Thursday, January 24, 2019

Poveştile mele: Cu ochii-n patru (4)

Photo by Ryan Moreno on Unsplash
Citeşte părţile anterioare, accesând link-urile de mai jos:
Partea I
Partea a II-a
Partea a III-a


Trase ușor aer în piept și răspunse cât de natural putea, căci milioane de fluturi începură să-i roiască prin stomac:

- Sigur, am timp de o cafea. Unde anume?, întrebă cu voce aproape șoptită.
- În centrul vechi e o cafenea micuță și retrasă. Să-mi dai numărul tău de telefon, te rog. Îți trimit adresa exactă, îi zise el în timp ce luă telefonul de pe birou pentru a nota numărul Sorinei și a-i trimite informația.
În timp ce ea i-l comunică, Matei își trecu mâna prin părul ei și adăugă, făcându-i cu ochiul:
- Asta rămâne între noi, dacă nu te deranjează.
- Sigur! Nu-ți face griji, răspunse ea cu vocea ușor chițăită de data asta.
-  Gata, ți-am trimis, îi zise repede. Acum hai să te conduc la colega mea, Beti, să probezi ochelari. În două minute am un alt pacient.

Ieșiră împreună din cabinet, își luară la revedere într-un mod formal și, în timp ce proba ochelari, Sorina visa cu ochii deschiși la ziua de mâine. Ce zi minunată! Nu-i venea să creadă cum se aliniaseră astrele în favoarea ei și abia aștepta să-l vadă din nou. Mâine va fi o super zi, presimțea asta! Un nou început pentru ea, știa sigur.
Își alese o pereche de ochelari cu rama arămie din plastic, cu forma exact cum își dorea: "ochi de pisică".
Urma să fie gata peste trei zile lucrătoare când abia aștepta să se întoarcă să-l vadă pe Matei. 

Plecă apoi spre casă plutind, purtată de fluturii ce-i fâlfâiau a dragoste în stomac. Nu mai vedea nimic în jurul ei. Nu observă că se înnorase foarte tare și nu mai era mult până la o ploaie scurtă de vară. Nu văzu cum oamenii treceau grăbiți pe lângă ea, încruntați și nervoși, să ajungă fiecare unde avea nevoie. Ea mergea agale spre metrou, rememorând fiecare clipă petrecută în cabinet, fiecare zâmbet al lui Matei. Matei! Ce nume frumos avea! Și arăta exact ca un personaj din telenovele latino-americane pe care le urmărea cu sfințenie. Viziona mereu un serial de la 7 seara. 

Odată o mințise pe mama ei că are treabă și nu poate să o viziteze la spital, după muncă, atunci când fusese internată vreo trei zile pentru niște investigații amănunțite. O vizita oricum sora ei mai mare, Amalia, care era preferata mamei. Așa că n-avea de gând să piardă serialul pentru un drum inutil la spital. Era una dintre micile ei plăceri, iar mâine avea s-o rateze, dar de data asta nici că-i păsa. 
Pentru posibila ei mare iubire putea să facă o excepție.

Ajunse la metrou și coborî după vreo zece minute când începu să plouă cu stropi mari și reci, răcorind aerul și asfaltul încins. Oamenii treceau acum și mai agitați pe lângă ea, care încotro, să se adăpostească. Însă ea se plimba prin ploaie, cum îi plăcea să facă ori de câte ori avea ocazia. În cele cinci minute pe care le avea de parcurs pe jos de la metrou spre casă, fu tot un zâmbet, chiar dacă se udase până la piele. Trecătorii o priveau mirați, ca pe o ciudată. Era singura căreia nu-i păsa de ploaie, așa că pentru prima oară nu-i păsa nici ce credeau unii și alții despre ea. 

În seara aceea, Sorina abia putu să mănânce de emoții și nerăbdare. Făcu un duș și îi luă aproape o oră să se hotărască ce o să poarte a doua zi la întâlnire. Alese pâna la urmă o rochie simplă și vaporoasă, turcoaz, culoarea cu care îi stătea cel mai bine. Era lungă până aproape de genunchi și avea un decolteu rotund, dar decent. Avea să-și lase părul desprins, să-și dea cu puțin rimel. Nu voia să exagereze cu aranjatul ca să nu se interpreteze greșit.

După ce se asigură că are totul gata pentru a doua zi, își făcu un ceai de tei ca să doarmă bine, deși era aproape sigură că nu va reuși din cauza fluturilor care îi roiau în stomac și a inimii ce îi bătea nebunește, mai să-i sară din piept. Se așeză comod în pat, privind în gol și creându-și în minte tot felul de scenarii despre cum urma să decurgă întâlnirea cu Matei. Spre miezul nopții adormi și se trezi dimineața, când alarma o făcu să tresară ca de fiecare dată.

Întinse mâna și apucă telefonul cu un gest scurt de pe noptieră, oprind alarma.


- va urma - 

8 comments:

  1. povestea este tare placut povestita. Imi place foarte mult cum ai descris emotia cu care Sorina s-a gândit la întâlnirea din urmatoarea zi.
    (In Germania exista o lege prin care medicilor le este interzis orice timp de flirt cu o pacienta. Incalcarea acestui regulament poate duce la pedepse disciplinare, pâna chiar la ridicarea licentei de practica profesionala.)

    Abia stept sa aflu cum se dezvolta aceasta dragoste la prima vedere :-)
    O seara placuta, Izabela draga! Noapte buna.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulţumesc mult!
      Şi în România e la fel; din punct de vedere deontologic, medicul a procedat greşit. Ca să fie povestea mai interesantă :D
      Weekend frumos! :)

      Delete
  2. aha- acum observ ca ai schimbat si fotografia din profil :-) Tot draguta esti <3

    ReplyDelete
  3. Ii doresc Sorinei multa fericire ... sa nu ramana dezamagita ... :)))
    Weekend placut! <3

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mai devreme sau mai târziu, îşi găseşte ea locul. Exact ca-n viață! :)
      O săptămână frumoasă!

      Delete

1 Martie

Vă doresc tuturor o primăvară caldă, plină de soare și de flori, cu nenumărate bucurii și zâmbete!