Ger năprasnic... pentru ultima oară
Golul apasă şi-ncepe să doară.
Somnul tristeţii mă-nvăluie greu...
De ce-aruncă venin în sufletul meu?
Zăpada răsună, m-aruncă în iarnă,
Dar mă-nconjoară o aprigă toamnă.
Totul e rece, pustiu şi vântul
Împodobeşte din timp cu flori aşezământul...
M-alungă pe trepte negre de piatră
O clipă tainică de timp îngheţată...
Şi vine, şi pleacă: se joacă cu mine,
Şopteşte şi urlă! Câtă cruzime!
Nu mai aud glasuri şi inimi de viaţă,
Îmi căntă norii – văluri de ceaţă...
M-atinge cu frunze uscate demult,
Nu!... Nu e moartea, e... sufletu-mi mut!
No comments:
Post a Comment