Sfârşit de 2016

A fost un an lung, cu multe împliniri, dar şi dificil uneori. Au fost urcuşuri şi coborâşuri, raze calde de soare, dar şi nori tulburători, furtuni răzleţe, dar şi curcubeie zâmbitoare.

Trăgând linie şi punând la un loc toate lucrurile frumoase, pot spune ca a fost un an bun, colorat, în care multe piese ale unui puzzle incomplet şi-au găsit locul.

Cea mai mare realizare este că am reuşit să public două cărţi de poezii pentru copii. Nu mi-am propus asta în mod special. Aş fi vrut să scriu un roman iniţial, dar cred că mai durează ceva timp până ajung acolo, câţiva ani poate. Cert este că editura respectivă avea nevoie de cineva să scrie poezii drăguţe pentru copii, iar eu am acceptat imediat ce mi s-a oferit această şansă. 😊 A ieşit ceva frumos, iar rezultatele le puteţi "răsfoi" şi achiziţiona, dacă doriţi, aici şi aici. 

Am achiziţionat o maşină de scris! Nu este foarte veche. Este nemţească, de prin anii '70, deci relativ nouă. Aş fi vrut una mult mai veche, dar mi-a plăcut aceasta foarte mult. Am aflat că a fost a unui domn profesor care nu s-a putut acomoda cu tehnologia şi îşi dorea foarte tare o maşină de scris. La fel ca şi mine probabil. 😊 Încă o testez, să mă obişnuiesc cu modul diferit de a scrie. Mă insipră foarte tare şi sper să iasă lucruri frumoase.

Am participat la un curs acreditat de fotografie, ceea ce îmi doream de câţiva ani. Acum sunt fotograf cu acte în regulă. Îmi mai lipseşte doar diploma, pe care o voi primi la începutul anului viitor, pentru un început promiţător. 😄 Şi, desigur, trebuie să mă apuc de treabă serios. Nu ştiu încă pe ce tip de fotografie să mă orientez. Am încercat fotografia de eveniment, dar mi se pare destul de copleşitoare, sincer. Aş vrea ceva mai "liniştit", mi-ar prinde mult mai bine. 




Am exersat fotografia de eveniment, pentru că am avut ocazia să fiu fotograf la două botezuri şi un moţ anul acesta. A fost frumos şi pozele au ieşit destul de bine, cu aparatul meu care nu ştia foarte multe la vremea respectivă 😂 Şi nici eu nu eram cu adevărat pregătită. M-am descurcat bine şi pentru că am fost printre oameni cunoscuţi ce-mi sunt dragi şi pentru care am acceptat din suflet să le ofer aceste servicii.

 Tot în domeniul foto, am reuşit să achiziţionez un obiectiv şi un flash performante, ceea ce mă motivează şi mai tare să continuu cu această pasiune până ce va deveni profesie. A fost cam greu şi aşteptarea a fost lungă, dar au meritat efortul şi investiţia. Şi pot să vă asigur că orice veţi face pentru a vă îndeplini idealurile, pentru a vă urma pasiunile, va merita cu vârf şi îndesat. Oricât de greu pare uneori şi oricât timp trebuie să treacă, visele chiar devin realitate dacă lucrăm pentru ele şi punem suflet în ceea ce facem! 💚



 
Am fost la Paris! Este experienţa cea mai dragă inimii mele! În ziua în care am împlinit 30 de ani, soţul meu mi-a făcut cadou rezervările pentru acest city break de care ne-am bucurat împreună în septembrie. O să scriu o postare despre acest frumos oraş şi experienţa noastră. Chiar dacă s-a întâmplat acum câteva luni bune, amintirile şi senzaţiile sunt încă vii pentru că a fost minunat! Am stat doar trei zile şi am văzut ce am considerat mai important, bucurându-ne de fiecare clipă împreună, petrecută în aşa-numitul"oraş al iubirii". 💟 Ne-am plimbat foarte mult şi am prins vreme bună. Nu a plouat deloc şi am mâncat cele mai bune croissante ever! Chiar şi cele ambalate, cumpărate de la supermarket au fost extraordinare. M-aş mai duce o dată doar pentru ele! 😂 Bineînţeles că am vizitat Turnul Eiffel, pe care l-am împins şi l-am tras de moţ, dar până la urmă l-am lăsat acolo, întreg, să se mai bucure şi alţii de el. 😋 

Nu în ultimul rând, ne-am plimbat destul de mult şi prin ţară. Sibiu, Transfăgărăşan, Cheile Turzii, Salina Turda, Valea Oltului, Sighişoara, Cetatea Râşnov, Curtea de Argeş, Mânăstirea Cozia, Moeciu sunt cele mai importante şi frumoase locuri în care am ajuns anul acesta! Am fost cu maşina, avantajul fiind că am putut opri oriunde am vrut când simţeam nevoia sau când vedeam ceva ce merita un popas mai lung. Ne-am dat seama că nu ne-ar ajunge o viaţă întreagă să ne vizităm ţara, care, în ciuda multor neajunsuri, este superbă, bogată, demnă de toată admiraţia! Suntem într-adevăr binecuvântaţi cu o istorie şi o geografie care merită să fie cunoscute măcar pe sfert de fiecare dintre noi. Ne-am propus ca în fiecare an să vizităm cât de multe locuri noi putem, atât cât ne permit timpul şi bugetul. 

Cam aşa se încheie 2016 şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să fac toate aceste lucuri, alături de cei dragi sau singură, că sunt sănătoasă, că toţi oamenii mei iubiţi sunt bine şi că a fost un an bun. Da, cu adevărat bun...

Sper ca 2017 să fie cel puţin la fel de colorat şi împlinit, ceea ce vă doresc şi vouă, dragi prieteni, cititori sau bloggeri! Să ne citim cu bine şi în noul an! 🎊🎉🎇🎈🎆🎶🎄🎇📖

Dorinţe de Crăciun

În ultimii ani, am învăţat că cele mai frumoase cadouri nu au preţ şi nici nu sunt materiale.

Cele mai însemnate cadouri sunt adesea suflete şi poartă nume. 
Sunt mâini care te ţin strâns la bine şi la greu.
Sunt braţe care te cuprind şi te fac să te simţi mereu acasă.
Sunt ochi ce îţi zâmbesc cu drag, făcându-te în fiecare clipă să te simţi iubit şi să-ţi dai seama că, fără tine, viaţa nu ar fi la fel.

Anul ăsta, de Crăciun, îmi doresc iubire, pace şi linişte: în suflet, în casă, în lume.

Îmi doresc o mamă şi un tată sănătoşi, veseli şi în putere, pe care să-i revăd de fiecare dată cu bine, alături de care să petrecem cât mai multe zile în familie.

Îmi doresc ca toţi oamenii mei dragi să fie bine, fericiţi, să primească de la viaţă tot ceea ce-şi doresc şi în calea lor să nu cunoască necazuri sau motive de tristeţe.

Îmi doresc multe zâmbete, multă lumină şi căldură sufletească.

Îmi doresc mai multă răbdare cu cei din jur şi cu mine însămi, înţelegere, toleranţă şi armonie.

Anul ăsta, de Crăciun, îmi doresc soare! 🌞 Şi un pic de zăpadă. 😊 ❄⛄❆

O reţetă de Crăciun

Ingrediente:

• O bunică trecută prin multe, dar încă în putere și pusă pe făcut cozonaci și sarmale
• Trei perechi de ochi năzdrăvani ai nepoților, așteptând ca bunica să înceapă magia
• O sobă cu plită și cuptor pe lemne, secretul gustului minunat al bucatelor
• Colinde tradiționale pe fundal, redate de aparatul de radio din vremuri străvechi
• O zi în care cerul cerne cot la cot cu bunica
• O masă încărcată cu tot felul de ingrediente, arome îmbătătoare și ustensile speciale

Mod de preparare:

Bunica se trezește cu noaptea în cap, în timp ce nepoțeii încă se mai bucură de ultimele vise, înfofoiliţi în plapumă, la căldură, cu aromă de scorțisoară, coajă de lămâie rasă și rom, pregătite cu îndemânarea pe care numai o singură persoană pe lume o are.

Bunica se mișcă umitor de repede, în ciuda vârstei și a durerilor de șale pe care le acuză frecvent. Nimic nu o poate împiedica să pregăteacă o masă de Crăciun cum numai la ea acasă s-a pomenit. Unde bucatele parcă vin din poveștile savuroase ale lui Creangă, unde căldura de la soba cu foc de lemne îi îmbie pe toți, cu mic cu mare, să stea la taclale până la miezul nopții.

Pe jumătate adormiți, cei trei prichindei leneși se trezesc  când bunica tocmai începe să frământe cozonacii. Nimeni nu mișcă, nimeni nu mai clipește! Este cel mai frumos moment, fascinant pentru copii, sacru pentru blânda bătrână. Este un ritual care durează prea mult pentru ca cineva să țină socoteala, dar bunica știe exact când este suficient. Cât ai clipi, așterne aluatul bine bătut în tăvile ce așteaptă cuminți pe cuptor, unde vor sălășlui în continuare o bună bucată de vreme, până când rezultatul va fi pe măsura așteptărilor.

Între timp, bunica pregătește sarmale cu mireseme necunoscute de către căpșoarele ce se iţesc curioase din când în când în spatele ei. Taaaare ar mai dori să guste din aluatul pufos și moale, dar până nu va căpăta numele de drept “cozonac”, nu au voie, iar bunica nu acceptă nici o abatere de la regulă. Așa că se resemnează și privesc admirativ cum două mâini dibace împachetează sarmale într-un stil aparte.

Iar când domnii cozonaci sunt scoși cu grijă din cuptor și puși la loc de cinste, locul le este luat de sarmalele care vor fi gătite preț de câteva ore până când vor căpăta savoarea inconfundabilă al cărei secret doar bunica îl știa.

De fiecare dată când mă pregătesc să fac cozonaci, mă întreb dacă voi putea să redau câtuși de puțin vremurile de demult. Cu arome de vis, cu un gust ireal, dar atât de adevărat încât puteam să crăp mâncând, că nu mi-ar fi păsat. Uffff... ce gusturi avea copilăria! Ce arome! Ce imagini! O poveste întreagă avea loc de marile sărbători. Bunica era ingredientul principal al Crăciunului fericit. Nici măcar Moșul și cadourile lui nu puteau concura cu magia prezenței ei în sufletele și în viețile noastre. Totul ieșea perfect, toată lumea râdea, se simțea bine, mânca pe săturate și se minuna că an de an, cea mai frumoasă sărbătoare a iernii are același farmec mereu și mereu. Avea grijă bunica...

Dar ea nu mai este... iar cozonacii de la supermarket nu se compară câtuși de puțin cu ce ieșea din mâna ei. Iar mie nu-mi ies la fel de magici niciodată. Sunt pufoşi, aromaţi, delicioşi, dar parcă lipseşte ceva... Bunica îi făcea după o reţetă din memorie, o reţetă moştenită din cine ştie câte generaţii, pe care nu am aflat-o pentru că nu am întrebat. Iar acum îmi pare rău, dar pot duce mai departe măcar tradiţia cozonacilor făcuţi în casă pentru că e atât de frumos când bucătăria întreagă se umple de arome ce îndeamnă la visare, la a te simţi din nou copil. 😊

Un ceainic cu nostalgii

Cândva acest ceainic era folosit pentru ţuică fiartă, iarna, în serile târzii, când gerul împodobea ferestrele cu flori de gheaţă, când lemnele ardeau mocnit în sobe vechi de teracotă, când cuptorul adăpostea mere şi gutui parfumate.

Cândva, ţuica fiartă avea alt gust. Un gust dulce-piperat ce aduna laolaltă familia zgribulită, părinţii şi bunicii veniţi de la diverse munci şi copiii de la ore nesfârşite de săniuş şi bulgăreală. Iar cei mici nu aveau voie decât o sorbitură din licoarea magică, ce-şi răspândea aroma în întreaga încăpere.

Abia acum, după ce fusese la un pas de a fi aruncat şi înlocuit, vechiul ceainic îşi îndeplineşte adevărata sarcină, găzduind un ceai fierbinte din plante medicinale, menit să pună pe fugă chiar şi cea mai îndârjită răceală. 😊

Încă nu-i Crăciunul

Încă nu a nins, dar deja colindele se aud peste tot: în şcoli şi în grădiniţe, în biserici şi în scări de bloc, în maşini şi în magazine, în sufletele deschise ce se pregătesc deja de marea sărbătoare.

Încă nu este ger, dar vinul fiert ne răsfaţă deja cu arome de portocală, de măr, de scorţişoară şi cuişoare, aducând oamenii împreună la o cană cu poveşti, cu amintiri dulci din copilărie.

Încă că nu ne îngheaţă obrajii de frig, dar lumânările ard molcom în case unde lumina şi căldura nu lipsesc niciodată, în inimi ce bat tot anul a iubire, a dărnicie, a omenie.

Încă nu-i Crăciunul, dar miroase a portocale, a bunătăţi gătite de bunici şi mămici, a brad şi a ciocolată caldă, a arome presărate în bucate.

Încă nu-i Crăciunul, dar deja sunt atâtea mâini ce strâng şi dăruiesc celor mai puţin norocoşi, pentru că Dumnezeu poate nu se arată mereu peste tot, dar îngerii lui pământeni îşi îndeplinesc de fiecare dată misiunea.

Încă nu-i Crăciunul, dar luminile şi culorile împânzesc sate şi oraşe, case şi grădini, clădiri de toate felurile, şi, mai ales, decorează suflete cu gesturi de bunătate, de speranţă, de toleranţă şi iubire.

Arome din trecut (1)

sursă foto

În fiecare dimineaţă, la birou, în jur de ora 11, începe să miroasă intens a cafea. Cineva, nu ştiu cine, îşi prepară o cafea ca la carte. Aroma ce se împrăştie rapid pe tot etajul este atât de puternică încât poate trezi şi cele mai adormite minţi.

Eu nu beau cafea de fel, poate doar un cappuccino din când în când sau ceva mai slab, cu foarte puţină cofeină, dar îmi place tare mult cum miroase.

Iar datorită persoanei ce-şi prepară cafeaua zilnic aici, retrăiesc clipe frumoase din copilărie, dimineţi de weekend în care noi, copiii, ne sorbeam ceaiul pregătit de mama, uitându-ne la desene animate. Iar ei, părinţii noştri dragi, savurau, alături de noi, cafeaua făcută la ibric. Cafea-boabe proaspăt măcinată la o râşniţă electrică atât de veche încât probabil ar putea sta foarte bine într-un raft prăfuit al unui magazin de antichităţi. Râşniţa respectivă încă există într-un colţ al casei părinteşti şi are acum doar rolul de a stârni nostalgii dintr-o copilărie demult apusă...

It's OK To Be Lazy

Sometimes, it's ok to be lazy. To spend a weekend day, let's say, doing nothing.
It's ok to spend time by yourself or with a loved one, with a book or two, all curled up in bed, drinking some coffee or tea, some wine maybe.

It's ok to forget once in a while that you have to cook, to clean the house, to do the dishes, the laundry, the ironing.

It's ok if you decided you'll stay all day long in pajamas, with a messy hair, no make-up, watching your favourite movies, listening to music and scrolling down on your Facebook profile.
It's also ok to shut down your mobile phone, TV and laptop if you want, and sleep the entire day if this makes you feel better, with no people interaction at all.

You don't have to be sad or angry to do any of these. If you feel like doing so, you just do it and that's it.

None of these lazy activities turns you into an irresponsible person.
None of these means you forget about your friends and family.

It just means you need these hours or a whole day to recharge your batteries, to pull yourself together after a rough week or month, or simply to spend some time on your own doing pretty much nothing. This is, in a simple way, caring about yourself and your own mental health.

Maybe not everybody has the same needs, but if this helps you disconnect, relax or take some real rest, then just go for it!
Whatever you do, remember this: it's ok to treat yourself right. 😊

O zi de decembrie

A fost atât de frumos afară astăzi! Ignorând pentru o secundă faptul că suntem în decembrie, nu mi s-ar fi părut anormal să văd pomi înmuguriţi şi ghiocei îmbobociţi prin grădini.

A fost călduţ, soarele ne zâmbea de sus, de pe cerul senin, iar oamenii zâmbeau odată cu el. 💥  Vrăbiile ciripeau prin copaci şi aerul era rece, dar vântul adia blând.

De obicei zilele din decembrie mă îmbie la leneveală, la adăpostire în casă, dar astăzi am ieşit cu diverse treburi şi mi-a părut bine. Poate altfel nu aş fi îndrăznit să ies să mă bucur un pic de primul surâs al iernii. 😊

Gând de iarnă

sursă foto

 
Când eram mici, prima ninsoare era prilej exclusiv de bucurie. Nu simțeam frigul, nu ne deranjau zilele scurte, nu aveam griji sau probleme reale. 

Ne bucuram pur și simplu:
de fulgii ce ne împodobeau hainele şi ni se topeau pe obraji sau în palme,
de oamenii de zăpadă pe care îi construiam cu hărnicie,
de gheața ce acoperea bălțile din pădure sau pârâul din fața casei, unde mergeam la "patinoar",
de copacii înveliți cu straturi generoase de nea,
de orele nesfârșite petrecute la săniuș, deşi îngheţam la un moment dat, dar nu ne păsa pentru că ne simţeam atât de bine,
de bătăile cu bulgări de la care nimeni nu se dădea înapoi pentru că erau foarte distractive...

Ce vremuri!...
Pe atunci, iarna avea alt gust, altă culoare, altă poveste... 

Le-am scris cu drag :)

Acestea sunt cele două cărți de poezii pentru copii pe care le-am publicat anul acesta, în octombrie, și despre care vorbeam într-o postare anterioară.

Am presărat inocență, gând bun, suflet curat, inimă deschisă, iubire în fiecare strofă, în fiecare vers.

Vă invit să le achiziționați pentru copiii voștri, dacă aveți, iar dacă nu, pentru copilul ce încă mai sălășluiește în sufletele voastre 😊 Perioada în care ne aflăm, cea a sărbătorilor de iarnă, ne îmbie la acasă, la a fi din nou alături de cei dragi, de părinți, la a fi din nou un pui de om ce se bucură de tot ce ne aduce iarna: fulgi de zăpadă, suflete deschise, jocuri, inocență, lumină. 

Este sezonul potrivit pentru lecturi ușoare, poezii scurte și amuzante, atât pentru copii, cât și pentru părinți și bunici 😇 Vi le recomand cu drag!

Una dintre cărticele este cu poezii despre anotimpuri și se poate comanda de pe site-ul editurii, aici. Iar cealaltă, despre animăluțe, este disponibilă aici.

Spor în toate și o iarnă luminoasă vă doresc!


 

Absență motivată

Anul ăsta am absentat grav de pe blog. Nu am mai scris decât foarte rar comparativ cu ce mi-am propus, nu mi-am mai vizitat prietenii bloggeri, nu am mai fost un blogger "sociabil" 😂 deși îmi place să interacționez cu voi, oamenii pe care îi citesc și care mă citesc.

A fost un an lung, obositor, plin, dar și cu realizări.
De ce am fost așa scumpă la... scris?

Păi în primul rând pentru că job-ul mi-a mâncat energia pe cel puțin jumătate de an. Atât de tare încât, chiar dacă îmi mai rămânea timp după muncă, energia ca să mai fac și altceva era aproape de zero, iar inspirației nu îi prea place asta, așa că m-a vizitat cam rar. Ce-i drept, idei au mai fost, le-am notat pe ici, pe colo, dar nu am avut starea necesară să le transform în ceva drăguț. Le-am lăsat să moară de plictiseală printre pagini de agende sau ciorne pe mail.

Apoi au fost plecările prin țară, dar și în afară. Nu multe, dar suficiente cât să ne umple timpul, și sufletele, mie și soțului, pe o perioadă destul de lungă. Au fost zile superbe, în care am văzut multe, am simțit la fel de multe și am făcut sute sau poate mii de poze.

Așaaa... Am participat la un curs acreditat de fotografie! Asta îmi doream de foarte multă vreme. Deci de anul acesta sunt fotograf cu acte în regulă 😎 A durat vreo două luni, două zile pe săptămână, după serviciu. M-a secat de viață, pentru că mă duceam gata vlăguită. Dar a meritat efortul infinit! Mai ales că urmează să investesc și în echipament foarte curând, așa că voi trece la treburi serioase. Sper😊

Și nu în ultimul rând, realizarea cea mai dragă o reprezintă două cărticele de poezii pe care le-am scris la foc automat, 225 de poezii scrise în vară, doar într-o lună. Da, a fost o adevărată provocare. Un deadline foarte strâns, dar la fel, a meritat fiecare minut investit. Deși m-a prins și în concediu, când eram ceva de genul:
- Sora mea: "Izabela, vii la pădure?",
- Eu: "Nuuuuu, că scriu poezii." 😁

A fost amuzant și obositor, frumos și provocator să scriu atât de multe într-un timp atât de scurt. Mi-a plăcut că am avut ocazia să mă simt din nou copil, să îmi dau seama cât de frumos este să te afli la vârsta inocenței și să te bucuri atât de ușor de fiecare lucru pe care îl vezi în jur: de un animăluț, de soare, de un bulgăre de zăpadă și de câte și mai câte!...

Voi reveni cu o postare nouă despre cărțile cu poezii. Până atunci, spor în toate și mai ales la scris vă doresc! 💥😊

Noiembrie

Toamna, cu rochia-i zdrențuită,

Cu inima tulbure, pustiită,

Trimite în valuri lacrimi din cer

Și frunzele una câte una pier.

Coboară în cercuri către pământ,

În rotocoale viu-colorate dansând, 

Făcând copacii să jelească goi,

Să viseze la aprilie, la straie noi.

Toamna se duce, privește în urmă

La iarna ce toată suflarea o curmă;

Noiembrie își dă duhul într-un târziu

Lăsându-ne frig, întuneric, pustiu...

Vecina scrie un roman

De mai bine de un an

Vecina scrie un roman;

Înşiră pagini după pagini

Cu multe corecturi pe margini.

Se pierde printre ştersături

Şi prea multe tăieturi

Când îi curg alambicate

Gândurile-amestecate.

Chiar şi noaptea pe la trei

Bea cafea din cana ei,

Îşi pune bine ochelarii 

Căci alunecă, ştrengarii,

Şi ţese poveşti de iubire

Când somnul e doar amintire.

Mai târziu, după patru,

Parcă o îmbie patul,

Rămâne-n pană de idei,

Iar mâţa pe perna ei

Doarme de vreo zece ceasuri.

Măcar nu mai face nazuri.

Vecina scrie liniştită

Lângă-un buchet de levănţică

Şi cu greu, printre pasaje,

Conturează personaje

Şi-ntâmplări nepovestite,

Neştiute, necitite.

Pe fereastră-acum priveşte

La soarele ce se trezeşte

Şi zâmbeşte obosită

La povestea mâzgălită.

Aţi văzut vreodată...?

Aţi văzut vreodată un trandafir cum moare,

Cum îi pier petalele triste pe cărare,

Când nu se uită nimeni şi numai vântul

Domneşte în grădină, cutreierând pământul?...

Aţi văzut vreodată cum se aprind stejarii,

Când plânge pădurea că sunt daţi uitării,

Împodobind doar suflete şi minţi rătăcitoare,
Suspinând încet că toamna-i trecătoare?...

Aţi văzut vreodată apusul în octombrie

Când cerul deodată parcă e fiinţă vie,
Amestecând culori la capăt de univers

Pentru poeţii care mai varsă câte-un vers?...

Scrisoare către tatăl meu

 Dragă tati, 

La fel ca şi cu mami, vorbim foarte rar de când am plecat de acasă acum mai mult de zece ani şi, mai ales, de când ai reînceput serviciul şi lucrezi foarte mult. Dar eşti mereu prezent în gândurile şi în rugăciunile mele şi mă bucur de fiecare dată când vorbim la telefon, când îmi spui că eşti bine. 

Îmi povesteşti ce mai e pe la muncă şi cât de bine îţi merge acolo, ce ai mai trebăluit prin curte, că doar te ştiu, nu ai stare deloc cât e ziua de lungă şi asta mă bucură pentru că  înseamnă că eşti sănătos, ceea ce îmi doresc cel mai mult!

În ciuda multor greutăţi şi neajunsuri, nu ţi-ai pierdut nădejdea că toate problemele se vor rezolva la un moment dat cu ajutorul lui Dumnezeu şi ţi-ai păstrat simţul umorului care m-a inspirat în copilărie să-ţi dedic aceste versuri: "Tati e glumeţ/ Şi are părul creţ." :)))

M-ai învățat să merg pe bicicletă când aveam vreo cinci ani. Știu că la un moment dat m-ai lăsat să pornesc singură fără ca eu să-mi dau seama; de atunci am mers fără teamă și fără ajutor.

Întotdeauna ai fost un om blând, sensibil, corect şi, cum îţi place să spui, parolist. Nici când te enervezi nu emani strop de răutate, indiferent cât de mult te-ar supăra cineva sau ceva.

Îmi amintesc că prin clasa a doua am avut de scris o propoziţie care să conţină cuvintele "rost" şi "fire" şi nu-i dădeam de cap sub nicio formă. Atunci m-ai salvat cu simpla frază: "Eu sunt o fire năzdrăvană şi tot ce fac e cu rost", ceea ce nu e prea departe de adevăr. :))

Îmi amintesc cum ziceai mereu că nu vrei vreodată pisici în curte şi mai ales în casă, şi totuşi le-ai iubit pe toate câte au fost, te-ai ataşat de ele mai ceva decât noi şi te-ai întristat de fiecare dată când dispăreau...

Îmi amintesc cum ne plimbai pe motocicletă pe fiecare pe rând pentru că altfel nu scăpai de noi şi ne ofereai acest mic prilej de aventură, aşa cum îl vedeam noi, mici fiind. 

Îmi amintesc cum vara te aşteptam să vii de la serviciu cu un pepene mare şi gras şi ce mai festin delicios era pentru noi!

Îmi amintesc de câte ori ne luai la pădure să culegem bureţi de toate felurile şi ne-ai învăţat care sunt buni, de ne luam la întrecere care culege mai mulţi şi mai arătoşi.

Îmi amintesc cum mă puneai să citesc un număr de pagini pe zi din "Gulliver în Ţara Piticilor", ca să exersez după ce am învăţat să citesc. 

Îţi mulţumesc, dragă tati, pentru răbdarea pe care ai avut-o mereu cu noi, că ne-ai iertat de fiecare dată când te-am supărat, că ne-ai încurajat pe fiecare în parte să fim mai buni şi mai sârguincioşi, că ai făcut mereu tot ce ţi-a stat în putinţă să avem o copilărie frumoasă şi lipsită de griji, pentru toate astea şi pentru mult mai multe nu cred că ne va ajunge vreodată timpul să te răsplătim cum se cuvine...

Au fost multe şi mărunte, amintiri frumoase pe care le port în suflet cu drag şi nu pot decât să sper că Cel de Sus îţi va mai da mulţi şi buni ani de acum înainte, să te avem lângă noi sănătos şi în putere, să te găsim mereu acasă cu zâmbetul pe buze şi cu braţele larg deschise pentru noi. Să ne adunăm cu toţii în jurul mesei în weekend-uri sau de sărbători, aşa cum îţi place, că mult mai ţii la tradiţia asta şi pe cât posibil vom avea grijă să o respectăm ca să te vedem fericit. :)

Te iubesc, tati!

(citeşte aici scrisoarea către mama mea)

Tartă cu dovleac

Toamna este unul dintre cele mai frumoase anotimpuri pentru mine. Este plină de arome, de culori, de flori, de fructe şi legume gustoase şi sănătoase.

Este şi un anotimp numai bun de stat în casă şi prăjiturit. :)

Când eram mici, bunica ne făcea dovleac copt şi-l mâncam în loc de desert şi tare ne mai plăcea. Iar noi ne bucuram de aşa dulce sănătos şi aromat, mai ceva ca de o prăjitură fină cu multă cremă.

Iar seminţele le dădea cu sare şi un pic de apă şi le punea la cuptor în weekend, numai bune de ronţăit când ne uitam la seriale. 

Frumoase vremuri mai erau... Simple şi liniştite. Toamna mai este şi un anotimp plin de nostalgii, de amintiri la fiecare colţ de grădină, în fiecare borcan cu dulceaţă pregătită acum de mama noastră. Bunica nu mai este şi nici soba de pământ de unde ieşeau preparate cu gust aparte...

În cinstea toamnei, a amintirilor de demult şi a bogăţiei cu care ne surprinde de fiecare dată, am pregătit această tartă aromată şi atât de bună încât l-a cucerit şi pe soţul meu, care nu prea e fan dovleac :)

Sper să aveţi timp să o încercaţi cândva. Se prepară rapid şi este un desert uşor şi foarte aromat, pe gustul oricui!

Ingrediente:
1. Pentru blat:
125 g unt
100 g zahăr pudră
un praf de sare
2 gălbenuşuri
2 linguri lapte
250 g făină cernută

2. Pentru umplutură:
3 căni cu dovleac ras (pe răzătoarea mică)
250 g zahăr tos
două linguri de unt
300 g nuci măcinate (alternativă: migdale măcinate)
1 plic de zahăr vanilat,
3 linguri esenţă de rom
3 linguri scortişoară
50 g stafide
1 lingură de făină (sau pesmet
2 albuşuri
nuci / migdale pentru decor


Cum se procedează:

Pentru blat:

Se pun într-un bol untul, zahărul şi sarea, la care se adaugă gălbenuşurile şi, treptat, făina. Se amestecă uşor până la omogenizare. Când aluatul devine asemeni unor firimituri mai mari, se adaugă laptele. Se frământă uşor câteva minute până când devine pufos, se pune într-o folie alimentară şi se dă la frigider până este gata umplutura.

Pentru umplutură:
Dovleacul ras se pune la călit în cele două linguri de unt, împreună cu zahărul, scortişoara şi zahărul vanilat. Se lasă pe foc două-trei minute şi se amestecă din când în când. Se adaugă făina sau pesmetul, esenţa de rom, stafidele şi nucile sau migdalele. Compoziţia se lasă la răcit.

Apoi se bat albuşurile spumă şi se încorporează în compoziţia de dovleac. Se întinde aluatul în tava ună tapetată cu unt şi făină, inclusiv pe pereţii formei. Se introduce tava in cuptorul preîncins la 180°C pentru 3 minute. Se scoate şi se pune apoi umplutura, iar deasupra se presară nucă măcinată sau migdale. Se lasă la cuptor pentru aproximativ 20 de minute.

Se serveşte cu poftă alături de cei dragi, într-o zi friguroasă de toamnă :)

Spor în toate!
Izabela