Monday, November 25, 2013

Scrisoare către Moș Crăciun



Printre stele, departe de soare, după nori mari și pufoși
Șade Moșu’ cu-ochi sfioși, și citește o scrisoare.
“Hmmm, un suflet necăjit...”, îi șopti unui spiriduș
Ce se apropie pâș-pâș. Și se puse pe citit...
„Dragă Moș Crăciun, om bun, e prima oară când iți scriu,
Deși e mult de când te știu, sper să mă asculți acum.
Nu sunt copil, deși aș vrea, și multe nu am cum să-ți cer
Dar totuși nu renunț să sper că ce-mi doresc tu îmi vei da.
Ai vrea să mă primești tu oare în căsuța ta de nea
Când plouă peste inima mea, când nu mai am loc în lumea mare?
Ai vrea să-mi dai un adăpost, printre povești și spiriduși
Când mi se-nchid în față uși și simt că viața n-are rost?
Cu aromă de scorțișoară, de lapte, prăjituri și portocale,
Căsuța ta are de toate, și umple sufletele goale.
Ţi-aş cânta în schimb colinde în seara Sfântă de Ajun
Cu versurile din străbuni, şi ţi-aş pregăti merinde.
Twain, Wilde, Dickens, îţi vor trezi atâtea amintiri...
Dar dacă totuși cer prea mult, și nu îmi poți da găzduire
Aș vrea măcar să-ţi umpli tolba cu stropi magici de iubire,
Să cerni petale de bunătate, să deschizi inimi împietrite,
Să trezești mințile-adormite, să ningă mereu cu sănătate.
Să cânte îngerii în ceruri pentru cei dragi plecați demult,
Să mângâi ochii de adult ce zac în noi plini de nimicuri.
Iar pentru mine îmi doresc să-i pot ierta și accepta,
Să-i pot iubi și îmbrățișa chiar și atunci când îmi greșesc
Pe cei prezenți în viața mea. Iar anul ăsta de Crăciun,
Când ne va-ncânta zăpada, aș vrea să fim cu toți mai buni...
………………………………………………………………………………………………
Moșul oftă fără să vrea și își mângâie barba albă ce ascunde secretele atâtor suflete mâhnite. Se ridică ușor și, însoțit de spiridușul cel poznaș, își luă tolba și se uită lung în ea. Aromele copilăriei, un brad de Crăciun frumos împodobit, colinde murmurate de glasuri candide, flori de gheață, nelipsitele jucării... și câte și mai câte nu adăposteau tolba cea fermecată...
Moș Crăciun privi lung pe fereastră. Era departe de lume, departe de cei pe care îi vizita an de an, doar într-o singură noapte. Și totuși le simțea durerea și neputința... O lacrimă i se prelinse pe obraz și se rostogoli pe podeaua de lemn, transformându-se în praf de stele... Moșul știa... Moșul simțea... Moșul suferea... și avea de gând să vindece...

Articol scris pentru SuperBlog 2013

No comments:

Post a Comment

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...