Rețetele mele publicate

În ultimul an, am trimis niște rețete la revista Practic în bucătărie. Au fost publicate, deși sincer, nu mă așteptam, având în vedere că redacția primește sute de rețete lunar. 

Am aflat că au fost publicate când m-am trezit cu poștașul la ușă ca să îmi dea bănuții aferenți fiecărei rețete și abia apoi am cumpărat revistele. De obicei, o cumpăram din an în Paște și nu am fost pe fază. 

Pentru fiecare rețetă publicată, se oferă o sumă de 50 sau 60 de lei, în funcție de rubrică.

Așadar, dacă aveți răbdare și timp, scrieți rețetele și trimiteți-le la revistă. Nu e o sumă mare per rețetă, dar e drăguță ideea de a avea rețetele într-o revistă atât de cunoscută.

Mai jos preparatele mele, care sunt și pe aici, pe blog.

Tarta de dovleac mrege de minune în perioada asta a anului. E o minune de arome și dulceață. O recomand cu drag!

Septembrie

Când bate vântul și te-mbie
Să mai scrii o poezie,
Să presari ploi printre rânduri,
Frunze arse printre gânduri;

Când soarele îți colorează
Sufletul și-ți parfumează
Nostalgii copilăroase,
Amintiri dulci și haioase;

Când pădurea iar te cheamă,
Să o vizitezi te-ndeamnă,
Să-i admiri văpăile,
Să-i cunoști cărările;

Atunci știi că iar e toamnă
Ce dansează ca o doamnă,
Așternând tăceri sfioase
Cu atingeri grațioase.

Jurnal (10) - luni, 16 septembrie 2019

✿ Pentru azi… luni, 16 septembrie 2019, 14:00

✿ Afară…  este cald, vreme încă însorită. Croncăne ciorile a toamnă și a vreme friguroasă ce se întrezărește în următoarele zile.

✿ În bucătărie… mazăre simplă, ciorbă de legume, piure cu carne de porc în sos.

✿ În casă… Liniște și pace. David doarme.

✿ Sunt îmbrăcată…  ultra lejer, ca la mama acasă 😁

✿ Ascult…   o minune de melodie descoperită cu mulți ani în urmă: Gabrielle Aplin - The Power of Love

✿ Citesc… Bloguri și în paralel cărțile de mai jos pentru a bifa lecturile propuse pentru luna asta:
- Părinți liniștiți, copii fericiți - Dr. Laura Markham
- Ce se întâmplă în iubire - Alain de Botton
Merge mai greu pentru că am citit adesea doar în metrou.
✿ Scriu... Versuri și povestioare, postări noi pe blogul de mămică:  Mămica cu tatuaj

✿ Intenționez… să fac o prjitură delicioasă, dar baby friendly.

✿ Îmi doresc… Să treacă timpul muuuuult mai încet.

✿ Sunt recunoscătoare… că suntem toți sănătoși și veseli

✿ Aştept cu nerăbdare… nimic. Mă bucur de pezent

✿ Îmi place… am putut să-mi iau concediu într-o perioadă cu vreme atât de plăcută.
✿ Nu-mi place… că au început să apară ploșnițele. Știu că nu fac nimic rău, dar nu le suport. Am o adevărată fobie de insecte în general.

✿ Săptămâna care a trecut… a fost o săptămână încă lejeră la muncă. Am lenevit cam mult după program.

✿ Ieri… Am revenit la țară unde voi petrece o săptămână cu David și mă voi bucura de peisajul tomnatic

✿ Azi...  Voi găti ceva mai pe seară și citesc cât de mult pot

✿ Un citat preferat pentru azi... „Şi trece trenul copilăriei și nu se oprește decât la vămile cerului." – Ionuț Caragea
✿ O fotografie  de astăzi: 

*** idee de jurnal preluată de la bloguri prietene*** 

Curățenia de toamnă

A venit toaaaamnaaaa! Minunea asta de anotimp în care copacii se aprind în culori hipnotizante, iar fructele ne îmbie cu arome și gusturi care de care mai apetisante.

Cele mai frumoase toamne le-am petrecut, desigur, în casa și curtea copilăriei. O să merg de mâine pentru o săptămână. Pădurea a început deja să se aprindă în văpăi, fructele se coc în grădină, nopțile sunt reci, iar diminețile friguroase mă fac să mă zgribulesc cu un șal și o cafea sau cu un ceai fierbinte.

Foto de prin 2016 cred  :)

Să simt cum bate vântul ușor și să adulmec parfum intens de struguri copți, iar soarele să mă încălzească cu razele-i tot mai plăpânde ce emană o căldură dulce.

Hmmmm, ce toamnă! Ce atmosferă! Ce frumos ar fi să fiu plătită pentru zăcut în hamac și să citesc în voie oricând orice. Ce viață și ce job aș mai avea! 😂

Dar ca să revin la subiect și la realitate, începutul toamnei este un prilej bun de a face curățenie. Anul acesta am făcut o pasiune pentru organziare, deși nu am acționat așa intens cum îmi dorisem.

Continui să fac ordine, de data asta altfel:
- în mail-ul personal - m-am dezabonat de la o mulțime de newsletter-e la care mă abonasem cu mult timp în urmă, dar pe care nu le-am deschis niciodată.
- am dat unfollow blogurilor inactive de ani de zile
- am ieșit din zecile de grupuri de pe Facebook pe care nu le mai urmăresc de multă vreme
- voi mai arunca o privire în lista de prieteni, deși e posibil să nu mai șterg pe nimeni. De la ultima curățenie de acest tip, am fost atentă la ce oameni adaug în listă.
- am strâns o grămadă de cărți  și reviste vechi pe care urmează să le donez sau vând după caz

Ce bine se simte curățenia asta! O ușurare a casei, a spațiului virtual și, mai ales, a sufletului meu încărcat. Deja mi-a intrat în obicei și de acum voi face tot posibilul să nu mă mai aglomerez cu lucruri inutile și copleșitoare.

O toamnă frumoasă, colorată și parfumată vă doresc! 🍁🍂🌞

Ziua tăcerii

Photo by Kristina Flour on Unsplash

De câte ori nu ne trezim dorindu-ne un pic de timp petrecut în liniște, mai ales după o zi aglomerată?

O liniște din aia completă, fără zumzet de oameni, fără claxoane, fără telefoane, laptop-uri, televizoare, fără zgomote sau sunete de vreun fel.

O liniște în care să împarți tăceri, să taci, fără ca asta să fie văzut ca pe ceva ciudat într-o lume în care suntem bombardați cu informații din toate părțile.

O liniște de pădure, în care accepți să auzi doar foșnet de frunze, susur de izvoare și ciripit suav de păsărele, unde poți să taci în voie și să privești în zare fără să te doară nimic, fizic sau psihic.

O liniște de mânăstire, în care rugăciunile își găsesc foarte ușor calea către Cer.

O liniște de vârful muntelui, unde doar cele mai adaptabile dintre viețuitoare îndrăznesc să se aventureze.

În lumea modernă, în care zgomotul de fond este nelipsit, oriunde te-ai afla, este greu să poți găsi astfel de momente de pace, tu și cu tine, în care să-ți auzi inima bătând a relaxare, în care poți să pui STOP! gândurilor tumultoase și în care să respiri profund, să visezi, să dansezi pe o mie de liniști nescrise.

Astăzi este ziua tăcerii care se sărbătorește în fiecare a doua miercuri din septembrie. 

Este o zi specială pentru a-ți aloca timp, pentru a alunga orice urmă de zgomot din rutina zilnică, deși astfel de momente ar trebui să le alocăm mai des decât o dată pe an. Pentru că este nevoie și este sănătos pentru minte și spirit.

Ia-ți câteva momente astăzi și sărbătorește! Închide ochii, taci și ascultă! O să-ți facă bine.

O melodie în ton cu această zi: Passenger - "Whispers",  în care versul meu preferat este: "You see all I need's a whisper in a world that only shouts"....

Poveștile mele: Sașa (1)

În balconul din mansarada unei case vechi cu etaj, dar bine întreținute, pe un scaun cu spătar, stătea picior peste picior, o tânără cu părul negru, prins în două codițe împletite. 

Purta un halat de baie de culoarea piersicii date în pârg și papuci albi din plastic.
Avea privirea ațintită în ecranul unui laptop de pe măsuța rotundă, de pe care vopseaua începuse să se scorojească. Tasta de zor, oprindu-se doar din când în când să privească în zare, la câte un stol de porumbei sau câte o cioară ce treceau rapid, distrăgându-i atenția.

Nimeni nu știa foarte multe despre ea. I se spunea Sașa. Se mutase de vreo trei luni în mansardă, la doamna Ilinca ce locuia acolo de peste 50 de ani. Casa se ascundea acum învechită, după blocurile răsărite în ultimul deceniu ca ciupercile după ploaie. 

Doamna Ilinca era o bătrânică simpatică, avea 73 de ani și era destul de cochetă pentru vârsta ei,  dar era încă în putere şi făcea cele mai pufoase cornuleţe cu gem. Saşa trecea pe la bucătărie, din când în când, să îi ţină companie, la un ceai cu biscuiţi făcuţi în casă.

Doamna prepara cafeaua în fiecare dimineață: tare, fără zahăr și o servea cu fursecuri fragede cu gem de prune și nucă. Se trezea foarte devreme și se punea pe frământat, urmând o rețetă mai veche decât lumea, dintr-un caiet îngălbenit de vreme și pătat de ulei, aluat și cafea. Unele cuvinte nici nu se mai înțelegeau, dar nici nu era nevoie. 

Dar bătrâna știa rețeta pe de rost și făcea foarte des fursecurile acelea, chiar dinainte ca Valeriu, soțul ei, să treacă la cele veșnice, cu zece ani în urmă. Fuseseră preferatele lui. Obiceiul de a le servi dimineața la cafea se înfiripase demult, din ziua în care se mutaseră împreună, în aceeași casă, imediat după căsătorie. 

Doar câte o chiriașă, ca Sașa, îi mai ținea din când în când companie, ca apoi să rămână din nou singură. Toate fetele care se perindaseră cu chirie la doamna Ilinca plecaseră la un moment dat, fie din nevoia de mai multă intimitate, fie pentru că s-au căsătorit.

Zilnic, doamna Ilinca lua caietul din raftul unde îl ținea de obicei, deschizându-l la rețeta pentru fursecuri. Făcea asta, ca un ritual vindecător, de fiecare dată când se apuca de copt. Un zâmbet amărui i se așternea pe buze, în timp ce privirea tremurândă i se îndrepta către ceasul din perete și ofta, gândindu-se cu dor sfâșietor la Valeriu.

Poveştile mele: Adânci bătrâneţi (4)

Click pentru Partea I + Partea a II-a  + Partea a III-a

Sofica se ridică brusc și îl privi țintă pe Lampie. O căldură nemaisimțită până atunci îi invadă brusc tot trupul și i se opri în obraji, care se aprinseră ca văpaia celui mai nimicitor foc.

Auzise că Lampie e în sat, dar nu dădu importanță veștii. Știa de sentimentele lui pentru ea, încă de când se jucau împreună pe ulițe, în copilărie. Simțise încă de pe atunci că băiatul îi purta o iubire curată, dar căreia nu avea de gând să-i răspundă. Prea multe se petrecuseră în viața ei de copilă, o copleșiseră și o făcuseră ursuză, inima i se asprise și se închise, depărtându-se conștient de orice urmă de iubire pe care o întrezărise în Lampie de multă vreme.

Îl evitase cu bună știință și ținuse departe orice altă ființă cu care nu era neapărat nevoie să vorbească.
Însă atunci, chiar în clipa aia, știa că Lampie era omul de care avea nevoie. Atunci și tot restul vieții ei. Nu avea sentimente pentru el, nu era un bărbat frumos, ci mai degrabă avea un suflet cald, ceea ce îl făcuse să îl îndrăgească în trecut. Spera doar ca armata să nu-l fi schimbat prea mult, să nu îi fi pietrificat sufletul, să o îndrăgească încă.

După toate aceste gânduri ce i se buluciră sub fruntea îmbrobonată, Sofica se îndreptă cu pași apăsați către el și îi spuse direct, privindu-l în ochi cu o hotărâre amețitoare:

- Lampie, am o vorbă cu tine. N-ai vrea să ieșim oleacă în tindă?

În acel momemt, o rumoare intensă se porni printre tinerii de la șezătoare, care îi urmăriră pe cei doi cu ochii aprinși de curiozitate până ce ieșiră din casă, fără să dea "Bună seara". 

Tradiția nescrisă a vremurilor spunea că la șezătoare, doi tineri care arată sentimente unul pentru celălalt ies în tindă doar după ce câteva seri la rând ea a stat lângă el sau chiar în poala lui, pentru a urma pașii firești pentru construirea unei relații.

Ieșitul în tindă era felul în care ceilalți tineri erau anunțați, fără vorbe, că cei doi au făcut un pas înainte și se vor logodi curând.

În tindă, noua pereche putea sta de vorbă ore întregi sau puteau merge mai departe, trecând la fapte care, în vremurile acelea nu erau agreate înainte de noaptea nunții, astfel încât unele mirese ajungeau să se mărite cu un copil în pântece, spre rușinea familiei.