Aripi

Uneori doare… să fii exuberant, să te entuziasmezi foarte uşor la orice mică minune sau lucru frumos şi să fii întâmpinat de priviri serioase, triste, deprimate. De suflete grele, pline de amărăciune, zombificate...

Da, doare... E ca şi cum ţi-ai deschide larg aripile, cu speranţa că în sfârşit azi o să zbori. Îţi dai seama că nu poţi pentru că aripile îţi sunt îngreunate de poveri ale acestei lumi. Poveri despre care afli din când în când că există şi de care nu te poţi debarasa...

Doare...

Pentru că îţi pasă, pentru că iubeşti, pentru că nu ştii altfel... 

Pentru că aparţii acestei lumi fără să vrei, fără să ştii... 

Pentru că ţi-au crescut aripi şi ţi-au crescut degeaba...

Pentru că se scutură petalele... cad şi mor pe pământ infertil...