Miresmele copilăriei (2)

Frunze uscate cad una câte una din bolta de viță-de-vie la fiecare suflare de vânt. Soarele mângâie blând ciorchinii de struguri vineții și încălzește harnicele mâini ce trebăluiesc prin curte.

Câteva ciori croncăne a toamnă, brăzdând cerul din când în când cu negrul penelor dese. Dintr-un colț de bătătură, se înalță, împletindu-se, fumul de la lemnele ce ard în mica sobă de pământ și parfumul prunelor clocotinde - polp-polp - în căldarea veche, întăciunată și arsă de la magiunul din anii trecuți.

Bunica amestecă din când în când în căldare. Între timp înșiruie pe o măsuță borcane mari în care va sta peste iarnă magiunul de prune.
Mama îl va presăra cu nucă măcinată din belșug, iar după ce va da gata două farfurii mari cu clătite umplute cu aromatul amestec, ne vom strânge toți ai casei să ne înfruptăm în fața TV-ului la vreun serial de duzină.

Așa era cândva, pe vremuri, la început de toamnă, când trăia bunica și noi eram copii zurlii, zburdând toată ziua prin curte și nu numai... 😊

Dup-amiază de toamnă

Miroase a tartă de mere, cu blat untos și vanilat. Și a scorțișoară. Tocmai am oprit focul la cuptor. Bebe doarme, E. e la muncă, eu lenevesc oleacă, deși bucătăria se cere un pic aranjată. Mai iau o gură de cafea cu lapte. Mmmm... Așaaa... Mi-a fost dor să mai scriu aici. Mi se ofilesc petalele dacă nu aștern măcar un paragraf amărât.
Toamna-i caldă și bună până acum, generoasă în soare luminos și călduț, fructe din belșug prin livezi și oameni harnici și anul ăsta. Că așa-i frumos. Să umplem cămările cu ce ne dăruiește natura, să ne pregătim cu spor de iarnă.
Copacii capătă iar straie în deosebite culori, se-ngălbenesc și se-nroșesc frunză după frunză. Și scriu iar despre toamnă că mi-e tare dragă. Chiar de vine cu frig și ploi. O ador și o s-o tot povestesc. Aici și prin caiete, pe unde apuc.
Mai iau o gură de cafea, că tare-i bună și aromată. Mmmm... Plus că acum se trezește pruncul și mă ia de nouă, c-așa-i pe la noi :)))
Weekend cu lumină-n suflete vă doresc!

Prima zi de școală

Porneam către școală în diminețile răcoroase, dar însorite de toamnă, purtând clasica uniformă în carouri, cu sorțulețul albastru și guler alb apretat, cu un buchet de flori pentru doamna învățătoare, cu părul prins în două codițe simple sau împletite de mama, cu un ghiozdan roșu imens in spate. Strada era plină de copii care aveau același traseu. Mergeau veseli, fără griji, aranjați, cu buchete de flori, bucuroși că urmau să-și revadă colegii după trei luni de vacanță.

Se simțea în aer noul început. În fiecare an, pe 15 septembrie, sau pe-acolo, soarele ne mângâia obrajii cu raze călduțe și foșnetul pădurii, în culori palide încă, se simțea tot mai departe. Curțile gospodăriilor se umpleau de liniște, iar cele ale școlilor, de râsete, de povești din vacanțe, de chiote și cântece.

Mă încânta prima zi de școală, mai ales în clasele primare, care mi-au fost cele mai dragi. Momentul meu preferat era cel în care ne așezam în bănci după ceremonia de deschidere, unde ne așteptau cuminți noile manuale școlare. Abia așeptam să le răsfoiesc, să citesc textele din cel de limba română. Deși pe majoritatea le cunoșteam deja, pentru că mereu citeam dinante tot ce prindeam de la fratele meu cu doi ani mai mare.

Am fost o tocilară în toți anii de școală. Auzeam des acest apelativ, care pe vremuri mă deranja, pentru că era spus cu răutate de către unii copii. Dar acum îmi asum această însușire pentru că da, chiar am fost o tocilară și mi-a plăcut asta. Cu ochelari mari si urâți și tot tacâmul. 😂😂 A fost alegerea mea și nu regret deloc. Mai puțin ochelarii, pe ăia i-aș fi aruncat, dar aveam nevoie de ei. Și încă am, dar acum sunt drăguți și finuți. Deh, fiecare perioadă cu opțiunile ei.

Mi-a plăcut să citesc și să învăț la fel de mult cum altora le-a plăcut să se joace ziua întreagă. 

Îmi e dor. De tot, de uniformă, de codițe, de manuale noi-nouțe cu miros proaspăt de tuș, de diminețile de toamnă în care n-aveam griji, de colegii de atunci, de doamna învățătoare, de fetița timidă cu ochelari mari și urâți din prima bancă...

Foto: de la finalul clasei I, fără 👓, de la începutul anilor școlari nu am 😀

Vară, vino iar

Vară, vino iar cu soare,

Vino cu vacanță mare,

Cu zâmbete de bunici,

Ca atunci când eram mici.

Vino cu ceruri senine,

Cu furtuni cât mai puține,

Să-mpletesc o coroniță

Din maci și din levănțică.

Vino fuga pe uliță

Să alerg din nou desculță,

Să am aripi de cocor,

Să învăț iarăși să zbor.

Vino și du-mă la mare,

Să am plaja la picioare,

Briza-n părul ciufulit,

Să mai prind un răsărit.

Du-mă iute pe câmpii,

Să suflu în păpădii,

Să-mi pun încă o dorință,

Tolănită-ntr-o căpiță.

Vară, vino iar cu soare,

Mai dă-mi o vacanță mare,

Să mai fiu copil o zi,

Să mai am ce povesti...

Pășește încet

Pășește printre suflete ca pe un petic de plajă ascuns de ochii lumii, pe care nici marea nu îndrăznește să-l zdrobească prin valurile-i furioase, atingându-l mai degrabă suav cu apa-i limpede și ușor înspumată.

Pășește printre suflete ca în liniștea unui cimitir de la țară. Cine știe câte vise neîmplinite, uitate, demult îngropate zac în profunzimile fiecărei inimi în parte. Vorbește în șoaptă să nu deranjezi. Sau mai bine, lasă-te cuprins de tăcere.

Pășește printre suflete ca într-o vastă grădină plină cu flori în mii de culori, unde fluturii și albinele zburdă într-o dulce armonie, unii mai visători, alții mai harnici, unde poți închide ochii, lăsându-te prins în vraja amețitoarelor miresme și propriilor gânduri hoinare.

Pășește printre suflete ca într-un butic de porțelanuri autentice. Pe cât de prețioase, pe atât de fragile sunt toate. Atinge-le cu delicatețe, privește-le cu atenție. Oricât de banale ar părea unele dintre ele, ai putea fi totuși uimit ce comori ascund, ce povești magice, câte lecții te poate învăța fiecare în parte atunci când le dai o șansă.

Pășește printre suflete ca într-o pădure cu straie noi de toamnă. Ascultă trilurile vesele ale păsărilor, bucură-te de fiecare susur cristalin al izvoarelor ascunse, îmbrățișează un copac sau mai mulți, ascultă cu inima-ți deschisă. Și mai ales, ascultă-i liniștea tămăduitoare, liniștea ruptă parcă din basme, din tărâmuri îndepărtate și necunoscute omului. Încă...

Luna mea preferată de Vară

Este atunci când Vara pălește iarba pe care calcă, îngălbenește frunzele copacilor în care își odihnește adierile. Unora le pune câte un strop de roșu, făcând mai ușoară treaba Toamnei ce așteaptă răbdătoare să-i vină rândul.

Este atunci când Vara strânge raze de soare în buchete și le așterne peste dealuri, peste văi și peste munți, la răsărit și la asfințit, presărând străluciri de rouă din loc în loc.

Este atunci când Vara zorește gospodarii să fac loc în cămări, pentru a orna rafturile cu roade din grădinile îmbelșugate.

Este atunci când Vara se admiră cochetă în oglindă, își pune cei mai colorați șlapi și o pălărie din paie cu floricele, aranjându-și rochia diafană din floarea soarelui.

Este atunci când Toamna își face simțită prezența, răcorind nopțile, și-i face cu mâna din ușă Verii, privind-o cum se îndreaptă spre alte meleaguri, până anul următor.

Este August, luna mea preferată de Vară. 🌽🍃☀🍁🍂

Odihnește-te, suflete...

Mi-am luat sufletul de mână și l-am rugat prietenește să ia loc pentru câteva clipe. Să facă o pauză, să respire adânc, să se oprească din alergat o vreme. 

I-am vorbit încet, aproape în șoaptă, despre cât de tare a obosit încercând să fie mereu peste tot, încercând să controleze ceea ce nu depinde de el, încercând să nu dea niciodată greş, să exceleze în tot ce face şi să se mâhnească atunci când nu reuşeşte. A obosit tare mult, a îmbătrânit în hainele ce-i atârnă grele, culorile cândva aprinse i s-au ofilit, iar lumina i-a pălit sub întunericul de care s-a lăsat uşor-uşor copleşit.

Odihnește-te suflete, i-am zis...
adapă-ți setea de cunoaştere, 
dar nu te supraîncărca 
potolește-ți foamea, 
ți se ofilesc petalele, 
ți se decolorează visele, 
se face frig şi mori...
aruncă-ți haina grea
nu trebuie să ştii tot, 
nu trebuie să poţi tot...

Atunci el a ieşit val-vârtej in mijlocul furtunii să înveţe să danseze în ploaie, desculţ, golit de regrete, de frici, de răutăți și tristeți. Să se bucure de răcoare, de stropii reci de ploaie, de pace si liniște. Să-și creeze propriul curcubeu și să rămână cu capul în nori...