33 de gânduri la 33 de ani

Sursă foto: galeria personală

O nouă zi de naștere mă prinde alături de cei mai iubiți oameni, soțul și băiețelul nostru.

Anul acesta mă simt diferit față de alți ani. Puțin mai deschisă, mai matură, cu sufletul mai luminos.

Am notat mai jos câteva gânduri și lecții care poate vor fi de folos și altora. Mi le adresez în primul rând mie pentru că mai am nevoie de multă practică în a le urma. 

Astăzi, îmi doresc, cel mai mult sănătate, pentru mine și toți cei dragi, familie și prieteni. În rest, toate se vor așeza cumva, mai devreme sau mai târziu.

O zi colorată vă doresc și la mulți ani tuturor celor ce poartă nume de flori! 🌷🌸🌹🌞

1. Ai grijă de frumusețea ta interioară, să-ți fie soare și pace în suflet. Se va simți cu siguranță și la exterior, în tot ce faci, în tot ce zici sau gândești.
2. Ai grijă cui îți descarci greutățile de pe suflet. Multora nu le va păsa, alții se vor bucura, alții te vor bombarda cu sfaturi nesolicitate și inutile care mai rău te vor îngreuna. Puțini sunt cei în care vei găsi alinare şi empatie.
3. Bucură-te de ceea ce ai, fă-ți câte o mică plăcere, fie că ești bine dispus, fie că nu, fie că ai motive, fie că nu.
4. Familia este cel mai important și de preț bun pe care l-ai dobândit, construit și întemeiat vreodată.
5. Petrece timp cu tine, pentru tine. Citește, plimbă-te, scrie, roagă-te, uită-te la un film. orice lucru, oricât de mic, făcut pentru tine poate avea efecte mari asupra sănătății tale mentale.
6. Bucură-te de timp în natură. Privește cerul, inspiră adânc, miroase florile, lasă stropii de ploaie să-ți atingă și răcorească fața, culege frunze uscate, privește un animăluț cum zburdă fără nicio grijă. Revino la origini și umple-ți plămânii de aer curat, iar sufletul de lumină și culoare.
7. Fii, pe cât posibil, organizat, ordonat. Dacă nu știi cum, învață, exersează, perseverează. Îți va prinde atât de bine.
8. Fă mișcare, cât de des poți. Și trupul, și sufletul îți vor mulțumi. Pe termen lung, mișcarea are atât de multe beneficii.
9. Nu sta încruntat, zâmbește cât mai mult, educă-ți mintea să zică "Stop!" gândurilor și scenariilor negative care ți se desfășoară în minte, uneori, fără voia ta.
10. Fă-ți curat în casă, fă-ți curat în suflet, descotorosește-te de poveri inutile și dăunătoare.
11. Învață din greșelile trecutului, încearcă să nu le mai repeți, înlătură frustrările și regretele pentru că nu îți folosesc la nimic.
12. Ține-ți prietenii aproape. Puțini și buni. 
13. Bucură-te de fiecare realizare, de fiecare obiectiv atins. Orice pas înainte e important oricât de mic ar fi.
14. Învață de la oameni cât de mult. Și de la cei pe care îi placi și îi iubești, și de la cei care nu sunt chiar pe placul tău.
15. Urmează-ți și îndeplinește-ți visele. Nu le abandona nici chiar atunci când crezi că e prea târziu. Atâta timp cât ești în viață și pe picioare, nu este deloc prea târziu. Talentele și abilitățile cu care am fost înzestrați trebuie dezvoltate, nu ascunse sub preș sau în podul cu vechituri.
16. Viața nu e nedreaptă, tu nu ești o victimă a împrejurărilor sau a altor oameni. Tot ce ți se întâmplă, este rezultatul propriilor alegeri. Nimic mai mult. 
17. Este inutil să spui mereu "ce-ar fi fost dacă". Trecutul nu poate fi schimbat. Trăiește în prezent, nu mai suspina după trecut, nu mai tânji după un viitor mai bun. Construiește tot ce poți acum, aici, în prezent.
18. "Fă Rai din ce ai!" O vorbă atât de des întâlnit și cu atât de multă relevanță. 
19. "Fă lucruri mici cu dragoste mare!". Nu ai cum să dai greș punând iubire în orice faci,
20. Călătorește. Cât de puțin, cât de rar sau de des îți permiți. În țară, în afară, oriunde. te vei îmbogăți spiritual, vei învăța lucruri noi, vei cunoaște oameni și locuri faine.
21. Evită bârfa și bârfitorii. Cine bârfește cu tine, te va bârfi și pe tine. Este un lucru bine știut.
22. Nu invidia, nu critica, nu judeca, mai ales ce nu cunoști și nu înțelegi. Ușor de zis, greu de făcut. Cu exercițiu, toate sunt posibile.
23. Iartă și cere-ți iertare. Nu purta ranchiună nimănui, nu-ți păta sufletul cu răutăți. Nimeni și nimic nu merită să stai cu sufletul încărcat. 
24. Fii în pace cu tine însuți. Fii în pace cu Dumnezeu și cu oamenii cu care interacționezi. Fii pace și asta vei dărui.
25. Petrece cât mai mult timp de calitate cu oamenii dragi. Fii prezent, fii conştient.
26. Nu face risipă. Trăiește-ți viața cu chibzuință și toate îți vor fi de ajuns.
27. Petrece cât mai mult timp departe de ecrane. Ochii și mintea îți vor fi recunoscătoare.
28. Sună-ți / vizitează-ți părinții și bunicii cât mai des cu putință. Arată-le că îi prețuiești, că sunt importanți pentru tine. Cu o vorbă, un gest, o faptă cât de măruntă. Azi îi ai, mâine... cine știe...
29. Fă schimbări acolo unde simți că a intervenit rutina. Nu te agăța de lucruri care nu îți mai sunt de folos. Fă mereu loc pentru mai bun și mai frumos.
30. Nu te mai compara cu alții. Un clișeu pe care îl auzim la orice pas, dar care are sens. Fii în competiție doar cu tine însuți. Doar așa vei deveni un om mai bun.
31. Bucură-te de fiecare aniversare, de fiecare experiență, de fiecare rid sau fir de păr alb. Sunt toate ale tale, cu bune și rele. 
32. Încearcă să îți accepți neputințele, slăbiciunile, defectele. Corectează acolo unde este cu putință. Șlefuiește-te, mai adaugă, mai taie de unde este nevoie. Cere ajutor, caută sprijin când simți nevoia. Întotdeauna vei găsi o mână întinsă dacă ridici privirea și îți dorești cu adevărat.
33. Iubește-te! Așa imperfect cum ești, cu reușite și eșecuri, cu defecte și calități. Ești om, vei mai greși, vei mai face și bine. Iubește-te căci așa vei învăța să îi accepți și să iubești și pe ceilalți cu adevărat, să fii blând și răbdător.

Predestinați?

Eu, Izabela; soțul, Eduard. 
Se pare că am mai fost cândva împreună, acum vreo 700 de ani. Acum doar ne reîntâlnim, să construim o viață frumoasă, plină de iubire împreună. Istoria spune că atunci a fost cu năbădăi și s-a terminat urât. 😅

Nu cred în reîncarnare sau în destin predefinit, dar mi s-a părut drăguță coincidența de nume.

Mai avem una, în filmul Twillight. Ea, Isabella Swan, eu Izabela Savu, înainte de căsătorie. El, Edward Cullen, soțul Eduard Constantin.

Amuzante coincidențe. 😃

Chestii drăguțe și inutile

Sursă foto: galeria proprie

Fiecare magazin are cel puțin un raion cu produse pe care îmi place să le numesc "chestii drăguțe și inutile". Sunt acele produse care sunt, desigur, foarte drăguțe, atrăgând privirea prin felul, să zicem, în care arată. 

Majoritatea sunt mai mult de decor, ca această sticluță din foto pe care nu-mi vine s-o umplu cu nimic pentru a nu o murdări sau deteriora. 😅 Aici este clar vina mea că nu îi dau o utilitate. Am plasat-o pe un raft, în bucătărie, să mă încânte cu prezența când sunt prin preajmă.

De-a lungul anilor, am tot achiziționat asemenea drăgălășenii. În ultimul timp, cum povesteam aici, am ajuns să arunc din ele. Majoritatea nu se mai aflau în stare bună și stăteau ponosite prin cutii și dulapuri fără niciun scop. Așa că, fără regrete, am făcut loc pentru alte chestii drăguțe și utile, de data asta. Puține și bune. Am păstrat din cele vechi doar ce este în stare bună, având grijă să le ofer un loc în casă, fără să încarce aiurea spațiul.

Și totuși, ce să fac cu sticla asta? 😂
Voi aveți asemenea obiecte prin casă?

Revenire

Am revenit! La blogurile mele, la blogurile voastre pe care le citesc cu drag și de care mi-a fost dor, la cărțile pe care le citesc, lăsate pe noptieră de izbeliște, la jurnalul meu, la lumea virtuală care îmi recreează adesea mintea îmbâcsită.

Am lucrat o lună și jumătate la ceva despre care vă voi povesti puțin mai încolo. 😄

Cert este că mă bucur că am terminat și că îmi reîncarc bateriile, pot să respir din nou, să fac și altceva, să nu mai umblu ca un zombie obosit tot timpul, să citesc și să scriu în timpul meu liber, când doarme copilul 😂

Săptămână cu soare vă doresc tuturor!

Motivațional (1)

De-a lungul timpului, au fost momente în care m-am simţit deprimată, tristă, lipsită de motivație pentru a face orice, indiferent că era vorba despre ceva ce îmi plăcea sau ceva necesar.

De când am descoperit acest video moti4vațional, îl ascult de fiecare dată când simt că se adună norii şi încep să mi se înece corăbiile. Mă ajută să ies la mal, să văd lucrurile din nou cu optimism şi să am încredere că, oricât de greu pare la un moment dat, nu e decât o fază, care va trece şi ea, cum trec toate.

Vă invit să ascultaţi / vizionaţi acest discurs, dacă aveţi timp şi plăcere. Cine ştie, poate este lucrul de care aveţi nevoie astăzi. ☺

Mai jos, acelaşi discurs, varianta pentru lectură.

"I don’t know what that dream is that you have. I don’t care how disappointing it might’ve been as you’ve been working toward that dream, but that dream that you’re holding in your mind, that it’s possible!

That some of you already know. That it’s hard, it’s not easy. It’s hard changing your Life. That in the process, of working on your dreams, you are going to incur in a lot of disappointment, a lot of failure, a lot of pain. There are moments when you’re gonna doubt yourself. You said God, why, why is this happening to me? I’m just trying to take care of my children and my mother, I’m not trying to steal or rob from anybody. How does this have to happen to me? For those of you that have experience some hardships, don’t give up on your dream. There’re rough times that are gonna come, but they have not come to stay, they have come to pass.

Greatness, is not this wonderful, esoteric, illusive, god-like feature that only the special among us will ever taste. It’s something that truly exists, in all of us.

It’s very important for you to believe, that you are the one.
Most people, they raise a family, they earn a living and then they die. They stop growing, they stop working on themselves, they stop stretching, they stop pushing themselves. There’re a lot of people who like to complain but they don’t wanna do anything about their situation. And most people don’t work on their dreams, why?
One is because of fear, the fear of failure, “what if things don’t work out”? And the fear of success, “what If they do and I can’t handle it”? These are not risk takers.

You spent so much time with other people, you spent so much time trying to get people to like you, you know other people more than you know yourself, you studied them, you know about them, you want hang out like them, you want to be just like them. And you know what? You’ve invested so much time on them, you don’t know who you are. I challenge you to spend time by yourself.

It’s necessary, that you get the losers out of your Life, if you want to live your dream. But people who are running towards their dreams, Life have a special kind of meaning.

When you become the “right” person, what you do is you start seperating yourself from other people. You begin to have a certain uniqueness, as long as you follow on other people, as long as you being a “copycat”, you’ll never ever be the best “copycat” in the world, but you will be the best you could be. I’m challenging you to define your value.

That everybody won’t see it, that everybody won’t join you, that everybody won’t have the vision… It’s necessary to know that. That you are an uncommon breed. It’s necessary that you align yourself with people and attract people into your business, who are hungry! People who are unstoppable and unreasonable, people who are rebuilding to live Life just as it is and who want more! The people that are living their dreams, of party winners, to attach themselves to. The people that are living their dreams, are the people that know that if it’s gonna happen it’s up to them.

If you want to be more successful, if you want to have and do stuff you never done before, I’m asking you, to INVEST  IN YOU!

Someone’s opinion of you does not have to become your reality. That you don’t have to go through Life, being a victim. And even though you face disappointments, you have to know within yourself… that I can do this, even if no one else sees it for me, I must see it for myself.

This is what I believe and I’m willing to die for it. Period.

No matter how bad it is or how bad it gets, I’m going to make it!

I wanna represent an idea. I wanna represent possibilities.

There’s some of you right now, you want to go to next level. ‘I want a council, I want to be an engineer, I want to be a doctor. ” Listen to me. You can’t get to that level. You can’t get to that level economically where you want to be, until you start investing your mind. You’re not reading books. I’m challenging you all to go to conferences. I dare you to invest time! I dare you to be alone! I dare you to spent an hour to get to know yourself. When you become who you are, when you become the person that you are created to be, designed to be who you were designed to be. When you become an individual. What you do is you take yourself and you start separating yourself from other people. I’m challenging you, to get to the place where people do not like you or do not even bother you no more. Why? Cause you’re not concerned with trying to make them happy. Because you’re trying to blow up, you’re trying to get to the next level. I need you to invest in your mind. Invest in your mind.

If you still talk about your dream. If you still talk about your goal. But you have not done anything, JUST TAKE THE FIRST STEP! That you can make your parents proud, you can make your school proud, you can touch millions of people lives and the world will never be the same again, because you came this way. Don’t let nobody steal your dream! After we face a rejection and a “NO” or we have a meeting and no one shows up, or somebody said, you can count on me, and they don’t come through. What if we had that kind of attitude that cause reposes, nobody believes in you, you’ve lost again, and again, and again! The lights are cut off but you still looking at your dream, reviewing it every day and saying to yourself:

IT’S NOT OVER, UNTIL I WIN!

You can live your dream!"

"Momente şi persoane speciale"

Am scris poeziile în timpul sarcinii, cu gândul la ființa ce creştea în pântecele meu. I le-am dedicat în întregime, iar până acum s-a bucurat de imaginile viu colorate, ca mai apoi să-i rupă toate paginile. :)))

Am pus deoparte un volum din fiecare carte pe care am scris-o, ca să le citim împreună la momentul potrivit. Până atunci, i le citim noi cu drag şi vă invit şi pe voi să achiziționați cărticica, pentru copii şi nepoţei. :)

Este disponibilă aici, pe site-ul Editurii Aquila, dar şi în librării. Puteți "răsfoi" cartea la secțiunea Previzualizare.

Volum poezii "Animale" - ediţia a II-a

Povesteam mai demult, aici, că am scris două volume de poezii pentru copii. Între timp am lucrat şi la o a treia, despre care nu am scris pe blog, deşi s-a lansat anul trecut. Voi reveni cu detalii.

Însă acum doresc să anunț că volumul de poezii despre animăluțe va fi relansat foarte curând. Având în vedere că a fost primul volum, am scris frumos, dar se putea mult-mult mai bine.

De aceea, m-am bucurat că editura mi-a solicitat refacerea volumului și am avut ocazia să rescriu o parte dintre poezii, acestea fiind mult mai atractive și mai drăgălașe pentru copilașii ce le vor citi.

Cartea este și foarte frumos ilustrată, ceea ce îi face pe copii să fie și mai interesați de lectură. 

Dacă doriți să comandați noua ediție a cărții, o veți putea face foarte curând pe site-ul Editurii Aquila, dar și în librării. 😊

(Aici puteți vedea cum arată ediția anterioară, la secțiunea Previzualizare, unde sunt puse câteva pagini ca exemplu.)

Dor de vară - Miercurea fără cuvinte

Dorințe pentru 2019 (2)

sursă foto; unsplash Arnel Hasanovic

Îmi doresc simplitate. De-a lungul anilor, am fost adepta lucrurilor cât mai colorate, mai drăguţe, dar adesea inutile, mai încărcate, mai pline și multe. Șifonierul de haine gemea, dulapul din bucătărie, comoda, noptierele. Am ajuns în ultimul an să arunc / donez peste 50% din tot ce am avut. Casa respiră ușurată, iar eu de asemenea. Îmi propun să continui la fel, să fac din asta un obicei. Să nu mai păstrez degeaba lucrurile care nu-mi folosesc și mă încarcă inutil. 

Mi-a fost greu la început, eu fiind "la origini", foarte strângătoare, o "hoarder", cum ar zice englezul. Dar am așa mare nevoie de această curățenie și se simte atât de bine și psihic, spiritual, încât continui să mă debarasez de absolut orice obiect. Vă invit și pe voi să faceți la fel, asta dacă nu o faceți deja. 😊

Îmi doresc ordine. Să păstrez în ordine toate lucrurile rămase. Tot "la origini", sunt puțin cam haotică și lucrez să schimb asta. E un pic mai greu cu puiul mic, dar mă străduiesc să fac loc fiecărui lucru nou, să le ordonez cu sens și să le pun la loc după fiecare utilizare. Așa îmi ușurez mie însămi munca, zilele, iar pe termen lung, viața. 

Îmi doresc organizare. Pe lângă organizarea lucrurilor propriu-zise, despre care vorbeam mai sus, foarte importantă este organizarea activităților zilnice, oricât de simple sau banale ar părea. Încă n-am ajuns să notez cu regularitate ce am de făcut, ci doar foarte rar. Între timp, îmi planific mental treburile pe care le am. Uneori reușesc să le bifez, alteori nu. Mi-am notat şi prin telefon nişte task-uri pe care le-am îndeplinit la un moment dat, dar nu suficient de repede, cum mi-aş fi dorit.

Acum revin la agenda scrisă de mână. Mi se pare o metodă mai prietenoasă.

Voi cum vă organizați treburile/ activitățile? Chiar sunt curioasă şi interesată de idei ce funcționează.
Şi ce cărți/ articole recomandați a fi utile pentru cineva care îşi doreşte să devină mai organizată, aşa ca mine? 😆

Vă mulţumesc în avans pentru ponturi şi vă doresc o săptămãnă plină de spor!

Cafele, cărţi şi ceva dulce :) - Miercurea fără cuvinte

Poveştile mele: Adânci bătrâneţi (2)

Foto: Free photo 1510662 © Sergey Shapkin - Dreamstime.com

(Click pe link pentru Partea I)

N-avea Sofica timp de șezători și de îndrăgosteală, când umbla ca un titirez ziua întreagă să le țină în frâu, și de bine, de rău, reușea, așa mărunțică și firavă cum părea. Îi și plăcea să vadă totul pus la punct și avea o mare satisfacție să știe că ea singură le-a dat de cap.

Mai trecuseră vreo doi ani și Lampie nu avusese curajul să o oprească la vorbă, iar între timp venise vremea de armată. Cu sufletul mâhnit și sentimentele ascunse în suflet, plecă departe și în cei doi ani de armată veni acasă doar de patru ori. 

Penultima oară, tras de mânecă de prietenii lui din sat, a mers la o șezătoare, fără niciun gând anume, fără să se gândească vreo clipă că o va vedea acolo și pe Sofica. Amândoi erau deja la vârsta la care alți tineri din sat erau căsătoriți de ani buni, unii aveau și copii. Lampie a lăsat să treacă timpul pe lângă el cu gândul la Sofica, iar ea era prea prinsă în vârtejul treburilor zilnice și ocupată cu îngrijirea tatălui e tot mai bolnav, încât nu mergea la șezători niciodată, nu avea prietene și nici pețitori. Mergea prin sat doar cu treburi și oamenii se obișnuiseră cu felul ei de a fi, de a nu vorbi decât strictul necesar, de a nu răspunde la vorbele dulci ale vreunui tânăr care îndrăznea, din când în când, să se apropie mai mult. 

Sofica făcea tot posibilul să treacă neobservată, să fie băgată în seamă cât mai puțin. Se îmbrăca sobru, cu fuste lungi până în pământ. Singura pată de culoare era basmaua înflorată, ce-i acoperea părul bogat pe care uneori îl tăia singură cu foarfeca. Mergea cu capul în jos, ușor încruntată, ferindu-și ochii căprui și alungiți de privirile curioase. Saluta fiecare om ce îi ieșea în cale, doar pentru că așa se făcea pe la ei. Era totuși una dintre cele mai frumoase tinere fete din sat, deși zestrea era cam subțirică, dacă te luai după babele de pe la porți, care  cântăreau și măsurau pe fiecare din vorbe și priviri și apoi împărțeau vrute și nevrute în tot satul.

Într-o zi geroasă de iarnă, în care ningea necontenit, din patul în care zăcea de ani buni, nea Gelu, tatăl Soficăi, o chemă la el cu vocea-i răgușită. Se ridică cu greu în capul oaselor și o rugă să șadă lângă el. Sofica îl ascultă și se așeză pe marginea patului. Nea Gelu o apucă strâns de mână, căci era un efort imens pentru el să stea în capul oaselor.

- Fata mea, începu el, cu vocea stinsă. Ai trecut demult de vremea măritișului... De-ar fi doar gura satului care pune tot felul de povești pe seama ta, nu m-ar durea nici capul. Dar uite, am ajuns doar piele și os, de ani de zile îți sunt povară...

- Nu-mi ești povară, tăicuțule! sări Sofica.

- Simt că mult n-o mai duc, continuă el, de parcă nici n-o auzise. Sunt tot mai slăbit și nici să mănânc nu-mi mai vine. Fă-i tăicuțului tău un ultim hatâr, du-te la șezători și cată de te mărită, fata mea. Ăsta e singurul lucru care mă mai ține aici. Să te văd nevasta unui om în putere și harnic, și-apoi mi-oi încheia socotelile cu viața asta.

La auzul acestei rugăminți, Sofica îl privi cu ochii umezi și mari cât cepele, nevenindu-i să creadă ce auzea. Deja renunțase de ani mulți la ideea de familie, se vedea muncind din greu pentru gospodăria alor ei, având grijă de tatăl ei până la ultima suflare. Însă văzându-i privirea tulbure, ușor înlăcrimată, se uită pe fereastră pentru câteva clipe, să-și revină. 

Click pentru Partea a III-a + Partea a IV-a

Regatul de Gheață - Miercurea fără cuvinte

Dorinţe pentru 2019

Iată-ne la început de februarie şi, uşor-uşor, (mă străduiesc să) implementez ce mi-am propus mental pentru acest an.

Primul an ca mămică m-a schimbat mult, în bine, aş vrea să cred.  Multe dintre mentalităţile uzate, adânc înrădăcinate, chiar greşite / inutile unele dintre ele, s-au zguduit din temelii. Încă se ţin binişor pe poziţii, dar pas cu pas, zi după zi, dărâm, repar, reclădesc, refac, adaug, îmbunătăţesc.

Pentru mine, cuvântul anului 2019 este schimbare. Sau, altfel spus, redefinire, redescoperire a sinelui, ce îmi doresc să ducă la schimbări multe şi pozitive în viaţa, casa şi familia mea. 

Simt nevoia de renovare mentală, spirituală. Simt nevoia de aer proaspăt, de nou, de refacere pe mai multe niveluri, de ieşire din monotonie. Am un soţ minunat, împreună avem un copil vesel, mâncăcios, sănătos, avem o casă a noastră, căminul nostru. Cu toate astea, e loc mereu de mai bine. În noi şi între noi, pentru noi. 

La asta îmi doresc să lucrez anul acesta. Nu îmi doresc schimbări majore, nu îmi doresc să mă înham la ce nu pot duce, dar îmi doresc să dau puţină strălucire lucrurilor pe ici pe colo, să mai pun un pic de culoare unde este nevoie, să aducă un pic de muzică unde a intervenit monotonia.

Schimbarea asta o să presupună mai multe treburi de făcut. Sunt mai multe cuvinte cheie pe care le voi activa şi le voi da o semnificaţie practică, fiecăruia la timpul lui. Deja lucrez la asta. Nu am un plan complicat, aş zice că nici măcar nu am un plan. Doar să fiu prezentă cât mai mult în propria-mi viaţă, chiar şi în cele mai banale momente. Sună bizar, însă în era în care trăim, cu tehnologia şi graba la putere, ajungem să fim simpli pioni, în loc de protagonişti în propriul film.

Voi detalia mai târziu ce anume îmi doresc să cuprindă această schimbare. Până atunci, faptele să-mi fie pe măsura dorințelor.

Săptămână cu spor şi soare vă doresc! :)

Poveştile mele: Adânci bătrâneţi (1)

Photo by Annie Spratt on Unsplash

Notă: Cum momentan nu mai am material pentru povestea Sorinei şi nişte mici probleme de sănătate m-au cam ţinut departe de activităţile mele recreative, mai ales de blog, am zis totuşi să mai public câte ceva din ce am deja scris. Nu e nimic grav 😊 Dar e suficient cât să nu mai am dispoziţia şi energia să ţes continuarea la ce am scris anterior.  Plus că micul pui de om activ şi jucăuş a beneficiat aproape integral de puţina energie pe care am avut-o în ultimele zile. Revin cât de curând cu povestea Sorinei. Şi eu sunt tare curioasă cum o să se termine 😋


Moș Lampie stă în pragul ușii încruntat. Are în jur de 80 de ani, deși dacă îl întrebi câți ani are, de fiecare dată răspunde supărat: "Prea mulți, nepoate, prea mulți! Nu m-o lua odată Domnicu' că tare grele-mi sunt bătrânețile..."

Are un păr des și alb ca un Moș Crăciun și adesea îl zărești prin bătătură, șontâc-șontâc în bastonul lui din brad, bolborosind pe sub mustața deasă și ninsă. De când i-a murit soțioara, baba Sofica, Dumnezeu s-o aibă în Sfânta Lui pază, moșu' a devenit tot mai ursuz și mai plin de vorbe aprinse pentru oricine și orice îi taie calea sau îi apare în fața ochilor. Ba curcile din curtea alăturată, ba o pisică hoinară ce îndrăznește să calce pe iarba de sub vie, ba un guguștiuc ce își cântă trilul cocoțat pe gardul de sârmă reparat de atâtea ori că e mai mult petice, ba un vecin ce trece distrat pe uliță fără să salute, ba pe altul care a închis poarta prea zgomotos, ba un câine ce latră înfundat undeva în depărtare, vremea ba prea caldă, ba prea rece pentru oscioarele sale bătrâne. 

Moș Lampie e doar o palmă de om, un pic mai înalt de un metru jumate, rotofei ca un butoi de varză murată, cu ochii mici și negri, în care se citește limpede că nu suportă prea mulți oameni prin preajmă. Nimic nu-i intră-n voie, nimic nu-l mulțumește, găsește cusur şi vină oricui cu atâta ușurință încât ai zice că pentru asta trăiește.

Obrazul și fruntea au adunat de-a lungul anilor ridurile sufletului său buhăit, ale supărărilor și neajunsurilor. 

Chiar și când trăia răposata, tot bodogănind și strâmbând din nas îl aflai, dar de când a rămas singur, tot mai rău i s-au înnegurat apele lui Moș Lampie. Baba Sofica a trecut la cele veșnice în urmă cu cinci ani. Îi duce lipsa, ca orice om care, încă din tinerețe, a împărțit cu femeia lui aceeași casă, același pat, aceeași viață, cu bune și rele. Îi duce lipsa mai ales în gospodărie, fiind nevoit să facă totul singur, de la cumpărături, la gătit și la curățenie. Mai vine o nepoată din când în când și-l mai ajută cu una-alta. Și băiatul cel mare, locuind la câteva zeci de kilometri distanță, îl vizitează o dată pe lună. Ceilalți doi sunt plecați departe, unul în nordul țării, celălalt în Franța. 

Oricum nu este prea încântat de vizite. Își dorește să îi ajute cineva cu treburile, dar să-l lase în plata Domnului. N-are chef de vorbă sau de companie.

Baba Sofica fusese o femeie mlădie și aprigă, trasă prin inel, vorba poetului. Cu părul negru și ondulat, adesea lung până la jumătatea spatelui, pe care și-l ascundea sub o basma înflorată încă dinainte să se mărite cu Haralambie, cum îl chema de fapt pe Moș Lampie, dar nimeni nu-i zisese vreodată așa. 

Intraseră în vorbă la o șezătoare, în satul lor natal, întins pe o câmpie, unde toată lumea știa pe toată lumea. Sofica și Lampie stăteau pe aceeași uliță și se cunoșteau din copilărie, când fuseseră într-o vreme apropiați. Se născuseră după primul război mondial. Copilăriseră împreună, el fiind mai mare cu doar doi ani decât ea. Se jucaseră adesea pe drumul prăfuit, cu ceilalți copii din sat, fuseseră vara la scăldat și iarna la săniuș, merseseră chiar și la seceriș împreună mulți ani la rând, familiile lor având câteva pământuri vecine. Atunci Lampie și Sofica, se alergau și se ascundeau printre spicele de grâu până unul dintre părinți le observa lipsa și îi chema la treabă.

Cu trecerea timpului, greutăți și necazuri venind peste familiile lor, joaca pe uliță a devenit o raritate. Ei au crescut, fiind nevoiți să muncească tot mai mult cot la cot cu cei mari. Lampie o mai privea din când în când pe Sofica din depărtare, la seceriș. Îi era dragă și ar fi vrut să se apropie de ea. 

Mai târziu, familia ei fusese nevoită să vândă mare parte din pământuri, iar mama ei murise, așa că Lampie n-o mai vedea decât foarte rar doar pe uliță, cum trecea ducând căldările cu apă de la fântâna din sat. Dădea "Bună ziua" și trecea mai departe, veșnic tăcută, grăbită să ajungă acasă unde nu-și vedea capul de treburi. Parcă nici nu-l cunoscuse vreodată, parcă nu fuseseră vreodată tovarăși de joacă, așa trecea pe lângă el.

Trăgea tare să le facă pe toate, tatăl ei fiind bolnav, iar celelalte patru surori ale ei muriseră la puțin timp după naștere, așadar rămăseseră toate la mâna și la mila ei. Avea vaci de trimis la păscut si de muls, grajduri și cotețe de curățat, avea de gătit, de spălat rufe la albie, cele câteva petice de pământ rămase de arat, de sădit, de cules. Astea și multe-multe altele.

Click pentru Partea a II-a + Partea a III-a + Partea a IV-a

Poveştile mele: Cu ochii-n patru (4)

Photo by Ryan Moreno on Unsplash

Citeşte părţile anterioare, accesând link-urile de mai jos:
Partea I
Partea a II-a
Partea a III-a


Trase ușor aer în piept și răspunse cât de natural putea, căci milioane de fluturi începură să-i roiască prin stomac:

- Sigur, am timp de o cafea. Unde anume?, întrebă cu voce aproape șoptită.

- În centrul vechi e o cafenea micuță și retrasă. Să-mi dai numărul tău de telefon, te rog. Îți trimit adresa exactă, îi zise el în timp ce luă telefonul de pe birou pentru a nota numărul Sorinei și a-i trimite informația.

În timp ce ea i-l comunică, Matei își trecu mâna prin părul ei și adăugă, făcându-i cu ochiul:

- Asta rămâne între noi, dacă nu te deranjează.

- Sigur! Nu-ți face griji, răspunse ea cu vocea ușor chițăită de data asta.

-  Gata, ți-am trimis, îi zise repede. Acum hai să te conduc la colega mea, Beti, să probezi ochelari. În două minute am un alt pacient.

Ieșiră împreună din cabinet, își luară la revedere într-un mod formal și, în timp ce proba ochelari, Sorina visa cu ochii deschiși la ziua de mâine. Ce zi minunată! Nu-i venea să creadă cum se aliniaseră astrele în favoarea ei și abia aștepta să-l vadă din nou. Mâine va fi o super zi, presimțea asta! Un nou început pentru ea, știa sigur.

Își alese o pereche de ochelari cu rama arămie din plastic, cu forma exact cum își dorea: "ochi de pisică".

Urma să fie gata peste trei zile lucrătoare când abia aștepta să se întoarcă să-l vadă pe Matei. 

Plecă apoi spre casă plutind, purtată de fluturii ce-i fâlfâiau a dragoste în stomac. Nu mai vedea nimic în jurul ei. Nu observă că se înnorase foarte tare și nu mai era mult până la o ploaie scurtă de vară. Nu văzu cum oamenii treceau grăbiți pe lângă ea, încruntați și nervoși, să ajungă fiecare unde avea nevoie. Ea mergea agale spre metrou, rememorând fiecare clipă petrecută în cabinet, fiecare zâmbet al lui Matei. Matei! Ce nume frumos avea! Și arăta exact ca un personaj din telenovele latino-americane pe care le urmărea cu sfințenie. Viziona mereu un serial de la 7 seara. 

Odată o mințise pe mama ei că are treabă și nu poate să o viziteze la spital, după muncă, atunci când fusese internată vreo trei zile pentru niște investigații amănunțite. O vizita oricum sora ei mai mare, Amalia, care era preferata mamei. Așa că n-avea de gând să piardă serialul pentru un drum inutil la spital. Era una dintre micile ei plăceri, iar mâine avea s-o rateze, dar de data asta nici că-i păsa. 

Pentru posibila ei mare iubire putea să facă o excepție.

Ajunse la metrou și coborî după vreo zece minute când începu să plouă cu stropi mari și reci, răcorind aerul și asfaltul încins. Oamenii treceau acum și mai agitați pe lângă ea, care încotro, să se adăpostească. Însă ea se plimba prin ploaie, cum îi plăcea să facă ori de câte ori avea ocazia. În cele cinci minute pe care le avea de parcurs pe jos de la metrou spre casă, fu tot un zâmbet, chiar dacă se udase până la piele. Trecătorii o priveau mirați, ca pe o ciudată. Era singura căreia nu-i păsa de ploaie, așa că pentru prima oară nu-i păsa nici ce credeau unii și alții despre ea. 

În seara aceea, Sorina abia putu să mănânce de emoții și nerăbdare. Făcu un duș și îi luă aproape o oră să se hotărască ce o să poarte a doua zi la întâlnire. Alese pâna la urmă o rochie simplă și vaporoasă, turcoaz, culoarea cu care îi stătea cel mai bine. Era lungă până aproape de genunchi și avea un decolteu rotund, dar decent. Avea să-și lase părul desprins, să-și dea cu puțin rimel. Nu voia să exagereze cu aranjatul ca să nu se interpreteze greșit.

După ce se asigură că are totul gata pentru a doua zi, își făcu un ceai de tei ca să doarmă bine, deși era aproape sigură că nu va reuși din cauza fluturilor care îi roiau în stomac și a inimii ce îi bătea nebunește, mai să-i sară din piept. Se așeză comod în pat, privind în gol și creându-și în minte tot felul de scenarii despre cum urma să decurgă întâlnirea cu Matei. Spre miezul nopții adormi și se trezi dimineața, când alarma o făcu să tresară ca de fiecare dată.

Întinse mâna și apucă telefonul cu un gest scurt de pe noptieră, oprind alarma.

- va urma - 

Poveştile mele: Cu ochii-n patru (3)

Photo by Edward Cisneros on Unsplash

(Click pe link-uri pentru Partea I şi Partea a II-a)

Dr. Dorobanțu era altceva, altă mâncare de pește, cum ar fi spus mama ei. Se vedea și se simțea că e un bărbat cult, stilat, care știa cum să trateze o femeie. El ar putea deveni acel Făt-Frumos la care Sorina visa de ani de zile, deși avusese parte doar de câteva relații dezamăgitoare. Era înalt și slab, dar bine făcut. Părea că merge la sală. Avea părul șaten închis, ochii albaștri ca cerul senin de vară, iar pielea ușor creolă. 

În ochii Sorinei, părea un prinț desprins din poveste care se purta atât de frumos cu ea, deci era posibil să o placă. Poate avea s-o invite la o cafea. Și apoi la dans. Iar dacă totul mergea bine, ar fi putut deveni chiar EL, alesul ei, iar ea aleasa lui. Inima îi bătea deja de emoții, simțea cum îi transpiră palmele și-și dorea să fi fost doar el și ea în cabinet în acele momente.

- Merci pentru ajutor, Andreea! Te poți retrage, i se adresă medicul asistentei care îi zâmbi Sorinei, dându-i drumul la mână. 

Andreea ieși din cabinet, iar dorința Sorinei se îndeplini, rămaseră singuri. 

- Ia loc aici, te rog!, o invită dr. Dorobanțu, iar Sorina observă că acum o tutuia. Asta trebuia să însemne ceva.

Ușor amețită, se ridică de pe scaunul din fața panoului cu litere, se așeză pe celălat scaun, față în față cu medicul. Acesta începu să-i povestească ce a observat în urma măsurătorilor.

- Ai o ușoară miopie, nimic avansat. Trebuie să porți ochelari sau lentile tot timpul cel puțin jumătate de an și apoi vedem. Cel mai probabil va fi suficient. Preferi ochelari sau lentile de contact? Avem o gamă variată pentru ambele opțiuni, chiar aici, în clinică.

- Hmmm, aș prefera ochelari momentan, răspunse Sorina.

- Ok, îți scriu acum o rețetă și te poți duce la colegele mele din clinică să îți alegi rama și să faci comanda, dacă dorești să îi cumperi de aici. Deci... Alexe Sorina Mihaela... Frumos nume, îi spuse privind-o și mai pătrunzător decât înainte.

- Mulțumesc, răspunse ea roșind ușor.

- Apropo, poți să-mi spui Matei, dacă vrei. 

- Cum vrei tu..., Matei, îndrăzni ea.

- Asta e a ta, îi întinse rețeta. Mâine lucrez tot dup-amiază, de la 2. Ce-ai zice de o cafea pe la 12, dacă ai timp?, continuă el.

"Wow!", își spuse Sorina. Nu-i venea să creadă că tot ce visase cu câteva minute mai devreme devenea realitate atât de repede! A doua zi mergea la muncă, fiind joi, dar nu-i păsa. Avea să plece în pauza de prânz și ar fi sunat să spună că întârzie un pic, dacă era cazul. Găsea ea o scuză. Nu putea să rateze o asemenea șansă să-și trăiască basmul mult visat.

- Citeşte mai departe partea a IV-a -