People

One of life’s biggest disappointments is when you discover that someone is not how you thought they were. Because you looked at the world with glittering eyes… as you were always used to. Then, out of the sudden all the glitter fades away and BOOM! It just hits you in the face...

Versus

Sometimes we get hurt because we take things too personally, without thinking that the people don’t intend to hurt anybody. They are just being themselves…

 

See what I mean?

When you ask me something, I tell you a story
When I ask you something, you tell me a word

When I sing you something, it’s a long rumbled song
When you sing me something, it’s merely a whispered note

When I draw you something, it’s a ravishing twisted painting
When you draw me something, it’s a tiny colour spot

When I let go to your hand, it’s because I want to
When you don’t let go, it’s because you don’t want to.

See what I mean?... 

Mai știi?...

...Era furtună, mai știi? M-ai găsit printre amintiri zdrențuite, printre izvoare de lacrimi, printre cuvinte împrăștiate…

M-ai căutat de atâtea ori, mi-ai întins mâna să mă salvezi... să ne salvezi... Dar... știi? nu mai credeam în reîntoarcere, nu mai credeam în vise, nu mai credeam în iubire... în tine.

Trăiam în neștiință și refuzam să deschid ochii.

Trăiam într-o dulce-amăruie indiferență, într-o dezamăgire pasivă. Eram sigură că au dispărut toți fluturii care cândva tresăreau numai la simplul gând că exiști.

Eram sigură că nu a mai rămas nimic în urma vijeliilor prea dese, nici măcar cioburi de amintiri, nici măcar umbre ale emoțiilor de altă dată.

Însă, pentru o clipă doar, am revenit în lumea reală, am făcut câțiva pași spre tine, am îndrăznit să-mi ridic ochii atât de obosiți. Am reușit să te privesc și am înțeles: războiul se încheiase... De fapt, nu avusese loc niciodată. Fusese doar puțin mai multă ploaie decât de obicei, nori negri se învălmășiseră prea repede, vântul ne cuprinse și ne smulse parcă inimile din piept, înainte să ne dăm seama ce se întâmplă, înainte să ne privim în ochi și să ne amintim... că ne iubim.

Acum totul e atât de limpede... Fluturii sunt toți la locul lor, nu au dispărut niciodată. Așteptau doar să-mi deschid eu aripile mai întâi, să zbor spre tine, să te iert, să mă ierți... să-mi amintesc... să-ți amintești...

Mai știi?...

Fill in

People have the tendency to fill in all the empty spaces they have or find:

pages
photo albums
bottles 
chairs
boxes
cups
houses
hearts 
arms
minds
lives

But they also have the habit to break or throw away the same things when no longer needed...

Nepovești

Uneori, gândurile, emoțiile, trăirile sunt atât de profunde încât nu vor să devină cuvinte, nu vor să se aștearnă pe pagini de jurnal, de blog, de revistă...

Le este teamă că își vor pierde din intensitate, din măreție, din autenticitate.

Le este teamă că odată ajunse acolo, în lumea celor scrise, nu vor mai putea rătăci libere în mințile și sufletele noastre ori de câte ori le chemăm.

Le este teamă că vor fi distorsionate, că vor deveni fantome inerte și insipide, în locul unori amintiri captivante și demne de retrăit.

Le este teamă că nu sunt suficiente cuvintele pentru a le descrie, că mintea umană are tendința să impună limite. Or ceea ce simțim poate fi uneori infinit, mirobolant, fascinant.

Le este teamă să nu fie îngrădite printre pagini seci când ele sunt de fapt furtună, uragan, vijelie.

Le este teamă să devină banale povești...

Winter Love :)

They are wrong!

When you’re used to give and give, rarely take and even more rarely ask for things, people will think that you have everything and almost never believe that you need something.

When you smile all the time, people will think that your entire life is flawless, that your hidden heart knows no sorrows, no worries, no tears.
When you're always calm and serene, people will see you as a hideous abnormality when you dare having a completely human normal well-deserved breakdown.

When you are quiet most of the time and avoid crowds, people will think that you don’t like being surrounded by others, that you don’t like to spend time with others, that you don’t like the people.

When you are always comforting the others when they are sad or depressed, people will think that you don’t ever need a shoulder to cry on, or a helping hand, or simply, someone to be there and listen.

When you have a relationship, people will think that you have all you need and that you have no right to complain. You should be happy only because you have someone to love and to be loved by, they would say.

When you like to be alone once in a while, people will think that you are a freak and shouldn’t be disturbed.

When you don't speak too much, people will think that you have nothing interesting to say and they will most likely interrupt you with what they think is the most important story in the world.

When you don’t have what they call “normal activities”, people will say you are weird and care too little to accept that each person’s normality is different from their own and to appreciate the uniqueness in every human being that crosses their path.

The question is: will anyone ever really-really understand, if you make an effort to explain?