Pe aleile pustii ale micului parc de la periferia orașului, începu să se simtă toamna. Copacii colorați în frunze ce stăteau să cadă aveau un aer de magie, de basm cu final fericit.
Corina pășea încet pe o alee singuratică și privea în depărtare la cei ce făceau jogging, în lumina unui soare blând de octombrie la amiază.
Se așeză pe o bancă. Strânse în mână o frunză îngălbenită și scăpă un suspin. Brusc, sinuciderea nu i se mai părea o ideea atât de rea. Toate știrile despre sinucideri care îi ajunseseră la urechi până atunci începură să capete sens. Îi blamase mereu pe cei ce recurgeau la acest gest de a-și încheia socotelile cu viața.
Nu înțelegea în ruptul capului cum poți să lași în urmă soț sau soție, copii, cățel, pisică, familie, fără cel mai mic regret. Acum lucrurile se schimbaseră. Înțelegea. Înțelegea cum viața însăși se simțea ca o povară de care nu te puteai nicicum descotorosi, nu o puteai nici porționa ca să pară mai ușoară, nu puteai să te ascunzi și nici să ceri ajutorul.
Plus că ea avea avantajul de a fi a nimănui. Avea 43 de ani și un istoric de trei căsnicii eșuate, finalizate cu divorțuri ce s-au încheiat anevoios și urât. Nu avea copii, frați sau surori. Părinții îi pierduse în urmă cu puțin ani, ambii bolnavi de cancer. Nu avea cine să sufere după ea. Locuia într-o garsonieră cumpărat cu chiu, cu vai după ultimul divorț și lucra ca editor de duzină la un trust media.
Era un job destul de bine plătit, dar monoton și fără viitor. Cel mai adesea, prelucra știrile din alte surse, pentru paginile unei reviste glossy.
Altfel, viața îi era plictisitoare. Nu avea prieteni apropiați, nu frecventa niciun club sau vreo sală. Ieșea rar în oraș de una singură și nu avea de ce să mai continue o viață complet lipsită de sens.
Își și imagina comentariile răutăcioase la adresa sinuciderii ei: "S-a mai sinucis o grasă!" sau "Uite, încă o distrusă!", "Pfff, a mai scăpat lumea de o proastă!"
Avea 1,70 m și 95 de kilograme. Era, ce-i drept, supraponderală, dar nici nu avea grijă ce mânca. Avea un stil de viață complet nesănătos. De la ultimul divorț, își promise că nu va mai găti în veci, și-așa nu i-a plăcut niciodată. O făcea doar din obligație, ca să-i satisfacă pe nesătulii cu care se încurcase la starea civilă.
Mânca adesea covrigi, sandvișuri, pizza și fast-food. La muncă, mai comanda câte o ciorbă, de poftă.
Acum se gândea la cea mai bună metodă de sinucidere. Otravă? Medicamente cu alcool? Somnifere? Metrou? Tăiat vene? Era o chestie la care trebuia să se gândească pe îndelete, din momentul în care ar fi luat decizia să-și pună capăt zilelor. În fond, avusese o viață de rahat. Măcar la moarte să nu sufere.
- Citește partea a II-a aici -
No comments:
Post a Comment