Saturday, April 26, 2014

Câteva lecţii



Am învăţat că unul dintre cele mai odioase lucruri pe care le poate face un om este să ridice pumnul către Cer atunci când soarele apune prea devreme şi ploi repetate se abat asupra lui. 
Uităm adesea să mulţumim când toate sunt roz şi la locul lor, iar când ne trezim în mijlocul negurei, ne gândim doar cât de nedreptăţiţi suntem şi că nu merităm asemena rău. Dar oare binele l-am meritat... cu adevărat?

Am învăţat că majoritatea ridurilor care ne umbresc chipurile sunt cauzate de încruntări dese; de supărările pe care le lăsăm să ne invadeze sufletele şi trupurile; de amărăciunile cărora le permitem să ne robească existenţa. 
Pe toate aceste sticluţe cu otravă ar trebui să le combatem cu antidoturi pe care cu toţii le avem la îndemână: zâmbetele sincere, oamenii dragi care ne fac zilele mai frumoase, cerul senin, simplul fapt că existăm şi avem tot mereu darul de a mai respira încă o dată, de a mai face încă un pas, de a mai clipi încă o dată.


Am învăţat că oamenilor le este mult mai la îndemână să cadă în depresii, tristeţi, să se mâhnească, să se autocompătimească decât să se ridice, să respire adânc şi să meargă mai departe. 
De ce nu ne este la fel de uşor să ne concentrăm şi să ne orientăm către lucrurile bune din viaţa noastră? De ce căutăm mereu pete în soare, şi le căutăm cu atâta înverşunare încât nici nu mai vedem milioanele de raze din cauza câtorva pete?

Am învăţat să accept că oamenii nu sunt doar răi sau doar buni. Aşa-zişii "oameni buni" te pot dezamăgi uneori cu greşeli greu de iertat, iar "oamenii răi" te pot surprinde cu fapte demne de admirat.
De fapt, oamenii sunt pur şi simplu ei înşişi, iar cea mai mare greşeală pe care o putem face este să luăm personal ceea ce fac unii şi alţii, când cel mai adesea totul este o chestiune de compatibilitate între caractere. 
Nimeni nu e perfect şi nimeni nu s-a născut ca să fie pe placul nostru. Dacă am reuşi să înţelegem aceste aspecte şi să fim mai toleranţi, lumea în care trăim poate ar fi mult mai armonioasă.


Thursday, April 17, 2014

Zâmbete prin ploaie

Un măr înflorit în toată splendoarea lui - alb, roz pal, verdele crud al frunzelor - tronează în centrul grădinii, ca un împărat din basmele cu feţi frumoşi.

Păsărelele gălăgioase se dau în spectacol în pomii din grădină, chiar şi atunci când plouă cu toate găleţile din lume.

 Albinele se strecoară cu graţie printre stropii de ploaie pentru a săruta o dată şi încă o dată florile dulci de vişin.

Florile sfioase de liliac, lăsându-se mângâiate de vântul rece, înmiresmează şi cele mai obscure colţuri din natură cu parfumul lor.

Poate soarele se odihneşte, dându-ne nouă ocazia să scoatem la iveală soarele pe care am  uitat că îl avem încă în sufletele noastre obosite. 

Poate soarele aşteaptă să zâmbim mai mult, să privim mai des spre cer pentru a avea motive să ne încălzească şi să ne lumineze zilele.

Poate ar trebui să ne bucurăm de fiecare nor de plumb, de fiecare strop limpede de ploaie, de fiecare gură de aer rece care ne revigorează trupul.

Poate ar trebui să ne bucurăm mai mult de singura viaţă care ne-a fost dată, indiferent de vreme...

Sunday, April 13, 2014

Te cauţi fără rost printre gânduri...




Când ți se face dor, înghiți în sec, oftezi, privești spre cer și îți cobori ochii neputincios.
Când ți se face dor, amintirile îţi smulg lacrimile pe care le-ai ţinut ascunse sub pleoape prea mult timp.
Când ți se face dor, abia atunci devii conştient de braţele goale şi inutile, pentru că nu ştii ce să faci cu ele, neavând ce sau pe cine să cuprindă.
Când ţi se face dor, visele învechite şi prăfuite îşi fac loc în inima ta, cerându-ţi socoteală.
Când ţi se face dor, te cauţi fără rost printre gânduri, printre petale ofilite, printre vorbe aruncate la întâmplare...

...
Dor de acasă
Dor de copilărie
Dor de vară
Dor de bunica
Dor de vise
Dor de demult...

Saturday, April 12, 2014

La petite fleur sauvage







Tu te laissais baisser trop facilement, petite belle fleur…
Par tous les papillons ensommeillés, par tous les rayons de soleil fatigué, par les gouttes froides de pluie dans la nuit, par les larmes de chaque matin couvert par rosée.
Rien ne te manquait, mais rien ne te rendait heureuse.
Pourtant, le feu sauvage qui brulait dans ton âme en couleurs n’était jamais mort…
Et aujourd'hui, quand tu touches doucement le ciel de l'amour, quand tu retrouves toutes les pages manquantes de ton âme caché, tu te rends compte que la seule chose qui te manquait c’était… toi-même.

Friday, April 4, 2014

Love is...






Love is when you take a break from what you’re doing to kiss me at midnight, when the clock shows 00:00.

Love is when I... entertain you and drive you beautifully crazy with my upside-down world... all the time!

Love is when you surprise me with random picked flowers when we take a walk. No bought flower can ever compete with that.

Love is when I want to bite your lips until they bleed.

Love is when you hug me so tight and tell me that I am all you ever dreamed of.

Love is when I prepare you your favourite snack, while you watch a movie.

Love is when you hold me tight when you’re sleeping and never let go.

Love is when I look into your eyes and see my entire world and life in there.

Love is when you put a smile on my face whenever I’m grumpy.

Love is when I watch you sleeping, late in the afternoons, and sprinkle magic dust on your dreams.

Love is when we cuddle in the morning and refuse to leave our imperfect world to face the real world…

Love is so much more...

Aripi




Uneori doare… să fii exuberant, să te entuziasmezi foarte uşor la orice mică minune sau lucru frumos şi să fii întâmpinat de priviri serioase, triste, deprimate. De suflete grele, pline de amărăciune, zombificate...


Da, doare... E ca şi cum ţi-ai deschide larg aripile, cu speranţa că în sfârşit azi o să zbori. Îţi dai seama că nu poţi pentru că aripile îţi sunt îngreunate de poveri ale acestei lumi. Poveri despre care afli din când în când că există şi de care nu te poţi debarasa...


Doare...

Pentru că îţi pasă, pentru că iubeşti, pentru că nu ştii altfel... 

Pentru că aparţii acestei lumi fără să vrei, fără să ştii... 

Pentru că ţi-au crescut aripi şi ţi-au crescut degeaba...

Pentru că se scutură petalele... cad şi mor pe pământ infertil...