M-am impiedicat de un vis, chiar azi, atat de aproape de tine. Erai acolo, mi-ai intins mana din neguri volatile, mi-ai dat speranta, m-ai facut sa traiesc de o mie de ori, imaginar, clipa cand degetele noastre s-ar fi atins, cand privirile noastre si-ar fi spus povesti. Voiam sa-ti daruiesc un tezaur de cuvinte banale, aveam atatea sa-ti spun, stii bine, atatea temeri de alungat. Mai era doar o secunda si... te-ai ridicat, respingand cu delicatete amara tot, calcand in picioare, fara sa stii, fara sa vrei, trena de primavara, tesuta din flori culese cu multa grija... Deprimata, dezamagita, zgribulita pana la lacrimi, imi arunc definitiv sufletul in cea mai adanca prapastie.... Un lucru e sigur: de astazi voi dormi din nou fara dorinte, fara vise, goala pe dinauntru, ca un fruct putred si uscat, bun de nimic.
De ce ai venit asa de devreme, Toamna? De ce?...
No comments:
Post a Comment