Tuesday, July 3, 2012

Pedeapsă



Alerg cu paşi învechiţi
după fluturele pe care
nu-l voi prinde niciodată.

Aprind bujori-pastel
când îl văd alunecând, fug de el,
mă ascund de aripile în culori picante.

Transform noaptea în emoţie,
ploaia în lacrimi adormite,
soarele în cutremur albastru.

Cuvintele zboară mai sus, ciobite,
nisipul din ochii stinşi se cerne,
şi culeg din ceaţă îmbrăţişări de curcubeu.

Un suflet aveam : alb, opac, pătrat ;
s-a împiedicat de colţurile gurii lui
şi s-a lovit cu tâmpla de incredibil.

L-am ridicat, l-am pălmuit cu ură
şi l-am inchis buimacă într-o cutie.
Să mai viseze de-acum fluturi! 

No comments:

Post a Comment

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...