Flori de tei

Tu crezi că te iubesc mai mult 
în serile în care florile de tei nu dorm, 
când luna, cu mărinimie, 
ne presară insomnii în vene.

Culegi bomboane vii de pe crengi greoaie
din grădină şi numărăm dorinţe 
frământate sub piept, în partea stângă. 
Le agăţăm pe toate  în cer, de Carul Mare, 
ca de un batic obosit al unei bunici în doliu. 

Furi la întâmplare petale din focul gingăşiei

şi le dospeşti într-un pahar de vise inocente.

Mă iei de mână şi mă împarţi 
în coşuri cu merinde parfumate, 
mă numeri şi îţi dai seama 
că îţi lipsesc o dată…

Negru

         

S-a crăpat de vară printre migrene arse, arămii; 
s-au pătat florile de cireş, 
pierzând lupta cu brăţara alungită de păianjen. 

Amintiri negre, într-un bazin cu apă stinsă, lucind haotic, 
invadează tensionate somnul de-un veac,  
fragil altădată, al unui înger căzut. 

Tovarăşi de-o viaţă, cu amintiri diforme din copilărie, 
ridică ziduri diafane în taină, 
îngrădind devoratorii de iubiri gustate la cină, fără glas. 

Riscă să devină o cicatrice 
a dorinţei neîmplinite dintre Marte si Venus, 
o colecţie de scrisori necitite, 
încuiate într-un sertar cu cheia uitării.

Duelul continuă, hrănindu-se cu bucurii senine, 
condimentate după placul unor inimi 
închinate pe altare pângărite…     

          

Pedeapsă

Alerg cu paşi învechiţi

după fluturele pe care

nu-l voi prinde niciodată.

Aprind bujori-pastel

când îl văd alunecând, fug de el,

mă ascund de aripile în culori picante.

Transform noaptea în emoţie,

ploaia în lacrimi adormite,

soarele în cutremur albastru.

Cuvintele zboară mai sus, ciobite,

nisipul din ochii stinşi se cerne,

şi culeg din ceaţă îmbrăţişări de curcubeu.

Un suflet aveam : alb, opac, pătrat ;

s-a împiedicat de colţurile gurii lui

şi s-a lovit cu tâmpla de incredibil.

L-am ridicat, l-am pălmuit cu ură

şi l-am inchis buimacă într-o cutie.

Să mai viseze de-acum fluturi! 

Cald

copil frumos cu marea în suflet,

cu avânt de leopard în sânge,

păşesti uşor pe smaralde palide în luna cu cireşi.

îmi calci pe inimă prin umbre,
mă strângi în pumnul tău fierbinte, lenevind,
şi imi reverşi poieni ingălbenite în vise adeseori,

amar şi dulce, aproape şi departe.
prin scăpărări diurne şi flori fără culoare,
mă scald în pete fără formă, mâzgălind,

şi mă trezeşti în ape şiroind patetic
din vălătucii tăi sălbatici, negri.
nu-mi spui nimic, dar mă iubeşti.

In love with the teddy bear

Brown bushes, brown umbrella, brown fur and brown glass eyes... In the same corner of that wicked heart, behind the thirsty clouds of November, she's trying to reach the fuzzy teddy bear. She always avoided to watch it in the eyes, she knew it was dangerous and didn't want to start it all over again. She's just finished the first story and... and... NO! This can't be happening! The childhood is over and there's no way she's going back. Not at this cost...

"I'm sorry, little bear, my precious little toy... I will always love you and will always wish to be with you. I will always blush when I see you and talk to you, I will always dream of you... But... at the same time I will keep hiding from you and try to kill my feelings... I will avoid you as much as I can because I don't want to love you anymore... Even if this makes my heart bleed and turns my waterfalls into icebergs..."

Childish obsession

 

Just this!...