Saturday, March 5, 2016

Primăvara mea





„Verde crud, verde crud...
Mugur alb, și roz, și pur.
Vis de-albastru și de-azur,
Te mai văd, te mai aud...”
(Note de Primavară, de George Bacovia)
  
În martie, mi-am dat întâlnire cu primăvara. În fiecare weekend, în fiecare zi, în fiecare parc, la fiecare colț de stradă.
I-am urmat orbește și obsesiv miresmele, culorile, puritatea, lacrimile de fericire că există... că exist...

M-am împrietenit mai întâi cu soarele. De fapt suntem vechi cunoștințe, deja ne știam și abia așteptam să simt cum razele odihnite îmi cuprind chipul obosit de iarnă și mi-l dezmiardă, mi-l încălzesc.
M-am luat la întrecere cu vântul blând de care mi-a fost atât de dor, jucându-se zburdalnic cu zulufii mei, coafându-mi părul în cele mai năstrușnice moduri.

Am colecționat amintiri gingașe cu florile din drumul meu ce mi-au vindecat sufletul de frig, de teamă și mi-au invadat laptop-ul cu sute de fotografii.
Cerul țesut cu nori albi pe care îl privesc în fiecare zi fără să ma satur este sursa mea de inspirație, alinarea mea chiar și în zilele ploioase...

Odată cu luna martie, se vorbește despre (și se practică)  faimoasa curățenie de primăvară. Ce se întâmplă la mine în cameră: toate cărțile și revistele merg frumos la locul lor;  rocada hainelor: cele de primăvară-vară iau locul celor  grele de toamnă-iarnă (treabă terminată parţial încă din februarie); dieta se schimbă brusc și conține tot mai multe verdețuri.
 
      Cel mai mult îmi place că, odată cu trezirea la viaţă a naturii, şi oamenii zâmbesc mai mult, sunt mai luminoşi, mai omenoşi, lăsând deoparte privirile posomorâte, neprietenoase, întunecate. Toată lumea se bucură de abundenţa de flori, de plimbările în aer liber cu soarele în suflet, deschizându-şi braţele să o primească aşa cum se cuvine: caldă, pură, colorată, înmiresmată - Primăvara! :)


Tuesday, March 1, 2016

Martie


Ziua a început cu lacrimi. Cerul a plâns cu picuri mărunţi şi reci, de parcă Bacovia ne făcea în ciudă cu plumbul lui apăsător.

Dimineaţa a fost prea mohorâtă, prea udă, prea zgribulită pentru un început mult aşteptat de primăvară.

Doar oamenii zâmbeau. Şi florile. Agitaţia matinală cotidiană a căpătat azi culoare. Roşu şi alb, galben şi mov, portocaliu şi verde. Inimile se pregătesc de primăvară şi nu se sfiesc să o arate.

Puţin mai târziu, timid, a ieşit şi soarele să ia parte la forfotă, să se lase prins de atmosfera molipsitoare, să vadă florile şi zâmbetele pe care acestea le aprind pe chipuri amorţite, să asculte păsările cum ciripesc încă din zori, poate-poate dau nas în nas cu primăvara, să simtă sufletele cum prind din nou viaţă, cum se descotorosesc de iarnă ca de o haină învechită.

La muncă, pe tot etajul miroase a zambile, a panseluţe, a frezii. Sunt flori pe aproape toate birourile, semn că primăvara a fost bine primită. Şi îi mulţumim pentru vizită! :)

Vă doresc o primăvară superbă! ^_^



Tuesday, February 23, 2016

Liniştea de dimineaţă

sursă foto


08:25 AM, dimineaţa la birou.
Sunt singură pe tot etajul. Lumea abia pe la 9.00 - 09.30 începe să ajungă.
Îmi place să vin pe la 8 la muncă, să mă bucur de linişte (că doar o să am timp toată ziua apoi să vorbesc) şi să savurez un ceai negru sau un cappuccino aromat.

Nici măcar muzică nu ascult. Prefer să îmi încarc cât mai mult bateriile în lipsa zgomotului, a pălăvrăgelii, a zumzetului din jur.

Nu, nu sunt antisocială, mai ales că îmi place mult colectivul în care lucrez şi colegii sunt toţi de nota 10+ :)  Dar sunt genul de om care are nevoie de linişte din când în când pentru a putea funcţiona în parametri normal. Unde mai pui că reuşesc să închei foarte multe sarcini, fiind şi o persoană matinală înnăscută.

Aşadar, bună dimineaţa cu linişte! :)





Sunday, February 21, 2016

Poveștile mele: Anotimpuri (1)



sursă foto

Teo era pregătit. Muşcă la repezeală dintr-un croissant cu ciocolată, luă o gură de cafea amară, înşfăcă cheile de pe masă şi sări nerăbdător în maşină. Îi tremurau mâinile? Poate de la prea multă cofeină. Dar parcă-parcă era puţin emoţionat.

Îi era dor de Irina. Fusese plecată două luni în Austria, cu serviciul. Au ţinut legătura prin telefon şi prin toate mijloacele de comunicare posibile. Iar astăzi se revedeau din nou după o lungă şi interminabilă aşteptare. Îi cumpărase un bucheţel de flori de câmp. L-ar fi cules el însuşi, dar nu avea de unde. Ştia foarte bine că Irinei îi plăceau toate florile, dar o fascinau în mod special cele de câmp, simple, colorate, gingaşe... La fel ca ea, gândi Teo cu o strălucire aparte în ochi.

Irina era genul de femeie puternică, sigură pe ea, independentă, bine organizată şi cu idealuri pentru împlinirea cărora făcea toate eforturile posibile. Asta era imaginea ei de zi cu zi, pe care o întreţinea fără cusur. Aşa o văzuse şi el în primele clipe şi o plăcuse pentru asta. Dar după câteva întâlniri amicale, la un ceai, la o cafea, Irina îi arătă mai mult de atât. Teo avusese ocazia să vadă altă faţă a ei. Era o persoană caldă, iubitoare de frumos, adora natura şi în puţinul timp liber pe care îl avea, picta şi crea bijuterii handmade. Însufleţirea cu care povestea, sclipirea din privirea ei atunci când îl asculta vorbind, sensibilitatea ei crescută la tot ce era viu în jur... Toate astea îl făcură să se îndrăgostească de ea într-un mod pe care nu-l cunoscuse până atunci. Era mai mult decât chimie. Era magie în stare pură, praf de stele, clar de lună şi un nou drum în viaţă alături de ea.

Cumpărase noua maşină în timpul absenţei ei pentru a o surprinde. Amândoi îşi doreau să călătorească mult, să vadă lumea şi apoi să se aşeze la casa lor, deşi încă nu vorbiseră de un viitor împreună, de familie... Zbura cu viteza gândului şi era încântat de alegerea făcută. Prietenul lui cel mai bun îi recomandase marca aceea şi singurul lucru la care se gândea acum era că Irinei sigur îi va plăcea. O va face fericită. Cu maşina asta şi Irina alături, lumea va căpăta noi sensuri.

Imagini de vis i se perindau prin minte. 

Irina cu primăvara în păr... şi maşinuţa lor dragă purtându-i pe străzile Parisului, ocrotindu-le iubirea în zilele ploioase şi aşteptându-i cuminte lângă Turnul Eiffel, unde ei vor sărbători un an de fericire.

Irina cu vara de mână... iar automobilul, martor al plimbărilor lor romantice la apusul soarelui, pe plajele greceşti, concepute special pentru paşii lor lenţi, pentru îmbrăţişările lor lungi şi pline de iubire...

Irina cu toamna în suflet... iar maşina lor escortându-i silenţioasă către crestele Carpaţilor, unde culorile intense de octombrie se îmbină perfect cu sentimentele lor la fel de puternice.

Irina cu iarna pe umeri... iar maşina protejându-i de gerul necruţător, ţinându-i la adăpost în drum spre locuri minunate, pe unde a trecut Crăiasa Zăpezii...

Teo, om serios de afaceri, ştia că toate gândurile astea pufoase îi duceau romantismul la un nivel pe care nu şi l-ar fi imaginat vreodată. Dar acum era altceva. O avea pe Irina. Iar asta i-a dat viaţa peste cap, i-a întors lumea cu susul în jos în cel mai bun mod posibil şi nu ştia cum a putut trăi până atunci altfel... Era fericit!



Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...