Cine sunt...

Am crezut că va fi foarte simplu să scriu câteva cuvinte despre mine. Dar stau de ceva timp şi toate gândurile care mi se învălmăşesc haotic în minte nu vor pur şi simplu să se aştearnă cuminţi pe foaie. Ceea ce este ciudat pentru că ştiu cine sunt, ştiu ce-mi place şi ce nu, ştiu ce vreau şi ce nu vreau, chiar dacă mai am destule mistere de desluşit. 

Poate pentru că nu obişnuiesc să mă confesez decât cu mari eforturi, chiar şi celor mai apropiate persoane, poate pentru că în copilărie am fost o timidă  incurabilă şi introvertită (şi încă nu m-am vindecat complet :) ), poate pentru că aş vrea ca lumea să cunoască mai degrabă ceea ce am de oferit decât pe mine ca persoană.

Şi totuşi cred că nu-mi este foarte greu să mărturisesc că nu sunt o persoană obişnuită. Mi se spune foarte des asta şi chiar mă simt aşa din mai multe motive.

Sunt acea persoană dintr-un grup care află veştile când pentru toţi ceilalţi au devenit deja istorie.

Sunt o visătoare cu diplomă şi acte în regulă. Visez foarte mult cu ochii deschişi, atât de mult încât mi se atrage adesea atenţia că nu ştiu să fac faţă lumii reale pentru că pierd prea multă vreme undeva departe, în nori. Cred că au dreptate, dar este aşa de bine să visezi :), mai ales când realitatea nu este întotdeauna chiar plăcută.

Cred că sunt cea mai neîndemânatică persoană pe care o cunosc. Vorbesc serios! Tot ce ating se sparge, se strică, se deteriorează, spre disperarea mea şi a celor dn jurul meu. Dar pentru că mă iubesc, s-au obişnuit, nu au de ales.

Sunt o persoană complet nepopluară (dintotdeauna am fost aşa). Am un grup restrâns de cunoştinţe şi extrem de puţini prieteni foarte buni, iar asta nu mă deranjează, din contră.

Sunt oameni care îşi amintesc de mine doar atunci când au nevoie de ajutorul meu, şi sincer nu am nimic împotrivă. Mă bucur că pot fi de folos cuiva chiar şi pentru puţin timp.

Cei care nu mă cunosc ar putea să jure că sunt o persoană prea tăcută, prea serioasă, prea inaccesibilă. Dar cei care mă cunosc ştiu că au lângă ei o persoană caldă, nebună (ei spun asta), imatură, care refuză să crească şi pe care o consideră specială, deşi acest cuvânt nu e prea potrivit, pentru că de multe ori, să fii altfel îţi poate aduce multe neajunsuri...

Sunt îndrăgostită iremediabil de natură. Ador primăvara şi toamna în special. Nicăieri nu mă simt mai plină de viaţă, de iubire, de bine ca atunci când sunt departe de agitaţia marilor oraşe, într-un colţ ascuns de pădure unde singura muzică este ciripitul păsărilor împletit cu susurul suav al pâraielor. Sunt o bucată ruptă din natură, sunt o floare care creşte în tăcere, care nu-şi găseşte locul nicicum în nisipurile vii ale lumii în care sunt obligată să trăiesc. 

Chiar de curând cineva mi-a spus cu regret că m-am născut pe planeta greşită şi, vai!, câtă dreptate are! Am încercat mereu să mă adaptez celor cu care am intrat în contact (uneori fără succes). Dar a venit timpul să îmi schimb poziţia. Dacă cineva mă vrea în preajmă, va trebui să mi se adapteze. Nu am pretenţia să fiu plăcută pentru că ştiu că nu sunt perfectă şi că personalitatea mea nu este compatibilă cu a multor oameni.

Pot fi un om bun şi un om rău în acelaşi timp. Ştiu şi regret că de-a lungul timpului am rănit oamenii la care ţin, ştiu că am fost egocentrică şi egoistă când n-ar fi trebuit, ştiu că nu am fost acolo când au avut nevoie de mine, ştiu că aş putea face mai mult pentru oameni şi nu pot sau găsesc tot felul de scuze, ştiu că aş putea fi un om mult mai bun, dar cum, când lumea devine din ce în ce mai rea şi parcă ne trage pe toţi în jos?

Îmi place să ascult muzică. Sunt fana muzicii care mă face să simt fiori de fericire, de tristeţe, de iubire, de gingăşie. Că sunt vechi sau noi, indiferent de gen, prefer melodiile care îmi trezesc sentimente atât de profunde, încât trăiesc intens povestea din spatele versurilor.

Îmi place să-mi petrec dup-amiezile ploioase culcuşită în pat la căldură, înconjurată de cărţi, caiete şi alte obiecte dragi mie, într-un haos perfect organizat.

Uneori se întâmplă să ameţesc interlocutorul, trecând cu rapiditate si vioiciune de la un subiect la altul. Dap, asta sunt eu :D Şi vorbesc cu însufleţire pentru că îmi place să port o conversaţie cu persoana respectivă.

Ador culoarea si lumina! Îmi place să ma înconjor cu lucruri frumoase şi să am cât mai multă lumină naturală. De aceea sufăr foarte mult iarna când zilele sunt mohorâte şi prea scurte.

Când scriu, mă las inspirată de poze, de picturi, de versuri, de melodii, de viaţa mea reală sau a altora, de himerele care nu îmi dau pace, de vise împlinite şi neîmplinite, de bucurii şi tristeţi, de culori şi umbre, de zâmbete şi lacrimi, de soare şi ploi...

Îmi place arta, îmi place mult să scriu, să citesc, să studiez şi să analizez oamenii şi motivele din spatele acţiunilor lor, îmi place să desenez, deşi în ultima vreme nu am mai avut timp (uff!).

Iubesc iubirea, iubesc să fiu iubită şi răsfăţată, iubesc prietenia adevărată, iubesc credinţa, iubesc modestia, iubesc viaţa cu tot ce cuprinde ea, iubesc oamenii care te fac să crezi că mai există speranţă pe planeta asta. 

Nu am vise măreţe. Îmi doresc să îmi creez mie însămi toate şansele pentru a oferi lumii tot ce mi-a fost dat de Sus să împart. Îmi doresc o familie frumoasă şi fericită, presărată cu strângeri de mână în orice vreme, cu râsete zglobii de copii, cu amintiri care merită să fie scoase din sertar, cu fotografii ascunse în priviri.

Şi îmi mai doresc să aduc o schimbare în sufletele oamenilor, în lumile celor nefericiţi, în vieţile celor care plâng şi să pot şterge răul şi lacrimile din inimile lor, să le pot da motive să spere, să trăiască, să viseze...