It's OK To Be Lazy

Sometimes, it's ok to be lazy. To spend a weekend day, let's say, doing nothing.
It's ok to spend time by yourself or with a loved one, with a book or two, all curled up in bed, drinking some coffee or tea, some wine maybe.

It's ok to forget once in a while that you have to cook, to clean the house, to do the dishes, the laundry, the ironing.

It's ok if you decided you'll stay all day long in pajamas, with a messy hair, no make-up, watching your favourite movies, listening to music and scrolling down on your Facebook profile.
It's also ok to shut down your mobile phone, TV and laptop if you want, and sleep the entire day if this makes you feel better, with no people interaction at all.

You don't have to be sad or angry to do any of these. If you feel like doing so, you just do it and that's it.

None of these lazy activities turns you into an irresponsible person.
None of these means you forget about your friends and family.

It just means you need these hours or a whole day to recharge your batteries, to pull yourself together after a rough week or month, or simply to spend some time on your own doing pretty much nothing. This is, in a simple way, caring about yourself and your own mental health.

Maybe not everybody has the same needs, but if this helps you disconnect, relax or take some real rest, then just go for it!
Whatever you do, remember this: it's ok to treat yourself right. 😊

O zi de decembrie

A fost atât de frumos afară astăzi! Ignorând pentru o secundă faptul că suntem în decembrie, nu mi s-ar fi părut anormal să văd pomi înmuguriţi şi ghiocei îmbobociţi prin grădini.

A fost călduţ, soarele ne zâmbea de sus, de pe cerul senin, iar oamenii zâmbeau odată cu el. 💥  Vrăbiile ciripeau prin copaci şi aerul era rece, dar vântul adia blând.

De obicei zilele din decembrie mă îmbie la leneveală, la adăpostire în casă, dar astăzi am ieşit cu diverse treburi şi mi-a părut bine. Poate altfel nu aş fi îndrăznit să ies să mă bucur un pic de primul surâs al iernii. 😊

Gând de iarnă

sursă foto

 
Când eram mici, prima ninsoare era prilej exclusiv de bucurie. Nu simțeam frigul, nu ne deranjau zilele scurte, nu aveam griji sau probleme reale. 

Ne bucuram pur și simplu:
de fulgii ce ne împodobeau hainele şi ni se topeau pe obraji sau în palme,
de oamenii de zăpadă pe care îi construiam cu hărnicie,
de gheața ce acoperea bălțile din pădure sau pârâul din fața casei, unde mergeam la "patinoar",
de copacii înveliți cu straturi generoase de nea,
de orele nesfârșite petrecute la săniuș, deşi îngheţam la un moment dat, dar nu ne păsa pentru că ne simţeam atât de bine,
de bătăile cu bulgări de la care nimeni nu se dădea înapoi pentru că erau foarte distractive...

Ce vremuri!...
Pe atunci, iarna avea alt gust, altă culoare, altă poveste... 

Le-am scris cu drag :)

Acestea sunt cele două cărți de poezii pentru copii pe care le-am publicat anul acesta, în octombrie, și despre care vorbeam într-o postare anterioară.

Am presărat inocență, gând bun, suflet curat, inimă deschisă, iubire în fiecare strofă, în fiecare vers.

Vă invit să le achiziționați pentru copiii voștri, dacă aveți, iar dacă nu, pentru copilul ce încă mai sălășluiește în sufletele voastre 😊 Perioada în care ne aflăm, cea a sărbătorilor de iarnă, ne îmbie la acasă, la a fi din nou alături de cei dragi, de părinți, la a fi din nou un pui de om ce se bucură de tot ce ne aduce iarna: fulgi de zăpadă, suflete deschise, jocuri, inocență, lumină. 

Este sezonul potrivit pentru lecturi ușoare, poezii scurte și amuzante, atât pentru copii, cât și pentru părinți și bunici 😇 Vi le recomand cu drag!

Una dintre cărticele este cu poezii despre anotimpuri și se poate comanda de pe site-ul editurii, aici. Iar cealaltă, despre animăluțe, este disponibilă aici.

Spor în toate și o iarnă luminoasă vă doresc!


 

Absență motivată

Anul ăsta am absentat grav de pe blog. Nu am mai scris decât foarte rar comparativ cu ce mi-am propus, nu mi-am mai vizitat prietenii bloggeri, nu am mai fost un blogger "sociabil" 😂 deși îmi place să interacționez cu voi, oamenii pe care îi citesc și care mă citesc.

A fost un an lung, obositor, plin, dar și cu realizări.
De ce am fost așa scumpă la... scris?

Păi în primul rând pentru că job-ul mi-a mâncat energia pe cel puțin jumătate de an. Atât de tare încât, chiar dacă îmi mai rămânea timp după muncă, energia ca să mai fac și altceva era aproape de zero, iar inspirației nu îi prea place asta, așa că m-a vizitat cam rar. Ce-i drept, idei au mai fost, le-am notat pe ici, pe colo, dar nu am avut starea necesară să le transform în ceva drăguț. Le-am lăsat să moară de plictiseală printre pagini de agende sau ciorne pe mail.

Apoi au fost plecările prin țară, dar și în afară. Nu multe, dar suficiente cât să ne umple timpul, și sufletele, mie și soțului, pe o perioadă destul de lungă. Au fost zile superbe, în care am văzut multe, am simțit la fel de multe și am făcut sute sau poate mii de poze.

Așaaa... Am participat la un curs acreditat de fotografie! Asta îmi doream de foarte multă vreme. Deci de anul acesta sunt fotograf cu acte în regulă 😎 A durat vreo două luni, două zile pe săptămână, după serviciu. M-a secat de viață, pentru că mă duceam gata vlăguită. Dar a meritat efortul infinit! Mai ales că urmează să investesc și în echipament foarte curând, așa că voi trece la treburi serioase. Sper😊

Și nu în ultimul rând, realizarea cea mai dragă o reprezintă două cărticele de poezii pe care le-am scris la foc automat, 225 de poezii scrise în vară, doar într-o lună. Da, a fost o adevărată provocare. Un deadline foarte strâns, dar la fel, a meritat fiecare minut investit. Deși m-a prins și în concediu, când eram ceva de genul:
- Sora mea: "Izabela, vii la pădure?",
- Eu: "Nuuuuu, că scriu poezii." 😁

A fost amuzant și obositor, frumos și provocator să scriu atât de multe într-un timp atât de scurt. Mi-a plăcut că am avut ocazia să mă simt din nou copil, să îmi dau seama cât de frumos este să te afli la vârsta inocenței și să te bucuri atât de ușor de fiecare lucru pe care îl vezi în jur: de un animăluț, de soare, de un bulgăre de zăpadă și de câte și mai câte!...

Voi reveni cu o postare nouă despre cărțile cu poezii. Până atunci, spor în toate și mai ales la scris vă doresc! 💥😊

Noiembrie

Toamna, cu rochia-i zdrențuită,

Cu inima tulbure, pustiită,

Trimite în valuri lacrimi din cer

Și frunzele una câte una pier.

Coboară în cercuri către pământ,

În rotocoale viu-colorate dansând, 

Făcând copacii să jelească goi,

Să viseze la aprilie, la straie noi.

Toamna se duce, privește în urmă

La iarna ce toată suflarea o curmă;

Noiembrie își dă duhul într-un târziu

Lăsându-ne frig, întuneric, pustiu...

Vecina scrie un roman

De mai bine de un an

Vecina scrie un roman;

Înşiră pagini după pagini

Cu multe corecturi pe margini.

Se pierde printre ştersături

Şi prea multe tăieturi

Când îi curg alambicate

Gândurile-amestecate.

Chiar şi noaptea pe la trei

Bea cafea din cana ei,

Îşi pune bine ochelarii 

Căci alunecă, ştrengarii,

Şi ţese poveşti de iubire

Când somnul e doar amintire.

Mai târziu, după patru,

Parcă o îmbie patul,

Rămâne-n pană de idei,

Iar mâţa pe perna ei

Doarme de vreo zece ceasuri.

Măcar nu mai face nazuri.

Vecina scrie liniştită

Lângă-un buchet de levănţică

Şi cu greu, printre pasaje,

Conturează personaje

Şi-ntâmplări nepovestite,

Neştiute, necitite.

Pe fereastră-acum priveşte

La soarele ce se trezeşte

Şi zâmbeşte obosită

La povestea mâzgălită.

Aţi văzut vreodată...?

Aţi văzut vreodată un trandafir cum moare,

Cum îi pier petalele triste pe cărare,

Când nu se uită nimeni şi numai vântul

Domneşte în grădină, cutreierând pământul?...

Aţi văzut vreodată cum se aprind stejarii,

Când plânge pădurea că sunt daţi uitării,

Împodobind doar suflete şi minţi rătăcitoare,
Suspinând încet că toamna-i trecătoare?...

Aţi văzut vreodată apusul în octombrie

Când cerul deodată parcă e fiinţă vie,
Amestecând culori la capăt de univers

Pentru poeţii care mai varsă câte-un vers?...

Scrisoare către tatăl meu

 Dragă tati, 

La fel ca şi cu mami, vorbim foarte rar de când am plecat de acasă acum mai mult de zece ani şi, mai ales, de când ai reînceput serviciul şi lucrezi foarte mult. Dar eşti mereu prezent în gândurile şi în rugăciunile mele şi mă bucur de fiecare dată când vorbim la telefon, când îmi spui că eşti bine. 

Îmi povesteşti ce mai e pe la muncă şi cât de bine îţi merge acolo, ce ai mai trebăluit prin curte, că doar te ştiu, nu ai stare deloc cât e ziua de lungă şi asta mă bucură pentru că  înseamnă că eşti sănătos, ceea ce îmi doresc cel mai mult!

În ciuda multor greutăţi şi neajunsuri, nu ţi-ai pierdut nădejdea că toate problemele se vor rezolva la un moment dat cu ajutorul lui Dumnezeu şi ţi-ai păstrat simţul umorului care m-a inspirat în copilărie să-ţi dedic aceste versuri: "Tati e glumeţ/ Şi are părul creţ." :)))

M-ai învățat să merg pe bicicletă când aveam vreo cinci ani. Știu că la un moment dat m-ai lăsat să pornesc singură fără ca eu să-mi dau seama; de atunci am mers fără teamă și fără ajutor.

Întotdeauna ai fost un om blând, sensibil, corect şi, cum îţi place să spui, parolist. Nici când te enervezi nu emani strop de răutate, indiferent cât de mult te-ar supăra cineva sau ceva.

Îmi amintesc că prin clasa a doua am avut de scris o propoziţie care să conţină cuvintele "rost" şi "fire" şi nu-i dădeam de cap sub nicio formă. Atunci m-ai salvat cu simpla frază: "Eu sunt o fire năzdrăvană şi tot ce fac e cu rost", ceea ce nu e prea departe de adevăr. :))

Îmi amintesc cum ziceai mereu că nu vrei vreodată pisici în curte şi mai ales în casă, şi totuşi le-ai iubit pe toate câte au fost, te-ai ataşat de ele mai ceva decât noi şi te-ai întristat de fiecare dată când dispăreau...

Îmi amintesc cum ne plimbai pe motocicletă pe fiecare pe rând pentru că altfel nu scăpai de noi şi ne ofereai acest mic prilej de aventură, aşa cum îl vedeam noi, mici fiind. 

Îmi amintesc cum vara te aşteptam să vii de la serviciu cu un pepene mare şi gras şi ce mai festin delicios era pentru noi!

Îmi amintesc de câte ori ne luai la pădure să culegem bureţi de toate felurile şi ne-ai învăţat care sunt buni, de ne luam la întrecere care culege mai mulţi şi mai arătoşi.

Îmi amintesc cum mă puneai să citesc un număr de pagini pe zi din "Gulliver în Ţara Piticilor", ca să exersez după ce am învăţat să citesc. 

Îţi mulţumesc, dragă tati, pentru răbdarea pe care ai avut-o mereu cu noi, că ne-ai iertat de fiecare dată când te-am supărat, că ne-ai încurajat pe fiecare în parte să fim mai buni şi mai sârguincioşi, că ai făcut mereu tot ce ţi-a stat în putinţă să avem o copilărie frumoasă şi lipsită de griji, pentru toate astea şi pentru mult mai multe nu cred că ne va ajunge vreodată timpul să te răsplătim cum se cuvine...

Au fost multe şi mărunte, amintiri frumoase pe care le port în suflet cu drag şi nu pot decât să sper că Cel de Sus îţi va mai da mulţi şi buni ani de acum înainte, să te avem lângă noi sănătos şi în putere, să te găsim mereu acasă cu zâmbetul pe buze şi cu braţele larg deschise pentru noi. Să ne adunăm cu toţii în jurul mesei în weekend-uri sau de sărbători, aşa cum îţi place, că mult mai ţii la tradiţia asta şi pe cât posibil vom avea grijă să o respectăm ca să te vedem fericit. :)

Te iubesc, tati!

(citeşte aici scrisoarea către mama mea)

Octombrie

Octombrie, luna în culori de toamnă,

Se plimbă prin grădini în paşi de doamnă,

Cu delicateţe, atinge frunzele pe rând,

Le priveşte cum cad înfrânte pe pământ.

Se aprind roşii, galbene şi arămii,

Lăsând copacii toţi trişti şi pustii,

Îi părăsesc când bruma peste ei se lasă,

Nimic nu mai rămâne din pădurea deasă.

Sufletul se strânge de dor dulce-amărui,

De teamă că rămâne din nou al nimănui,

Stă zgribulit lângă-un morman de frunze moarte

Şi-şi numără pe degete speranţele deşarte...

The End... of Summer

photo source

It's autumn, but...
The taste of summer is still on my lips,
The sound of the waves is still in my ears,
The sand of the beach is still in my hair...

Regrets

photo source

Usually, I have no regrets. About anything and anyone.

However, there is one thing that I tend to regret often and deeply: having been mean to people, having been the reason why they had a bad moment. Or maybe a bad day.

It's sad, but still a lesson. A good one. 

I hope one day I learn it well and make my presence and existence only another reason to smile...

Mi-ai fericit 10 ani din viaţă

Iniţial aş fi zis că mi-ai mâncat 10 ani din viaţă :))) dar ştim amândoi că nu este aşa pentru că în aceşti ani întregi de când îmi eşti şi îţi sunt tot, cu şi prin tine am devenit un om mai frumos, mai bun, mai deschis, mai răbdător.

Am crescut mult şi am învăţat multe despre viaţă, despre mine, despre tine, despre noi, despre iubire.

M-ai răsfăţat şi te-am răsfăţat.
M-ai certat şi te-am certat.
M-ai împăcat şi te-am împăcat.

Am învăţat împreună că doi oameni cu pasiuni şi firi diferite pot fi fericiţi împreună dacă au aceleaşi idealuri, aceleaşi vise, aceeaşi inimă deschisă către omul iubit.

Am învăţat că indiferent de cât de însorită sau înnorată ar fi vremea pe strada noastră, vom merge pe acelaşi drum mereu, mână în mână, suflet lângă suflet.

Am învăţat că eşti mereu acolo când mă împiedic şi cad sau când mă înham la mai mult decât pot duce. Am învăţat să fiu mereu refugiul tău în zile cu furtună, să presar câteva raze de soare şi-un curcubeu atunci când plouă prea tare.

Am învăţat ce înseamnă dorul, chinul de a fi departe de fiinţa iubită şi, mai ales, cât de dulce poate fi revederea de fiecare dată.

Pentru toate astea şi pentru infinit mai multe, îţi mulţumesc şi te iubesc, omul meu frumos! :)

Dimineţi cu iz de vacanţă (4)

De câteva zile, pescăruşii, locatari pe blocul vecin, sunt foarte agitaţi. Par mai gălăgioşi decât în orice altă perioadă. Cântă a disperare, a doruri grele, a dor de ducă...

Poate și ei suferă de căldura infernală ce a pus stăpânire pe marele oraș aglomerat și prăfuit. Poate nu le mai ajunge lacul din apropiere în care se scaldă adesea.

Sau poate... și lor le este dor de mare. 
De valurile înspumate ce sărută sălbatic țărmul, de valurile line ce mângâie același țărm ars de soare, de briza blândă ce te face să te simți mai liber decât păsările cerului, de răcoarea serilor lungi și silențioase, de cerul ce se contopește cu marea într-o îmbrățișare infinită la orizont...

Poate și ei tânjesc să-și poarte din nou pașii pe nisipul fin și cald și să plutească în voie pe nesfârșita întindere albastră.

Da, le este tare dor de mare... ca şi mie...

Dimineţi cu iz de vacanţă (3)

Îmi place să mă trezesc înaintea tuturor dimineaţa. Mai ales în weekend. Să am puţin timp doar cu şi pentru mine, să scriu, să citesc, să nu vorbesc cu nimeni măcar pentru câteva minute, să fac abstracţie de zgomotul oamenilor şi maşinilor din stradă şi să înţeleg cât mai mult din ce se întâmplă în lumea fascinantă a necuvântătoarelor.

Este un mod de a-mi încărca bateriile, prin tăcerea dinaintea vorbelor, ce îmi permite să îmi ordonez un pic gândurile, să fac loc pentru creativitatea și inspirația după care tânjesc atât de mult și care mă vizitează cel mai adesea când mintea și inima plutesc în liniște și armonie...

Un weekend frumos şi răcoros vă doresc! :)

Obsesie de vară

Acum vreo două săptămâni, tocmai plecam de la un curs, pe la 9 seara. Eram epuizată fizic și psihic după o zi lungă și solicitantă.

Am ieșit fără nici un chef de drumul către casă. Când am pășit afară, m-a lovit pe neaşteptate! Instantaneu mi s-au reactivat toate simțurile și nivelul de energie mi-a crescut la maxim.

Parfumul mirific, magic, divin al florilor de tei m-a revigorat într-o clipă mai ales că plouase înainte și era cu atât mai intens încât mai că îmi venea să merg pe jos acasă, să nu pierd nici un moment din fascinanta senzație, să mă pierd într-o plimbare pe răcoare, ca într-o poezie de-a lui Eminescu...

Am tot menționat teii în ultimele mele postări de pe blog și facebook. Sunt obdedată, recunosc, și aș vrea ca parfumul lor să dureze tot anul. Cred că în orice stare m-aș afla, să-mi miroasă a flori de tei și îmi revin imediat.

Parfumul florilor de tei descrețește suflete îmbâcsite, alină doruri încă vii, umple goluri adânci și pagini rămase în pană de idei.

Sunt sigură că Raiul e plin de tei, bucurând spiritele ce cândva au tânjit să simtă veșnic parfumul lor puternic, nu doar două-trei săptămâni pe an.

Aș vrea să pot pune coerent pe foaie toate sentimentele și emoțiile profunde ce mă cuprind când trec pe lângă un șir de  tei în toată splendoarea lor. Dar nu pot, nu-mi iese. Anumite senzații se trăiesc la maxim, nu se pot pune în cuvinte... 

Așadar, dragii mei, ieșiți la plimbare, opriți-vă un minut, respirați adânc și veți înțelege despre ce vorbesc... în speranța că sunt tei peste tot și vă puteți bucura de ei :)

Dimineți cu iz de vacanță (2)

M-am trezit pe la 5.30. Oricât de mult m-am sucit şi învârtit, nu am reuşit să mai prind nici un minuţel din somnul după care încă tânjesc.

Întâmplarea face să locuim fix la stradă, unde se perindă maşini zi şi noapte, fără întrerupere. Dar nu cred că este singura cauză a insomniei de data asta.

Este vară, soarele se trezeşte foarte devreme, iar eu, fără să vreau, fac ochi odată cu el.

Cerul zâmbeşte senin, atât de albastru, mai că-ţi vine să-l îmbrăţişezi. În plus, este foarte mare zarvă în teii de sub fereastră. Vrăbiile, ca de obicei, care mai de care mai vesele, mai pline de viaţă, reuşesc să mă facă să le ascult cu drag şi dor, uitând pentru câteva minute de agitaţia citadină insuportabilă.

Teii umplu văzduhul cu parfumul lor fascinant, făcându-mă de fiecare dată să cred că sunt un dar divin pentru noi, oamenii, ce uităm adesea să ne mai bucurăm de micile lucruri ce fac viaţa cu adevărat frumoasă şi specială.

Pescăruşii de pe acoperişul blocului vecin cântă despre marea albastră, îndepărtată, pe care aştept cu nerăbdare s-o reîntâlnesc,

despre plaja cu nisip cald, călcat în picioare de tălpi fericite, 

despre valurile înspumate ce aduc sufletelor pace, linişte, magie,

despre briza ce se joacă prin părul fluturând liber ca păsările cerului...

În dimineaţa asta toate gândurile, toate sunetele, toate aromele vorbesc despre vacanţă la mare! :)

La mulți ani, copile! :)

Este ziua în care nu ai voie să nu-ți amintești de copilul abandonat ce zace ascuns în sufletul tău.

Este ziua în care îl vei lua de mână și vă veți bucura împreună de tot ce vă înconjoară: de florile parfumate, de soarele ce strălucește azi pentru voi, de albastrul cer senin.

Este ziua în care vei scoate amintiri din străfundul inimii și le vei mângâia cu nostalgie, cu grija unei mame care își alintă puiul ce doarme la pieptul ei.

Este ziua în care te vei scutura pentru o clipă de hainele grele ale neajunsurilor, problemelor și grijilor ca să repiri din nou încrezător în ziua ce tocmai a început.

Este ziua în care îți vei reînvia speranțele moarte și vei da contur unor vise demult ațipite, prăfuite, aruncate la întâmplare în podul cu vechituri.

Este ziua în care vei zâmbi mai mult și mai sincer tuturor și mai ales ție însuți... de dragul copilului ce ești încă, dar ai uitat...

La mulți ani, copile! Zâmbește! :)

Dimineți cu iz de vacanță (1)

Sâmbătă dimineața. 

Sunt trează de aproape o oră. El încă doarme și nu știe că va savura clătitele lui preferate la micul dejun: cu cremă de ciocolată și banane. Vom sorbi apoi împreună câte un cappuccino aromat și cremos și vom lua Bucureștiul la picior, așa cum obișnuim să facem de ani de zile, ținându-ne de mână și descoperind mereu câte ceva nou... numai bun de fotografiat. :) 

Am deschis larg fereastra de la bucătărie, să mă pot bucura de cerul albastru și fără nori, de verdele teilor ce se pregătesc să ne umple sufletele de parfum ceresc. 

Un vecin fumează foarte aproape. Nu îl văd, dar simt fumul de țigară ce probabil îi invadează plămânii, alături de o cafea proaspăt măcinată și preparată. 

Păsările ciripesc și vreau să cred că vor să mă invite afară, să profit alături de ele de soare, de căldura ce se tot lasă așteptată de câteva săptămâni bune, de flori și parcuri, singurele mici plăceri care îmi domolesc sufletul agitat într-un oraș atât de zgomotos. 

Se anunță o zi superbă! :)

Scrisoare către mama mea

Dragă mami,

Vorbim rar la telefon de când mi-am luat zborul de acasă, de vreo unșpe ani. De câteva ori pe săptămână ne auzim și ne povestim ce am mai făcut în cele câteva zile de când nu am mai vorbit.  Chiar și așa, ești mereu în gândul și în rugăciunile mele.

Îmi povestești despre rutina zilnică de acasă, despre ce ai mai făcut prin grădină, ce ai mai gătit, ce năzbâtii a mai făcut pisoiul, ce ai mai vorbit cu vecinii. Îmi spui ce telenovele noi au mai apărut și că oricum nu reușești să te uiți la prea multe episoade că ai mereu treabă. Așa mă simt și eu puțin din nou copil și parcă sunt acolo și te văd făcând toate astea.

De când te știu trebăluiești întruna, mereu ești ocupată cu ceva, atât de ocupată încât îți este greu să te oprești să te relaxezi, să te odinești în adevăratul sens al cuvântului. Și totuși mă bucur să aud mereu că ești bine, în ciuda multor neajunsuri care ți-au îngreunat uneori zilele de-a lungul timpului, și îi mulțumesc lui Dumnezeu că îți dă în continuare puterea să muncești, că ești pe picioare și ne aștepți mereu în poartă cu inima și brațele deschise.

Sunt momente când mă apucă nostalgia și îmi amintesc cum îmi făceai codițe împletite când eram mică și îmi puneai fundițe albe și roșii în păr. Tare mândră mai eram de codițele mele!
Îmi amintesc cum mă ajutai să scriu când învățasem să fac primele bastonașe, liniuțe și primele litere. Și mai ales îmi amintesc că mă ajutai să fac desene mult mai frumoase decât aș fi putut eu singură la vremea respectivă. Acum știu de unde am moștenit talentul și atracția pentru culori. :)

Îmi amintesc cât de mult te bucurai când îți aduceam toți trei buchete imense de flori de pădure. Și weekend-urile în care făceai diverse prăjituri delicioase, care inițial păreau multe, dar erau prea bune ca să reziste mai mult de o zi - două.

Îmi amintesc că ne luai mereu ceva bun când te duceai la cumpărături și de fiecare dată când te însoțeam, ne opream la o înghețată sau un suc la dozator... Ce vremuri...

Știu că te-am supărat uneori cu atitudinea mea, cu încăpățânarea mea, cu lipsa mea de răbdare și cu atâtea altele și de fiecare dată am regretat enorm de mult. Și ai trecut de fiecare dară cu vederea, m-ai iertat și m-ai iubit la fel în continuare, așa cum face orice mamă... Și pentru asta îți mulțumesc.

Îți mulțumesc că m-ai învățat să citesc înainte de a merge la școală, m-ai învățat să fiu un om cu bun-simț și respect, să îi ajut pe ceilalți, să mă bucur de micile lucruri din jurul meu (o floare, un animăluț, un fluture etc.).

Îți mulțumesc că ai fost mereu preocupată de educația noastră, că ai fost prezentă la toate ședințele cu părinții și la toate serbările de Crăciun și de final de an, că ne-ai cumpărat multe cărți pe care le-am citit și răscitit toată copilăria.
 
Îți mulțumesc că mereu ai făcut tot ce ai putut ca să nu ne lipsească nimic, că mereu găsești prin casă toate lucrurile pe care noi le pierdem (nu știu ce magie mai e și asta :)))), că pur și simplu exiști și că ești mama noastră!

Îți mulțumesc dragă mami, pentru tot ce ai făcut pentru noi și pentru tot ce faci în continuare chiar dacă poate noi nu am reușit să facem suficient de multe ca să te răsplătim... 

Mă rog ca Dumnezeu să te țină lângă noi mulți și buni ani de acum înainte, să te bucuri și de nepoții care vor veni într-o bună zi și să fii mereu acolo, să ne aștepți în pragul casei unde ne simțim din nou copii acasă!

Te iubesc, mami!


(citeşte aici scrisoarea către tatăl meu)