Ziua tăcerii

Photo by Kristina Flour on Unsplash

De câte ori nu ne trezim dorindu-ne un pic de timp petrecut în liniște, mai ales după o zi aglomerată?

O liniște din aia completă, fără zumzet de oameni, fără claxoane, fără telefoane, laptop-uri, televizoare, fără zgomote sau sunete de vreun fel.

O liniște în care să împarți tăceri, să taci, fără ca asta să fie văzut ca pe ceva ciudat într-o lume în care suntem bombardați cu informații din toate părțile.

O liniște de pădure, în care accepți să auzi doar foșnet de frunze, susur de izvoare și ciripit suav de păsărele, unde poți să taci în voie și să privești în zare fără să te doară nimic, fizic sau psihic.

O liniște de mânăstire, în care rugăciunile își găsesc foarte ușor calea către Cer.

O liniște de vârful muntelui, unde doar cele mai adaptabile dintre viețuitoare îndrăznesc să se aventureze.

În lumea modernă, în care zgomotul de fond este nelipsit, oriunde te-ai afla, este greu să poți găsi astfel de momente de pace, tu și cu tine, în care să-ți auzi inima bătând a relaxare, în care poți să pui STOP! gândurilor tumultoase și în care să respiri profund, să visezi, să dansezi pe o mie de liniști nescrise.

Astăzi este ziua tăcerii care se sărbătorește în fiecare a doua miercuri din septembrie. 

Este o zi specială pentru a-ți aloca timp, pentru a alunga orice urmă de zgomot din rutina zilnică, deși astfel de momente ar trebui să le alocăm mai des decât o dată pe an. Pentru că este nevoie și este sănătos pentru minte și spirit.

Ia-ți câteva momente astăzi și sărbătorește! Închide ochii, taci și ascultă! O să-ți facă bine.

O melodie în ton cu această zi: Passenger - "Whispers",  în care versul meu preferat este: "You see all I need's a whisper in a world that only shouts"....

Poveștile mele: Sașa (1)

În balconul din mansarada unei case vechi cu etaj, dar bine întreținute, pe un scaun cu spătar, stătea picior peste picior, o tânără cu părul negru, prins în două codițe împletite. 

Purta un halat de baie de culoarea piersicii date în pârg și papuci albi din plastic.
Avea privirea ațintită în ecranul unui laptop de pe măsuța rotundă, de pe care vopseaua începuse să se scorojească. Tasta de zor, oprindu-se doar din când în când să privească în zare, la câte un stol de porumbei sau câte o cioară ce treceau rapid, distrăgându-i atenția.

Nimeni nu știa foarte multe despre ea. I se spunea Sașa. Se mutase de vreo trei luni în mansardă, la doamna Ilinca ce locuia acolo de peste 50 de ani. Casa se ascundea acum învechită, după blocurile răsărite în ultimul deceniu ca ciupercile după ploaie. 

Doamna Ilinca era o bătrânică simpatică, avea 73 de ani și era destul de cochetă pentru vârsta ei,  dar era încă în putere şi făcea cele mai pufoase cornuleţe cu gem. Saşa trecea pe la bucătărie, din când în când, să îi ţină companie, la un ceai cu biscuiţi făcuţi în casă.

Doamna prepara cafeaua în fiecare dimineață: tare, fără zahăr și o servea cu fursecuri fragede cu gem de prune și nucă. Se trezea foarte devreme și se punea pe frământat, urmând o rețetă mai veche decât lumea, dintr-un caiet îngălbenit de vreme și pătat de ulei, aluat și cafea. Unele cuvinte nici nu se mai înțelegeau, dar nici nu era nevoie. 

Dar bătrâna știa rețeta pe de rost și făcea foarte des fursecurile acelea, chiar dinainte ca Valeriu, soțul ei, să treacă la cele veșnice, cu zece ani în urmă. Fuseseră preferatele lui. Obiceiul de a le servi dimineața la cafea se înfiripase demult, din ziua în care se mutaseră împreună, în aceeași casă, imediat după căsătorie. 

Doar câte o chiriașă, ca Sașa, îi mai ținea din când în când companie, ca apoi să rămână din nou singură. Toate fetele care se perindaseră cu chirie la doamna Ilinca plecaseră la un moment dat, fie din nevoia de mai multă intimitate, fie pentru că s-au căsătorit.

Zilnic, doamna Ilinca lua caietul din raftul unde îl ținea de obicei, deschizându-l la rețeta pentru fursecuri. Făcea asta, ca un ritual vindecător, de fiecare dată când se apuca de copt. Un zâmbet amărui i se așternea pe buze, în timp ce privirea tremurândă i se îndrepta către ceasul din perete și ofta, gândindu-se cu dor sfâșietor la Valeriu.

Poveştile mele: Adânci bătrâneţi (4)

Click pentru Partea I + Partea a II-a  + Partea a III-a

Sofica se ridică brusc și îl privi țintă pe Lampie. O căldură nemaisimțită până atunci îi invadă brusc tot trupul și i se opri în obraji, care se aprinseră ca văpaia celui mai nimicitor foc.

Auzise că Lampie e în sat, dar nu dădu importanță veștii. Știa de sentimentele lui pentru ea, încă de când se jucau împreună pe ulițe, în copilărie. Simțise încă de pe atunci că băiatul îi purta o iubire curată, dar căreia nu avea de gând să-i răspundă. Prea multe se petrecuseră în viața ei de copilă, o copleșiseră și o făcuseră ursuză, inima i se asprise și se închise, depărtându-se conștient de orice urmă de iubire pe care o întrezărise în Lampie de multă vreme.

Îl evitase cu bună știință și ținuse departe orice altă ființă cu care nu era neapărat nevoie să vorbească.
Însă atunci, chiar în clipa aia, știa că Lampie era omul de care avea nevoie. Atunci și tot restul vieții ei. Nu avea sentimente pentru el, nu era un bărbat frumos, ci mai degrabă avea un suflet cald, ceea ce îl făcuse să îl îndrăgească în trecut. Spera doar ca armata să nu-l fi schimbat prea mult, să nu îi fi pietrificat sufletul, să o îndrăgească încă.

După toate aceste gânduri ce i se buluciră sub fruntea îmbrobonată, Sofica se îndreptă cu pași apăsați către el și îi spuse direct, privindu-l în ochi cu o hotărâre amețitoare:

- Lampie, am o vorbă cu tine. N-ai vrea să ieșim oleacă în tindă?

În acel momemt, o rumoare intensă se porni printre tinerii de la șezătoare, care îi urmăriră pe cei doi cu ochii aprinși de curiozitate până ce ieșiră din casă, fără să dea "Bună seara". 

Tradiția nescrisă a vremurilor spunea că la șezătoare, doi tineri care arată sentimente unul pentru celălalt ies în tindă doar după ce câteva seri la rând ea a stat lângă el sau chiar în poala lui, pentru a urma pașii firești pentru construirea unei relații.

Ieșitul în tindă era felul în care ceilalți tineri erau anunțați, fără vorbe, că cei doi au făcut un pas înainte și se vor logodi curând.

În tindă, noua pereche putea sta de vorbă ore întregi sau puteau merge mai departe, trecând la fapte care, în vremurile acelea nu erau agreate înainte de noaptea nunții, astfel încât unele mirese ajungeau să se mărite cu un copil în pântece, spre rușinea familiei.

Septembrie - organizare și intenții

Ador toamna care a început să seimtă deja în frunzele colorate, în soarele mai blând, dar încă luminos, în serile și diminețile răcoroase.

Este prima oară când îmi fac un mic plan, aici, pe blog, pentru ce îmi doresc să fac în luna ce tocmai a început. Ideea este preluată de la Irina, pe care o urmăresc cu drag.😊

Așadar, să începem cu pași mici și ușor de îndeplinit, sper:

1. Să adaug câteva piese noi în garderobă. M-am debarasat de foarte multe haine și nu prea am mai achiziționat. Bate vântul prin șifonier.

Photo by Becca McHaffie on Unsplash

2. Să citesc două sau trei cărți, una din care mai am jumătate, una împrumutată chiar azi și un cumpărată de prin vară.
Titlurile: 
- "Ce se întâmplă în iubire" - Alain de Botton
- "Părinți linistiți, copii fericiți" - Laura Markham
- "Viața în doi, când suntem trei" - John M. Gottman, Julie Schwartz Gottman

Photo by Thought Catalog on Unsplash

3. Să fac câteva fotografii profi cu aparatul și obiectivul care zac pe raftul lor de mult prea multă vreme. E timpul să reînviem niște pasiuni puse la naftalină de prea multă vreme.

Photo by Andre Furtado on Unsplash

Doar atât momentan. Nu vreau să mă aglomerez, tocmai ca să mă motivez să le bifez pe toate și să exersez să fiu mai organizată, un pic mai mult în fiecare lună.

Un septembrie cald și plăcut vă doresc tuturor!

Jurnal (9) - luni, 02 septembrie 2019

✿ Pentru azi… luni, 02 septembrie 2019, 14:00

✿ Afară…  mai răcoare seara și dimineața. Îmi place. Cad frunze din copaci. Genul de vreme care mă inspiră.

✿ În bucătărie… paste improvizate cu vinete și un pic de sos de roșii.

✿ În casă… Mai sunt lucruri de pus la punct.

✿ Sunt îmbrăcată…  jeanși și tricou alb cu flori, cu mesaj motivațional: "Don't forget to be pretty and cool"

✿ Ascult… Harry Styles - Sign of the Times - una dintre cele mai frumoase melodii pe care le-am ascultat vreodată

✿ Citesc… Bloguri
✿ Scriu... Versuri și povestioare

✿ Intenționez… să citesc cel puțin două cărți pe lună. M-am cam lenevit în ultima vreme

✿ Mă gândesc…  ce repede trece timpul și cum se evaporă lucrurile care păreau urâte cândva, iar acum nu mai au importanță

✿ Îmi doresc… O toamnă frumoasă, însorită, în culori

✿ Sunt recunoscătoare… că bunicii sunt bine și David e fericit cu ei

✿ Aştept cu nerăbdare… weekendul să-mi văd puiul din nou

✿ Îmi place… că am petrecut un weekend super cu David. Fățuca lui fericită cu zâmbetul până la urechi și ochii sclipind de bucurie mi-au rămas în minte.
✿ Nu-mi place… că simt o răceală cum îmi dă târcoale

✿ Săptămâna care a trecut… a fost ok la muncă. Încă n-am început treaba. Dar mă simt ok ca am revenit.

✿ Ieri… Am revenit în capitală, lăsându-l pe David la bunici.

✿ Azi... o nouă săptămână începe. Mi-am comandat o carte prin Bookster.

✿ Planuri pentru sfârşitul săptămânii… Timp de calitate cu David, iar la bunici.

✿ Câteva planuri pentru săptămâna care urmează…  Nimic special

✿ Un citat preferat pentru azi... „Să te gândeşti de o sută de ori când scoţi vorba din gură, că nu ştii unde loveşti cu ea.” — Ileana Vulpescu

✿ O fotografie de pe net, cu anotimpul meu preferat: 

Photo by Jeremy Thomas on Unsplash

*** idee de jurnal preluată de la bloguri prietene*** 

Mi-e sufletul plin...

Mi-e sufletul plin de nostalgii,

De tot ce vrei şi ce nu vrei să ştii,

De doruri, de tristeți şi bucurii,

De soare, de senin înalt şi ceruri gri.

Mi-e sufletul plin de nescrisă poezie,

De amintiri, de haos şi de armonie,

De flori, de fluturi şi de ploi mărunte,

De verde crud, de aripi şi de curcubeie frânte.

Mi-e sufletul plin de-o blândă primăvară,

De prea multe poveşti, de-o toamnă dulce-amară,

De fulgi de nea şi de păduri tăcute,

De maci, de levănțică şi vară pe trecute.

Mi-e sufletul plin de mine şi de tine,

De negri demoni, de lupte şi de bine,

De stele căzătoare şi iubire,

De viață, vise şi bucăți de fericire.

86 vs. 33

Unul dintre citatele mele preferate este "Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată."  al lui Octavian Paler.  De foarte multe ori m-a apăsat greutatea acestor vorbe în diverse situații din viață, când am lăsat lucruri "pentru mai târziu", iar "mai târziu" devine "prea târziu", contextul nu mai e favorabil sau potrivit pentru ceea ce am amânat.

În acelaşi registru, îmi dau seama că uneori, ceea ce nu scriu la timp, nu mai scriu niciodată. Pentru că nu mai are sens, pentru că nu mai simt ceea ce simțeam atunci când mi-a venit ideea prima oară şi aş scrie automat.

Un caz concret este un text pe care l-aş fi intitulat după o povestioară de-a lui Ionel Teodoreanu: "Bunicul a fost, bunica este." 

Nu mai ştiu exact ce voiam să scriu. Am lăsat ideea suspendată de mai mulți ani, iar bunica s-a stins şi ea anul acesta în iunie.

Ar fi împlinit 86 de ani în iulie, 86 fiind şi anul meu de naştere. Iar eu am împlinit 33 anul acest, 33 fiind anul ei de naştere.

Textul de care ziceam mai sus nu mai are sens, dar voi scrie altceva curând despre ei doi, bunicii mei, în casa şi curtea cărora am petrecut multe zile de vacanță, ce mi-au marcat frumos copilăria.