Saturday, April 30, 2011

Copacul plâns


Săgeţi albastre, înciudate, sălbatice
se cuibăresc în mine anevoios
curgând.
Copacul plâns din faţa mea,
pe obraz
lacrima ta.
Nimic mai mult
decât o mare de suflete
care se risipesc atât de încet
sau atât de repede...
Nici nu mai ştim ce a durut,
nici nu visăm nimic mai mult
decât întreg Universul.

Eu te iubesc;
te îngheţ cu mii de flăcări
din buchete de stele.
Tu nici nu priveşti...
Nu vrei să ştii
ce ploi ciudate mă inundă!
Al tău surâs,
amar apus de nebunie
se stinge greu...

Un soare muribund,
un cântec în culori,
păsări legănându-şi zborul către veşnicie,
printre frunze adormite
de răsuflarea grea
a vântului ceresc.

Copacul plâns din faţa ta
nimci nu vrea,
nimic nu-ţi cere!
Un dor nebun, adânc
suspină din cerul de plumb
ce îl respiri...

No comments:

Post a Comment

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...