"Allow yourself to rest..."

photo source***

"... Your soul speaks to you in the quiet moments in between your thoughts." 

This is why I love and enjoy being by myself at times, in silence, embracing my thoughts, my emotions, my mere existence,

trying to figure out life and the people around me,

trying to figure out why some things are worthy and why others aren’t,

trying to figure out why I am who I am and not somebody else,

trying to figure out when common sense became such a rare thing,

trying to figure out why people get stuck so often in the mud their own mind creates, without even making an effort to get out of there, 

trying to figure out a zillion other things and not having a problem with not finding an answer to my questions most of the times.

And I also enjoy to spend time on my own because I remember to be grateful for all I have been given to live, either good or bad, cause it’s true what they say: there is good in the bad and we need those unpleasant moments in our lives in order to grow, to help us open our eyes to what it’s yet in store for us.

And because of the ardent desire to give the chaos in my mind a chance to settle down for creating worlds behind the words, spilling out in a notebook whatever it has to tell me.

And simply because, once in a while, I just need to enjoy breathing, living, smiling without any reason at all. Or maybe the only reason I can think of is that I was given this gift, called LIFE, which I often forget how precious it is...

Who is Emma? ツ

Frankly, I have no clue who Emma really is. 
She might become the main character from a future novel I will write... if this ever happens.

She might be a random girl, the typical one, who falls in love too fast with the wrong guy and in the end she realizes that it is better that he wasn't the one.

She might be the geek of the class and when she grows up, because she pursued her dreams, she becomes the science person she worked so much to become.

She might be the badass girl in her group that no one likes because she has the coolest clothes, the best makeup, the awesomest jewelry and most of all, she says straight in your face what she thinks, whether you like it or not.

She might be the shy clumsy girl that never does anything right and people avoid her because she, apparently, carries bad luck.

She might be the wicked sister who makes a hell out of her brother's live as a child and then out of her so-called friends' existence.

She could be the girl who always dreamed of becoming a ballerina, but because of some reasons, she ends up teaching The History of Arts at a poor rated high school. Now she is determined to take her dreams back, if this is possible in any way.

Or she could be... so many many other types of person, better or worse... 
Oh well, if she ends up in a novel I will ever write, she can be whoever she wants. Or whoever I want, right? :)


However, who would you like Emma to be? Any ideas?

Emma's Pages (4)

You know, I thought, really, really thought... actually no, wait, I was so damn sure that due to the high level of personal development I managed to reach during my journey, there was nothing and no one in this world that could ever make my heart shrink with doubts, or insecurities, or even pain in the end.

I was so wrong, God!... I can't believe it... I thought myself so much stronger than I really am, so much more stable, so much more prepared to confront standing on my feet everything that could possibly hit me, be it a complicated issue, a disease or... or even unshared love...

I was so wrong, my protective titanium shield got broken, I've never noticed this before: the holes, the scratches, the missing pieces... until today when I find myself as the frailest being of all, the weakest and so easy to hurt, the way I've never imagined I would  become... all over again.

Am nevoie de un borcan mai mare

Am început noul an bine, zic eu. Bilanţul pe anul 2014 a dat cu virgulă, n-am bifat chiar tot ce mi-am propus, dar mi-am dat seama că pe unele chestii nici nu mi-am dorit neapărat să le bifez pentru că erau mai mult de umplutură. Sau pur şi simplu nu sunt încă o prioritate.

2014 a fost un an relativ întortocheat, ca un labirint din care am ieşit ceva mai răvăşită decât am intrat, un an în care m-am pierdut şi m-am regăsit de o sută de ori, un an în care am primit numeroase şanse, mai mici sau mai mari, mai mult sau mai puţin importante. De unele am profitat, pe altele le-am ignorat intenţionat pentru că aşa am considerat că e mai bine.

Anul ăsta am lăsat listele deoparte şi am decis să mă las purtată de val, în limita bunului simţ, dar neuitând nicio clipă de obiectivele principale atât pe plan personal, cât şi profesional.

O altă mică şi importantă excepţie, pentru sufletul meu, este aşa numitul The Happiness Jar. Acest borcan al fericirii este desigur un borcan, în care pun zilnic, încă de la începutul anului, câte un bileţel pe care scriu care a fost cel mai frumos moment al zilei (uneori sunt chiar mai multe), oricât de mic şi nesemnificativ ar părea acesta.

Este un exerciţiu foarte bun pentru psihicul şi spiritul oricui alege să-l facă, deoarece, în lumea copleşitoare în care trăim, uităm adesea să zâmbim, să mulţumim pentru ceea ce avem deja, să privim partea bună a situaţiilor, să ne dăm seama că o zi nu a fost proastă, ci doar a avut momente mai puţin bune pe ici pe colo.

Vreau un an plin de culoare, de zâmbete, de împliniri a căror autoare principală să fiu, un an plin de optimism, de gânduri şi acţiuni pozitive, de oameni buni şi frumoşi.
Vreau un an în care nu voi trece cu vederea niciun moment bun şi voi încerca să am un borcan al fericirii cât mai bogat :) pentru că vreau, pentru că pot, pentru că îmi doresc şi pentru că, în naivitatea mea, chiar cred că lumea poate fi mai bună! ツ

P.S:  chiar am nevoie de un borcan mai mare! :)))

Trying to accept

photo source***

...that some people are present at certain moments in our lives only to inspire us, to raise us on the highest cliffs, to motivate us, to painfully pull the best out of us when there is no other way, to support us, love us with great passion maybe, make us the most important person of their existence, care for us, even cure us and then abandon us.

Because their mission is then complete...  they brought us one step closer to what we're supposed to become.

And there are also people who will try to knock us down and sometimes they will succeed in doing so, no matter how much we fight back, they will scratch and bite our souls without mercy, they will set invisible obstacles in our ways, they will not give up until they have hurt and bruised us deeply enough and then finally leave us at peace.

Because their mission is then complete...  they brought us one step closer to what we're supposed to become.

Emma's Pages (3)

photo source****

Dear diary,

Do you know what is sad?

The fact that some of us will die eventually with lots of "what ifs" hanging on our hearts.

And that's not because we didn't have the courage to try, not at all. But because we had the power to accept the reality and because we understood that trying would have broken many many things... like hearts... and would have turned too many things upside down... like lives... And that's too big of a price for an insanity moment to be satisfied...

You know what's even sadder?

The fact that we only live one life which we take for granted and don't live it the right way.

And that the same life is not enough for all the things some of us would crave to become, for all the people we'd like to get to know in all the possible ways...

Oameni frumoşi ツ

photo source***

Îmi plac oamenii care sunt mai încăpăţânaţi decât viaţa. Dacă viaţa nu vrea să fie frumoasă, atunci ei se ridică şi o fac frumoasă. As simple as that!

Îmi plac oamenii veseli. Cei care au tot timpul zâmbetul la ei, iar uneori au şi zâmbete de rezervă pentru cei cărora le lipseşte această bijuterie de preţ.

Îmi plac oamenii care trăiesc fix aşa cum simt, fără restricţii sau regrete, fără să le pese de ce zice "lumea" (Am alergie la acest "ce-o să zică lumea?").

Îmi plac oamenii care fac lucrurile cu pasiune, cu maximă dedicare, cu atât de multă strălucire în ochi că aproape le poţi atinge sufletul cu mâna.

Îmi plac oamenii care vorbesc în culori. Da, în culori! Care prin simplele lor vorbe sau poveşti, împrăştie curcubeie şi constelaţii pe cerurile mai puţin senine.

Îmi plac oamenii care îşi fac timp să împartă gânduri frumoase, să aprecieze, să vadă lucrurile bune din viaţa lor şi a altora, chiar şi pe cele mai năpraznice furtuni. 

Îmi plac oamenii care, uneori fără să îşi dea seama, îi inspiră, îi încurajează, îi motivează şi pe alţii prin acţiunile lor, prin hotărârea lor de a reuşi, prin fiecare pas pe care îl fac în direcţia dorită, oricât de mic ar fi acel pas.

Îmi plac oamenii cu simţul umorului, cu care poţi râde până îţi dau lacrimile, pentru ca peste ani, să-ţi aminteşti de ce aţi râs şi să râzi din nou până îţi dau lacrimile :))

Îmi plac oamenii care încă mai preţuiesc şi respectă iubirea în adevăratul sens al cuvântului şi nu se complac în aşa-zise relaţii care îi înjosesc spiritual. Acei oameni care nu calcă în picioare acest sentiment.

Îmi plac oamenii care respectă oamenii şi tot ce au aceştia bun de oferit.

Îmi plac oamenii despre care pot spune "Ce copilăros!", aceia care, deşi au trecut de multă vreme peste pragul copilăriei, şi-au păstrat un strop de inocenţă, de naivitate, şi-au păstrat un colţ de suflet neîntinat pe care şi-l lasă la vedere vrând-ndevrând, pentru că el există încă.

De fapt, m-am răzgândit, nu îmi plac aceşti oameni... ÎI IUBESC! Şi îi mulţumesc Cerului că am reuşit să-i cunosc, fie şi numai temporar pe unii dintre ei.

P.S. Fiecare dintre noi are sau a avut astfel de oameni minunaţi prin preajmă. Sfatul meu este să-i identificaţi şi să învăţaţi cât mai multe de la ei, să vă lăsaţi molipsiţi de lumina şi căldura pe care le emană, pentru că sunt contagioşi în cel mai bun mod cu putinţă!  ツ