Gusturi din trecut

Sărată sau dulce, fină sau dură, un singur aliment, atât de multe denumiri și tot mai multe preparate, care mai de care mai savuroase: brânza, un deliciu care merită un tratament aparte în succesiunea de popasuri culinare ale zilei și, de ce nu, ale vieții.

Brânza a lăsat urme profunde în istoria gusturilor mele. Rafturile memoriei îmi sunt înțesate cu preparate din brânză sub forma unor amintiri cu greutate, așezate la categoria “Mmmmm… delicios!”, împărțită în mai multe secțiuni.

       La secțiunea “Copilărie”, îmi surâd vesele niște pateuri cu brânză (mai mult apetisante decât vesele) care îmi întrerup drumul spre școală și țin îmi fac stomacul fericit în pauza mare.

Mai sunt de reținut întâlnirile reușite dintre telemeaua proaspătă de oaie cu roșiile abia culese din grădină, asezonate cu puțin ulei de măsline, sub o ploaie înmiresmată de busuioc.

            Și să nu uit de macaroanele cu brânză ale bunicii, preparate în cuptor, la foc de lemne, în serile în care nasurile turtite de fereastră se dezlipeau vrând-nevrând, simțind deliciul ce aștepta aburind pe masa.

            În aceeași secțiune, dar putând foarte bine să încapă și la secțiunea “Adolescență”, găsesc nișet amintiri prăfuite de pufuleți și biscuiți cu aromă de brânză, în care dădeam iama când voiam ceva de ronțăit în sesiunile de lectură sau de leneveală în fața TV-ului. Tot cam atunci, odată cu vârsta, am dezvoltat o combinație ciudată pentru unii, dar încântătoate pentru papilele mele gustative: ați încercat vreodată salată de boeuf cu telemea de vacă? Prespun că nu, dar ciudățenia asta a devenit un obicei pe care îl păstrez și astăzi cu sfințenie pentru că e... pe gustul meu.

Pizza cu multă branză sau cașcaval, după caz, este tot o parte importantă din anii zgubilitici din timpul liceului, când blatul subțire ar fi putut oricând să cedeze sub stratul dublu de materie brânzoasă.

            Mergând mai departe, la secțiunea “Tinerețe” (cu bătrânețe la orizont), realizez că mâinile mele fac echipă bună cu pasiunea pentru brânză, iar faptul că sunt fan al acestui aliment este dovedit din plin de diversitatea culinară care a început să prindă viață de ceva vreme în bucătăria mea. Poze? Nu există. De ce? Este simplu: timpul pe care l-am avut la dispoziție să mă gândesc măcar sa fac o poză preparatelor nu a fost suficent ca să țină la distanță pofticioșii care s-au înfruptat din acestea “cât erau calde”.

            Așadar, am trecut la ceea ce unii ar numi “gastronomie sofisticată”. Un exemplu ar fi soufflé-ul de brocoli cu brânză de oaie, care se desfăta leneș în cuptor la 160 de grade, până să mă fascineze cu nuanțele de verde apetisant, ca mai apoi să îmi ofere satisfacția de a fi luat o cină sănătoasă și care a meritat așteptarea.

Ca imediat să fie urmat de un cheescake, servit cu aceeași gentilețe cu care respectivul desert a dat altă nuanță, alt gust, altă poveste zmeurei din compoziția fină.

            Evident, fiind fan brânză, clasica omletă cu brânză, nu încetează să îmi facă cinste, mai ales când timpul se dovedește a-mi fi potrivnic.

            Iar la secțiunea “Bătrânețe” – amintiri din viitor -  cu siguranță voi avea ca și fel principal faimoasele macaroane cu brânză ale bunicii. Că doar trebuie să-mi tratez și eu nepoții ca la carte, nu? :-)

Concluzii : Am fost, sunt și voi fi mereu fan brânză. Susțin și semnez! ;-)

Articol scris pentru SuperBlog 2013