Saturday, December 1, 2018

Exerciții pentru liniște

Fă-ți timp să respiri conștient, adânc, să faci o pauză de un minut sau mai multe atunci când te afli într-o situație copleșitoare.

Spune stop! frustrărilor, măcar pentru o clipă. E omenește să avem frustrări, dar nu ne face nici un bine să facem colecție din ele și să le rumegăm mental non-stop.

Acceptă-te fizic așa cum ești. Anii trec și e normal să-ți lase câteva cute pe ici, pe colo, câteva fire de păr argintii. Îmbătrânirea e un fenomen natural care n-ar trebui să ne întristeze, indiferent cu ce vine la pachet.

Să facem în schimb mai multă mișcare, să bem mai multă apă, să mâncăm mai sănătos. Astea sunt lucruri pe care le avem mereu la îndemână și care sunt destul de ușor de realizat. Efectele se văd în timp.

Acceptă că nu ești un om perfect, că ai calități și defecte, că o mai dai în bară uneori. Nu e ok să persiști în ce-i mai rău în tine. Din contră, la o scurtă analiză, îți poți da seama ce merge și ce nu, unde e loc pentru îmbunătățiri și să te apuci de treabă. Te poți schimba în mai bine. E nevoie de mult timp, de efort, de atenție sporită, de răbdare cu tine însuși. Este greu, dar realizabil. Fiecare mic pas înainte contează.

Când vrei o schimbare reală în viața ta, în ființa ta, te lovești de multe limitări pe care ți le impui adesea singur din obișnuință. Însă pe termen lung, îți vei fi recunoscător că ai început să fii mai bun cu tine însuți și cu ceilalți, că ai depus eforturi vizibile pentru a deveni cea mai bună versiune a ta 😊


Monday, November 12, 2018

Lasă pe mâine



Lasă pe mâine privirea încruntată pe care vrei s-o arunci casieriței în vârstă pentru că se mișcă prea încet pentru nivelul tău de răbdare. Ești obosit, vrei să ajungi acasă mai repede după o lungă zi de muncă, dar poate și ea a avut o zi grea și obositoare. Fii răbdător astăzi.

Lasă pe mâine avalanșa de claxoane pe care vrei s-o trimiți către șoferul începător ce pare să încurce circulația. Poate și tu ai fost așa, dar în timp ai devenit un șofer mai bun, mai descurcăreț. Și el își dorește același lucru. Nu-l ajută cu nimic haosul claxoanelor și al înjurăturilor. Fii îngăduitor astăzi.

Lasă pe mâine amărăciunea ce-ți apasă din nou pe suflet. Te lupți cu multe griji, probleme. Se cer multe rezolvate. Poate o dispoziție mai bună te-ar ajuta căt de puțin să rezolvi cât mai multe. Fii zâmbitor astăzi.

Lasă pe mâine mohoreala ce te cuprinde într-o zi înnorată și friguroasă de toamnă. E timpul ei, al toamnei târzii, cu ceață și ploi reci. Nu te supăra pe ceva ce nu poți controla. O să vină din nou primăvara și atunci o să fii cu un an mai în vârstă. Fii soare și cer senin astăzi.

Lasă pe mâine nervii pe liftul ce iar nu merge - pentru a câta oară luna asta? - de trebuie să urci gâfâind atâtea rânduri de trepte. Mișcarea face bine la sănătate. Măcar așa mușchii și vasele de sânge îți vor fi un pic recunoscătoare. Fii mai activ astăzi.

Lasă pe mâine tot ce-i rău. Scoate la iveală tot ce-i bun. E mai simplu decât pare. 😊



Vindecă-te


E greu să umbli atâta amar de ani cu sacii plini de trecut în cârcă. E greu tare și totuși o faci. Cu bună știință, de bună voie și nesilit de nimeni. Îți dai seama la un moment dat că unele răni încă nu s-au închis, deși le-ai dosit bine sub un maldăr inutil de pansamente. Îți dai seama că, pentru a te vindeca, trebuie să le descoperi din nou, să le lași să sângereze, să se aerisească, să le cureți bine de tot ce e rău înainte să se vindece cu adevărat. Așa că îți faci curaj și suporți pentru a nu știu câta oară vechi dureri, dar măcar de data asta o să faci lucrurile altfel, astfel încât să vindeci cât de mult poți. Poate asta e ideea vindecării: ca să reușești, e nevoie să lași rănile să sângereze cât să iasă tot ce e rău din ele.
Poate că e timpul să lași sacii ăia jos, să scormonești prin ei, să vezi dacă mai e ceva ce merită păstrat sau reparat. Pun pariu că vei arunca cel puțin trei sferturi dintre lucruri, la fel ca atunci când faci o curățenie riguroasă în șifonierul plin de maldăre de haine pe care nu te înduraseși să le arunci până atunci, deși nu mai aveai nevoie de ele.
E dureros să cotrobăi printre experiențele pe care nu vrei să ți le mai amintești, e dureros să scoți pansamente de pe răni încă supurânde, dar ai nevoie să faci asta ca să te cureți de tot ce atârnă greu în viață și în suflet. Nu e altă cale.
Vor rămâne cicatrici, dar și spațiu pentru noi experiențe pe care tu, om vindecat și reîntrgit, le vei trăi și percepe altfel. Vei știi ce să arunci și ce să păstrezi ca să nu te mai înhami la greutăți ce nu-ți aparțin sau, de-ți aparțin, nu le vei mai lasa să te împovăreze mai mult decât trebuie.
Fă loc pentru iubire ca să fii iubire, fă loc pentru blândețe, calm și seninătate, ca să fii toate astea pentru tine însuți și pentru cei din jur.



Friday, October 26, 2018

Miresmele copilăriei (3)

Acum vreo două zile, am pus trei mere în cuptor, ca să fac un piure pentru cel mic. Aroma lor s-a răspândit repede în toată casa.

Era o zi friguroasă, mohorâtă, fără pic de soare, cu un vânt ce clătina zdravăn fiecare arbust mai plăpând și toate rufele de pe culme.

Pentru că iubitul meu mic dormea, mi-am permis o mică "escapadă" în trecut. M-am lăsat din nou pradă nostalgiilor, amintirilor din copilărie.

În casa părintească, aveam demult o sobă din teracotă cu plită și cuptor. În zilele friguroase, când vrăbiile erau mai puțin gureșe și mai mult zgribulite pe ramurile golașe ale copacilor, la noi în casă mirosea a mere, gutui, pere ce se coceau în cuptor, fâsâind și plesnind. Abia le așteptam, să le scoatem aburinde, moi și dulci, mai ales gutuile care nu ne prea inspirau să le mâncăm crude.

Fructele astea coapte erau un desert simplu și dulce, direct din grădină sau din cămară. Un deliciu pentru noi, copiii, și nu numai. Aroma lor mi-a rămas în suflet ca un însemn al trecutului, al unei copilării liniștite, când altfel te bucurai de toate, copil fiind...

Zi caldă de toamnă să aveți! 😊🍎






Friday, October 12, 2018

Miresmele copilăriei (2)

Frunze uscate cad una câte una din bolta de viță-de-vie la fiecare suflare de vânt. Soarele mângâie blând ciorchinii de struguri vineții și încălzește harnicele mâini ce trebăluiesc prin curte.
Câteva ciori croncăne a toamnă, brăzdând cerul din când în când cu negrul penelor dese. Dintr-un colț de bătătură, se înalță, împletindu-se, fumul de la lemnele ce ard în mica sobă de pământ și parfumul prunelor clocotinde - polp-polp - în căldarea veche, întăciunată și arsă de la magiunul din anii trecuți.
Bunica amestecă din când în când în căldare. Între timp înșiruie pe o măsuță borcane mari în care va sta peste iarnă magiunul de prune.
Mama îl va presăra cu nucă măcinată din belșug, iar după ce va da gata două farfurii mari cu clătite umplute cu aromatul amestec, ne vom strânge toți ai casei să ne înfruptăm în fața TV-ului la vreun serial de duzină.

Așa era cândva, pe vremuri, la început de toamnă, când trăia bunica și noi eram copii zurlii, zburdând toată ziua prin curte și nu numai... 😊



Saturday, October 6, 2018

Dup-amiază de toamnă

Miroase a tartă de mere, cu blat untos și vanilat. Și a scorțișoară. Tocmai am oprit focul la cuptor. Bebe doarme, E. e la muncă, eu lenevesc oleacă, deși bucătăria se cere un pic aranjată. Mai iau o gură de cafea cu lapte. Mmmm... Așaaa... Mi-a fost dor să mai scriu aici. Mi se ofilesc petalele dacă nu aștern măcar un paragraf amărât.
Toamna-i caldă și bună până acum, generoasă în soare luminos și călduț, fructe din belșug prin livezi și oameni harnici și anul ăsta. Că așa-i frumos. Să umplem cămările cu ce ne dăruiește natura, să ne pregătim cu spor de iarnă.
Copacii capătă iar straie în deosebite culori, se-ngălbenesc și se-nroșesc frunză după frunză. Și scriu iar despre toamnă că mi-e tare dragă. Chiar de vine cu frig și ploi. O ador și o s-o tot povestesc. Aici și prin caiete, pe unde apuc.
Mai iau o gură de cafea, că tare-i bună și aromată. Mmmm... Plus că acum se trezește pruncul și mă ia de nouă, c-așa-i pe la noi :)))
Weekend cu lumină-n suflete vă doresc!


Monday, September 10, 2018

Prima zi de școală

Porneam către școală în diminețile răcoroase, dar însorite de toamnă, purtând clasica uniformă în carouri, cu sorțulețul albastru și guler alb apretat, cu un buchet de flori pentru doamna învățătoare, cu părul prins în două codițe simple sau împletite de mama, cu un ghiozdan roșu imens in spate. Strada era plină de copii care aveau același traseu. Mergeau veseli, fără griji, aranjați, cu buchete de flori, bucuroși că urmau să-și revadă colegii după trei luni de vacanță.

Se simțea în aer noul început. În fiecare an, pe 15 septembrie, sau pe-acolo, soarele ne mângâia obrajii cu raze călduțe și foșnetul pădurii, în culori palide încă, se simțea tot mai departe. Curțile gospodăriilor se umpleau de liniște, iar cele ale școlilor, de râsete, de povești din vacanțe, de chiote și cântece.

Mă încânta prima zi de școală, mai ales în clasele primare, care mi-au fost cele mai dragi. Momentul meu preferat era cel în care ne așezam în bănci după ceremonia de deschidere, unde ne așteptau cuminți noile manuale școlare. Abia așeptam să le răsfoiesc, să citesc textele din cel de limba română. Deși pe majoritatea le cunoșteam deja, pentru că mereu citeam dinante tot ce prindeam de la fratele meu cu doi ani mai mare.

Am fost o tocilară în toți anii de școală. Auzeam des acest apelativ, care pe vremuri mă deranja, pentru că era spus cu răutate de către unii copii. Dar acum îmi asum această însușire pentru că da, chiar am fost o tocilară și mi-a plăcut asta. Cu ochelari mari si urâți și tot tacâmul. 😂😂 A fost alegerea mea și nu regret deloc. Mai puțin ochelarii, pe ăia i-aș fi aruncat, dar aveam nevoie de ei. Și încă am, dar acum sunt drăguți și finuți. Deh, fiecare perioadă cu opțiunile ei.
Mi-a plăcut să citesc și să învăț la fel de mult cum altora le-a plăcut să se joace ziua întreagă. 

Îmi e dor. De tot, de uniformă, de codițe, de manuale noi-nouțe cu miros proaspăt de tuș, de diminețile de toamnă în care n-aveam griji, de colegii de atunci, de doamna învățătoare, de fetița timidă cu ochelari mari și urâți din prima bancă...


Foto: de la finalul clasei I, fără 👓, de la începutul anilor școlari nu am 😀

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...