|
Sursă foto: galeria personală |
O nouă zi de naștere mă prinde alături de cei mai iubiți oameni, soțul și băiețelul nostru.
Anul acesta mă simt diferit față de alți ani. Puțin mai deschisă, mai matură, cu sufletul mai luminos.
Am notat mai jos câteva gânduri și lecții care poate vor fi de folos și altora. Mi le adresez în primul rând mie pentru că mai am nevoie de multă practică în a le urma.
Astăzi, îmi doresc, cel mai mult sănătate, pentru mine și toți cei dragi, familie și prieteni. În rest, toate se vor așeza cumva, mai devreme sau mai târziu.
O zi colorată vă doresc și la mulți ani tuturor celor ce poartă nume de flori! 🌷🌸🌹🌞
- Ai grijă de frumusețea ta interioară, să-ți fie soare și pace în suflet. Se va simți cu siguranță și la exterior, în tot ce faci, în tot ce zici sau gândești.
- Ai grijă cui îți descarci greutățile de pe suflet. Multora nu le va păsa, alții se vor bucura, alții te vor bombarda cu sfaturi nesolicitate și inutile care mai rău te vor îngreuna. Puțini sunt cei în care vei găsi alinare şi empatie.
- Bucură-te de ceea ce ai, fă-ți câte o mică plăcere, fie că ești bine dispus, fie că nu, fie că ai motive, fie că nu.
- Familia este cel mai important și de preț bun pe care l-ai dobândit, construit și întemeiat vreodată.
- Petrece timp cu tine, pentru tine. Citește, plimbă-te, scrie, roagă-te, uită-te la un film. orice lucru, oricât de mic, făcut pentru tine poate avea efecte mari asupra sănătății tale mentale.
- Bucură-te de timp în natură. Privește cerul, inspiră adânc, miroase florile, lasă stropii de ploaie să-ți atingă și răcorească fața, culege frunze uscate, privește un animăluț cum zburdă fără nicio grijă. Revino la origini și umple-ți plămânii de aer curat, iar sufletul de lumină și culoare.
- Fii, pe cât posibil, organizat, ordonat. Dacă nu știi cum, învață, exersează, perseverează. Îți va prinde atât de bine.
- Fă mișcare, cât de des poți. Și trupul, și sufletul îți vor mulțumi. Pe termen lung, mișcarea are atât de multe beneficii.
- Nu sta încruntat, zâmbește cât mai mult, educă-ți mintea să zică "Stop!" gândurilor și scenariilor negative care ți se desfășoară în minte, uneori, fără voia ta.
- Fă-ți curat în casă, fă-ți curat în suflet, descotorosește-te de poveri inutile și dăunătoare.
- Învață din greșelile trecutului, încearcă să nu le mai repeți, înlătură frustrările și regretele pentru că nu îți folosesc la nimic.
- Ține-ți prietenii aproape. Puțini și buni.
- Bucură-te de fiecare realizare, de fiecare obiectiv atins. Orice pas înainte e important oricât de mic ar fi.
- Învață de la oameni cât de mult. Și de la cei pe care îi placi și îi iubești, și de la cei care nu sunt chiar pe placul tău.
- Urmează-ți și îndeplinește-ți visele. Nu le abandona nici chiar atunci când crezi că e prea târziu. Atâta timp cât ești în viață și pe picioare, nu este deloc prea târziu. Talentele și abilitățile cu care am fost înzestrați trebuie dezvoltate, nu ascunse sub preș sau în podul cu vechituri.
- Viața nu e nedreaptă, tu nu ești o victimă a împrejurărilor sau a altor oameni. Tot ce ți se întâmplă, este rezultatul propriilor alegeri. Nimic mai mult.
- Este inutil să spui mereu "ce-ar fi fost dacă". Trecutul nu poate fi schimbat. Trăiește în prezent, nu mai suspina după trecut, nu mai tânji după un viitor mai bun. Construiește tot ce poți acum, aici, în prezent.
- "Fă Rai din ce ai!" O vorbă atât de des întâlnit și cu atât de multă relevanță.
- "Fă lucruri mici cu dragoste mare!". Nu ai cum să dai greș punând iubire în orice faci,
- Călătorește. Cât de puțin, cât de rar sau de des îți permiți. În țară, în afară, oriunde. te vei îmbogăți spiritual, vei învăța lucruri noi, vei cunoaște oameni și locuri faine.
- Evită bârfa și bârfitorii. Cine bârfește cu tine, te va bârfi și pe tine. Este un lucru bine știut.
- Nu invidia, nu critica, nu judeca, mai ales ce nu cunoști și nu înțelegi. Ușor de zis, greu de făcut. Cu exercițiu, toate sunt posibile.
- Iartă și cere-ți iertare. Nu purta ranchiună nimănui, nu-ți păta sufletul cu răutăți. Nimeni și nimic nu merită să stai cu sufletul încărcat.
- Fii în pace cu tine însuți. Fii în pace cu Dumnezeu și cu oamenii cu care interacționezi. Fii pace și asta vei dărui.
- Petrece cât mai mult timp de calitate cu oamenii dragi. Fii prezent, fii conştient.
- Nu face risipă. Trăiește-ți viața cu chibzuință și toate îți vor fi de ajuns.
- Petrece cât mai mult timp departe de ecrane. Ochii și mintea îți vor fi recunoscătoare.
- Sună-ți / vizitează-ți părinții și bunicii cât mai des cu putință. Arată-le că îi prețuiești, că sunt importanți pentru tine. Cu o vorbă, un gest, o faptă cât de măruntă. Azi îi ai, mâine... cine știe...
- Fă schimbări acolo unde simți că a intervenit rutina. Nu te agăța de lucruri care nu îți mai sunt de folos. Fă mereu loc pentru mai bun și mai frumos.
- Nu te mai compara cu alții. Un clișeu pe care îl auzim la orice pas, dar care are sens. Fii în competiție doar cu tine însuți. Doar așa vei deveni un om mai bun.
- Bucură-te de fiecare aniversare, de fiecare experiență, de fiecare rid sau fir de păr alb. Sunt toate ale tale, cu bune și rele.
- Încearcă să îți accepți neputințele, slăbiciunile, defectele. Corectează acolo unde este cu putință. Șlefuiește-te, mai adaugă, mai taie de unde este nevoie. Cere ajutor, caută sprijin când simți nevoia. Întotdeauna vei găsi o mână întinsă dacă ridici privirea și îți dorești cu adevărat.
- Iubește-te! Așa imperfect cum ești, cu reușite și eșecuri, cu defecte și calități. Ești om, vei mai greși, vei mai face și bine. Iubește-te căci așa vei învăța să îi accepți și să iubești și pe ceilalți cu adevărat, să fii blând și răbdător.