Friday, November 1, 2019

Noiembrie 2019 - Organizare și intenții

Am ajuns aproape la final de an și am senzația că a zburat timpul. Efectiv nu-mi dau seama cum am trecut de la căldură la frig atât de repede, cum brusc s-au scurtat zilele, cum mai e puțin și vine Crăciunul, cum am băiat "mare" care pe 3 noiembrie împlinește 2 anișori. 

Unde se duc zilele și cum de trec toate atâââât de repede? O fi doar o senzație sau chiar se scurg clipele mult mai rapid? Oricum ar fi, pe măsură ce trece timpul, reușesc să fiu tot mai organizată, cu "pauze" de revenit la starea de haos dinainte, reușesc să bulucesc în rutina zilnică și momente cu și doar pentru mine, reușesc să mă bucur conștient de lucruri mărunte, dar și de lucruri mai importante, reușesc să trag linie și să fiu zilnic recunoscătoare pentru ceva.

Pentru luna noiembrie, mi-am trasat câteva sarcini și știu că le voi bifa cu succes:

1. Să citesc cel puțin o carte și să scriu, aici, pe blog o mini-recenzie. Începusem la un moment dat să fac asta, dar, normal, nu m-am ținut de idee pe vremea aceea 😅
Photo by Susan Yin on Unsplash
2.  Să fac cel puțin de două ori pe săptămână pâine de casă. Am mai făcut și mi-a ieșit. Aș vrea să încerc și alte variante decât pâinea simplă. Un cuptor încins pe vremea asta friguroasă merge de minune.

Photo by Wesual Click on Unsplash

3. Să scriu cel puțin câte două postări pe săptămână aici și pe Mămica cu tatuaj. Sigur reușesc, pentru că am multe de scris și măcar de dragul de a bifa lista asta de noiembrie, care e așa simplă și deloc pretențioasă.

Photo by Aaron Burden on Unsplash

Voi ce planuri aveți pentru luna asta întunecată și friguroasă?👀

Vă doresc un noiembrie cu lumină și căldură în case și în suflete! 🌞







6 comments:

  1. Hai ca m-ai dat gata!
    Adica mogaldeata ta este si el scorpion ca si "bunica"?! 😅
    Daca eram mai aproape serbam împreuna, azi este ziua mea … 😅
    Sa aveti un noiembrie frumos, dragilor! ✨

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ce scumpă ești, dragă Ella! ❤️ 😘
      La mulți ani fericiți și minunați! 🎂🎁 🎈 Te îmbrățișez cu drag!

      Delete
  2. La mulți ani minunii tale!
    Ai un plan bun pt luna asta, sa-l împlinești frumos :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulțumesc mult!
      O lună frumoasă, cu multe împliniri! :)

      Delete
  3. La multi ani marelui baietel! :)
    Iti doresc sa reusesti tot ce-ti propui! Si iti mai doresc sa aveti parte de noiembrie frumos!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulțumesc mult!
      La fel îți doresc! Weekend minunat! :)

      Delete

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...