Gusturi din trecut

Sărată sau dulce, fină sau dură, un singur aliment, atât de multe denumiri și tot mai multe preparate, care mai de care mai savuroase: brânza, un deliciu care merită un tratament aparte în succesiunea de popasuri culinare ale zilei și, de ce nu, ale vieții.

Brânza a lăsat urme profunde în istoria gusturilor mele. Rafturile memoriei îmi sunt înțesate cu preparate din brânză sub forma unor amintiri cu greutate, așezate la categoria “Mmmmm… delicios!”, împărțită în mai multe secțiuni.

       La secțiunea “Copilărie”, îmi surâd vesele niște pateuri cu brânză (mai mult apetisante decât vesele) care îmi întrerup drumul spre școală și țin îmi fac stomacul fericit în pauza mare.

Mai sunt de reținut întâlnirile reușite dintre telemeaua proaspătă de oaie cu roșiile abia culese din grădină, asezonate cu puțin ulei de măsline, sub o ploaie înmiresmată de busuioc.

            Și să nu uit de macaroanele cu brânză ale bunicii, preparate în cuptor, la foc de lemne, în serile în care nasurile turtite de fereastră se dezlipeau vrând-nevrând, simțind deliciul ce aștepta aburind pe masa.

            În aceeași secțiune, dar putând foarte bine să încapă și la secțiunea “Adolescență”, găsesc nișet amintiri prăfuite de pufuleți și biscuiți cu aromă de brânză, în care dădeam iama când voiam ceva de ronțăit în sesiunile de lectură sau de leneveală în fața TV-ului. Tot cam atunci, odată cu vârsta, am dezvoltat o combinație ciudată pentru unii, dar încântătoate pentru papilele mele gustative: ați încercat vreodată salată de boeuf cu telemea de vacă? Prespun că nu, dar ciudățenia asta a devenit un obicei pe care îl păstrez și astăzi cu sfințenie pentru că e... pe gustul meu.

Pizza cu multă branză sau cașcaval, după caz, este tot o parte importantă din anii zgubilitici din timpul liceului, când blatul subțire ar fi putut oricând să cedeze sub stratul dublu de materie brânzoasă.

            Mergând mai departe, la secțiunea “Tinerețe” (cu bătrânețe la orizont), realizez că mâinile mele fac echipă bună cu pasiunea pentru brânză, iar faptul că sunt fan al acestui aliment este dovedit din plin de diversitatea culinară care a început să prindă viață de ceva vreme în bucătăria mea. Poze? Nu există. De ce? Este simplu: timpul pe care l-am avut la dispoziție să mă gândesc măcar sa fac o poză preparatelor nu a fost suficent ca să țină la distanță pofticioșii care s-au înfruptat din acestea “cât erau calde”.

            Așadar, am trecut la ceea ce unii ar numi “gastronomie sofisticată”. Un exemplu ar fi soufflé-ul de brocoli cu brânză de oaie, care se desfăta leneș în cuptor la 160 de grade, până să mă fascineze cu nuanțele de verde apetisant, ca mai apoi să îmi ofere satisfacția de a fi luat o cină sănătoasă și care a meritat așteptarea.

Ca imediat să fie urmat de un cheescake, servit cu aceeași gentilețe cu care respectivul desert a dat altă nuanță, alt gust, altă poveste zmeurei din compoziția fină.

            Evident, fiind fan brânză, clasica omletă cu brânză, nu încetează să îmi facă cinste, mai ales când timpul se dovedește a-mi fi potrivnic.

            Iar la secțiunea “Bătrânețe” – amintiri din viitor -  cu siguranță voi avea ca și fel principal faimoasele macaroane cu brânză ale bunicii. Că doar trebuie să-mi tratez și eu nepoții ca la carte, nu? :-)

Concluzii : Am fost, sunt și voi fi mereu fan brânză. Susțin și semnez! ;-)

Articol scris pentru SuperBlog 2013

 

Redefining true friendship

They say "A true friend is someone who you can call anytime... just to laugh, cry, complain or tell silly stories... and still listens". Agree? Of course.

But if a friend doesn't or can't do all the above at a certain time, when you feel you need them the most,  it doesn't make them less of a true friend. You are not a true friend yourself if you don't understand that the other one has their own life, problems, worries, and that they need their time and space once in a while, without involving you. 

Everybody needs to breath and mind their own business and cannot be 24/7 there for you, no matter what you do, no matter what they do.
And again, that doesn't mean that your friend is not a true friend, or that they don't love you or care for you anymore. 

It all has to be both-sided: feelings, respect, understanding, care, even if sometimes it might be more difficult to understand.

Just a thought...

Sesiune de vise

              

Sesiune =  presiune = stres = Elena la ora 1 noaptea învățând pe rupte în timp ce colega ei de cameră doarme dusă. Uffff... măcar materia de curs este interesantă: Comunicare interculturală. Denumirea asta o duce tot timpul cu gândul la alte țări, la călătorii, la oameni de diferite etnii, cu gândiri și mentalități pestrițe, de la care ar putea să învețe atât de multe lucruri.

            Hmmm... Își aminti de o conversație pe care o avusese de curând cu niște colege care s-au înscris în programul Work and Travel. Erau atât de entuziasmate încât o molipsiseră și pe ea într-o oarecare măsură. Numai că Elena nu era atât de curajoasă, îi cam lipsea spiritul de aventură. Însă îndrăznea să viseze... Poate într-o zi va ajunge departe, poate va decide să meargă într-o vacanță cu work and travel...

                Statele Unite ale Americii: simpla silabisire i se părea copleșitoare. Se simțea atât de mică pentru ceva atât de mare! I se tăia respirația numai când se gândea. Dar poate tocmai ăsta era farmecul, să trăiești la maxim clipele în care ți se pune un nod în gât din cauza entuziasmului prea puternic.

Adevărul este că Elena nu cunoaște foarte multe despre SUA. Doar ce a mai văzut pe la TV și prin filme uneori. Din câteva click-uri ajunge pe un site care prezintă amănunțit work and travel Vacante Speciale. Citește cu sufletul la gură mărturiile celor care au trecut prin această experiență fascinantă. Studenți ca și ea, care au dorit să vadă mai mult, să cunoască mai mult, să călătorească și să își dedice cîteva luni din viață unei exeperiențe unice la mii de kilometri de casă.

Ar dori să aibă curajul lor. Ar putea să lucreze ca vânzătoare într-un magazin de suveniruri. I-ar plăcea tare mult în primul rând pentru că un astfel de loc are multe pagini de oferit pentru cine știe să-l “citească”. Și în același timp, își imaginează că este locul perfect unde poate să intre în contact cu oameni de diverse naționalități și culturi. Doar acolo vin cu siguranță turiștii să facă “provizii” pentru cei dragi de acasă.

Sau ar putea să lucreze într-un parc național, ca Yellowstone de exemplu (să-l întâlnească pe Yogi Bear hihihi). Un loc despre care a auzit vorbindu-se ca despre o “țară a minunilor”, un habitat bogat pentru multe specii de animale, un loc ce atrage mulțimi de turiști anual. Trebuie neapărat să citească mai mult despre asta. Nu poate pleca la drum fără să știe măcar niște detalii esențiale...

Nici despre Marele Canion nu știe prea multe. Nu o prea fascinase geografia unor locuri atât de îndepărtate, dar văzuse niște poze care au lăsat-o fără cuvinte, pur și simplu. Luă o coală albă și notă: ”De căutat și citit: geografia și istoria SUA / job work and travel / oferte turistice”

Viitorul sună atââââât de bine! O cuprinse entuziasmul și visarea încât nu-și dădu seama când se făcu ora trei dimineața! Iar jumătate de curs neînvățat. Lasă, mai e o zi (și o noapte) până la examen.

Își strânse lucrurile și se puse în pat, visând mai departe la faimosul Las Vegas despre care știa doar că este un loc foarte cunoscut pentru jocurile de noroc, sau mai bine spus pentru nebunia care se învârte în jurul acestora, mai știa că este locul perfect pentru o escapadă în rândul tinerilor. Dap, mai avea multe de aflat.

În minte încep să i se deruleze diverse imagini și obiective turistice pe care le văzuse doar în mass-media: Statuia Libertății, Podul din San Francisco, Palm Beach (superbe peisaje!), California... și câte și mai câte. Simțea că dacă nu va încerca măcar să plece prin programul workand travel, a trecut degeaba prin facultate. Peste o săptămână se încheie sesiunea, deci va avea timp suficient să se documenteze, dar prea mult nu o să se streseze pentru că vrea să învețe și să cunoască tot ce se poate la fața locului.

Întotdeauna a visat la o vacanță de vis undeva în lume, dar i-a lipsit curajul. Însă acum era hotărâtă să aibă vacanța ei specială în SUA. Chiar dacă va trebui să lucreze pentru asta, chiar dacă se va întoarce fără nici un ban acasă. Merită, nu are nici cea ma mică îndoială că merită.

Elena închise ochii și adormi cu un zâmbet senin pe buze. Era pregătită sufletește să lucreze și să călătorească departe departe departe... “Oare aș putea să lucrez într-o librărie?...”, se întrebă înainte să cadă într-un somn dulce și odihnitor.

----------

Elena își va urma visul, noul ei plan, marea ei dorință. Dar oare câți dintre voi ați face ca ea? Ce locații ați alege și de ce? Cum vi se pare SUA de departe și care ar fi așteptările voastre de la un program Work and Travel?

Oricare ar fi răspunsul vostru, puteți lua în calcul zicala: “Mai bine să rergreți că ai încercat, decât că nu ai încercat” :)

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Parfum de magie

-          Un rege la curtea mea, alături de mine pe tron? Un rege cu care va trebui să împart totul: regatul Sambac, fidelitatea supușilor, măreția... viața? Un rege pe care va trebui să-l... iubesc? Îți dai seama ce înseamnă asta, Thaisa? tună Killer Queen, în timp ce îmi frământam neputinicioasă mâinile și creierul, neștiind cum să-i potolesc furia.

Eu sunt Thaisa, sfătuitoarea reginei de ani de zile și puțini știu că nu-i ușor lucru, puțini știu ce înseamnă să mă confrunt zi de zi cu toanele unei regine care a crescut fără părinți de la vârsta de 17 ani, care a fost răsfățată și învățată că totul i se cuvine fără nici o excepție, doar pentru că este moștenitoarea unui tărâm la care mulți râvnesc.  Este cea mai greu de înțeles persoană pe care am cunoscut-o, cu stări schimbătoare de la zi la zi.

                Este nemiloasă și crudă cu cei care greșesc, și totuși surprinzător de îngăduitoare cu cei care îi face pe plac și o slujesc fără cusur.

Iar atunci când se enervează, este de nerecunoscut. Sfâșie haine cu propriile-i mâini, sparge tot ce-i pică în mână, trântește și pocnește. Vai și-amar de cel ce îndrăznește să-i iasă în cale numai!

Dar să vă spun un secret. Killer Queen nu a fost mereu așa. De fapt numele ei real este Velvet. Când s-a născut avea pielea atât de fină, privirea atât de diafană, iar răposata regină era atât de vrăjită de mica frumusețe ce o ținea în brațe încât i-a dat un nume care, spera ea să i se potrivească și cu sufletul...

Anii au trecut, copila a crescut frumos, a fost educată de cei mai mari și aleși învățați ai vremii și tot regatul aștepta cu sufletul la gură să fie conduși de frumoasa și, aparent, înțeleapta prințesă.

Însă când Velvet avea doar 17 ani, începu să aibă pețitori și află de la mama ei că cei mai mulți o vor vrea pentru Parfumul elixir pe care familia ei îl avea sub protecție de generații întregi. Tot atunci află că acel parfum se află sub o magie care ține încă viu regatul. Dacă dușmanii (mulți la număr) vor pune mâna pe parfum, atunci vor fi pierduți, magia va dispărea, iar tărâmul lor va deveni istorie.

În aceeași perioadă se dovedi că trei dintre pețitori erau trimiși incognito să înșface elixirul. Fusese mare agitație câteva zile, regii fuseseră uciși, dar luptătorii loiali ai regatului au reușit să le facă față şi să salveze ce mai rămăsese din el.

Acesta a fost momentul în care Velvet a devenit o regină furioasă și foarte morocănoasă, iar aceste trăsături au devenit tot mai ccentuate odată cu vârsta. Ea nu fusese așa înainte. Era rebelă și răsfățată, într-adevăr, dar știa să se bucure de ceea ce avea, știa să își prețuiască prietena (care între timp a devenit o simplă slujitoare la curte), știa să se bucure de natură, de un curcubeu după ploaie, de un apus de soare, scria poezii uneori, avea maniere alese...

Se pare că pierderea părinților i-a întunecat mințile și i-a influențat iremediabil caracterul.

După această perioadă dureroasă, am devenit sfătuitoarea ei deoarece bătrâna doică nu putu suporta întreaga tragedie ce se abătuse asupra tuturor și căzu în somnul cel veșnic.

Au trecut 5 ani de atunci. Timp suficient să-i câștig încrederea lui Killer Queen și să îmi dau seama că fusese prea dezamăgită ca să mai creadă în iubire, dar tocmai de asta avea cel mai mult nevoie pentru ca luucrurile să se schimbe favorabil și să iasă de pe făgașul întunecat pe care intraseră.

Seri la rând, o găseam pe regină în odaia unde se afla Parfumul, strașnic păzit de cei mai vânjoși și antrenați bărbați din regat, 50 la număr. Velvet stătea acolo și privea parcă hipnotizată parfumul, motivul pentru care își pierduse familia... și sufletul.

În seara aceasta, am găsit-o din nou acolo și cu lacrimi în ochi, îmi povesti cât de singură se simte și cât de mare nevoie are de iubire, de o poveste ca acelea pe care i le spunea doica atunci când era mică. Pentru prima oară în ani de zile, îmi vorbi omenește, cu blândețe, se vedea că are nevoie de ajutor. Mi-a spus că miresmele parfumului o inspiră, ca aici își găsește liniștea, că a început din nou să scrie poezii, foarte scurte dar măcar simte că face ceva util, că își recapătă ușor-ușor partea din suflet pe care nu credea că o va mai regăsi vreodată.

Se ridică brusc și am urmat-o sfioasă în camera ei, spunându-i că poate ar fi cazul să dea de știre că regatul Sambac îl caută pe Killer King. Am încercat să îi explic ce beneficii i-ar putea aduce, dar nici nu a vrut să audă. De aici se dezlănțui furtuna asupra capului meu, furtună cu care sunt obișnuită de altfel.

-          Thaisa, îți dai seama ce pericol ne paște pe toți dacă vreun dușman își trimite din nou oamenii? Am nevoie de iubire, dar nici nu știu dacă pot iubi. Cum îmi voi da seama dacă iubesc? Cum îmi voi da seama că este el alesul?

După aceste vorbe, am simțit că rolul meu de sfătuitoare este decisiv. Trebuie să fac ceva ca lucrurile  să se schimbe. Trebuie să o conving să accepte pețitorii. Vom tripla gărzile în jurul palatului, în palat și la odaia cu Parfumul. Dar așa nu se mai poate continua.

                Dis-de-dimineață, în camera reginei:

-          Alteță, m-am gândit foarte mult la tot ce mi-ați spus aseară legat de un viitor rege și cer permisiunea de mă asculta până la capăt.

Singura modalitate de a alege omul demn de măreția Voastră și a regatului nostru este să-l trecem prin niște probe.

Și pentru că toți știu că Parfumul se află la baza tărâmului nostru, propun trei probe care să ne aducă tuturor foloase. Prin regatele vecine se află un singur rege, Cashmeran, care deține puteri magice, care transformă apa în cristale, deșertul în păduri bogate, uscăturile în flori. Și cine știe câte mai poate face. A fost aici si acum cinci ani, dar cum umblă tot timpul deghizat, chiar în propriul regat, nimeni nu știe cine este cu adevărat.

-          Îl vreau pe el! Nici un altul nu mă interesează! Spuse trufașă regina.

-          Tocmai de aceea, pentru a-l putea descoperi, probele acestea vor fi de folos:

1.       Prima probă va fi degustarea fructelor de pădure fermecate care cresc în odaia unde adăpostim Parfumul. Pentru omul de rând efectul este de îmbătrânire, dar un om cu puteri supraomenești își va da seama de asta și va folosi efectul invers, acela de întinerire.

2.       La a doua probă, o putem lăsa pe bătrâna vrăjitoare Celosia să intervină, testându-le puterea pețitorilor prin farmecele ei veninoase. Numai Cashmeran ar putea să combată orice vrajă și să treacă nevătămat proba. Pentru ceilalți avem antidot...

3.       Iar ultima probă va fi decisivă. Esența de praline, baza Parfumului nostru! Este greu, aproape imposibil ca cineva să o obțină fără niște trucuri și poțiuni pe care numai un vrăjitor iscusit le poate stăpâni.

-          Thaisa, fă tot ce știi, mută munții din loc, taie și spânzură, dar viitorul Killer King trebuie să fie NEAPĂRAT printre pețitori! Dă de veste cât mai repede că Sambac are nevoie de un rege!

-          Da, stăpână, i-am răspuns umil, cu o plecăciune, si am plecat la treabă, în speranța că planurile mele vor da roade și că pacea va domni din nou peste supușii nobili ai unui regat prea mult încercat.

Articol scris pentru SuperBlog 2013