Friday, August 22, 2014

August târziu...



            




             Seară de august, undeva în mijlocul unei grădini, la ţară… Un miros de zacuscă îmi agresează cu poftă simţul olfactiv.
             Concertul păsărilor din apropiere, tot mai timid, este acompaniat din timp în timp de hărnicia unui topor care sparge lemne.
Vitele, trecând alene în cârduri, se îndreaptă spre grajdurile lor, nostalgice după vara ce-și flutură ultimul evantai.
Oamenii se pregătesc de timpuriu de iarnă. Rafturile încăpătoare din cămări și pivnițe așteaptă primitoare borcanele pline cu bunătăți, pregătite cu dăruire de mâinile pricepute ale bunicelor și mamelor gospodine.
Pe o filă nouă  a aceleiași realități, alți oameni se pregătesc să devină mai buni, umplându-și cămările sufletului cu doze noi de răbdare, toleranță, iubire, zâmbete calde, prospețime. Toate din belșug!

Învaţă să asculţi




­                Învaţă să-i asculţi cu adevărat pe cei ce îţi vobesc, până la capăt, fără intenţia de a-i întrerupe, completa, contrazice.

                Învaţă să-i asculţi fără să ai impresia că ştii deja ce vor să spună sau că ştii tu oricum mai bine.

                Învaţă să-i asculţi cu adevărat, chiar şi atunci când îţi repetă pentru a doua - a treia oară ceea ce ţi-au spus şi mai devreme. Cu siguranţă e ceva important pentru ei şi au motive să repete, mai ales când stau de vorbă cu o persoană aiurită, adesea ruptă de realitate.

                Învaţă să asculţi fără să judeci, fără să critici, fără să arunci cu pietre. Aminteşte-ţi că suntem diferiţi unii de ceilalţi, că nu gândim la fel, iar mania de a aduce mereu contraargumente părerii celuilalt dăunează grav unei relaţii.

                Învaţă să-i asculţi cu adevărat mai ales pe oamenii pe care-i iubeşti, ca să-i înţelegi mai bine, ca să reuşeşti să le simţi mai îndeaproape inimile, dorinţele, nevoile, sufletele deschise. Ca să poţi să îi iubeşti mai bine, mai frumos, mai profund, mai curat...

Thursday, August 21, 2014

Emma's Pages (1)






It was the first time in her life when Emma didn't mind the unmade bed. His scent still lingering within the crumpled sheets, she already missed him so much, even though she knew she will see him again a few hours later.

It was the first time when she just loved the mere clutter on her coffee table: the crumbles from the chocolate muffins they ate together, his empty cup of coffee, her barely touched cup of tea, the unfolded napkins here and there...

And again, it was the first time when the cigarette smoke that sneaked in from the balcony didn't bother her. The smoldering ashtray carried the smoke into the living where Emma comfortably sat on the couch, feeling her entire being wrapped with pieces of him.

She didn't dare to bring her dreams back to life yet... but she knew she was happy!


Zâmbesc!



Zâmbesc! Mai mult, mai frumos, mai sincer.
Zâmbesc! Din toată inima: oamenilor, florilor, cerului.
Zâmbesc! Pentru că îţi place ţie.
Zâmbesc! Pentru că aşa simt.
Zâmbesc! Pentru mine, pentru tine, pentru noi.
Zâmbesc! Pentru că am strâns prea multe restanţe, mult prea multe zâmbete pe care nu le-am dăruit la timpul potrivit.
Zâmbesc! Pentru că îţi sunt datoare cu un milion de zâmbete şi pentru că meriţi să mă vezi doar zâmbind!
Zâmbesc! Pentru că tu îmi zâmbeşti şi îmi înseninezi chiar şi cele mai mohorâte zile.
Zâmbesc! Pentru că te iubesc, pentru că mă iubeşti!


Monday, August 11, 2014

Promit!... Promit?




Luni dimineaţa, la birou… micul dejun încă mă aşteaptă, iar stomacul devine din ce în ce mai nerăbdător... Trebuie să mă apuc de muncă, normal.

Însă este una dintre acele zile în care aş sta şi aş scrie, sau aş găti ceva bun (frumos şi colorat), sau aş face sute de poze la orice, oricui. Aş transforma o mână de nimicuri în ceva ce merită privit, admirat, gustat, respirat, trăit.

Mi-aş pecetlui buzele într-o tăcere încăpăţânată, voită, mult dorită. Mi-aş îmbrăca sufletul în pijamale şi l-aş închide într-o cutie de chibrituri sau într-un glob de sticlă, să îl feresc, măcar pentru o zi, de vorbăraia inutilă a celor din jur; de aglomeraţia sufocantă de peste tot; de privirile obosite, mohorâte, plictiste ale oamenilor; de agitaţia obositoare a celor care cred că trăiesc când ei abia îşi târâie paşii dintr-un loc în altul. 

Aş pune capac gurilor rele şi celor care cred că le ştiu ei pe toate şi l-aş înfileta atât de bine încât niciun sfat inutil şi nicio vorbă spusă din complezenţă n-ar mai avea scăpare.

Astăzi mi-aş face de cap, dansând printre cuvinte şi imagini, călcând în picioare îndatoririle zilnice, lăsând amarul la o parte şi gustând doar fructele dulci de pe cele mai înalte ramuri.

Astăzi, tiparele unei noi zile de luni vor avea de suferit. Promit!

Contratimp






Au trecut aproape două luni de când n-am mai scris ceva.  Ceva închegat, un text, un fragment, ceva coerent... Îmi trec prin minte doar crâmpeie, frânturi de gânduri, de sentimente, picături de emoţii trecătoare.

Undeva, cumva, viaţa parcă şi-a pierdut din intensitate, din frumos, din strălucire.

Timpul se perindă haotic printre activităţile zilnice care trebuie îndeplinite; secundele se îngrămădesc vijelios, dând contur doar lipsei de energie, oboselii, insomniei; aerul devine irespirabil şi greu în aglomeraţia de pe stradă, de acasă, de pretutindeni.

O vacanţă, la fel de scurtă ca ultima respiraţie a unui muribund, se întrezăreşte în mai puţin de o săptămână. Corpul parcă se târăşte ca să ajungă întreg până acolo, în timp ce spiritul se varsă strop cu strop printre clipele care nu se lasă numărate până la momentul X...

Saturday, June 21, 2014

Ora tramvaielor


Oamenii normali, pe la 5 dimineaţa, se află încă în lumea dulce a viselor (sau tulbure, dacă luăm în calcul şi coşmarurile), răsucindu-se pe partea cealaltă pentru a-şi vedea în continuare de... somn.

Dar când ai un rinichi de serviciu, ca în cazul subsemnatei, chinuit de o pietrică minusculă (nu chiar Swarovski), ora 5 devine începutul unei insomnii aproape matinale.
 
Şi oricât de bine mi-ar fi îndesate dopurile în urechi, forfota străzii devine halucinantă la ore aşa mici. Mai ales când "mâna nemiloasă a destinului" face ca o viaţă de noapte enervant de zgomotoasă să se desfăşoare fix sub fereastra care-mi adăposteşte rutina zilnică.

Nici n-apuc bine să-l reîntâlnesc pe Moş Ene, că la numai câţiva paşi, în intersecţie, câte un tramvai îşi face auzită cu foarte mare claritate prezenţa!, când relaţia dintre roţile-i şi întortocheatele şine începe să scârţâie. Rău!

Acela este momentul în care somnul meu începe să se îndepărteze, să mă părăsească cu nesimţire,  iar Moş Ene îmi face întristat cu mâna. Că doar mă aştepta cu cele mai colorate şi îndrăzneţe vise EVER!

Dar cine să se bucure de ele când la 5 dimineaţa somnul meu se plimbă nestingherit cu tramvaiul?!

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...