Iubesc să scriu

Uneori, îmi amintesc să mai arunc o privire aici, unde vedem ce se mai sărbătorește în fiecare zi a lunii. Unele astfel de celebrări sunt internaționale, altele sunt specifice doar unor state, probabil majoritatea Statelor Unite.

Astăzi este I Love to Write Day. Cum am văzut asta, mi-au sclipit ochii. Pentru că și eu iubesc să scriu. Zilele în care scriu doar mail-uri la muncă nu îmi sunt deloc suficiente. Așa că mai descarc gânduri pe aici, iar azi cu atât mai mult, în semn de sărbătoare :)

Tot azi am scris și o postare nouă pe blogul de mămică. O puteți accesa aici.

Tot azi mai sunt menționate:
- Ziua de făcut curat în frigider - chiar urmează să fac asta, dar săptămâna viitoare.
- Ziua fursecurilor simple condimentate

Iar noiembrie este:
- Luna adopțiilor - nu știu dacă doar birocrația stufoasă face dificil și anevoios procesul de adopție în România, dar bieții copii abandonați greu își găsesc o familie
- Luna iubitorilor de unt de arahide - îmi place mult, mai ales cu clătite dulci! 
- Luna scrierii de romane - momentan rămân la nuvele. Cred că e suficient.

Mai sunt și altele menționate aici, pentru cei care vor să afle mai multe despre această lună și zilele speciale.



 

Exerciţii pentru suflet (1)

Tot încerc să scriu postarea asta de câteva luni. Ca de obicei, sunt "la cuțite" cu așezarea cuvintelor coerent în pagină. Dar dacă nu încerc, sigur n-o să iasă nimic. Așadar, să încep.

Sunt momente sau zile în care mă simt copleșită de una-alta.
Ca să mă descarc de poveri și să mă încarc cu energie pozitivă, am recurs la niște metode simple, aparent banale, dar de efect.

Una dintre ele a fost, de câteva ori, să scriu mesaje pozitive, de încurajare și apreciere unor persoane din viața mea. Pentru că merită și poate au nevoie să știe cât de mult faptul că există și că se străduiesc să fie ceea ce sunt contează enorm. Pentru mine și/sau pentru alte persoane din viața lor.

Contează mult să știi că micile eforturi pe care le faci sunt apreciate și admirate de cei din jur, că ești văzut și simțit, că ești înțeles și susținut, fie doar cu o vorbă sau un gest, că, poate, în "micimea" în care crezi că te afli, inspiri oameni și le faci ziua frumoasă prin existența ta.

Am scris astfel de mesaje câtorva oameni care au avut o influență pozitivă asupra mea și se pare că încercarea sinceră de a le face ziua mai frumoasă și de a le mulțumi pentru ce înseamnă pentru mine a avut un impact pozitiv și asupra lor. 

O să continui asta pentru că oamenii merită să fie prețuiți și să știe asta. Și pentru că vreau să-mi ocup tot mai mult mintea și sufletul cu feedback-uri pozitive. Trăim într-o lume în care ne grăbim, adesea, să judecăm și să vedem răul din jurul nostru. Tocmai de asta te invit și pe tine, cel / cea care citești aceste rânduri să faci acest mic exercițiu când vei simți nevoia să te încarci cu energie pozitivă și frumos în suflet. Chiar funcționează!

Zile frumoase și colorate să avem! 💖

Hrănește un om

Hrănește un om cu pace și aura lui îți va lumina calea când cărările îți vor fi întunecate.

Hrănește un om cu iubire și inima lui îți va fi încăpător adăpost în zilele în care te vei simți al nimănui.

Hrănește un om cu încredere și ramurile-i vor înverzi și crește sub ochii tăi până la cerurile cele îndepărtate.

Hrănește un om cu blândețe și brațele-i vor deveni alinare pentru zilele în care-ți plouă și colac de salvare în momentele în care vei simți că nu mai poți.

Hrănește un om cu înțelegere și mâna lui te va susține mereu, într-un efort de a te răsplăti sincer pentru simplul fapt că ai fost om cu el.

Hrănește un om cu sinceritate și vei găsi un adevărat prieten, alături de care poți fi tu însuți, poți face bine sau poți greși, fără teama de a fi judecat pe nedrept.

Hrănește un om cu zâmbete și-ți va umple de culoare chiar și cele mai plumburii gânduri.

Hrănește un om cu mânie și-l vei vedea cum își acceptă soarta, cum va scădea în proprii-i ochi sau cum se va transforma într-un monstru, plătindu-ți cu aceeași monedă.

Hrănește un om cu dispreț și șuvoaie întregi de lacrimi neplânse i se vor strânge în capul pieptului, tulburându-l.

Hrănește un om cu indiferență și va tânji neîncetat după privirea ta, după căldura inimii tale în care nu-i mai poți găsi un loc.

Hrănește un om cu amărăciune, varsă-ți întregul noian de negativism în sufletul lui și-l vei vedea mergând încovoiat, îndrăznind prea rar să mai privească în sus.

Hrănește un om cu minciună și vei rămâne singur în momentul în care firava mască îți va cădea de pe fața imperfectă ce mimează în mod voit perfecțiunea.

Jurnal (12) - luni, 04 noiembrie 2019

✿ Pentru azi… 04 noiembrie 2019, 22:25

✿ Afară… mai devreme, cu vreo două ore în urmă, eram cu soțul pe balcon și îi ziceam că miroase a ploaie. De vreo 10 minute a început să plouă destul de bine. Se vede că am crescut în lângă pădure. 😄

✿ În bucătărie… supă de găină de casă și mâncare de cartofi cu ciuperci, preparate de domnul meu scump + orez cu lapte preparat de mine. Cald și bine în bucătărie.

✿ În casă… Liniște. Se aud câteva mașini trecând pe stradă, ploaia care bate în balcon și muzică populară de pe la vecini.

✿ Ascult… și privesc cum niște doamne în vârstă dansează pe Meneaito în costum popular. Sunt grozav de simpatice! Am găsit video pe Facebook aici. Cred că le-a fost ușor să prindă pașii, fiind obișnuite cu hore și sârbe încă din tinerețe. Asta mă face să cred și mai mult că vârsta este doar un număr.

✿ Intenționez… lucrez de acasă cel puțin două zile pe săptămână. Aș lucra non-stop de acasă până la primăvară, dacă ar fi posibil.

✿ Mă gândesc… la o nouă poveste. De fapt, sunt mai multe. Sper să reușesc să finalizez măcar una din cele existente până la sfârșit de an.

✿ Îmi doresc… Să fim sănătoși că-n rest le rezolvăm pe toate

✿ Sunt recunoscătoare… pentru starea de bine, pentru energie, pentru lucrurile simple și mărunte de care mă bucur în fiecare zi, pentru sănătatea celor dragi

✿ Aştept cu nerăbdare… nimic. Vreau să am răbdare. Pentru orice.

✿ Îmi place… că în weekend a fost frumos. Chiar și astăzi până mai spre seară.
✿ Nu-mi place… frigul. Dar așa învăț să apreciez mai ușor zilele însorite și plăcute.

✿ Săptămâna care a trecut… David a împlinit doi anișori. Chiar ieri. Am avut noroc de vreme superbă și am stat mult pe afară.  L-am serbat la țară, în curte, împreună cu bunicii și doi prieteni dragi. A fost o zi deosebită! 💔

✿ Ieri… A fost despre David, motiv pentru care am scris un nou articol și aici.

✿ Azi... Am lucrat intens.

✿ Planuri pentru sfârşitul săptămânii… Timp 100% cu și pentru puiul nostru.

✿ Un citat preferat pentru azi... "Prin blândețe, sufletul se apropie de simplitate, care este idealul ființei spirituale." Dumitru Stăniloae

✿ O fotografie de acum câteva zile... 

*** idee de jurnal preluată de la bloguri prietene*** 

Noiembrie 2019 - Organizare și intenții

Am ajuns aproape la final de an și am senzația că a zburat timpul. Efectiv nu-mi dau seama cum am trecut de la căldură la frig atât de repede, cum brusc s-au scurtat zilele, cum mai e puțin și vine Crăciunul, cum am băiat "mare" care pe 3 noiembrie împlinește 2 anișori. 

Unde se duc zilele și cum de trec toate atâââât de repede? O fi doar o senzație sau chiar se scurg clipele mult mai rapid? Oricum ar fi, pe măsură ce trece timpul, reușesc să fiu tot mai organizată, cu "pauze" de revenit la starea de haos dinainte, reușesc să bulucesc în rutina zilnică și momente cu și doar pentru mine, reușesc să mă bucur conștient de lucruri mărunte, dar și de lucruri mai importante, reușesc să trag linie și să fiu zilnic recunoscătoare pentru ceva.

Pentru luna noiembrie, mi-am trasat câteva sarcini și știu că le voi bifa cu succes:

1. Să citesc cel puțin o carte și să scriu, aici, pe blog o mini-recenzie. Începusem la un moment dat să fac asta, dar, normal, nu m-am ținut de idee pe vremea aceea 😅

Photo by Susan Yin on Unsplash

2.  Să fac cel puțin de două ori pe săptămână pâine de casă. Am mai făcut și mi-a ieșit. Aș vrea să încerc și alte variante decât pâinea simplă. Un cuptor încins pe vremea asta friguroasă merge de minune.

Photo by Wesual Click on Unsplash

3. Să scriu cel puțin câte două postări pe săptămână aici și pe Mămica cu tatuaj. Sigur reușesc, pentru că am multe de scris și măcar de dragul de a bifa lista asta de noiembrie, care e așa simplă și deloc pretențioasă.

Photo by Aaron Burden on Unsplash

Voi ce planuri aveți pentru luna asta întunecată și friguroasă?👀

Vă doresc un noiembrie cu lumină și căldură în case și în suflete! 🌞

Poveștile mele: Sașa (2)

 

Photo by Gregory Pappas on Unsplash

Citește aici partea I

Într-o dimineaţă de iarnă, cu flori de gheaţă pe la ferestre şi zori de zi încă adormite, Saşa se trezi, dar nu se ridică imediat din pat, cum avea obiceiul.

Privi lung un colţ de cer plumburiu ce se întrezărea prin spaţiul dintre draperiile groase, de-un verde prăfuit cu flori grena şi crem pe alocuri. Îşi ridică perna tare, ca să stea rezemată şi se întinse spre noptieră, la paharul cu apă ce şi-l adusese peste noapte.

Sorbi din apa încălzită, strâmbând din nas. Puse paharul la loc şi se trânti înapoi pe pernă. Era puţin peste ora 7, într-o duminică geroasă de ianuarie. Închise ochii şi se hotărî să mai lenevească puţin la adăpostul aşternuturilor. Doar nu avea nimic de făcut, era frig şi momentan nu avea chef să-i ţină companie doamnei Ilinca, deşi îi făcea plăcere să stea la poveşti cu gazda ei, lângă vâlvătaia şemineului, cu ceaşca nelipsită de ceai de mentă.

Astfel gândind, îşi dădu seama că miroase a clătite. Se auzeau romanţe de la vechiul radio al doamnei Ilinca, semn că se trezise şi pregătea micul dejun. Saşa închise din nou ochii şi-şi dădu seama că nicăieri în altă parte nu se simţise mai iubită şi răsfăţată ca aici, de către bătrâna cu ochi cenuşii, cu zeci de ierni apuse în păru-i rărit şi vocea încă fermă, dar blândă şi povăţuitoare.

Sașa căscă și se ridică cu greu din pat, hotărându-se să coboare totuși. Începu să-i fie foame, iar mirosul de clătite și fursecuri ce se împletea cu cel de cafea proaspăt îi dădeau un apetit imens. 

Își puse papucii de casă și halatul și se îndreptă spre baie. Făcu un duș rapid,  se spălă pe dinţi, își pieptănă părul lung și negreu, se privi în oglindă, strâmbându-se la vederea unui coș pe bărbie. Își dădu cu cremă pe față și aplică un strop de loțiune astringentă pe coșul ce amenința să crească tot mai mult.

Se spălă pe mâini și ieși din baie, își scoase pijamalele pe care le aruncă la întâmplare, pe pat. Alese din șifonier o rochie bleumarin, tricotată și cu mâneci lungi, își puse o pereche de colanți negri și niște șosete albe, încălță papucii și ieși din cameră înveselindu-se. Timpul petrecut cu doamna Ilinca o însuflețea de fiecare dată, oricât de lipsită de chef ar fi fost la început. Bătrâna avea multe de povestit, din tinerețile ei, din ultimii ani petrecuți mai mult singură, din povestea fascinantă de iubire despre care îi vorbea adesea, ca unei bune prietene.

Sașa știa că va veni ziua când va trebui să plece de acolo, să o lase singură pe această doamnă dragă, ce o cucerise încă de când se mutase în mansardă. Știa asta și, totuși, se atașa tot mai tare de ea. O vedea ca pe o bunică din povești, blândă și bună, cu mâini calde și privire ocrotitoare, cu masa mereu plină și casa înmiresmată de bunătățile pufoase din cuptor.

 - va urma -

Poveștile mele: Plan pentru viață (2)

Photo by Ksenia Makagonova on Unsplash

Citește partea I aici.

Corina se ridică de pe bancă și începu să meargă pe aleea de pe marginea lacului. Sinucidere prin înec? Aici sau în cadă? Clar nu! Nu ar fi putut suporta senzația de sufocare.

Să-și taie venele! Văzuse câteva filme cu astfel de scene, mai mult sau mai puțin explicite, dar pe bune, chiar ar fi putut să ducă până la capăt o așa atrocitate? Numai gândul la durerea extremă o făcea să se chircească și i se punea un nod în gât.

Sub nicio formă nu ar fi îndrăznit să se arunce în fața metroului. Mai ales că ar fi șocat pe viață conducătorul de tren și atâția alți oameni care ar fi asistat la moartea ei cruntă. Se îngrozea gândindu-se.

Medicamente cu alcool, somnifere, aruncat de la etaj, strangularea. Astea mai rămâneau. 

Sinuciderea nu îi mai părea o idee atât de rea, dar metodele pe care le știa nu era niciuna suficient de bună. Voia să nu sufere deloc.

Și mai era ceva. Îi trecură fulgerător prin minte cele câteva cazuri de sinucidere pe care le aflase din presă. Fotografiile acelea blurate cu trupuri umane zăcând pe covor sau pe asfalt... I se făcu milă, tare tare milă. 

Cine știe ce-o fi fost în sufletele lor, mai ales în acele ultime clipe?... Cine știe cât or fi plâns înainte de acel ultim gest aducător al morții pe care poate nici nu și-o doreau în totalitate?... Cine știe câte încercări de a a renunța la gândul sinucigaș au avut, dar n-au mai putut trăi cu durerea sufletească sau cu probleme grave psihice, cu depresii reale și neînțelese? Sau, mai rău, nedescoperite și netratate la timp?...

Cine știe cum, în ultima clipă, fiecare om care a recurs la acest gest necugetat, s-a răzgândit, dar nu mai avea ce să facă. În clipa când se îndrepta vertiginos către asfalt, unde trupul fragil urma să se frângă definitiv, în clipa în care sângele țâșnea din vene ca dintr-o fântână fără fund, în clipa în care lațul strângea, oprind ultima suflare, în clipa în care otrava înghițită imobiliza trupul pe vecie...

Corina mergea tot mai repede, simțind că se sufocă de atâtea gânduri grele care o amețeau și o tulburau. Începu să plângă. Mai întâi, câteva lacrimi își făcură loc pe obrajii palizi, iar apoi izbucni de-a binelea în hohote zgomotoase de plâns. Nu-i păsa că lumea se uita la ea ca la o arătare dubioasă. Nu-i păsa că cei care o priveau se îngrozeau văzând-o așa. 

Plângea de mila celor care au vrut să trăiască, dar n-au știu cum, care au avut nevoie de ajutor, dar n-au știut unde să-l ceară, care l-au cerut, dar nu i-a auzit nimeni, care au simțit, ca și ea, că nu mai au pentru ce sau pentru cine să trăiască, pentru cei care s-au lăsat zdrobiți de propriile dureri, murind câte puțin înainte să moară cu adevărat.

Când ieși din parc, Corina se calmă. Avusese nevoie de șuvoiul de lacrimi ca să-și spele sufletul și să-și limpezească mintea. Se simțea copleșită și eliberată în același timp. Nu știa încotro o să pornească, dar știa că, la fel de brusc, sinuciderea nu i se mai părea deloc o idee bună. Și știa sigur că nu se va mai întoarce la astfel de gânduri. Niciodată, niciodată, niciodată!

- va urma -