndrăznit să ies să mă bucur un pic de primul surâs al iernii. 😊

Gând de iarnă

sursă foto

 
Când eram mici, prima ninsoare era prilej exclusiv de bucurie. Nu simțeam frigul, nu ne deranjau zilele scurte, nu aveam griji sau probleme reale. 

Ne bucuram pur și simplu:
de fulgii ce ne împodobeau hainele şi ni se topeau pe obraji sau în palme,
de oamenii de zăpadă pe care îi construiam cu hărnicie,
de gheața ce acoperea bălțile din pădure sau pârâul din fața casei, unde mergeam la "patinoar",
de copacii înveliți cu straturi generoase de nea,
de orele nesfârșite petrecute la săniuș, deşi îngheţam la un moment dat, dar nu ne păsa pentru că ne simţeam atât de bine,
de bătăile cu bulgări de la care nimeni nu se dădea înapoi pentru că erau foarte distractive...

Ce vremuri!...
Pe atunci, iarna avea alt gust, altă culoare, altă poveste... 

Le-am scris cu drag :)

Acestea sunt cele două cărți de poezii pentru copii pe care le-am publicat anul acesta, în octombrie, și despre care vorbeam într-o postare anterioară.

Am presărat inocență, gând bun, suflet curat, inimă deschisă, iubire în fiecare strofă, în fiecare vers.

Vă invit să le achiziționați pentru copiii voștri, dacă aveți, iar dacă nu, pentru copilul ce încă mai sălășluiește în sufletele voastre 😊 Perioada în care ne aflăm, cea a sărbătorilor de iarnă, ne îmbie la acasă, la a fi din nou alături de cei dragi, de părinți, la a fi din nou un pui de om ce se bucură de tot ce ne aduce iarna: fulgi de zăpadă, suflete deschise, jocuri, inocență, lumină. 

Este sezonul potrivit pentru lecturi ușoare, poezii scurte și amuzante, atât pentru copii, cât și pentru părinți și bunici 😇 Vi le recomand cu drag!

Una dintre cărticele este cu poezii despre anotimpuri și se poate comanda de pe site-ul editurii, aici. Iar cealaltă, despre animăluțe, este disponibilă aici.

Spor în toate și o iarnă luminoasă vă doresc!


 

Absență motivată

Anul ăsta am absentat grav de pe blog. Nu am mai scris decât foarte rar comparativ cu ce mi-am propus, nu mi-am mai vizitat prietenii bloggeri, nu am mai fost un blogger "sociabil" 😂 deși îmi place să interacționez cu voi, oamenii pe care îi citesc și care mă citesc.

A fost un an lung, obositor, plin, dar și cu realizări.
De ce am fost așa scumpă la... scris?

Păi în primul rând pentru că job-ul mi-a mâncat energia pe cel puțin jumătate de an. Atât de tare încât, chiar dacă îmi mai rămânea timp după muncă, energia ca să mai fac și altceva era aproape de zero, iar inspirației nu îi prea place asta, așa că m-a vizitat cam rar. Ce-i drept, idei au mai fost, le-am notat pe ici, pe colo, dar nu am avut starea necesară să le transform în ceva drăguț. Le-am lăsat să moară de plictiseală printre pagini de agende sau ciorne pe mail.

Apoi au fost plecările prin țară, dar și în afară. Nu multe, dar suficiente cât să ne umple timpul, și sufletele, mie și soțului, pe o perioadă destul de lungă. Au fost zile superbe, în care am văzut multe, am simțit la fel de multe și am făcut sute sau poate mii de poze.

Așaaa... Am participat la un curs acreditat de fotografie! Asta îmi doream de foarte multă vreme. Deci de anul acesta sunt fotograf cu acte în regulă 😎 A durat vreo două luni, două zile pe săptămână, după serviciu. M-a secat de viață, pentru că mă duceam gata vlăguită. Dar a meritat efortul infinit! Mai ales că urmează să investesc și în echipament foarte curând, așa că voi trece la treburi serioase. Sper😊

Și nu în ultimul rând, realizarea cea mai dragă o reprezintă două cărticele de poezii pe care le-am scris la foc automat, 225 de poezii scrise în vară, doar într-o lună. Da, a fost o adevărată provocare. Un deadline foarte strâns, dar la fel, a meritat fiecare minut investit. Deși m-a prins și în concediu, când eram ceva de genul:
- Sora mea: "Izabela, vii la pădure?",
- Eu: "Nuuuuu, că scriu poezii." 😁

A fost amuzant și obositor, frumos și provocator să scriu atât de multe într-un timp atât de scurt. Mi-a plăcut că am avut ocazia să mă simt din nou copil, să îmi dau seama cât de frumos este să te afli la vârsta inocenței și să te bucuri atât de ușor de fiecare lucru pe care îl vezi în jur: de un animăluț, de soare, de un bulgăre de zăpadă și de câte și mai câte!...

Voi reveni cu o postare nouă despre cărțile cu poezii. Până atunci, spor în toate și mai ales la scris vă doresc! 💥😊

Noiembrie

Toamna, cu rochia-i zdrențuită,

Cu inima tulbure, pustiită,

Trimite în valuri lacrimi din cer

Și frunzele una câte una pier.

Coboară în cercuri către pământ,

În rotocoale viu-colorate dansând, 

Făcând copacii să jelească goi,

Să viseze la aprilie, la straie noi.

Toamna se duce, privește în urmă

La iarna ce toată suflarea o curmă;

Noiembrie își dă duhul într-un târziu

Lăsându-ne frig, întuneric, pustiu...

Vecina scrie un roman

De mai bine de un an

Vecina scrie un roman;

Înşiră pagini după pagini

Cu multe corecturi pe margini.

Se pierde printre ştersături

Şi prea multe tăieturi

Când îi curg alambicate

Gândurile-amestecate.

Chiar şi noaptea pe la trei

Bea cafea din cana ei,

Îşi pune bine ochelarii 

Căci alunecă, ştrengarii,

Şi ţese poveşti de iubire

Când somnul e doar amintire.

Mai târziu, după patru,

Parcă o îmbie patul,

Rămâne-n pană de idei,

Iar mâţa pe perna ei

Doarme de vreo zece ceasuri.

Măcar nu mai face nazuri.

Vecina scrie liniştită

Lângă-un buchet de levănţică

Şi cu greu, printre pasaje,

Conturează personaje

Şi-ntâmplări nepovestite,

Neştiute, necitite.

Pe fereastră-acum priveşte

La soarele ce se trezeşte

Şi zâmbeşte obosită

La povestea mâzgălită.

Aţi văzut vreodată...?

Aţi văzut vreodată un trandafir cum moare,

Cum îi pier petalele triste pe cărare,

Când nu se uită nimeni şi numai vântul

Domneşte în grădină, cutreierând pământul?...

Aţi văzut vreodată cum se aprind stejarii,

Când plânge pădurea că sunt daţi uitării,

Împodobind doar suflete şi minţi rătăcitoare,
Suspinând încet că toamna-i trecătoare?...

Aţi văzut vreodată apusul în octombrie

Când cerul deodată parcă e fiinţă vie,
Amestecând culori la capăt de univers

Pentru poeţii care mai varsă câte-un vers?...