La mulți ani, copile! :)

Este ziua în care nu ai voie să nu-ți amintești de copilul abandonat ce zace ascuns în sufletul tău.

Este ziua în care îl vei lua de mână și vă veți bucura împreună de tot ce vă înconjoară: de florile parfumate, de soarele ce strălucește azi pentru voi, de albastrul cer senin.

Este ziua în care vei scoate amintiri din străfundul inimii și le vei mângâia cu nostalgie, cu grija unei mame care își alintă puiul ce doarme la pieptul ei.

Este ziua în care te vei scutura pentru o clipă de hainele grele ale neajunsurilor, problemelor și grijilor ca să repiri din nou încrezător în ziua ce tocmai a început.

Este ziua în care îți vei reînvia speranțele moarte și vei da contur unor vise demult ațipite, prăfuite, aruncate la întâmplare în podul cu vechituri.

Este ziua în care vei zâmbi mai mult și mai sincer tuturor și mai ales ție însuți... de dragul copilului ce ești încă, dar ai uitat...

La mulți ani, copile! Zâmbește! :)

Dimineți cu iz de vacanță (1)

Sâmbătă dimineața. 

Sunt trează de aproape o oră. El încă doarme și nu știe că va savura clătitele lui preferate la micul dejun: cu cremă de ciocolată și banane. Vom sorbi apoi împreună câte un cappuccino aromat și cremos și vom lua Bucureștiul la picior, așa cum obișnuim să facem de ani de zile, ținându-ne de mână și descoperind mereu câte ceva nou... numai bun de fotografiat. :) 

Am deschis larg fereastra de la bucătărie, să mă pot bucura de cerul albastru și fără nori, de verdele teilor ce se pregătesc să ne umple sufletele de parfum ceresc. 

Un vecin fumează foarte aproape. Nu îl văd, dar simt fumul de țigară ce probabil îi invadează plămânii, alături de o cafea proaspăt măcinată și preparată. 

Păsările ciripesc și vreau să cred că vor să mă invite afară, să profit alături de ele de soare, de căldura ce se tot lasă așteptată de câteva săptămâni bune, de flori și parcuri, singurele mici plăceri care îmi domolesc sufletul agitat într-un oraș atât de zgomotos. 

Se anunță o zi superbă! :)

Scrisoare către mama mea

Dragă mami,

Vorbim rar la telefon de când mi-am luat zborul de acasă, de vreo unșpe ani. De câteva ori pe săptămână ne auzim și ne povestim ce am mai făcut în cele câteva zile de când nu am mai vorbit.  Chiar și așa, ești mereu în gândul și în rugăciunile mele.

Îmi povestești despre rutina zilnică de acasă, despre ce ai mai făcut prin grădină, ce ai mai gătit, ce năzbâtii a mai făcut pisoiul, ce ai mai vorbit cu vecinii. Îmi spui ce telenovele noi au mai apărut și că oricum nu reușești să te uiți la prea multe episoade că ai mereu treabă. Așa mă simt și eu puțin din nou copil și parcă sunt acolo și te văd făcând toate astea.

De când te știu trebăluiești întruna, mereu ești ocupată cu ceva, atât de ocupată încât îți este greu să te oprești să te relaxezi, să te odinești în adevăratul sens al cuvântului. Și totuși mă bucur să aud mereu că ești bine, în ciuda multor neajunsuri care ți-au îngreunat uneori zilele de-a lungul timpului, și îi mulțumesc lui Dumnezeu că îți dă în continuare puterea să muncești, că ești pe picioare și ne aștepți mereu în poartă cu inima și brațele deschise.

Sunt momente când mă apucă nostalgia și îmi amintesc cum îmi făceai codițe împletite când eram mică și îmi puneai fundițe albe și roșii în păr. Tare mândră mai eram de codițele mele!
Îmi amintesc cum mă ajutai să scriu când învățasem să fac primele bastonașe, liniuțe și primele litere. Și mai ales îmi amintesc că mă ajutai să fac desene mult mai frumoase decât aș fi putut eu singură la vremea respectivă. Acum știu de unde am moștenit talentul și atracția pentru culori. :)

Îmi amintesc cât de mult te bucurai când îți aduceam toți trei buchete imense de flori de pădure. Și weekend-urile în care făceai diverse prăjituri delicioase, care inițial păreau multe, dar erau prea bune ca să reziste mai mult de o zi - două.

Îmi amintesc că ne luai mereu ceva bun când te duceai la cumpărături și de fiecare dată când te însoțeam, ne opream la o înghețată sau un suc la dozator... Ce vremuri...

Știu că te-am supărat uneori cu atitudinea mea, cu încăpățânarea mea, cu lipsa mea de răbdare și cu atâtea altele și de fiecare dată am regretat enorm de mult. Și ai trecut de fiecare dară cu vederea, m-ai iertat și m-ai iubit la fel în continuare, așa cum face orice mamă... Și pentru asta îți mulțumesc.

Îți mulțumesc că m-ai învățat să citesc înainte de a merge la școală, m-ai învățat să fiu un om cu bun-simț și respect, să îi ajut pe ceilalți, să mă bucur de micile lucruri din jurul meu (o floare, un animăluț, un fluture etc.).

Îți mulțumesc că ai fost mereu preocupată de educația noastră, că ai fost prezentă la toate ședințele cu părinții și la toate serbările de Crăciun și de final de an, că ne-ai cumpărat multe cărți pe care le-am citit și răscitit toată copilăria.
 
Îți mulțumesc că mereu ai făcut tot ce ai putut ca să nu ne lipsească nimic, că mereu găsești prin casă toate lucrurile pe care noi le pierdem (nu știu ce magie mai e și asta :)))), că pur și simplu exiști și că ești mama noastră!

Îți mulțumesc dragă mami, pentru tot ce ai făcut pentru noi și pentru tot ce faci în continuare chiar dacă poate noi nu am reușit să facem suficient de multe ca să te răsplătim... 

Mă rog ca Dumnezeu să te țină lângă noi mulți și buni ani de acum înainte, să te bucuri și de nepoții care vor veni într-o bună zi și să fii mereu acolo, să ne aștepți în pragul casei unde ne simțim din nou copii acasă!

Te iubesc, mami!


(citeşte aici scrisoarea către tatăl meu)

Ziua dorului

Mi-e dor de paginile cărţilor în care mă pierdeam adesea, în casa părintească, de lumea basmelor şi a poveştilor din care uneori aveam impresia că fac parte...

Mi-e dor de zilele lungi de vară în care umblam desculţi prin curte, nepăsându-ne de arşiţa de care doar cei mari se plângeau...

Mi-e dor de gerul iernii când petreceam ore întregi la săniuş şi intram în casă doar pentru câteva minute din când în când să ne încălzim mâinile la plita ce dogorea nestingherită...

Mi-e dor de lungile plimbări prin pădure, când culegeam mai multe flori decât puteam strânge într-o mână doar ca să-i facem mamei o bucurie...

Mi-e dor de cozonacii grăsuni făcuţi de bunica, frământaţi o veşnicie, ca la carte, cu arome îmbietoare, ce aşteptau aliniaţi să fie degustaţi de Crăciun sau de Paşte...

Mi-e dor de liniştea feerică de acasă, de magia pădurii cu foşnete şi susure cristaline, refugiu chiar şi pentru cele mai zbuciumate suflete...

Mi-e dor de ciripitul liniştitor al păsărilor după furtună, sfios, melodios, care îmbie la tăcere, la introspecţie, la visare cu inima larg deschisă...

Mi-e dor de culesul fructelor parfumate din grădină, activitate la care participam cu mic, cu mare, de voie, de nevoie, dar care avea farmecul ei pe care îl retrăiesc acum cu nostalgie...

Mi-e dor de zilele ploioase şi friguroase de toamnă, în care mă culcuşeam cu o carte în mână la gura sobei şi mă contopeam cu personajele a căror poveste o trăiam ca și cum ar fi fost a mea...

Mi-e dor sa văd mai des oameni senini, zâmbitori, luminoşi, oameni care îşi amintesc să fie oameni, să se bucure de o floare, de un cer senin, de râsetul unui copil, de un câine jucăuş, de un pom înflorit, de o ploaie răcoroasă de vară, de VIAŢĂ!...

Şi mai ales... mi-e dor de sufletul senin ce-am fost cândva, sufletul luminos care nu se lăsase copleşit încă de nori tulburi, nu simţise încă amărăciunea lumii care încearcă să înghită orice urmă de frumos şi de bine, nu fusese contaminat încă de maliţiozitatea necruţătoare a celor din jur...

Mi-e dor să fiu din nou copil...

Cinci ani de petale! :)

Umblă vorba prin blogosferă că... a fost odată ca niciodată un blog mititel, presărat cu petale, decorat în toate culorile curcubeului, dar care obişnuieşte să stea uneori în colţul lui, cuminte, urmărind din umbră postările pe care alte bloguri le toarnă pe bandă rulantă, fără prea multe ezitări.

Micul blog, Petals of Isabelle, reflexia online a sufletului meu, nu mai mare decât o buburuză, se confruntă uneori cu o doză neaşteptată de nesiguranţă şi cu o creativitate care se împiedică adesea de stresul cotidian.

Sub masca densă de petale, am păşit cu sfială în lumea virtuală acum fix cinci ani, mereu suprinsă și impresionată, nu de balaurii cu şapte capete, ci de bloggerii bine antrenaţi, pasionați, cu minţi ascuţite şi creativitate dusă la cote maxime.

Tot zburdând prin mediul online, citind pe nerăsuflate povești care mai de care mai interesante, nu despre zmei şi cai înaripaţi, am decis să aștern bucăți din inima mea și aici, nu numai în agende și caiete, pentru a le împărtăși cu oameni însetați de frumos, de magie, de viață.

Curiozitatea nu m-a omorât, ci m-a împins mai departe pe fel și fel de bloguri și am rămas uimită din cale afară (mai rău decât Făt-Frumos dacă ar fi descoperit că Ileana Cosânzeana este de fapt Muma Pădurii) de modul în care cuvintele curgeau, se împleteau şi se închegau în unele postări și mi-am zis că pot şi eu... măcar pe jumătate.

Din momentul în care mi-am azvârlit sufletul în această zonă tumultoasă, am construit lumi imaginare, poveşti cu final fericit, note autobiografice, etc., încercând să redau totul într-o notă cât mai personală, creativă, autentică. 

 

M-am învârtit cu teamă şi cu grijă printre paşii hotărâţi ai giganţilor blogosferei, ce mă făceau adeseori să mă simt şi mai mică, citindu-le textele scrise cu pasiune şi cu toate celelalte ingrediente magice pe care eu încă nu le descoperisem.

Iar atunci când inspiraţia pleca fără să-mi dea de ştire, am încercat să depășesc blocajele şi gândurile mărunte, pentru ca cititorii să nu creadă că au nimerit într-o ogradă greşită.

Aşadar, mai în vârful picioarelor, mai târâş pe coate, mai cu fruntea sus, mai cu alifii lipsă, am rezistat cinci ani și voi continua să scriu cât mai des și mai frumos și de acum înainte.

Iar dacă la un moment dat voi îndrăzni să cresc, în modul clasic, neaşteptat - într-o lună cât alţii într-un an -, voi trăi fericită până la adânci bătrâneţi, știind cu certitudine că fiecare emoție, fiecare sentiment, fiecare trăire transformată în cuvinte vor fi meritat toate eforturile, îndrăzneala și timpul investite. 
 

Dar aceasta este altă poveste... :)

Momentul ZERO

Se spune că împlinirea vârstei de 30 de ani este un moment "de criză" pentru femei.

Pentru mine este doar un moment de resetare, un moment în care aleg să o iau de la ZERO, un moment în care cred din ce în ce mai mult că vârsta nu este decât un număr, mai ales atunci când sufletu-mi refuză cu înverșunare să îmbătrânească, iar trupul nu face decât să îl urmeze.

Este vârsta pe care am atins-o cu multe lecții învățate. De exemplu, am învățat că este inutil să trăiesc cu regrete și mai ales este complet neproductiv să mă compar cu alții, am învățat că oamenii pot fi frumoși și magici, trebuie doar să am răbdarea și dorința să îi cunosc cu adevărat, am învățat că pot face atâtea lucruri dacă îmi propun și dacă depun eforturi pentru a-mi îndeplini idealurile.

Am o singură viață pe care sunt datoare și am dreptul să o trăiesc așa cum îmi doresc și cum simt, cât mai frumos, cât mai creativ, cât mai plină de iubire, de zâmbete și de optimism!

Iar cu puterea minții celei mature de 30 de ani cu care m-am pricopsit peste noapte :)))) încerc să vă transmit din energia mea pozitivă și din entuziasmul cu care aleg să îmbrățișez în continuare prezentul și viitorul! 

My Most Important Mission

photo source

My most important mission on Earth is to always keep that smile shining on your face and never let it fade away, despite all the clouds, despite all the rain and the storms, despite the hurricane that at times I might be responsible for...

And even if sometimes I fail at being your sparkling sun during the day, never forget that I will always be the mystical moon that keeps you safe at night! :)

My Kind of People :)

photo source

I love to surround myself with genuine people. I'm pretty sure you all know them. :)

They are those people:

who are simply themselves and don't pretend to be what they're not just to be liked by the others,

who don't keep flattering the others in order to make them do (free) things for them,

who do all they can to become the best version of themselves just the way they are, even if they are imperfect, flawed, full of ups and downs,

who speak only their heart and the truth, and don't indulge into fake sweet words just to get under the skin of others for their own benefit,

who are always nice just because they deeply feel that and not only when it's convenient to them,

who send gifts over with an open heart, hoping to make a nice surprise to others and not to receive undeserved appreciation,

who say what they mean and mean what they say, every single word,

whose actions are their number 1 witness,

who do what they say and don't spend time bragging around that they will do this and that only to impress, when they actually don't do anything,

who always draw people's attention through the magic light they carry and not through seeking attention,

who never care or worry about what people will say because they know they don't have anything to hide and, most of all, they don't have a fake image to maintain,

who never try to fool or deceive the others, but only encourage and inspire them to grow, to raise their standards, to achieve more than they have ever dreamed of.

These are my kind of people and I find it difficult to tolerate any other kind around me... 

This is why I try to stay away from the other type and luckily life keeps some of them away from me. This is just one of the ways to avoid being touched by the negativity of the world we live in.

Bottom line, a big thank you to both the genuine and fake people that are or were part of my life. They have all inspired me to learn, to change my perspectives and my priorities, to know who deserves my energy and my time, even to be creative...  

Some taught me how beautiful life is simply because I was blessed and lucky to know them and some taught me what I would never want to become...
I will always keep both lessons in mind. :)

It's all about passion

 

 

Do you know why many times the things we wish for don't work out the way we want and why our dreams don't come true?

It's because we are too desperate about them instead of being PASSIONATE.

Despair is a negative feeling or emotion, making us see the world as a continuous battlefield where we fight invisible enemies and lose imaginary wars.

While PASSION is the magic dust and the wings that can take us on paths we have never imagined and touch the sky in our way to the success we've always dreamed of. The secret lies in letting passion take the lead. And that's when you follow the leader, even if it's with your eyes closed...

 

 

You are...

photo source

You are just like a shy flower, growing in silence, barely noticed. But then you bloom and amaze the world with your delicate petals.

You are just like a butterfly, first a caterpillar that everybody avoids in their way. But then you spread your colourful magic wings and fly higher than anyone could ever aspire.

You are just like a dandelion, a weed so easily removed from the gardens. But then you are blown away by a hopeful soul and you make wishes come true.

You are just like a chocolate candy, causing diabetes and tooth cavities. But then you are the sweetest thing in someone's bitter day.

You are just like an old book, full of dust, with missing pages, forgotten in the attic. But then you are the most beautiful story anyone has ever read.

Liebster Blog Award

Am primit această provocare de la Flaviana căreia îi mulţumesc, deşi mi-a luat mai mult de jumătate de an (să-mi amintesc) să răspund. :D

Regulile sunt următoarele:

•     mulţumeşte persoanei care te-a nominalizat, scriind link-ul către blogul ei în postare;
•     răspunde la toate întrebările primite;
•     nominalizează 11 bloggeri care au sub 500 de followers;
•     formulează 11 întrebări pentru cei nominalizaţi de tine;
•     nu poţi nominaliza persoana care te-a nominalizat pe tine;
•     trimite-le nominalizaţilor un link la postarea în care i-ai numit, să se informeze cum trebuie.

Mai jos am răspuns la întrebările Flavianei :)

1. Ce preferi să citești: romane sau cărți de dezvoltare personală? 

Ambele. De când m-am reapucat de citit mai serios, citesc mereu două cărţi în paralel: un roman, în drum spre şi de la muncă, iar seara, o carte de dezvoltare personală. Aşa, împac şi capra, şi varza :)

De exemplu, acum citesc Şoapta inimii (roman) de Jan-Philipp Sendker şi Talk Like TED de Carmine Gallo, carte despre secretele vorbitului în public.

2. Care este primul citat care îți vine acum în minte? 

"Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată." - Octavian Paler

3. Dacă ți s-ar oferi posibilitatea să pleci din România, ai pleca? 

Da, dar numai pentru o vreme, un an-doi. Mi-ar fi prea dor de acasă, de familie, de prieteni. Şi totuşi, tânjesc să ştiu cum e să trăieşti într-o ţară civilizată...

4. Dacă ai putea fi un personaj dintr-o carte / dintr-un film, cine ai fi? 

Când eram mică, îmi doream să fiu Sailor Moon. Ştiu, nu este un film, ci desen animat, dar asta mi-am dorit cel mai mult la un moment dat. :D

5. Care consideri că este cea mai mare realizare a ta? 

În momentul de față, cea mai mare realizare pesonală este căsătoria cu cel mai iubit dintre pământenii mei. :)

6. Care a fost (sau este) materia ta preferată la școală? 

Biologia mi-a plăcut tare mult. Botanica mai exact. Îmi doream să studiez mai departe într-un domeniu apropiat (Farmacia poate), dar viaţa m-a dus pe cărări îndepărtate, total opuse.

7. Când te-ai îndrăgostit pentru prima oară? 

Hmmm... Prima şi prima îndrăgosteală copilărească a fost pe la 5 ani :D

8. Care era visul tău cel mai mare în copilărie? 

Să devin bio-chimistă şi/sau scriitoare.

9. Există vreo melodie care te descrie pe tine sau un moment din viața ta?

Paloma Faith - Upside Down. Versurile spun tot :))) 

10. Care este prima lege pe care ai da-o dacă ai fi președinte? 

Greu de ales numai una... sunt prea multe... Utilizarea cum se cuvine a adăposturilor pentru oamenii străzii și intregrarea lor în societate, desfiinţarea grădinilor zoologice, a circurilor cu animale şi a petshop-urilor şi desfiinţarea cerşetoriei.

11. Dacă L-ai întâlni pe Dumnezeu, ce I-ai spune? 

Îţi mulţumesc că m-ai iertat când am greşit, că nu mi-ai dat tot ce mi-am dorit cândva şi mi-ai dat ocazia să înţeleg de ce Tu aveai dreptate şi eu nu, că ai grijă de oamenii iubiţi, cu bune şi rele,  toți sunt destul de bine.

Că Te înduri de mine şi îmi îngădui să deschid ochii în fiecare dimineaţă, încă o zi şi încă o zi... să mă bucur de viață și de tot ce cuprinde ea.

Iar acum, după ce am onorat cu brio, sper, toate întrebările, mi-a venit rândul să-i nominalizez pe cei care vor răspunde la un nou şir de întrebări. Aştept cu interes răspunsurile voastre :)

Fericiţii nominalizaţi sunt:

1. Lara's Stories

2. Un copil cuminte

3. Copilărim

4. Mona Smiles

5. Prietena japoneză

6. Liuba

7. Iulisa

8. Jurnal cu flori

9. Alina

10. Paradisul Verde

11. Floare de colţ

Iar întrebările pe care vi le adresez:

1. Care sunt lucrurile simple care te fac fericit(ă)?

2. Care este ultima carte citită?

3. Ce ți-ar plăcea să îmbunătățești la propria persoană?

4. Crezi că extratereştrii există?

5. Ce ți-ar plăcea să își amintească oamenii despre tine?

6. Dacă ai putea, ce ai vrea să schimbi din trecutul tău?

7. De ce anume te temi cel mai mult?

8. Care este cea mai fericită amintire din copilăria ta?

9. Care crezi că este vârsta ta spirituală?

10. Unde ai petrece o vacanță de vis?

11. Ești o persoană introvertită sau extrovertită?