Monday, November 11, 2013

Sesiune de vise



              
Sesiune =  presiune = stres = Elena la ora 1 noaptea învățând pe rupte în timp ce colega ei de cameră doarme dusă. Uffff... măcar materia de curs este interesantă: Comunicare interculturală. Denumirea asta o duce tot timpul cu gândul la alte țări, la călătorii, la oameni de diferite etnii, cu gândiri și mentalități pestrițe, de la care ar putea să învețe atât de multe lucruri.
            Hmmm... Își aminti de o conversație pe care o avusese de curând cu niște colege care s-au înscris în programul Work and Travel. Erau atât de entuziasmate încât o molipsiseră și pe ea într-o oarecare măsură. Numai că Elena nu era atât de curajoasă, îi cam lipsea spiritul de aventură. Însă îndrăznea să viseze... Poate într-o zi va ajunge departe, poate va decide să meargă într-o vacanță cu work and travel...
                Statele Unite ale Americii: simpla silabisire i se părea copleșitoare. Se simțea atât de mică pentru ceva atât de mare! I se tăia respirația numai când se gândea. Dar poate tocmai ăsta era farmecul, să trăiești la maxim clipele în care ți se pune un nod în gât din cauza entuziasmului prea puternic.
Adevărul este că Elena nu cunoaște foarte multe despre SUA. Doar ce a mai văzut pe la TV și prin filme uneori. Din câteva click-uri ajunge pe un site care prezintă amănunțit work and travel Vacante Speciale. Citește cu sufletul la gură mărturiile celor care au trecut prin această experiență fascinantă. Studenți ca și ea, care au dorit să vadă mai mult, să cunoască mai mult, să călătorească și să își dedice cîteva luni din viață unei exeperiențe unice la mii de kilometri de casă.


Ar dori să aibă curajul lor. Ar putea să lucreze ca vânzătoare într-un magazin de suveniruri. I-ar plăcea tare mult în primul rând pentru că un astfel de loc are multe pagini de oferit pentru cine știe să-l “citească”. Și în același timp, își imaginează că este locul perfect unde poate să intre în contact cu oameni de diverse naționalități și culturi. Doar acolo vin cu siguranță turiștii să facă “provizii” pentru cei dragi de acasă.
Sau ar putea să lucreze într-un parc național, ca Yellowstone de exemplu (să-l întâlnească pe Yogi Bear hihihi). Un loc despre care a auzit vorbindu-se ca despre o “țară a minunilor”, un habitat bogat pentru multe specii de animale, un loc ce atrage mulțimi de turiști anual. Trebuie neapărat să citească mai mult despre asta. Nu poate pleca la drum fără să știe măcar niște detalii esențiale...
Nici despre Marele Canion nu știe prea multe. Nu o prea fascinase geografia unor locuri atât de îndepărtate, dar văzuse niște poze care au lăsat-o fără cuvinte, pur și simplu. Luă o coală albă și notă: ”De căutat și citit: geografia și istoria SUA / job work and travel / oferte turistice
Viitorul sună atââââât de bine! O cuprinse entuziasmul și visarea încât nu-și dădu seama când se făcu ora trei dimineața! Iar jumătate de curs neînvățat. Lasă, mai e o zi (și o noapte) până la examen.
Își strânse lucrurile și se puse în pat, visând mai departe la faimosul Las Vegas despre care știa doar că este un loc foarte cunoscut pentru jocurile de noroc, sau mai bine spus pentru nebunia care se învârte în jurul acestora, mai știa că este locul perfect pentru o escapadă în rândul tinerilor. Dap, mai avea multe de aflat.
În minte încep să i se deruleze diverse imagini și obiective turistice pe care le văzuse doar în mass-media: Statuia Libertății, Podul din San Francisco, Palm Beach (superbe peisaje!), California... și câte și mai câte. Simțea că dacă nu va încerca măcar să plece prin programul workand travel, a trecut degeaba prin facultate. Peste o săptămână se încheie sesiunea, deci va avea timp suficient să se documenteze, dar prea mult nu o să se streseze pentru că vrea să învețe și să cunoască tot ce se poate la fața locului.
Întotdeauna a visat la o vacanță de vis undeva în lume, dar i-a lipsit curajul. Însă acum era hotărâtă să aibă vacanța ei specială în SUA. Chiar dacă va trebui să lucreze pentru asta, chiar dacă se va întoarce fără nici un ban acasă. Merită, nu are nici cea ma mică îndoială că merită.
Elena închise ochii și adormi cu un zâmbet senin pe buze. Era pregătită sufletește să lucreze și să călătorească departe departe departe... “Oare aș putea să lucrez într-o librărie?...”, se întrebă înainte să cadă într-un somn dulce și odihnitor.

----------
Elena își va urma visul, noul ei plan, marea ei dorință. Dar oare câți dintre voi ați face ca ea? Ce locații ați alege și de ce? Cum vi se pare SUA de departe și care ar fi așteptările voastre de la un program Work and Travel?
Oricare ar fi răspunsul vostru, puteți lua în calcul zicala: “Mai bine să rergreți că ai încercat, decât că nu ai încercat” :)


Articol scris pentru SuperBlog 2013

No comments:

Post a Comment

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...