Monday, October 21, 2013

Citești, deci mă seduci




Să-mi pun eșarfa sau nu? Parcă nu e așa frig afară. A. m-a invitat la ceainăria - librărie de lângă magazinul ei preferat de haine. Bineînțeles că scopul ascuns, zice ea, al acestei ieșiri nu este de a sta la un ceai cu arome orientale în timp ce frunzărim noul volum care a primit Nobel-ul. Deloc!  Face asta numai ca să mă convingă să o însoțesc la shopping, “rațiunea ei de a fi”, cum ar spune ea. Știe că asta nu este nici pe departe activitatea mea preferată.
Eu sunt prietenă cu cărțile, orele nesfârșite petrecute în ceainării și librării, la întâlniri părelungite cu personaje pestrițe și complexe. Pe unele le-aș lua acasă. Pe altele le-aș cam anihila, ce-i drept.
Iar acum mă îndrept – fără eșarfă – către ceainărie. ACEA ceainărie, coincidență sau... Unde l-am văzut de câteva ori acum vreo trei săptămâni... Îmi petreceam aproape fiecare dup-amiază acolo pentru că tocmai ce descoperisem localul și îmi dădea o senzație de confort, de liniște, de căldură, de... acasă. Într-o zi a apărut și el: înalt, brunet, chipeș, cu niște ochi pătrunzători și o prezență de parcă tocmai ce ieșise din cărțile de istorie. Și citea. Citea cărți! Nu ziare cu știri sportive sau alte mondenități. Am mai văzut, bărbați citind, desigur, dar el avea acel ”ceva”, cum ar fi zis A.
În tot acest timp, nu am făcut nimic altceva decât să-l privesc discret (noroc cu vederea mea laterală atât de bine dezvoltată). Și ehhh, da, să visez la ce-ar fi dacă...
Ce-ar fi fost dacă s-ar fi ridicat de la măsuța lui și mi s-ar fi adresat direct, întrebându-mă dacă am citit cumva un roman oarecare, doar ca să intre în vorbă cu mine? Aș fi zis că vrea să mă seducă. Auzi aici, ce prostii îmi trec prin cap! Seducție zic. Adevărul este că la capitolul ăsta nu stau prea bine, așa că sigur nu aș fi făcut nimic. De fapt, chiar nu am făcut nimic, și nu cred că vor mai fi șanse. În fine... Așa-mi trebuie dacă...
Ok, ok. Deja mă stresez prea tare. Știu doar că el deja m-a sedus fără să știe cu parfumul lui, Super Playboy. Știu că asta folosea pentru că din întâmplare am avut ocazia să-l testez într-un magazin, când mi-am zis că așa vreau să miroasă cel care va dori să-mi fure inima. Hihi.
Adevărul este că toate chestiile astea cu seducția mi se par un mit. Fiecare are propriul stil de a intra pe sub pielea cuiva. Depinde de piele, evident. Unele persoane sunt mai sensibile și naive (subsemnata), altele sunt mai greu de cucerit (poate el).
După cum spuneam, sunt tipa pe care o vei găsi mereu printre cărți. Cam oriunde m-aș afla. Simplul fapt că un bărbat se află sub același acoperiș cu mine, cu o carte în mână și un aer de poveste, poate să mi se pară cel mai seducător lucru din lume. Dacă un necunoscut mi-ar dărui pe neașteptate un teanc de cărți frumos împachetate, aș ști din prima clipă că este pe gustul meu și că acest cadou ar putea fi doar un început.
Un bărbat mă poate seduce foarte ușor prin maniere, clasicul simț al umorului, muzica pe care o ascultă, felul în care îi tratează pe cei din jur, felul în care mi se adresează și nu încetează să îmi arate că are anumite sentimente față de mine, indiferent în ce fază se află relația noastră. Toate astea, și nu numai, sunt pentru mine acele “super-puteri” care contează foarte mult la primii pași dintr-o legătură romantică și trebuie să fie reciproce ca să funcționeze. 
 Tot storcându-mi creierii cu seducția asta, am ajuns la ceainărie. Prietena mea întârzie. Tipic. Mai bine. Așa pot să mai analizez un pic felul în care l-aș fi putut seduce pe el?... Cum seduci un domn aparent misterios, care citește un roman controversat al unui autor contemporan?
Ce-ar fi fost dacă, în trecere, i-aș fi lăsat o carte pe măsuță, cu un bilețel cuprinzând un citat cu un mesaj profund, și să-i spun: “Cred că vă aparține”. Și apoi să dispar, sub privirile lui confuze și delicioase.
 Aș putea face un test acum, că tocmai ce intră pe ușă.
“Orice ar fi, nu te panica!”, îmi zic emoționată –ahhh parfumul lui! - pentru că se îndreaptă spre mine cu un zâmbet  de cavaler venit tocmai de la masa rotundă a regelui Arthur. Sau cum era?.....



Articol scris pentru SuperBlog 2013
 

No comments:

Post a Comment

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...