Friday, September 27, 2019

Remember Emma?

Photo by Asaf R on Unsplash

Până la noi povești, vă las mai jos o serie de fragmente ce mi-au trecut prin cap în anii trecuți, cu mult timp în urmă. Nu mai știu unde voiam să ajung cu această Emma. 

Am scris în engleză pentru că așa mi-au venit ideile și îmi place mult cum a ieșit. La un moment dat, o să fac niște "săpături" în memorie să-mi reamintesc ce voiam să scriu sau voi pune cap la cap ce am scris până acum, cu completări coerente, ca să iasă o nuvelă sau așa ceva.

Dacă vă plac poveștile de dragoste cu emoții puternice, în care personajele se exprimă uneori în metafore, o să vă placă și mini seria asta 😊

Puteți citi fragmentele de care ziceam aici, etichatete cu Emma's Pages.

Spor la citit și weekend minunat! ❤



Wednesday, September 25, 2019

Tu de ce scrii?


Photo by Kat Stokes on Unsplash

Chiar sunt curioasă.
Voi de ce scrieți? Pe bloguri, în agende, de mână, la laptop sau la mașina de scris.

Ce vă face să scrieți și, mai ales, să scrieți public?

Eu, de exemplu, am avut dintotdeauna înclinația asta către scris. În timp, a devenit o pasiune pe care nu am fructificat-o la maxim. Nu încă.

Am scris foarte rar și nu am pus în scris tot ce mi-a trecut prin minte și aș fi vrut, totuși, să împărtășesc cu lumea.

Scriu ca să mă detensionez, ca să scot din minte și din gânduri un amalgam întreg de nervi, emoții, sentimente care altfel m-ar copleși și nu aș mai fi funcțională.


Scriu pentru că e aproape la fel de firesc ca și mâncatul, respiratul, dormitul.

Scriu pentru că această activitate este parte din mine. Cred că e un dar, e talantul meu pe care l-am primit de la naștere și ar fi păcat să îl las să se irosească.

Scriu pentru că îmi place să interacționez cu oamenii prin intermediul acestui stil de a comunica.

Scriu pentru că mă exprim foarte bine în scris, în timp ce exprimarea verbală are nevoie de multe îmbunătățiri.

Scriu pentru că îmi place mult de tot, ador cuvintele și îmi place să le utilizez întregi, fără prescurtări.

Scriu și de mână pentru că inspirația, uneori, se înțelege mai bine cu acest mod de a pune în fraze simple sau întotocheate ceea ce simt și ce vreau să transmit.

Acum, e rândul vostru să-mi spuneți de ce scrieți. 😋 V-ați pus vreodată această întrebare? 



Sunday, September 22, 2019

Lecturi de toamnă (2)




Menționam aici poeziile pe care le-am dedicat toamnei în viața de blogger, să-i zicem. 

Mai jos, sunt câteva titluri de proză descriptivă.
Cele mai dragi mie sunt primele două din listă, scrise într-un concediu de pe la finalul verii, în grădina casei părintești. Am petrecut acolo două săptămâni întregi, înaintea cărora mă topisem efectiv de dorul de acasă. De acel "acasă" ca pe vremuri, ca în copilărie, să pot să mă bucur intens de fiecare frunză ce cade, de fiecare floare legănându-se în vânt, de fiecare croncănit de ciori și câte altele.

Au fost două săptămâni de concediu în care mi-am făcut plinul, dar tot mai voiam.

Atunci, vara și toamna se întâlneau tiptil printre flori, stăteau la povești, cochetau pe rând cu soarele, iar, când vara nu era atentă, toamna, mai punea o pată de culoare printre frunze, printre crengi.

Spre final, cele două zâne ale naturii, se salutau de rămas bun, vara făcându-i loc toamnei în pași de dans.

Sper să vă placă! 

P.S. Trandafirul din imagine a fost plantat de bunica mea în grădină. Lăstarul (cred că așa se numește) l-a luat de la un trandafir primit de mine de la soțul meu. 

Doruri neștiute, nespuse, nescrise   
Când vara și toamna se țin de mână  
Miresmele copilăriei (2)  
Miresmele copilăriei (4)  
Dup-amiază de toamnă   
În stare de toamnă  



Thursday, September 19, 2019

Lecturi de toamnă (1)



O să spuneți că am o obsesie cu toamna asta, colorată, parfumată, aromată, fermecătoare, strălucitoare etc. etc.

Ei bine, nu vă contrazic. Cum aș putea să n-o ador și să nu-i dedic atâta suflet și timp ca s-o așez printre versuri când pictează de zor imagini de poveste prin grădini, păduri și în mintea mea?

Cu ocazia acestui frumos anotimp, vă invit la lectura poeziilor dedicate toamnei pe care le-am scris până acum, unele mai vechi, altele mai noi.

Sper să vă placă!  😊

În postarea următoare - proză. 😍

Ați văzut vreodată?...    
Septembrie  
Octombrie   
Noiembrie   
Anotimpul căderilor   
Suflet bacovian  
Vreme de toamnă   
Musafir nepoftit
Toamna dansează
Rătăcind
       


Wednesday, September 18, 2019

Rețetele mele publicate

În ultimul an, am trimis niște rețete la revista Practic în bucătărie. Au fost publicate, deși sincer, nu mă așteptam, având în vedere că redacția primește sute de rețete lunar. 

Am aflat că au fost publicate când m-am trezit cu poștașul la ușă ca să îmi dea bănuții aferenți fiecărei rețete și abia apoi am cumpărat revistele. De obicei, o cumpăram din an în Paște și nu am fost pe fază. 

Pentru fiecare rețetă publicată, se oferă o sumă de 50 sau 60 de lei, în funcție de rubrică.

Așadar, dacă aveți răbdare și timp, scrieți rețetele și trimiteți-le la revistă. Nu e o sumă mare per rețetă, dar e drăguță ideea de a avea rețetele într-o revistă atât de cunoscută.

Mai jos preparatele mele, care sunt și pe aici, pe blog.

Tarta de dovleac mrege de minune în perioada asta a anului. E o minune de arome și dulceață. O recomand cu drag!




Tuesday, September 17, 2019

Septembrie













Când bate vântul și te-mbie
Să mai scrii o poezie,
Să presari ploi printre rânduri,
Frunze arse printre gânduri;

Când soarele îți colorează
Sufletul și-ți parfumează
Nostalgii copilăroase,
Amintiri dulci și haioase;

Când pădurea iar te cheamă,
Să o vizitezi te-ndeamnă,
Să-i admiri văpăile,
Să-i cunoști cărările;

Atunci știi că iar e toamnă
Ce dansează ca o doamnă,
Așternând tăceri sfioase
Cu atingeri grațioase.


Monday, September 16, 2019

Jurnal (10) - luni, 16 septembrie 2019


✿ Pentru azi… 
luni, 16 septembrie 2019, 14:00

✿ Afară…  este cald, vreme încă însorită. Croncăne ciorile a toamnă și a vreme friguroasă ce se întrezărește în următoarele zile.
✿ În bucătărie… mazăre simplă, ciorbă de legume, piure cu carne de porc în sos.
✿ În casă… Liniște și pace. David doarme.
✿ Sunt îmbrăcată…  ultra lejer, ca la mama acasă 😁
✿ Ascult…   o minune de melodie descoperită cu mulți ani în urmă: Gabrielle Aplin - The Power of Love
✿ Citesc… Bloguri și în paralel cărțile de mai jos pentru a bifa lecturile propuse pentru luna asta:
- Părinți liniștiți, copii fericiți - Dr. Laura Markham
- Ce se întâmplă în iubire - Alain de Botton
Merge mai greu pentru că am citit adesea doar în metrou.
✿ Scriu... Versuri și povestioare, postări noi pe blogul de mămică:  Mămica cu tatuaj
✿ Intenționez… să fac o prjitură delicioasă, dar baby friendly.
✿ Îmi dorescSă treacă timpul muuuuult mai încet.
✿ Sunt recunoscătoare… că suntem toți sănătoși și veseli
✿ Aştept cu nerăbdare… nimic. Mă bucur de pezent
✿ Îmi place… am putut să-mi iau concediu într-o perioadă cu vreme atât de plăcută.
✿ Nu-mi place… că au început să apară ploșnițele. Știu că nu fac nimic rău, dar nu le suport. Am o adevărată fobie de insecte în general.
✿ Săptămâna care a trecut… a fost o săptămână încă lejeră la muncă. Am lenevit cam mult după program.
✿ Ieri… Am revenit la țară unde voi petrece o săptămână cu David și mă voi bucura de peisajul tomnatic
✿ Azi...  Voi găti ceva mai pe seară și citesc cât de mult pot
✿ Un citat preferat pentru azi... Şi trece trenul copilăriei și nu se oprește decât la vămile cerului." Ionuț Caragea
 O fotografie  de astăzi: 




*** idee de jurnal preluată de la bloguri prietene*** 

Un 2024 cât mai bun!

Pexels: Jill Wellington Sunt aproape 3 ani de când nu am mai scris aici și mai pe nicăieri. Prioritățile au fost altele, viața s-a scurs ori...