Jurnal de recunoștință (8) - 30 aprilie 2020

Sursa: arhiva proprie

 
Astăzi sunt recunoscătoare că am auzit pentru prima oară tunetele! Nu le-am mai auzit de anul trecut, de prin vară. În mod normal, nu aș fi fost atât de entuziasmată, dar probabil situația actuală mă face să simt așa.

Mi-au dat o stare de prospețime, de nou, de resetare mentală. Și, recunosc, îmi plac ploile calde de vară, care fac verdele copacilor și al ierbii să pară viu, proaspăt și mă fac să respir adânc, să îmi umplu plămânii și sufletul de aer curat.

În plus, au fost ultimele multe săptămâni mult prea uscate și seci. Avem nevoie de câțiva stropi. Mai ales natura, recoltele bietele.

Închei cu o amintire haioasă din copilărie. 
În toții anii mei de școală, am învățat bine și am copiat de foarte puține ori. Deh, tocilară 😅

Dar în clasa I am copiat (da, fix în clasa I!) la o autodictare și nu pentru că nu știam poezia, dar nu reușeam să rețin toate semnele de punctuație. Am scris poezia pe bancă înainte de oră, iar la autodictare m-a prins doamna învățătoare cum aruncam câte o privire și mi-a dat nota 2. Tragedie! 😂 Norocul meu a fost că nu a pus-o și în catalog tocmai pentru că învățam bine. Nu a vrut să-mi strice mediile fix la final de an când urma să iau și premiul I.💐

Las mai jos poezia cu pricina, în ton cu vremea, poezie care îmi vine în minte când se vestește ploaia. Sigur o știți.

Zi frumoasă, călduroasă sau răcoroasă, după cum vă place! 😊


Vine ploaia, bine-mi pare,
În grădină am o floare,
Ploaia o va crește mare,
Vine ploaia, bine-mi pare. 

Vine ploaia, bine face!
Spicul plin de-acum se coace!
Spicului răcoarea-i place!
Vine ploaia, bine face! 

- de George Coșbuc