Sunday, January 20, 2019

Poveştile mele: Cu ochii-n patru (2)

Photo by Sharon McCutcheon on Unsplash
🔼(Click pe link pentru Partea I)🔼

După încheierea programului de muncă, Sorina se grăbi să ajungă la cabinet, dar întârzie 5 minute din cauza traficului din capitală. Uşor ruşinată, intră şi se prezentă asistentei, cerându-şi scuze că a întârziat. Asistenta îi zâmbi cu înţelegere şi îl anunţă pe domnul doctor Dorobanţu că pacienta a sosit. O rugase pe aceasta să ia loc câteva minute până va fi invitată în cabinet.

Sorina se conformă și vruse să scoată telefonul din geantă. Atunci medicul ieși din cabinet și o invită înăuntru. Sorina îl privi și simți cum se înroșește ușor. Își imagină că domnul Dorobanțu este un bărbat în vârstă, nici ea nu știa de ce. Era însă un tip în jur de 30 de ani, drăguț, cu ochi blânzi și un zâmbet larg, cuceritor, cel puţin așa i se părea ei. Sorina își reveni din stare într-o secundă, îl salută pe medic și intră în cabinet.

- Luați loc, vă rog!, o invită domnul doctor.
Sorina mulțumi și se așeză.
- Spuneți-mi, ce problemă aveți, continuă el.
- Ăăă, știți, lucrez foarte mult pe laptop și cred că mi-a slăbit un pic vederea, răspunse ea aproape șoptit.
- Am înțeles, spuse medicul zâmbind.
- Înainte de orice, îndrăzni Sorina, aș vrea să vă spun că nu prea suport să mă atingă cineva în zona ochilor. E o chestie din copilărie, termină ea repede fraza, roșind și frământându-și mâinile în poală.

Dr. Dorobanțu zâmbi din nou. Părea un zâmbet sincer și luminos, genul de zâmbet cu care nu era obișnuită, care venea dincolo de mimica feței. Era un zâmbet plin, cu început și sfârșit, un zâmbet cu toată fața, cu toți porii, din ochi și suflet deopotrivă. Așa-l privea fascinată Sorina, analizându-l mental, când vocea lui calmă o trezi din amalgamul de gânduri.
- În cazul ăsta, nu vă faceți griji, o s-o chem pe asistenta mea, Andreea, să ne țină companie.

Se scuză și ieși din cabinet, întorcându-se cu o tânără asistentă la fel de zâmbitoare. Sorina nu-și amintea când a văzut ultima oară oameni zâmbind așa mult, mai ales într-o clinică. Dar era o clinică privată și probabil că personalul era ales pe măsura prețurilor piperate pe care le practica.

- Andreea, fii drăguță și ține-o de mână pe domnișoara cât facem controlul, i se adresă medicul asistentei. Așaaa, mulțumesc.

O rugă pe Sorina să privească pe rând în două aparate pentru diverse măsurători. Apoi o rugă să citească literele și cifrele de pe panou. Reuși să le citească pe toate, inclusiv pe cele din ultimul rând scrise foarte mic, deși cu o oarecare dificultate. Atunci Dr. Dorobanțu îi puse cu mare grijă o pereche de ochelari speciali, Sorina tresări, nu când metalul ochelarilor îi atinse fața, ci când mâinile lui îi atinseră în treacăt tâmplele și simți cum roșește ușor. 

Uitase de așa-zisa ei fobie și de toate în acele momente. Nu era genul de fată care să se piardă ușor cu firea, însă domnul doctor avea ceva care o făcea să vibreze la fiecare cuvânt. Poate era și din cauza zilei superbe de vară și a luminii soarelui care se revărsa în tot cabinetul, umplându-l de o lumină plăcută. Poate era și faptul că nu mai fusese de multă vreme în preajma unui bărbat atât de fermecător. Nici ea nu știa. Mai avusese parte de câteva flirturi în serile ei de karaoke, care uneori se terminau cu nopți petrecute în brațe străine, în patul ei sau ale acelui el. 

Toate astea fuseseră doar niște experiențe trecătoare pe care își permitea să le trăiască pentru că toate fetele pe care le cunoștea făceau la fel și nu voia să fie ea mai prejos. Altfel, ea visa la un Făt-Frumos pe un cal înaripat și de fiecare dată când se culca cu vreun tip care o agățase în cluburile unde cânta, mintea ei începea imediat să țeasă scenarii care se terminau cu clasicul "Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți". 

Însă în ziua următoare, presupusul Făt-Frumos dispărea cine știe pe unde, iar ea rămânea din nou singură, plângând în pernă noaptea târziu până adormea cu părul mototol și fața buhăită.


- va urma -


10 comments:

  1. Ah sa stii ca "Te voi plagia". Mi-ai dat o idee genială. Nu trebuie sa imi "spun povestea " raportând totul la propria-mi persoană. Pot sa imi spun povestea creand personaje. Can i,right? Abia astept sa citesc continuarea.😘

    ReplyDelete
    Replies
    1. Hey, Cris! Poţi să scrii cum pofteşte inima ta, din partea mea nu e nicio problemă :) Dacă aşa ţi se pare o idee bună, go for it!
      Te mai a;tept pe aici :*

      Delete
  2. Super faza cu tinutul de mana ... :))
    Astept continuarea! :)

    ReplyDelete
  3. un medic galant! ;-)
    fug la partea a III-a ☺

    ReplyDelete

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...