Saturday, December 14, 2019

Un colind pe zi (1) - Pe strada din Viflaim


Deși ascult colinde de pe la finalul lui Noiembrie, m-am gândit să vă încălzesc sufletele cu un colind pe zi, până la Sfânta sărbătoare a Crăciunului.

Acesta este unul dintre colindele mele preferate tradiționale. În școala generală, am făcut parte din corul școlii. Cântam colinde foarte des în această perioadă a anului, inclusiv la serbarea școlară de la finalul anului.

Mai sunt doar 11 zile până la Crăciun. Până atunci, vă doresc zile frumoase, calde și luminoase!


Pe strada din Viflaim

Pe strada din Viflaim
mere Maica cu Iosif
Iisus s-a născut în seara de Crăciun
Când din Viflaim să iasă
se opriră la o casă
Iisus s-a născut în seara de Crăciun
Lângă poartă un tânăr sta
și pe dânșii îi întreba
Iisus s-a născut în seara de Crăciun
De unde veniți, drumeți?
tocmai de la Nazaret
Iisus s-a născut în seara de Crăciun
Fie-ți milă, tânăr bun
și nu ne lăsa pe drum
Iisus s-a născut în seara de Crăciun
Că afară-i frig și noapte
Maica Sfântă nu mai poate
Iisus s-a născut în seara de Crăciun
Tânărul fiind milos
le răspunse bucuros
Iisus s-a născut în seara de Crăciun
Nu departe de imaș
are tata miei în grajd
Iisus s-a născut în seara de Crăciun
Iosif și Maica s-au dus
si la grajd ei au ajuns
Iisus s-a născut în seara de Crăciun
Și l-au născut pe Iisus
și l-au născut pe Iisus

Iisus s-a născut în seara de Crăciun
Iisus s-a născut în seara de Crăciun


4 comments:

  1. Frumos colind! Multumesc pentru initiativa si urari!
    Un final de an superb, draga Izabela!

    ReplyDelete

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...