And maybe sometimes...

... it's better to be happy with what you have... especially when he says:

Feeling like...

I feel like a happy fruit, hanging on a tree's branch ready to be picked by someone. But that someone doesn't appear. I am so high, never to be reached, never to be eaten... I love my position and I hope the wind will blow gentle so that the ground won't reach me instead...

I feel free like a bumble bee during a summer day, happily visiting every flower in the garden. They think I am working hard, but today I don't want to do that. All I want is to feel the sweetness of each flower pouring through my veins...

I feel like an empty glass having the opportunity to chose the drink that will fill it. For now, my choice would be something sour and a little bit spicy, colourful like a child's dream in the arms of his mother...

I feel like saying "Good night & Sweet dreams" to my love and falling asleep in his arms...

Paşi spre lumină

Timpul se grăbeşte, înfiorat de locuri –

Picuri firave de-amar cenuşiu, crud.

Bate noapte adâncă, sunete reci aud;

În inima-mi pustie nu mai plâng focuri...

M-atinge cu-aripi mute vremea-ntunecată;
Nu vreau albastru cer să am deasupra mea,

Ci doar natura verde să-ntindă mâna sa

Asupra ochilor – vâltoare azi secată...

Alung c-un gând naiv nelinişti grele:
Vreau flori de soare s-acopere văzduhul,

Izvoare de lumină să străpungă-n suflet lutul,

Frunzele răsăritului de viaţă să fie-ale mele!

Musafir nepoftit

Vieţi atât de tomnatice ard,

Frunze de aur năvalnice cad,

Bolta cerească-i învăluită de cenuşă...

Ea nu mai stă de mult la uşă.

A intrat vijelioasă cu ploi triste,

Aducându-şi dansul în a mea casă;

Împrăştie de zor lacrimi în batiste

Şi să zâmbesc o clipă nu mă lasă...

Cântecul mut al florilor nu-l mai aud...

Nu-i nimeni să-mi şteargă obrazul ud,

Iar tu, Toamnă, nu mai vrei să pleci,

Îmi spinteci soarele cu raze reci...

O îmbrăţişare aş da stejarilor

Învăluiţi de-o caldă amărăciune.

Melancolie citesc în ochii lor,

Fără culori plăpânde de Răpciune...

Nu pleca! Mai stai o clipă,

Nu-mi lua încă trena ta grăbită!

Mai alină-mi puţin dorul greu...

Nu aripile grele ţi le alung eu,

Ci doar amarul leac ce mi-l dai

Să mi-adap chinul ... zi după zi

O podoabă dulce oare de ce n-ai?

Dacă mi-ai da viaţă, Toamnă ai mai fi?

Suflet bacovian

Ger năprasnic... pentru ultima oară

Golul apasă şi-ncepe să doară.

Somnul tristeţii mă-nvăluie greu...

De ce-aruncă venin în sufletul meu?

Zăpada răsună, m-aruncă în iarnă,

Dar mă-nconjoară o aprigă toamnă.

Totul e rece, pustiu şi vântul

Împodobeşte din timp cu flori aşezământul...

M-alungă pe trepte negre de piatră

O clipă tainică de timp îngheţată...

Şi vine, şi pleacă: se joacă cu mine,

Şopteşte şi urlă! Câtă cruzime!

Nu mai aud glasuri şi inimi de viaţă,

Îmi căntă norii – văluri de ceaţă...

M-atinge cu frunze uscate demult,

Nu!... Nu e moartea, e... sufletu-mi mut!

Martorii iubirii

Vântul a tresărit printre crengi;

Mii de petale sunt acum fluturi

Ce-mi aduc şoaptele lor parfumate...

Zarzărul.

Un roi de luminiţe jucându-mi în ochi –

Dragostea s-a născut... din înalt,

Dar noaptea îi va adormi clopoţeii...

Salcâmul.

Cu mireasma sa dulce m-a atras

Când florile-i de aur s-au trezit

Clipind somnoroase din gene de miere...

Teiul.

Verde... veşnic verde, dar cu ace reci

Aduce durere multă. Dar iubire?

Dacă ar avea, s-ar stinge la sfârşit de toamnă…

Bradul.

Rătăcind...

M-am pierdut în plimbări

pe cărările tainice ale toamnei...

Septembrie mi-a dăruit

ghinde și castane zgribulite...

Le-am primit cu drag.

Sufletul meu râde acum,

mai fericit, mai bogat, mai împlinit...

Pășesc alene spre casă,

respirând aerul cu parfum de poezie.

Ajung în pragul ușii cu toamna în suflet...

Și în geantă...